Hotărâre nr. 1620 din 29/12/2009 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 927 din 31/12/2009

 

   Art. I. - Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

   A. Titlul I "Dispoziţii generale"

   - Punctul 21 se abrogă.

   B. Titlul II "Impozitul pe profit"

   1. Punctul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "10. Perioada impozabilă se încheie, în cazul divizărilor sau fuziunilor care au ca efect juridic încetarea existenţei persoanelor juridice prin dizolvare fără lichidare, la una dintre următoarele date:

    a) la data înregistrării în registrul comerţului/registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente a noii societăţi sau a ultimei dintre ele, în cazul constituirii uneia sau mai multor societăţi noi;

    b) la data înregistrării hotărârii ultimei adunări generale care a aprobat operaţiunea sau de la altă dată stabilită prin acordul părţilor în cazul în care se stipulează că operaţiunea va avea efect la o altă dată, potrivit legii;

    c) la data înmatriculării persoanei juridice înfiinţate potrivit legislaţiei europene, în cazul în care prin fuziune se constituie asemenea persoane juridice;

    d) la data stabilită potrivit legii, în alte cazuri decât cele menţionate la lit. a), b) şi c).

    În cazul dizolvării urmată de lichidarea contribuabilului, perioada impozabilă încetează la data depunerii situaţiilor financiare la registrul unde a fost înregistrată, conform legii, înfiinţarea acestuia."

   2. La punctul 12, liniuţa a doua a paragrafului al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "[...]

    - rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) şi alin. (5¹) din Codul fiscal;".

   3. La punctul 12, după liniuţa a doua a paragrafului al doilea se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

    "- câştigurile legate de vânzarea sau anularea titlurilor de participare proprii dobândite/răscumpărate."

   4. La punctul 12, după liniuţa a doua a paragrafului al treilea se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

    "- diferenţele nefavorabile dintre preţul de vânzare al titlurilor de participare proprii şi valoarea lor de dobândire/răscumpărare, înregistrate la data vânzării titlurilor respective."

   5. Punctul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "13. Veniturile sau cheltuielile înregistrate eronat sau omise se corectează prin ajustarea profitului impozabil al perioadei fiscale căreia îi aparţin şi depunerea unei declaraţii rectificative în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală."

   6. După punctul 17 se introduc patru noi puncte, punctele 17¹-17⁴, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Art. 19². - Scutirea de impozit a profitului reinvestit

    (1) Profitul investit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile, este scutit de impozit.

    (2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil cumulat de la începutul anului, utilizat în acest scop în anul efectuării investiţiei. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.

    (3) Pentru perioada 1 octombrie - 31 decembrie 2009, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil înregistrat începând cu data de 1 octombrie 2009 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate după aceeaşi dată.

    [...]

    (7) Pentru activele prevăzute la alin. (1) care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru lucrările realizate efectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări, pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv.

    [...]

    (10) În cazul în care, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1), impozitul pe profit este sub nivelul impozitului minim, contribuabilii sunt obligaţi la plata impozitului minim în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2).

    [...]

    (12) Prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) pct. 33, valoarea fiscală, respectiv valoarea de intrare a activelor prevăzute la alin. (1) se determină prin scăderea din valoarea de producţie şi/sau de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea prevăzută la alin. (1).

 

    Norme metodologice:

    17¹. În sensul prevederilor art. 19² alin. (1) din Codul fiscal, prin producţia de echipamente tehnologice se înţelege realizarea acestora în regie proprie şi înregistrarea ca mijloace fixe potrivit reglementărilor contabile în corelaţie cu prevederile art. 24 din Codul fiscal.

    17². Exemple de calcul:

    Exemplul I. Determinarea scutirii de impozit şi a valorii fiscale, în cazul în care profitul contabil este mai mare decât valoarea investiţiei realizate

    La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 170.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 10.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 15 noiembrie un echipament tehnologic în valoare de 80.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 fiind în sumă de 90.000 lei.

    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

    - se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

    170.000 x 16% = 27.200 lei

    27.200 - 10.000 = 17.200 lei;

    - se calculează impozitul pe profit aferent profitului investit:

    Având în vedere faptul că profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 în sumă de 90.000 lei acoperă investiţia realizată, impozitul scutit este:

    80.000 x 16% = 12.800 lei;

    - se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19² alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

    Valoarea fiscală = 80.000 - 80.000 = 0

    Exemplul II. Determinarea scutirii de impozit şi a valorii fiscale, în cazul în care profitul contabil este mai mic decât valoarea investiţiei realizate

    La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 60.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 4.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 20 noiembrie un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie fiind 30.000 lei.

    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

    - se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

    60.000 x 16% = 9.600 lei

    9.600 - 4.000 = 5.600 lei;

    - se calculează impozitul pe profit aferent profitului investit: în această situaţie, profitul contabil nu acoperă investiţia realizată, decât până la nivelul de 30.000 lei. Impozitul pe profit aferent părţii din investiţie finanţată din profit este:

    30.000 x 16% = 4.800 lei; impozit pe profit scutit = 4.800 lei;

    - se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19² alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

    Valoarea fiscală = 70.000 - 30.000 = 40.000 lei

    Exemplul III. Determinarea impozitului pentru situaţia în care impozitul pe profit după aplicarea facilităţii este mai mic decât impozitul minim

    La sfârşitul anului 2009 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 45.000 lei. Impozitul pe profit datorat la finele trimestrului III este 2.000 lei.

    Societatea achiziţionează la data de 15 decembrie un utilaj în valoare de 25.000 lei, profitul contabil aferent perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2009 fiind 30.000 lei. La data de 31 decembrie 2008 societatea a înregistrat venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, la care corespunde un impozit minim pentru trimestrul IV de 1.625 lei.

    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:

    - se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului IV al anului 2009:

    45.000 x 16% = 7.200 lei

    7.200 - 2.000 = 5.200 lei;

    - având în vedere faptul că, în acest caz profitul contabil acoperă investiţia realizată, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

    25.000 x 16% = 4.000 lei;

    - după aplicarea facilităţii, impozitul pe profit este:

    5.200 - 4.000 = 1.200 lei;

    - în această situaţie, deoarece impozitul pe profit după aplicarea facilităţii este mai mic decât impozitul minim, impozitul pentru trimestrul IV se datorează la nivelul impozitului minim în sumă de 1.625 lei;

    - se determină valoarea fiscală a echipamentului tehnologic, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19² alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

    Valoarea fiscală = 25.000 - 25.000 = 0

    Exemplul IV de calcul al scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii obligaţi la plata anuală a impozitului pe profit

    La sfârşitul anului 2010 o societate comercială înregistrează un profit impozabil în sumă de 2.500.000 lei. Profitul contabil aferent anului 2010 este de 1.900.000 lei. Societatea achiziţionează la data de 15 martie 2010 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, la data de 16 iulie un echipament tehnologic în valoare de 110.000 lei şi în data de 15 octombrie un echipament tehnologic în valoare de 90.000 lei.

    Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:

    - se calculează impozitul pe profit aferent anului 2010:

    2.500.000 x 16% = 400.000 lei;

    - se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice:

    70.000 + 110.000 + 90.000 = 270.000 lei;

    - având în vedere faptul că profitul contabil acoperă investiţiile realizate, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

    270.000 x 16% = 43.200 lei;

    - se calculează impozitul pe profit datorat după aplicarea facilităţii:

    400.000 - 43.200 = 356.800 lei;

    - se determină valoarea fiscală a echipamentelor tehnologice, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19² alin. (12) din Codul fiscal, prin scăderea din valoarea de achiziţie a sumei pentru care s-a aplicat facilitatea.

    Valoarea fiscală a echipamentelor tehnologice achiziţionate:

    70.000 - 70.000 = 0

    110.000 - 110.000 = 0

    90.000 - 90.000 = 0

    17³. În situaţia în care investiţiile în echipamente tehnologice realizate nu sunt acoperite în totalitate de profitul contabil, pentru determinarea valorii fiscale, în baza căreia se calculează amortizarea fiscală, în conformitate cu prevederile art. 19² alin. (12) din Codul fiscal, se are în vedere ordinea cronologică a înregistrării acestora ca mijloace fixe potrivit art. 24 din Codul fiscal.

    17⁴. În aplicarea prevederilor art. 19² alin. (7), facilitatea se acordă pentru valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie înregistrate în perioada 1 octombrie 2009 - 31 decembrie 2010 şi puse în funcţiune în aceeaşi perioadă potrivit art. 24 din Codul fiscal."

   7. Punctul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se deţin titluri de participare, precum şi diferenţele favorabile de valoare rezultate din evaluarea titlurilor de participare şi a obligaţiunilor emise pe termen lung, efectuată potrivit reglementărilor contabile. Acestea sunt impozabile la data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării, a retragerii, lichidării investiţiilor financiare, precum şi la data retragerii capitalului social la persoana juridică la care se deţin titlurile de participare;

 

    Norme metodologice:

    19. În aplicarea prevederilor art. 20 lit. b) din Codul fiscal, titlurile de participare sunt cele definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 31 din Codul fiscal.

    La data transmiterii cu titlu gratuit, a cesionării titlurilor de participare sau a retragerii capitalului social deţinut la o persoană juridică, precum şi la data lichidării investiţiilor financiare, valoarea fiscală utilizată pentru calculul câştigului/pierderii este cea pe care titlurile de participare, respectiv investiţiile financiare, au avut-o înainte de înregistrarea diferenţelor favorabile respective."

   8. La punctul 23, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "d) dobânzile şi daunele-interese, stabilite în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane rezidente/nerezidente sunt cheltuieli deductibile pe măsura înregistrării lor;".

   9. La punctul 23, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:

    "g) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată plătită într-un stat membru aferentă unor bunuri sau servicii achiziţionate în scopul realizării de venituri impozabile."

   10. Punctul 24 se abrogă.

   11. După punctul 33 se introduce un nou punct, punctul 33¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    c) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 2%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. Intră sub incidenţa acestei limite, cu prioritate, ajutoarele pentru naştere, ajutoarele pentru înmormântare, ajutoarele pentru boli grave sau incurabile şi protezele, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea corespunzătoare a unor activităţi ori unităţi aflate în administrarea contribuabililor: grădiniţe, creşe, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale şi al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamilişti, pentru şcolile pe care le au sub patronaj, precum şi alte cheltuieli efectuate în baza contractului colectiv de muncă. În cadrul acestei limite, pot fi deduse şi cheltuielile reprezentând: tichete de creşă acordate de angajator în conformitate cu legislaţia în vigoare, cadouri în bani sau în natură oferite copiilor minori şi salariaţilor, cadouri în bani sau în natură acordate salariatelor, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi pentru membrii de familie ai acestora, ajutoare pentru salariaţii care au suferit pierderi în gospodărie şi contribuţia la fondurile de intervenţie ale asociaţiei profesionale a minerilor, ajutorarea copiilor din şcoli şi centre de plasament;

 

    Norme metodologice:

    33¹. Cheltuielile efectuate în baza contractului colectiv de muncă, ce intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, sunt cheltuielile de natură socială stabilite în cadrul contractelor colective de muncă la nivel naţional, de ramură, grup de unităţi şi unităţi, altele decât cele menţionate în mod expres în cadrul art. 21 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal."

   12. Punctul 35¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    [...]

    j) cheltuielile efectuate în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

    k) cheltuielile cu primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 250 euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant;

 

    Norme metodologice:

    35¹. Intră sub incidenţa prevederilor art. 21 alin. (3) lit. j) din Codul fiscal cheltuielile înregistrate de angajator în numele unui angajat, la schemele de pensii facultative, efectuate potrivit Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare, în limita unei sume reprezentând echivalentul în lei a 400 de euro într-un an fiscal, pentru fiecare participant. Cursul de schimb utilizat pentru determinarea echivalentului în euro este cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României la data înregistrării cheltuielilor."

   13. Punctul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările şi penalităţile de întârziere datorate către autorităţile române/străine, potrivit prevederilor legale;

 

    Norme metodologice:

    39. Prin autorităţi române/străine se înţelege totalitatea instituţiilor, organismelor şi autorităţilor din România şi din străinătate care urmăresc şi încasează amenzi, dobânzi/majorări şi penalităţi de întârziere, execută confiscări, potrivit prevederilor legale."

   14. Punctul 40 se abrogă.

   15. La punctul 43, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "d) cheltuielile reprezentând diferenţa dintre preţul de piaţă şi preţul de cumpărare preferenţial, în cazul tranzacţiilor cu acţiuni efectuate în cadrul sistemului stock options plan, precum şi cheltuielile cu remunerarea în instrumente de capitaluri proprii acordate salariaţilor;".

   16. Punctele 54 şi 55 se abrogă.

   17. După punctul 57² se introduce un nou punct, punctul 57³, cu următorul cuprins:

    "57³. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 22 alin. (5¹) din Codul fiscal partea din rezerva din reevaluarea mijloacelor fixe efectuată după data de 1 ianuarie 2004, dedusă la calculul profitului impozabil prin intermediul amortizării fiscale până la data de 30 aprilie 2009 inclusiv, şi care nu a fost capitalizată prin transferul direct în contul 1065 «Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare» pe măsură ce mijloacele fixe au fost utilizate. Această parte a rezervei se impozitează potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din Codul fiscal.

    De asemenea, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 22 alin. (5¹) din Codul fiscal rezerva din reevaluarea mijloacelor fixe efectuată după data de 1 ianuarie 2004, aferentă mijloacelor fixe transferate în cadrul operaţiunuilor de reorganizare, potrivit legii, la momentul scăderii din gestiune a acestora la persoana juridică ce efectuează transferul, în condiţiile în care rezerva respectivă este preluată de societatea beneficiară, prevederile art. 22 alin. (5¹) aplicându-se în continuare la societatea beneficiară."

   18. Punctele 71⁵ şi 71⁶ se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (15) Pentru mijloacele fixe amortizabile, deducerile de amortizare se determină fără a lua în calcul amortizarea contabilă. Câştigurile sau pierderile rezultate din vânzarea ori din scoaterea din funcţiune a acestor mijloace fixe se calculează pe baza valorii fiscale a acestora, diminuată cu amortizarea fiscală. Pentru mijloacele fixe cu valoarea contabilă evidenţiată în sold la data de 31 decembrie 2003, amortizarea se calculează în baza valorii rămase neamortizată, pe durata normală de utilizare rămasă, folosindu-se metodele de amortizare aplicate până la această dată.

 

    Norme metodologice:

    71⁵. Pentru determinarea valorii fiscale în cazul transferurilor terenurilor cu valoare contabilă, precum şi pentru determinarea valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile evidenţiate în sold la 31 decembrie 2003, în valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniu se includ şi reevaluările efectuate, potrivit legii, până la acea dată.

    Pentru determinarea valorii fiscale a terenurilor, respectiv a valorii fiscale rămase neamortizate în cazul mijloacelor fixe amortizabile, vor fi luate în calcul şi reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2007, precum şi partea rămasă neamortizată din reevaluările contabile efectuate în perioada 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006, evidenţiate la data de 31 decembrie 2006. Nu se recuperează prin intermediul amortizării fiscale reevaluările contabile efectuate după data de 1 ianuarie 2004 la mijloacele fixe amortizabile care nu mai au valoare fiscală rămasă neamortizată la data reevaluării.

    În cazul în care ulterior datei de 31 decembrie 2003 se efectuează reevaluări care determină o descreştere a valorii acestora se procedează la o scădere a rezervei din reevaluare în limita soldului creditor al rezervei, în ordinea descrescătoare înregistrării rezervei, iar valoarea fiscală a terenurilor şi valoarea fiscală rămasă neamortizată a mijloacelor fixe amortizabile se recalculează corespunzător. În aceste situaţii, partea din rezerva din reevaluare care a fost anterior dedusă se include în veniturile impozabile ale perioadei în care se efectuează operaţiunile de reevaluare ulterioare datei de 31 decembrie 2003.

    Prin valoarea fiscală rămasă neamortizată se înţelege diferenţa dintre valoarea fiscală la data intrării în patrimoniu şi valoarea amortizării fiscale. În valoarea fiscală la data intrării în patrimoniu se include şi taxa pe valoarea adăugată devenită nedeductibilă, potrivit prevederilor titlului VI.

    71⁶. În aplicarea prevederilor art. 24 alin. (15) din Codul fiscal, cheltuielile înregistrate ca urmare a casării unui mijloc fix cu valoarea fiscală incomplet amortizată sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.

    Prin casarea unui mijloc fix se înţelege operaţia de scoatere din funcţiune a activului respectiv, urmată de dezmembrarea acestuia şi valorificarea părţilor componente rezultate, prin vânzare sau prin folosirea în activitatea curentă a contribuabilului."

   19. După punctul 86¹ se introduce un nou punct, punctul 86², cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (3) În sensul prezentului articol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

    [...]

    11. ramură de activitate - totalitatea activului şi pasivului unei diviziuni dintr-o societate care, din punct de vedere organizatoric, constituie o activitate independentă, adică o entitate capabilă să funcţioneze prin propriile mijloace;

 

    Norme metodologice:

    86². Criteriile de apreciere a caracterului independent al ramurii de activitate se verifică la societatea cedentă şi vizează îndeplinirea cumulată a unor condiţii referitoare la:

    a) existenţa ca structură organizatorică distinctă de alte diviziuni organizatorice ale societăţii cedente;

    b) existenţa clientelei proprii, activelor corporale şi necorporale proprii, stocurilor proprii, personalului propriu şi altele. Dacă este cazul, ramura cuprinde şi servicii administrative proprii, de exemplu serviciul de contabilitate, serviciul descentralizat de personal etc.;

    c) constituirea, la momentul realizării transferului şi în raport cu organizarea societăţii cedente, într-un ansamblu capabil să funcţioneze prin mijloace proprii, în condiţii normale pentru sectorul economic de activitate al acesteia;

    d) identificarea totalităţii activelor şi pasivelor care sunt legate în mod direct sau indirect de ramura transferată, sunt înscrise în bilanţul societăţii cedente la data în care operaţiunea de transfer produce efecte, în funcţie de natura lor comercială, industrială, financiară, administrativă etc.;

    e) exercitarea efectivă a activităţii la momentul aprobării operaţiunii de transfer de către adunările generale ale celor două societăţi, cedentă şi beneficiară, sau la data la care operaţiunea are efect, dacă aceasta este diferită.

    Ramura completă de activitate nu cuprinde:

    a) elemente de activ şi/sau de pasiv aferente altor ramuri de activitate ale societăţii cedente;

    b) elemente de activ şi/sau de pasiv referitoare la gestiunea patrimonială a societăţii cedente;

    c) elemente izolate de activ şi/sau de pasiv."

   20. Punctul 87 se abrogă.

   21. După punctul 99 se introduce un nou punct, punctul 99¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (6) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a) au obligaţia de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.

 

    Norme metodologice:

    99¹. În situaţia în care, în cursul anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, impozitul pe profit aferent anului precedent se modifică şi se corectează în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, plăţile anticipate care se datorează începând cu trimestrul efectuării modificării se determină în baza impozitului pe profit recalculat."

   22. Punctul 100 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    [...]

    (4) Organizaţiile nonprofit au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

    (5) Contribuabilii care obţin venituri majoritar din cultura cerealelor şi a plantelor tehnice, pomicultură şi viticultură au obligaţia de a declara şi plăti impozitul pe profit anual până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

    (6) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) lit. a) au obligaţia de a declara şi efectua trimestrial plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, în sumă de o pătrime din impozitul pe profit datorat pentru anul precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se efectuează plata. Impozitul pe profit pentru anul precedent, pe baza căruia se determină plăţile anticipate, este impozitul pe profit datorat conform declaraţiei privind impozitul pe profit pentru anul precedent, fără a lua în calcul plăţile anticipate efectuate în acel an.

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (6), contribuabilii prevăzuţi la alin. (1) nou-înfiinţaţi efectuează plăţi anticipate în contul impozitului pe profit la nivelul impozitului minim anual aferent primei tranşe de venituri totale, prevăzută la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzător pentru perioada impozabilă respectivă.

    [...]

 

    Norme metodologice:

    100. Pentru aplicarea prevederilor art. 34 alin. (6) din Codul fiscal, contribuabilii care în anul precedent au fost plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor efectuează plăţile anticipate trimestriale, datorate în contul impozitului pe profit, în sumă de o pătrime din impozitul pe veniturile microintreprinderilor datorat în anul fiscal precedent, actualizat cu indicele de inflaţie (decembrie faţă de luna decembrie a anului anterior), estimat cu ocazia elaborării bugetului iniţial al anului pentru care se efectuează plăţile anticipate."

   23. După punctul 100² se introduce un nou punct, punctul 100³, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite fondurilor deschise de investiţii.

 

    Norme metodologice:

    100³. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 din Codul fiscal dividendele distribuite de persoane juridice române fondurilor de pensii facultative sau fondurilor de pensii administrate privat, entităţi care, în conformitate cu prevederile specifice de înfiinţare şi organizare, nu dobândesc personalitate juridică şi nu se încadrează în categoria fondurilor deschise de investiţii, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital."

   C. Titlul III "Impozitul pe venit"

   1. Punctul 21¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "21¹. Sunt venituri comerciale, veniturile obţinute din activităţi desfăşurate în cadrul fermei familiale cu caracter comercial, altele decât cele care se încadrează în venituri neimpozabile potrivit prevederilor art. 42 lit. k), precum şi cele care sunt impozitate potrivit prevederilor cap. 7 - Venituri din activităţi agricole."

   2. Punctele 27-30 şi 32-34 se abrogă.

   3. Punctele 36 şi 37 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "36. În venitul brut se includ toate veniturile în bani şi în natură, cum sunt: venituri din vânzarea de produse şi de mărfuri, venituri din prestarea de servicii şi executarea de lucrări, venituri din vânzarea sau închirierea bunurilor din patrimoniul afacerii şi orice alte venituri obţinute din exercitarea activităţii, precum şi veniturile din dobânzile primite de la bănci pentru disponibilităţile băneşti aferente afacerii, din alte activităţi adiacente şi altele asemenea. În venitul brut se includ şi veniturile încasate ulterior încetării activităţii independente, pe baza facturilor emise şi neîncasate până la încetarea activităţii.

    Prin activităţi adiacente se înţelege toate activităţile care au legătură cu obiectul de activitate autorizat.

    În cazul încetării definitive a activităţii, sumele obţinute din valorificarea bunurilor din patrimoniul afacerii, înscrise în Registrul-inventar, cum ar fi: mijloace fixe, obiecte de inventar şi altele asemenea, precum şi stocurile de materii prime, materiale, produse finite şi mărfuri rămase nevalorificate sunt incluse în venitul brut.

    În cazul în care bunurile şi drepturile din patrimoniul afacerii trec în patrimoniul personal al contribuabilului, din punct de vedere fiscal se consideră o înstrăinare, suma reprezentând contravaloarea acestora incluzându-se în venitul brut al afacerii şi evaluarea se face la preţurile practicate pe piaţă sau stabilite prin expertiză tehnică.

    În cazul bunurilor şi drepturilor care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, cele cu valoare rămasă de amortizat se înscriu în Registrul-inventar, la această valoare care constituie şi bază de calcul al amortizării. Pentru bunurile şi drepturile complet amortizate care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, nu se calculează amortizare ca şi cheltuială deductibilă aferentă veniturilor noii activităţi.

    Nu constituie venit brut următoarele:

    - aporturile făcute la începerea unei activităţi sau în cursul desfăşurării acesteia;

    - sumele primite sub formă de credite bancare ori de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

    - sumele primite ca despăgubiri;

    - sumele ori bunurile primite sub formă de sponsorizări, mecenat sau donaţii;

    - bunuri şi drepturi din patrimoniul unei afaceri care trec prin reorganizare în patrimoniul altei afaceri a aceluiaşi contribuabil, când se păstrează destinaţia bunurilor.

    În cazul reorganizării activităţii independente în timpul anului, venitul net/pierderea se determină separat pentru fiecare perioadă în care activitatea independentă a fost desfăşurată într-o formă de organizare de contribuabil, înscriindu-se separat în declaraţia de impunere în vederea stabilirii impozitului pe venitul net cumulat aferent întregului an fiscal. În situaţia în care în perioada impozabilă respectivă s-a înregistrat pierdere fiscală, aceasta poate fi reportată potrivit regulilor de reportare prevăzute la art. 80.

    37. Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidenţele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (4)-(7) din Codul fiscal.

    Condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile efectuate în scopul realizării veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:

    a) să fie efectuate în interesul direct al activităţii;

    b) să corespundă unor cheltuieli efective şi să fie justificate cu documente;

    c) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite."

   4. La punctul 38, liniuţele a 6-a şi a 22-a se abrogă.

   5. La punctul 38, liniuţa a 25-a se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "38. Sunt cheltuieli deductibile, de exemplu:

    - [...]

    - alte cheltuieli efectuate în scopul realizării veniturilor."

   6. La punctul 38 se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:

    "38. [...]

    Sunt cheltuieli deductibile şi cele efectuate pentru întreţinerea şi funcţionarea spaţiilor folosite pentru desfăşurarea afacerilor chiar dacă documentele sunt emise pe numele proprietarului, şi nu pe numele contribuabilului."

   7. La punctul 39 se introduc două noi liniuţe cu următorul cuprins:

    "39. Sunt cheltuieli deductibile limitat, de exemplu, următoarele:

    - [...]

    - dobânzile aferente împrumuturilor de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României;

    - cheltuieli reprezentând tichetele de masă acordate de angajator potrivit legii, precum şi cheltuieli reprezentând tichetele de vacanţă acordate de angajator potrivit legii."

   8. Punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Stabilirea venitului net anual din activităţi independente pe baza normelor de venit

    Art. 49. - (1) Venitul net dintr-o activitate independentă, care este desemnată conform alin. (2) şi care este desfăşurată de către contribuabil, individual, fără salariaţi, se determină pe baza normelor de venit.

    (2) Direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale au următoarele obligaţii:

    - stabilirea nomenclatorului, conform Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare, pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit;

    - stabilirea nivelului normelor de venit;

    - publicarea acestora, anual, în cursul trimestrului IV al anului anterior celui în care urmează a se aplica.

    (3) Ministerul Finanţelor Publice elaborează criterii metodologice care conţin reguli pentru stabilirea acestor norme de venit de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale. La stabilirea impozitului se va aplica norma de venit de la locul desfăşurării activităţii.

    (4) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate independentă pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă acelei activităţi se corectează astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care a fost desfăşurată activitatea respectivă.

    (5) Dacă un contribuabil desfăşoară două sau mai multe activităţi desemnate, venitul net din aceste activităţi se stabileşte pe baza celei mai ridicate norme de venit pentru respectivele activităţi.

    (6) În cazul în care un contribuabil desfăşoară o activitate din cele prevăzute la alin. (1) şi o altă activitate care nu este prevăzută la alin. (1), atunci venitul net din activităţile independente desfăşurate de contribuabil se determină pe baza contabilităţii în partidă simplă, conform art. 48.

    (7) Dacă un contribuabil desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi desfăşoară şi o altă activitate independentă, atunci venitul net din activităţile independente desfăşurate de contribuabil se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, conform art. 48. În acest caz, venitul net din aceste activităţi nu poate fi inferior venitului net stabilit pe baza normei de venit pentru activitatea de transport de persoane fizice şi de bunuri în regim de taxi.

    (8) Contribuabilii care desfăşoară activităţi pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit nu au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitate în partidă simplă pentru activitatea respectivă.

 

    Norme metodologice:

    42. În sensul art. 49 din Codul fiscal, pentru persoanele fizice autorizate care realizează venituri din activităţi independente şi desfăşoară activităţi cuprinse în nomenclatorul stabilit de direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale, individual, fără angajaţi, venitul net se poate determina pe bază de norme anuale de venit. La stabilirea normelor anuale de venit de către direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale vor fi consultate consiliile judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz. De asemenea, se vor avea în vedere şi caracterul sezonier al unor activităţi, precum şi durata concediului legal de odihnă.

    Pentru contribuabilii care desfăşoară mai multe activităţi, printre care şi cea de taximetrie, impunerea se face în sistem real. În acest caz, venitul net din activitatea de taximetrie luat în calcul nu poate fi inferior normei de venit, stabilită pentru această activitate.

    Persoanele care desfăşoară activitatea de taximetrie cu autoturismele proprietate personală sunt supuse impozitării în aceleaşi condiţii cu taximetriştii care îşi desfăşoară activitatea în mod independent, pe bază de norme de venit sau în sistem real."

   9. Punctul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "53. Venitul brut din drepturi de proprietate intelectuală cuprinde atât sumele încasate în cursul anului, cât şi reţinerile în contul plăţilor anticipate efectuate cu titlu de impozit şi contribuţiile obligatorii reţinute de plătitorii de venituri.

    În cazul în care determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală se face pe bază de cote forfetare de cheltuieli, nu există obligativitatea înregistrării în evidenţa contabilă a cheltuielilor efectuate în scopul realizării venitului."

   10. Punctele 64¹ şi 66¹ se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "64¹. Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente pentru care venitul net anual este stabilit în sistem real şi pentru care plătitorii de venituri au obligaţia reţinerii la sursă a impozitului reprezentând plăţi anticipate în conformitate cu art. 52 din Codul fiscal determină venitul net anual pe baza contabilităţii în partidă simplă. Fac excepţie contribuabilii prevăzuţi la art. 52 alin. (4) care au optat pentru impunerea veniturilor potrivit prevederilor art. 78.

    [...]

    66¹. Persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie, precum şi din activităţi desfăşurate în baza contractelor de agent, comision sau mandat comercial, contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil şi de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară, au dreptul să opteze pentru impunerea venitului brut cu cota de 16%, impozitul fiind final, potrivit art. 78 din Codul fiscal."

   11. La punctul 68, partea introductivă şi litera f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

 

    CAPITOLUL III
Venituri din salarii

 

    Definirea veniturilor din salarii

    Art. 55. - (1) Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

    (2) Regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplică şi următoarelor tipuri de venituri, considerate asimilate salariilor:

    a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

    b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

    c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

    d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;

    d¹) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăţilor comerciale;

    d²) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

    e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

    f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;

    g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;

    h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale;

    i) sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice;

    j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;

    j¹) sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;

    j²) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;

    k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.

 

    Norme metodologice:

    68. Veniturile din salarii sau considerate asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relaţii contractuale de muncă, precum şi orice sume de natură salarială primite în baza unor legi speciale, indiferent de perioada la care se referă, şi care sunt realizate din:

    [...]

    f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;".

   12. La punctul 68, după litera n³) se introduce o nouă literă, litera n⁴), cu următorul cuprins:

    "n⁴) indemnizaţii primite la data încetării raporturilor de serviciu."

   13. La punctul 77, ultima liniuţă se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (3) Avantajele, cu excepţia celor prevăzute la alin. (4), primite în legătură cu o activitate menţionată la alin. (1) şi (2) includ, însă nu sunt limitate la:

    a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

    b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei;

    c) împrumuturi nerambursabile;

    d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;

    e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;

    f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;

    g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii.

 

    Norme metodologice:

    77. Nu sunt considerate avantaje:

    [...]

    - contribuţiile la un fond de pensii facultative suportate de angajator pentru angajaţii proprii, în limita a 400 euro anual pe participant."

   14. La punctul 77 se introduce o nouă liniuţă cu următorul cuprins:

    "Norme metodologice:

    77. Nu sunt considerate avantaje:

    [...]

    - primele de asigurare aferente contractelor de asigurare civilă profesională pentru administratori/directori, încheiate şi suportate de societatea comercială pentru care desfăşoară activitatea, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

   15. După punctul 81 se introduce un nou punct, punctul 81¹, cu următorul cuprins:

    "81¹. Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile primite de persoanele fizice în baza unor legi speciale şi finanţate din buget, cu respectarea destinaţiilor şi cuantumului prevăzute la paragrafele 1 şi 2 ale alin. (4)."

   16. La punctul 111, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "111. Pentru calculul impozitului lunar aferent venitului realizat, cota de impozit de 16% se aplică asupra bazei de calcul determinate astfel:

    a) pentru veniturile obţinute la locul unde se află funcţia de bază, ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

    - deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

    - cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

    - contribuţiile la fondurile de pensii facultative, potrivit legii, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro.

    Transformarea contribuţiilor reţinute pentru fondurile de pensii facultative din lei în euro, pentru verificarea încadrării în plafonul anual, se face la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României în vigoare în ultima zi a lunii pentru care se plătesc drepturile salariale.

    Plătitorul de venituri din salarii cumulează sumele în euro reprezentând contribuţiile reţinute pentru fondurile de pensii facultative şi verifică încadrarea în plafonul deductibil prevăzut de lege."

   17. Punctul 116 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "116. Se admit la deducere contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât suma acestora să nu depăşească echivalentul în lei a 400 euro pentru fiecare participant la nivelul anului."

   18. După punctul 124 se introduce un nou punct, punctul 124¹, cu următorul cuprins:

    "124¹. Pentru persoanele fizice care încetează să obţină venituri din salarii sau asimilate salariilor în timpul anului, angajatorii vor înmâna un exemplar al fişei fiscale odată cu definitivarea formelor de lichidare sau la încetarea raporturilor în baza cărora au fost obţinute veniturile din salarii."

   19. Punctul 128 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "128. Pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 60 din Codul fiscal care realizează venituri din salarii şi pentru care plătitorul de venituri nu a optat să îndeplinească obligaţiile privind calculul, reţinerea şi virarea impozitului aferent acestor venituri, obligaţia determinării impozitului anual pe venitul din salarii, pe sursa respectivă, revine contribuabilului."

   20. Punctele 135¹ şi 137¹ se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "135¹. Reprezintă venit brut şi valoarea investiţiilor la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat, şi care sunt efectuate de cealaltă parte contractantă. În termen de 30 de zile de la finalizarea investiţiilor partea care a efectuat investiţia este obligată să comunice proprietarului, uzufructuarului sau altui deţinător legal valoarea investiţiei. Proprietarul, uzufructuarul sau alt deţinător legal are obligaţia să declare la organul fiscal competent valoarea investiţiei, în declaraţia de impunere.

    [...]

    137¹. În situaţia în care chiria/arenda reprezintă echivalentul în lei al unei valute, venitul brut anual se determină pe baza chiriei/arendei lunare evaluate la cursul de schimb al pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru ultima zi a fiecărei luni, corespunzător lunilor din perioada de impunere."

   21. După punctul 139 se introduce un nou punct, punctul 139¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Definirea veniturilor din investiţii

    Art. 65. - (1) Veniturile din investiţii cuprind:

    a) dividende;

    b) venituri impozabile din dobânzi;

    c) câştiguri din transferul titlurilor de valoare definite potrivit prevederilor art. 7;

    d) venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare;

    e) venituri din lichidarea unei persoane juridice.

 

    Norme metodologice:

    139¹. Nu reprezintă dividend următoarele distribuţii efectuate de la persoane juridice, potrivit legii:

    - în legătură cu excluderea, retragerea, dobândirea prin succesiune a titlurilor de valoare, venituri care sunt calificate drept câştiguri din transferul titlurilor de valoare;

    - care aplică regimul transparenţei fiscale, potrivit legii speciale."

   22. După punctul 142 se introduce un nou punct, punctul 142¹, cu următorul cuprins:

    "142¹. În cazul transferurilor titlurilor de valoare exprimate în valută, cursul de schimb valutar utilizat în vederea determinării câştigului şi a impozitului aferent este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru ziua determinării câştigului."

   23. La punctul 144³ se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:

    "144³ [...]

    În cazul operaţiunilor de excludere/retragere/dobândire prin succesiune a părţilor sociale, baza impozabilă se stabileşte astfel:

    a) se determină suma reprezentând diferenţa între valoarea elementelor de activ şi sumele reprezentând datoriile societăţii;

    b) se determină excedentul sumei stabilite la lit. a) peste aportul la capitalul social al persoanei fizice beneficiare. În cazul succesiunilor suma reprezentând aportul la capitalul social este zero.

    Calculul, reţinerea şi virarea impozitului se efectuează de persoana juridică la care persoana fizică asociată a deţinut părţile sociale. Termenul de virare a impozitului este până la data la care se depun documentele pentru înregistrarea operaţiunilor respective la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz, indiferent dacă plata titlurilor respective se face sau nu eşalonat."

   24. După punctul 146 se introduc două noi puncte, punctele 146¹ şi 146², cu următorul cuprins:

    "146¹. La stabilirea impozitului datorat pentru sumele primite ca plată unică în urma participării la fondurile de pensii administrate privat, potrivit Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur plafon neimpozabil de 1.000 lei aferent sumei respective.

    146². Diferenţele de venituri din pensii primite de la acelaşi plătitor şi stabilite pentru perioadele anterioare se impozitează separat faţă de drepturile de pensie ale lunii curente, prin aplicarea cotei de impozit asupra venitului impozabil lunar din pensii. Venitul lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală, reprezentând diferenţele de venituri din pensie, a plafonului neimpozabil lunar de 1.000 lei şi a contribuţiilor obligatorii."

   25. Punctul 151 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "151. Plătitorii de venituri din jocuri de noroc sunt obligaţi să organizeze evidenţa astfel încât să poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să reţină impozitul datorat aferent acestuia.

    În situaţia în care în cursul aceleiaşi zile aceeaşi persoană fizică efectuează mai multe operaţiuni care generează câştiguri la jocuri de tip cazino, de la acelaşi organizator, atunci organizatorul are obligaţia să recalculeze impozitul stabilit anterior astfel:

    - se însumează câştigurile realizate;

    - se diminuează nivelul astfel stabilit cu suma reprezentând venitul neimpozabil de 600 lei/zi;

    - la baza impozabilă astfel determinată se aplică cotele de impozit prevăzute la art. 77 alin. (2), determinându-se astfel impozitul datorat;

    - din impozitul datorat se deduce impozitul calculat şi reţinut anterior rezultând impozitul datorat recalculat la sfârşitul zilei."

   26. La punctul 151², după litera e) se introduce o nouă literă, litera e¹), cu următorul cuprins:

    "151². Definirea unor termeni:

    [...]

    e¹) nu constituie transfer impozabil constatarea prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă a dobândirii dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii."

   27. Punctul 151⁶ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (5) Camerele notarilor publici vor actualiza cel puţin o dată pe an expertizele privind valoarea de circulaţie a bunurilor imobile, care vor fi comunicate la direcţiile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice.

 

    Norme metodologice:

    151⁶. Expertizele privind valoarea de circulaţie a proprietăţilor imobiliare vor fi comunicate direcţiilor teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, pentru a fi utilizate începând cu data de întâi a lunii următoare primirii acestora."

   28. La punctul 151⁷ se introduce un nou paragraf cu următorul cuprins:

    "151⁷ [...]

    În cazul transferurilor prin executare silită, după expirarea termenului de 10 zile inclusiv, în care contribuabilul avea sarcina declarării venitului la organul fiscal competent, pentru transferurile prin alte modalităţi decât procedura notarială sau judecătorească, organul de executare silită sau cumpărătorul, după caz, trebuie să solicite organului fiscal competent stabilirea impozitului şi emiterea deciziei de impunere, conform procedurilor legale, prin depunerea documentaţiei aferente transferului."

   29. La punctul 152 se introduc două noi liniuţe cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

 

    CAPITOLUL IX
Venituri din alte surse

 

    Definirea veniturilor din alte surse

    Art. 78. - (1) În această categorie se includ, însă nu sunt limitate, următoarele venituri:

    a) prime de asigurări suportate de o persoană fizică independentă sau de orice altă entitate, în cadrul unei activităţi pentru o persoană fizică în legătură cu care suportatorul nu are o relaţie generatoare de venituri din salarii, potrivit cap. III din prezentul titlu;

    b) câştiguri primite de la societăţile de asigurări, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între părţi cu ocazia tragerilor de amortizare;

    c) venituri, sub forma diferenţelor de preţ pentru anumite bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

    d) venituri primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din activitatea de arbitraj comercial;

    e) venituri primite de persoanele fizice din activităţile menţionate la art. 52 alin. (1) lit. a)-e), în cazul în care contribuabilul a exercitat opţiunea de impozitare a acestor venituri potrivit prevederilor art. 79. Opţiunea de impunere a venitului brut se exercită în scris, în momentul încheierii fiecărui raport juridic/contract şi este aplicabilă veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate pe baza acestuia.

    (2) Venituri din alte surse sunt orice venituri identificate ca fiind impozabile, care nu se încadrează în categoriile prevăzute la art. 41 lit. a)-h), altele decât veniturile neimpozabile în conformitate cu prezentul titlu, precum şi cele enumerate prin normele metodologice elaborate în aplicarea prezentului articol.

 

    Norme metodologice:

    152. În aplicarea art. 78 alin. (2) din Codul fiscal, în această categorie se includ, de exemplu, următoarele venituri realizate de persoanele fizice:

    [...]

    - venituri sub forma anumitor bunuri, servicii şi alte drepturi, primite de persoanele fizice pensionari, foşti salariaţi, şi membrii de familie ai acestora, potrivit clauzelor contractului de muncă sau în baza unor legi speciale;

    - venituri realizate de persoana fizică ca urmare a contractului de administrare/prestări de servicii silvice încheiat potrivit Legii nr. 46/2008 privind Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare."

   30. Punctul 153 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

 

    CAPITOLUL X
Venitul net anual impozabil

 

    Stabilirea venitului net anual impozabil

    Art. 80. - (1) Venitul net anual impozabil se stabileşte de către contribuabil pe fiecare sursă din categoriile de venituri menţionate la art. 41 lit. a), c) şi f) prin deducerea din venitul net anual a pierderilor fiscale reportate şi se înscrie în Declaraţia de impunere.

    (2) Veniturile din categoriile prevăzute la art. 41 lit. a), c) şi f), ce se realizează într-o fracţiune de an sau în perioade diferite ce reprezintă fracţiuni ale aceluiaşi an, se consideră venit anual.

 

    Norme metodologice:

    153. Venitul net anual se determină de către contribuabil, pe fiecare sursă, din următoarele categorii:

    a) venituri din activităţi independente;

    b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

    c) venituri din activităţi agricole."

   31. Punctul 158 se abrogă.

   32. Punctul 168 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Stabilirea plăţilor anticipate de impozit

    Art. 82. - (1) Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendare, precum şi venituri din activităţi agricole sunt obligaţi să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de impozit, exceptându-se cazul veniturilor pentru care plăţile anticipate se stabilesc prin reţinere la sursă.

    (2) Plăţile anticipate se stabilesc de organul fiscal competent pe fiecare sursă de venit, luându-se ca bază de calcul venitul anual estimat sau venitul net realizat în anul precedent, după caz, prin emiterea unei decizii care se comunică contribuabililor, potrivit legii. În cazul impunerilor efectuate după expirarea termenelor de plată prevăzute la alin. (3), contribuabilii au obligaţia efectuării plăţilor anticipate la nivelul sumei datorate pentru ultimul termen de plată al anului precedent. Diferenţa dintre impozitul anual calculat asupra venitului net realizat în anul precedent şi suma reprezentând plăţi anticipate datorate de contribuabil la nivelul trimestrului IV din anul anterior se repartizează pe termenele de plată următoare din cadrul anului fiscal. Pentru declaraţiile de venit estimativ depuse în luna decembrie nu se mai stabilesc plăţi anticipate, venitul net aferent perioadei până la sfârşitul anului urmând să fie supus impozitării, pe baza declaraţiei de impunere. Plăţile anticipate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia veniturilor din arendă, se stabilesc de organul fiscal astfel:

    a) pe baza contractului încheiat între părţi; sau

    b) pe baza veniturilor determinate potrivit datelor din contabilitatea în partidă simplă, potrivit opţiunii. În cazul în care, potrivit clauzelor contractuale, venitul din cedarea folosinţei bunurilor reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută, determinarea venitului anual estimat se efectuează pe baza cursului de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din ziua precedentă celei în care se efectuează impunerea.

    (3) Plăţile anticipate se efectuează în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru. Fac excepţie veniturile din arendare, pentru care contribuabilul stabileşte impozitul, pe baza declaraţiei de impunere. Contribuabilii care determină venitul net din activităţi agricole, potrivit art. 72 şi 73, datorează plăţi anticipate către bugetul de stat pentru impozitul aferent acestui venit, în două rate egale, astfel: 50% din impozit, până la data de 1 septembrie inclusiv, şi 50% din impozit, până la data de 15 noiembrie inclusiv.

    (4) Termenele şi procedura de emitere a deciziilor de plăţi anticipate vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (5) Pentru stabilirea plăţilor anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situaţiile în care a fost depusă o declaraţie privind venitul estimat pentru anul curent sau venitul net din declaraţia de impunere pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăţilor anticipate se utilizează cota de impozit de 16%, prevăzută la art. 43 alin. (1).

    (6) Plăţile anticipate stabilite pe baza contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, potrivit prevederilor art. 63 alin. (2), precum şi pentru veniturile din activităţi independente şi agricole, impuse pe baza normelor de venit, reprezintă impozit final.

 

    Norme metodologice:

    168. Sumele reprezentând plăţi anticipate se achită în 4 rate egale, până la data de 15 inclusiv a ultimei luni din fiecare trimestru, respectiv 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie, cu excepţia veniturilor din activităţi agricole, pentru care sumele reprezentând plăţi anticipate se achită până la 1 septembrie şi 15 noiembrie. Pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sub forma arendei plata impozitului se efectuează pe baza declaraţiei de impunere."

   33. Punctele 175-178 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Declaraţia de impunere

    Art. 83. - (1) Contribuabilii care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real, au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului. Declaraţia de impunere se completează pentru fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuită din asociere.

    (2) Declaraţia de impunere se completează şi pentru câştigul net anual/pierderea netă anuală, generată de:

    a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;

    b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.

    (3) Nu se depun declaraţii de impunere pentru următoarele categorii de venituri:

    a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit, cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;

    b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la art. 63 alin. (2), a căror impunere este finală;

    c) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la art. 60;

    d) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc, a căror impunere este finală;

    e) venituri din pensii;

    f) venituri din activităţi agricole a căror impunere este finală, potrivit prevederilor art. 74 alin. (4);

    g) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

    h) venituri din alte surse.

 

    Norme metodologice:

    175. Declaraţiile de impunere sunt documentele prin care contribuabilii declară veniturile şi cheltuielile efectiv realizate, pe fiecare categorie de venit şi pe fiecare sursă, în vederea stabilirii de către organul fiscal a plăţilor anticipate.

    176. Declaraţiile de impunere se depun de contribuabilii care realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, cu excepţia celor de la art. 63 alin. (2), şi venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se determină în sistem real.

    Declaraţiile de impunere se depun în intervalul 1 ianuarie - 25 mai inclusiv al anului următor celui de realizare a venitului la organul fiscal competent, definit potrivit legislaţiei în materie.

    Pentru veniturile realizate dintr-o formă de asociere venitul declarat va fi venitul net/pierderea distribuit/distribuită din asociere.

    177. Contribuabilii care realizează venituri din străinătate impozabile în România au obligaţia să declare în România veniturile respective până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

    178. Contribuabilii care încetează să mai aibă domiciliul fiscal în România vor depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal o declaraţie de impunere.

    Declaraţiile vor cuprinde veniturile şi cheltuielile aferente anului fiscal curent, pentru perioada în care contribuabilii au avut domiciliul în România."

   34. Punctele 179-181 se abrogă.

   35. Punctul 186 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (3) În cazul în care între membrii asociaţi există legături de rudenie până la gradul al patrulea inclusiv, părţile sunt obligate să facă dovada că participă la realizarea venitului cu bunuri sau drepturi asupra cărora au drept de proprietate. Pot fi membri asociaţi şi persoanele fizice care au dobândit capacitate de exerciţiu restrânsă.

    (4) Asocierile au obligaţia să depună la organul fiscal competent, până la data de 15 martie a anului următor, declaraţii anuale de venit, conform modelului stabilit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, care vor cuprinde şi distribuţia venitului net/pierderii pe asociaţi.

 

    Norme metodologice:

    186. Asociaţia, prin asociatul desemnat, depune până la data de 15 martie a anului următor, la organul fiscal la care asociaţia este înregistrată în evidenţa fiscală, o declaraţie anuală care cuprinde venitul net/pierderea realizat/realizată pe asociaţie, precum şi distribuţia venitului net/pierderii pe fiecare asociat.

    O copie de pe declaraţie se transmite de către asociatul desemnat fiecărui asociat. Pe baza acestei copii asociaţii vor cuprinde în declaraţia de impunere venitul net/pierderea ce le revine din activitatea asociaţiei."

   36. Punctul 192 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "192. După încheierea anului fiscal organul fiscal menţionat la pct. 191 va elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit."

   37. La punctul 195, ultima liniuţă a paragrafului al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "195. [...]

    - documentele care atestă dreptul de muncă şi de şedere, după caz, pe teritoriul României."

   38. Punctul 200 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "200. Contribuabilii persoane fizice române care locuiesc în străinătate şi care îşi menţin domiciliul în România se impun în România pentru veniturile impozabile conform prevederilor titlului III din Codul fiscal, realizate atât în România, cât şi în străinătate, iar obligaţiile fiscale se exercită direct sau, în situaţia în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în mod direct, prin desemnarea unui împuternicit sau reprezentant fiscal."

   39. Punctul 201¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "201¹. Persoanele fizice nerezidente, care realizează venituri din România şi cărora le revin potrivit prezentului titlu obligaţii privind declararea acestora, depun declaraţiile de impunere la organul fiscal competent definit potrivit legislaţiei în materie."

   40. Punctul 202 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "202. Contribuabilii care obţin venituri din străinătate conform art. 90 alin. (1) au obligaţia stabilirii impozitului datorat.

    Pentru veniturile din pensii şi sume asimilate acestora, obţinute din străinătate, pentru care România are drept de impunere, contribuabilii au obligaţia să completeze şi să depună declaraţia de impunere.

    Impozitul datorat în România se determină prin aplicarea cotei de impunere asupra venitului brut anual diminuat cu suma lunară neimpozabilă, stabilită potrivit prevederilor art. 69 din Codul fiscal, calculată la nivelul anului. Suma lunară neimpozabilă se acordă pentru fiecare sursă de venit din pensii."

   41. Punctele 207, 209 şi 210 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "207. Calcularea creditului fiscal extern se face de contribuabil, separat pe fiecare sursă de venit. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state, creditul extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare sursă de venit şi pe fiecare ţară.

    [...]

    209. Persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară activitate salarială în străinătate şi sunt plătite pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român, se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea salarială desfăşurată în străinătate.

    În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu respectivul stat, pentru veniturile realizate în perioada în care România nu are drept de impunere, organul fiscal competent va restitui impozitul reţinut de angajatorul roman, la cererea rezidentului român. Procedura de restituire a impozitului reţinut de angajatorul roman se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    Veniturile din salarii prevăzute la art. 41 lit. b) din Codul fiscal, care nu sunt impozabile în România, nu fac obiectul creditului fiscal extern.

    210. La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul în cauză anexează declaraţiei de impunere documentele justificative privind venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de organul fiscal abilitat din ţara în care s-a obţinut venitul, angajator sau alt plătitor, documente utilizate pentru calculul creditului fiscal în condiţiile stabilite prin prezentele norme metodologice."

   D. Titlul V "Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România"

   1. La punctul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1¹), cu următorul cuprins:

    "(1¹) Nu reprezintă redevenţe sumele plătite în schimbul obţinerii drepturilor exclusive de distribuţie a unui produs sau serviciu, deoarece acestea nu sunt efectuate în schimbul folosinţei sau dreptului de folosinţă a unui element de proprietate inclus în definiţie. Intermediarul distribuitor rezident nu plăteşte dreptul de a folosi marca sau numele sub care sunt vândute bunurile, el obţine doar dreptul exclusiv de a vinde bunurile pe care le cumpără de la producător."

   2. La punctul 2, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5¹), cu următorul cuprins:

    "(5¹) Nu reprezintă redevenţe sumele plătite de intermediarii distribuitori ai unui software în baza unui contract prin care se acordă frecvent dreptul de distribuţie a unor exemplare ale software-ului, fără a da dreptul de reproducere. Distribuţia poate fi făcută pe suporturi tangibile sau pe cale electronică, fără ca distribuitorul să aibă dreptul de a reproduce software-ul. De asemenea, nu reprezintă redevenţă suma plătită pentru un software ce urmează a fi supus unui proces de personalizare în vederea instalării sale. În aceste tranzacţii, intermediarii distribuitori plătesc numai pentru achiziţionarea exemplarelor de software şi nu pentru a exploata un drept de autor pentru software."

   3. Punctele 9² şi 9³ se abrogă.

   4. La punctul 9⁶, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "d) Aceleaşi prevederi ca şi cele de mai sus se aplică şi în cazul transferului oricăror altor categorii de titluri de valoare, altele decât titlurile de participare. Respectiv, atunci când transferul oricăror titluri de valoare, altele decât titlurile de participare deţinute de o persoană fizică nerezidentă, se realizează printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului pe câştigul din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al beneficiarului câştigului revin acestui intermediar. În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror titluri de valoare, altele decât titlurile de participare, este o persoană fizică nerezidentă, iar transferul acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul, reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al beneficiarului câştigului revin, după caz, reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar."

   5. Punctele 9⁹, 9¹⁰ şi 9¹¹ se abrogă.

   6. Punctele 9¹²-9¹⁴, 10, 11 şi 11¹ se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Scutiri de la impozitul prevăzut în prezentul capitol

    Art. 117. - Sunt scutite de impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi următoarele venituri:

    [...]

    c) dobânda la instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile comerciale române, constituite potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă instrumentele/titlurile de creanţă sunt tranzacţionate pe o piaţă de valori mobiliare reglementată de autoritatea în domeniu a statului în care se află această piaţă şi dobânda este plătită unei persoane care nu este o persoană afiliată a emiţătorului instrumentelor/titlurilor de creanţă;

 

    Norme metodologice:

    9¹². (1) În înţelesul acestui paragraf, dobânzile scutite de impozit sunt cele generate de instrumente/titluri de creanţă emise de societăţile comerciale române înfiinţate potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Piaţa de valori mobiliare reglementată, pentru care se aplică prevederile art. 117 lit. c) din Codul fiscal, este cea reglementată de autoritatea în domeniu a statului în care se află această piaţă.

    (3) În categoria instrumentelor/titlurilor de creanţă emise de o persoană juridică română se cuprind obligaţiunile emise în lei şi în valută, cambiile, precum şi alte asemenea instrumente/titluri de creanţă.

 

    Codul fiscal:

    d) premiile unei persoane fizice nerezidente obţinute din România, ca urmare a participării la festivalurile naţionale şi internaţionale artistice, culturale şi sportive finanţate din fonduri publice;

    e) premiile acordate elevilor şi studenţilor nerezidenţi la concursurile finanţate din fonduri publice;

 

    Norme metodologice:

    9¹³. Premiile prevăzute la art. 117 lit. d) şi e) din Codul fiscal sunt premii de natura celor plătite de la bugetul de stat sau de la bugetele consiliilor locale prin intermediul instituţiilor publice centrale şi locale.

 

    Codul fiscal:

    f) veniturile obţinute de nerezidenţi din România, care prestează servicii de consultanţă, asistenţă tehnică şi alte servicii similare în orice domeniu, în cadrul contractelor finanţate prin împrumut, credit sau alt acord financiar încheiat între organisme financiare internaţionale şi statul român ori persoane juridice române, inclusiv autorităţi publice, având garanţia statului român, precum şi în cadrul contractelor finanţate prin acorduri de împrumut încheiate de statul român cu alte organisme financiare, în cazul în care dobânda percepută pentru aceste împrumuturi se situează sub nivelul de 3% pe an;

 

    Norme metodologice:

    9¹⁴. În sensul art. 117 lit. f) din Codul fiscal, prin organisme financiare internaţionale cu care statul român a încheiat acorduri de finanţare se înţelege: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, cu componentele sale, Corporaţia Financiară Internaţională şi Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională, Fondul Monetar Internaţional, Banca Europeană pentru Investiţii şi altele asemenea.

 

    Codul fiscal:

    [...]

    h) dividendele plătite de o întreprindere, care este persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, sunt scutite de impozit, dacă persoana juridică străină beneficiară a dividendelor întruneşte cumulativ următoarele condiţii:

    1. are una dintre formele de organizare prevăzute în art. 20¹ alin. (4);

    2. în conformitate cu legislaţia fiscală a statului membru al Uniunii Europene sau a unuia dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, este considerată a fi rezidentă a statului respectiv şi, în temeiul unei convenţii privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terţ, nu se consideră că este rezident în scopul impunerii în afara Uniunii Europene sau Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei;

    3. plăteşte, în conformitate cu legislaţia fiscală a unui stat membru al Uniunii Europene sau a unuia dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări;

    4. deţine minimum 10% din capitalul social al întreprinderii persoană juridică română pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dividendului.

    Dacă beneficiarul dividendelor este un sediu permanent al unei persoane juridice rezidente într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, pentru acordarea acestei scutiri persoana juridică străină pentru care sediul permanent îşi desfăşoară activitatea trebuie să întrunească cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 1-4.

    Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică română care plăteşte dividendul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

    1. este o societate înfiinţată în baza legii române şi are una dintre următoarele forme de organizare: "societate pe acţiuni", "societate în comandită pe acţiuni", "societate cu răspundere limitată";

    2. plăteşte impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.

    Pentru acordarea acestei scutiri, persoana juridică cu sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei europene, care plăteşte dividendul, trebuie să plătească impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.

 

    Norme metodologice:

    10. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. h), condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume:

    Dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.

    În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate cere restituirea impozitelor plătite în plus.

    Intră sub incidenţa prevederilor art. 117 lit. h) şi dividendele distribuite şi plătite după data de 1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în măsura în care beneficiarul dividendelor îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

    În sensul prevederilor art. 117 lit. h), condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime are în vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data plăţii dividendelor.

 

    Codul fiscal:

    i) după data aderării României la Uniunea Europeană, veniturile din economii sub forma plăţilor de dobândă, aşa cum sunt definite la art. 124⁵, obţinute din România de persoane fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene, sunt scutite de impozit;

 

    Norme metodologice:

    11. Începând cu 1 ianuarie 2007, scutirea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobândă în cazul persoanelor fizice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene se aplică pentru depozitele constituite atât înainte de 1 ianuarie 2007, cât şi după 1 ianuarie 2007, sub condiţia atestării rezidenţei.

 

    Codul fiscal:

    j) începând cu data de 1 ianuarie 2011, veniturile din dobânzi sau redevenţe, aşa cum sunt definite la art. 124¹⁹, obţinute din România de persoane juridice rezidente în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, sau de un sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, sunt scutite de impozit, dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor sau redevenţelor deţine minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau redevenţelor;

 

    Norme metodologice:

    11¹. În aplicarea prevederilor art. 117 lit. j), condiţia privitoare la perioada minimă de deţinere de 2 ani va fi înţeleasă luându-se în considerare hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazurile conexate: Denkavit International BV, VITIC Amsterdam BV and Voormeer BV v Bundesamt fur Finanzen - C-284/94, C-291/94 şi C-292/94, şi anume:

    Dacă la data plăţii perioada minimă de deţinere de 2 ani nu este încheiată, scutirea prevăzută în Codul fiscal nu se va acorda.

    În situaţia în care persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate face dovada că perioada minimă de deţinere a fost îndeplinită după data plăţii, persoana juridică română, respectiv sediul permanent din România poate cere restituirea impozitelor plătite în plus."

   7. La punctul 12, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(5) Pentru restituirea impozitului reţinut în plus din veniturile plătite de un rezident român persoanelor nerezidente, acestea depun o cerere de restituire la plătitorul de venit rezident român. Restituirea impozitului către persoana nerezidentă se va face prin intermediul rezidentului român plătitor al venitului. Procedura de restituire se va realiza conform prevederilor Codului de procedură fiscală."

   8. La punctul 12, alineatele (6), (7) şi (7¹) se abrogă.

   9. La punctul 12, alineatul (8) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(8) Dispoziţiile titlurilor II şi III din Codul fiscal reprezintă legislaţia internă şi se aplică atunci când România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri cu statul al cărui rezident este beneficiarul venitului realizat din România şi acesta prezintă certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. 13 alin. (1).

    În acest sens, se vor avea în vedere veniturile menţionate la art. 115 alin. (2) din Codul fiscal, veniturile obţinute de artişti şi sportivi, precum şi alte venituri pentru care România are potrivit convenţiilor de evitare a dublei impuneri drept de impozitare."

   10. Punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "14. Ministrul finanţelor publice aprobă prin ordin macheta certificatului de rezidenţă fiscală atât pentru rezidenţi, cât şi pentru persoanele fizice nerezidente care au îndeplinit condiţiile de rezidenţă prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 23 lit. b) şi c) din Codul fiscal timp de 3 ani consecutiv, fiind supuşi impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal, deci având în România obligaţie fiscală integrală."

   11. La punctul 15, alineatele (1), (1¹) şi (1²) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "15. (1) Pentru a beneficia de prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri şi de prevederile legislaţiei Uniunii Europene, nerezidenţii care au realizat venituri din România vor depune în momentul realizării venitului la plătitorul de venituri originalul sau copia certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. 13 alin. (1), tradus şi legalizat de organul autorizat din România, precum şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar în situaţia aplicării legislaţiei Uniunii Europene.

    (1¹) Până la prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. (13) alin. (1), precum şi, după caz, a declaraţiei pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar potrivit legislaţiei Uniunii Europene, se aplică prevederile titlului V din Codul fiscal.

    (1²) După prezentarea certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut la pct. (13) alin. (1) şi, după caz, a declaraţiei pe propria răspundere în care se indică îndeplinirea condiţiei de beneficiar, se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri sau ale legislaţiei Uniunii Europene şi se face regularizarea impozitului în cadrul termenului legal de prescripţie. În acest sens, certificatul de rezidenţă fiscală trebuie să menţioneze că beneficiarul venitului a avut, în termenul de prescripţie, rezidenţa fiscală în statul contractant cu care este încheiată convenţia de evitare a dublei impuneri, într-un stat al Uniunii Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb pentru toată perioada în care s-au realizat veniturile din România. Calitatea de beneficiar în scopul aplicării legislaţiei Uniunii Europene va fi dovedită prin certificatul de rezidenţă fiscală şi, după caz, declaraţia pe propria răspundere a acestuia de îndeplinire cumulativă a condiţiilor referitoare la: perioada minimă de deţinere, condiţia de participare minimă în capitalul persoanei juridice române, încadrarea în una dintre formele de organizare prevăzute în titlul II sau V, după caz, calitatea de contribuabil plătitor de impozit pe profit sau un impozit similar acestuia, fără posibilitatea unei opţiuni sau exceptări.

    Certificatul de rezidenţă fiscală prezentat în cursul anului pentru care se fac plăţile este valabil şi în primele 60 de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă."

   12. Punctul 20 se abrogă.

   13. Punctul 20¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "20¹. Impozitul datorat la data de 25 iunie de reprezentanţele care sunt înfiinţate în primul semestru al anului este proporţional cu numărul de luni de activitate desfăşurată de reprezentanţă în cursul semestrului I. Pentru semestrul II, impozitul reprezentând echivalentul în lei al sumei de 2.000 de euro se va plăti până la data de 25 decembrie inclusiv."

   14. Punctele 24 şi 25 se abrogă.

   E. Titlul VI "Taxa pe valoarea adăugată"

   1. Punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Semnificaţia unor termeni şi expresii

    Art. 125¹

    [...]

    (2) În înţelesul prezentului titlu:

    a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România este considerată a fi stabilită în România;

    b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României se consideră că este stabilită în România dacă are un sediu fix în România, respectiv dacă dispune în România de suficiente resurse tehnice şi umane pentru a efectua regulat livrări de bunuri şi/sau prestări de servicii impozabile;

    c) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi care are un sediu fix în România conform lit. b) este considerată persoană impozabilă care nu este stabilită în România pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate la care sediul fix de pe teritoriul României nu participă.

 

    Norme metodologice:

    1. (1) Locul unde o persoană impozabilă îşi are stabilit sediul activităţii economice este locul unde sunt adoptate deciziile esenţiale privind managementul persoanei impozabile şi unde sunt exercitate funcţiile administraţiei sale centrale. Pentru a stabili locul unde o persoană impozabilă îşi are stabilit sediul activităţii sale economice este necesar să se aibă în vedere o serie de factori, cum ar fi, în cazul persoanelor juridice, sediul înregistrat al acestora, locul unde se desfăşoară administraţia centrală, locul unde se întrunesc directorii şi locul, de regulă acelaşi, unde se stabileşte politica generală a companiei. De asemenea, mai pot fi avuţi în vedere şi alţi factori, cum ar fi locul unde domiciliază principalii directori, locul unde se întrunesc adunările generale, locul unde sunt stocate documentele administrative şi contabile, precum şi locul unde tranzacţiile financiare şi în special cele bancare sunt realizate în principal. Faptul că locul de la care sunt realizate efectiv activităţile de persoana impozabilă nu este situat într-un stat membru nu exclude posibilitatea ca persoana impozabilă să aibă stabilit sediul activităţii sale economice în statul membru respectiv. Prezenţa unei cutii poştale sau a unor reprezentanţe comerciale nu poate fi considerată ca sediu al activităţii economice a unei persoane impozabile, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate în tezele anterioare.

    (2) În cazul persoanelor fizice care sunt persoane impozabile pentru care nu poate fi identificat un sediu al activităţii economice în sensul alin. (1), domiciliul stabil al acestor persoane va fi considerat sediul activităţii economice, în scopul determinării statului în care acestea sunt stabilite, în sensul art. 125¹ alin. (2) lit. a) din Codul Fiscal.

    (3) În scopul aplicării prevederilor art. 125¹ alin. (2) lit. c) şi art. 150 din Codul fiscal:

    a) dacă sediul fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României nu participă la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, respectiv resursele tehnice şi/sau umane din România nu sunt utilizate pentru realizarea acestor operaţiuni, se consideră că persoana impozabilă nu este stabilită în România pentru respectivele operaţiuni;

    b) dacă sediul fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României participă la livrarea de bunuri sau prestarea de servicii înainte sau în timpul realizării acestor operaţiuni sau conform unor înţelegeri este prevăzut că sediul fix poate să intervină ulterior derulării operaţiunilor pentru operaţiuni post-vânzare ori pentru respectarea unor clauze contractuale de garanţie şi această potenţială participare nu constituie o operaţiune separată din perspectiva TVA, măsura în care sunt utilizate resursele umane şi/sau materiale în legătură cu aceste operaţiuni nu este relevantă, deoarece se va considera că în orice situaţie acest sediu fix participă la realizarea operaţiunilor respective;

    c) atunci când resursele tehnice şi/sau umane ale sediului fix din România al unei persoane impozabile care are sediul activităţii economice în afara României sunt utilizate numai pentru scopuri administrative-suport, cum sunt serviciile de contabilitate, de emitere a facturilor şi colectarea titlurilor de creanţă, utilizarea acestor resurse nu va fi considerată ca participare la realizarea de livrări de bunuri sau prestări de servicii, fiind tratate doar ca servicii-suport necesare îndeplinirii obligaţiilor legate de aceste operaţiuni. În această situaţie, se va considera că persoana impozabilă nu este stabilită în România pentru aceste operaţiuni;

    d) atunci când factura este emisă indicând Codul de înregistrare în scopuri de TVA al sediului fix din România, acesta va fi considerat că a participat la livrarea de bunuri sau la prestarea de servicii, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă poate face dovada contrariului.

    (4) Atunci când gazul sau energia electrică sunt livrate de o persoană impozabilă sau către o persoană impozabilă care deţine în România o licenţă care îi permite să desfăşoare activitatea economică în sectorul gazului sau al energiei electrice, incluzând şi cumpărări şi revânzări ale gazului natural sau ale energiei electrice, existenţa licenţei în sine nu este suficientă pentru a considera că respectiva persoană impozabilă are un sediu fix în România. Pentru ca sediul fix să existe în România este necesar ca persoana impozabilă să îndeplinească condiţiile art. 125¹ alin. (2) lit. b)."

   2. După punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 1¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Aplicare teritorială

    Art. 125². - (1) În sensul prezentului titlu:

    a) Comunitate şi teritoriu comunitar înseamnă teritoriile statelor membre, astfel cum sunt definite în prezentul articol;

    b) stat membru şi teritoriul statului membru înseamnă teritoriul fiecărui stat membru al Comunităţii pentru care se aplică Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene, în conformitate cu art. 299 din acesta, cu excepţia teritoriilor prevăzute la alin. (2) şi (3);

    c) teritorii terţe sunt teritoriile prevăzute la alin. (2) şi (3);

    d) ţară terţă înseamnă orice stat sau teritoriu pentru care nu se aplică prevederile Tratatului de înfiinţare a Comunităţii Europene.

    (2) Următoarele teritorii care nu fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

    a) Republica Federală Germania:

    1. Insula Heligoland;

    2. teritoriul Busingen;

    b) Regatul Spaniei:

    1. Ceuta;

    2. Melilla;

    c) Republica Italiană:

    1. Livigno;

    2. Campione d'Italia;

    3. apele italiene ale Lacului Lugano.

    (3) Următoarele teritorii care fac parte din teritoriul vamal al Comunităţii se exclud din teritoriul comunitar din punct de vedere al taxei:

    a) Insulele Canare;

    b) Republica Franceză: teritoriile din străinătate;

    c) Muntele Athos;

    d) Insulele Aland;

    e) Insulele Channel.

    (4) Se consideră ca fiind incluse în teritoriile următoarelor state membre teritoriile menţionate mai jos:

    a) Republica Franceză: Principatul Monaco;

    b) Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord: Insula Man;

    c) Republica Cipru: zonele Akrotiri şi Dhekelia aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

    Norme metodologice:

    1¹. (1) Bunurile de origine din teritoriile excluse prevăzute la art. 125² alin. (2) şi (3) din Codul fiscal trebuie importate din perspectiva taxei, dacă sunt transportate în teritoriul Comunităţii.

    (2) Insula Man, Principatul Monaco şi zonele aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate teritorii ale statelor membre, iar operaţiunile cu originea sau destinaţia în:

    a) Insula Man sunt considerate cu originea sau destinaţia în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;

    b) Principatul Monaco sunt considerate cu originea sau destinaţia în Republica Franceză;

    c) zonele aflate sub suveranitatea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord de la Akrotiri şi Dhekelia sunt considerate cu originea sau cu destinaţia în Republica Cipru."

   3. Punctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Operaţiuni impozabile

    Art. 126. - (1) Din punct de vedere al taxei sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) operaţiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

    b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 şi 133;

    c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1), acţionând ca atare;

    d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

    (2) Este, de asemenea, operaţiune impozabilă şi importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România, potrivit art. 132².

    (3) Sunt, de asemenea, operaţiuni impozabile şi următoarele operaţiuni efectuate cu plată, pentru care locul este considerat a fi în România, potrivit art. 132¹:

    a) o achiziţie intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acţionează ca atare sau de o persoană juridică neimpozabilă, care nu beneficiază de derogarea prevăzută la alin. (4), care urmează unei livrări intracomunitare efectuate în afara României de către o persoană impozabilă ce acţionează ca atare şi care nu este considerată întreprindere mică în statul său membru, şi căreia nu i se aplică prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) cu privire la livrările de bunuri care fac obiectul unei instalări sau unui montaj sau ale art. 132 alin. 2) cu privire la vânzările la distanţă;

    b) o achiziţie intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

    c) o achiziţie intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă, care acţionează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

    (4) Prin derogare de la prevederile alin. (3) lit. a), nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România achiziţiile intracomunitare de bunuri care îndeplinesc următoarele condiţii:

    a) sunt efectuate de o persoană impozabilă care efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii pentru care taxa nu este deductibilă sau de o persoană juridică neimpozabilă;

    b) valoarea totală a acestor achiziţii intracomunitare nu depăşeşte pe parcursul anului calendaristic curent sau nu a depăşit pe parcursul anului calendaristic anterior plafonul de 10.000 euro, al cărui echivalent în lei este stabilit prin norme.

    (5) Plafonul pentru achiziţii intracomunitare prevăzut la alin. (4) lit. b) este constituit din valoarea totală, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, datorată sau achitată în statul membru din care se expediază sau se transportă bunurile, a achiziţiilor intracomunitare de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau bunuri supuse accizelor.

    (6) Persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, eligibile pentru derogarea prevăzută la alin. (4), au dreptul să opteze pentru regimul general prevăzut la alin. (3) lit. a). Opţiunea se aplică pentru cel puţin doi ani calendaristici.

    (7) Regulile aplicabile în cazul depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare, prevăzut la alin. (4) lit. b), sau al exercitării opţiunii sunt stabilite prin norme.

    (8) Nu sunt considerate operaţiuni impozabile în România:

    a) achiziţiile intracomunitare de bunuri a căror livrare în România ar fi scutită conform art. 143 alin. (1) lit. h)-m);

    b) achiziţia intracomunitară de bunuri, efectuată în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, pentru care locul este în România în conformitate cu prevederile art. 132¹ alin. (1), atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    1. achiziţia de bunuri este efectuată de către o persoană impozabilă, denumită cumpărător revânzător, care nu este stabilită în România, dar este înregistrată în scopuri de TVA în alt stat membru;

    2. achiziţia de bunuri este efectuată în scopul unei livrări ulterioare a bunurilor respective, în România, de către cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1;

    3. bunurile astfel achiziţionate de către cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1 sunt expediate sau transportate direct în România, dintr-un alt stat membru decât cel în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, către persoana căreia urmează să-i efectueze livrarea ulterioară, denumită beneficiarul livrării ulterioare;

    4. beneficiarul livrării ulterioare este o altă persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA în România;

    5. beneficiarul livrării ulterioare a fost desemnat în conformitate cu art. 150 alin. (4) ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea efectuată de cumpărătorul revânzător prevăzut la pct. 1;

    c) achiziţiile intracomunitare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi de antichităţi, în sensul prevederilor art. 152², atunci când vânzătorul este o persoană impozabilă revânzătoare, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru de unde sunt furnizate, conform regimului special pentru intermediarii persoane impozabile, în sensul art. 313 şi 326 din Directiva 112, sau vânzătorul este organizator de vânzări prin licitaţie publică, care acţionează în această calitate, iar bunurile au fost taxate în statul membru furnizor, conform regimului special, în sensul art. 333 din Directiva 112;

    d) achiziţia intracomunitară de bunuri care urmează unei livrări de bunuri aflate în regim vamal suspensiv sau sub o procedură de tranzit intern, dacă pe teritoriul României se încheie aceste regimuri sau această procedură pentru respectivele bunuri.

    (9) Operaţiunile impozabile pot fi:

    a) operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cotele prevăzute la art. 140;

    b) operaţiuni scutite de taxă cu drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa, dar este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 143-144¹;

    c) operaţiuni scutite de taxă fără drept de deducere, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii. În prezentul titlu aceste operaţiuni sunt prevăzute la art. 141;

    d) importuri şi achiziţii intracomunitare, scutite de taxă, conform art. 142;

    e) operaţiuni prevăzute la lit. a)-c), care sunt scutite fără drept de deducere, fiind efectuate de întreprinderile mici care aplică regimul special de scutire prevăzut la art. 152, pentru care nu se datorează taxa şi nu este permisă deducerea taxei datorate sau achitate pentru achiziţii.

 

    Norme metodologice:

    2. (1) În sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, operaţiunea nu este impozabilă în România dacă cel puţin una dintre condiţiile prevăzute la lit. a)-d) nu este îndeplinită.

    (2) În sensul art. 126 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, o livrare de bunuri şi/sau o prestare de servicii trebuie să se efectueze cu plată. Condiţia referitoare la «plată» implică existenţa unei legături directe între operaţiune şi contrapartida obţinută. O operaţiune este impozabilă în condiţiile în care această operaţiune aduce un avantaj clientului, iar contrapartida obţinută, este aferentă avantajului primit, după cum urmează:

    a) condiţia referitoare la existenţa unui avantaj pentru un client este îndeplinită în cazul în care furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii se angajează să furnizeze bunuri şi/sau servicii determinabile persoanei ce efectuează plata sau, în absenţa plăţii, când operaţiunea a fost realizată pentru a permite stabilirea unui astfel de angajament. Această condiţie este compatibilă cu faptul că serviciile au fost colective, nu au fost măsurabile cu exactitate sau au făcut parte dintr-o obligaţie legală;

    b) condiţia existenţei unei legături între operaţiune şi contrapartida obţinută este îndeplinită chiar dacă preţul nu reflectă valoarea normală a operaţiunii, respectiv ia forma unor cotizaţii, bunuri sau servicii, reduceri de preţ, sau nu este plătit direct de beneficiar, ci de un terţ.

    (3) În sensul art. 126 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de mijloace noi de transport efectuată de orice persoană impozabilă ori neimpozabilă sau de orice persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 132¹ din Codul fiscal.

    (4) În sensul art. 126 alin. (3) lit. c) din Codul fiscal, achiziţia intracomunitară de produse accizabile efectuată de o persoană impozabilă sau de o persoană juridică neimpozabilă este întotdeauna considerată o operaţiune impozabilă în România, pentru care nu sunt aplicabile regulile referitoare la plafonul de achiziţii intracomunitare prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, dacă locul respectivei achiziţii intracomunitare este în România, conform art. 132¹ din Codul fiscal.

    (5) Echivalentul în lei al plafonului pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 euro, prevăzut la art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, aplicabil în cursul unui an calendaristic, se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare când cifra sutelor este egală sau mai mare decât 5 şi prin reducere când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare plafonul este de 34.000 lei.

    (6) În aplicarea art. 126 alin. (5), pentru calculul plafonului de achiziţii intracomunitare se iau în considerare următoarele elemente:

    a) valoarea tuturor achiziţiilor intracomunitare, cu excepţia achiziţiilor intracomunitare prevăzute la alin. (7);

    b) valoarea tranzacţiei ce conduce la depăşirea plafonului pentru achiziţii intracomunitare;

    c) valoarea oricărui import efectuat de persoana juridică neimpozabilă în alt stat membru, pentru bunurile transportate în România după import.

    (7) La calculul plafonului pentru achiziţii intracomunitare nu se vor lua în considerare:

    a) valoarea achiziţiilor intracomunitare de produse accizabile;

    b) valoarea achiziţiilor intracomunitare de mijloace noi de transport;

    c) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o livrare de bunuri cu instalare sau montaj, pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

    d) valoarea achiziţiilor de bunuri a căror livrare a fost o vânzare la distanţă, pentru care locul livrării se consideră a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal;

    e) valoarea achiziţiilor de bunuri second-hand, de opere de artă, de obiecte de colecţie şi antichităţi, aşa cum sunt definite la art. 152² din Codul fiscal, în cazul în care aceste bunuri au fost taxate conform unui regim special similar celui prevăzut la art. 152² din Codul fiscal în statul membru din care au fost livrate;

    f) valoarea achiziţiilor de gaze naturale şi energie electrică a căror livrare a fost efectuată în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

    (8) În cazul în care plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit, persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153¹ alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. Înregistrarea va rămâne valabilă pentru perioada până la sfârşitul anului calendaristic în care a fost depăşit plafonul de achiziţii şi cel puţin pentru anul calendaristic următor.

    (9) Persoana prevăzută la art. 126 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal poate solicita anularea înregistrării oricând după încheierea anului calendaristic următor celui în care s-a înregistrat, conform art. 153¹ alin. (5) din Codul fiscal. Prin excepţie, persoana respectivă rămâne înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153¹ din Codul fiscal pentru toate achiziţiile intracomunitare efectuate cel puţin pentru încă un an calendaristic, dacă plafonul pentru achiziţii intracomunitare este depăşit şi în anul calendaristic care a urmat celui în care persoana a fost înregistrată.

    (10) Dacă după expirarea anului calendaristic următor celui în care persoana a fost înregistrată persoana respectivă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza Codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153¹ din Codul fiscal, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care este obligată să rămână înregistrată în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare în anul următor anului în care s-a înregistrat, situaţie în care se aplică prevederile alin. (9).

    (11) În sensul art. 126 alin. (6) din Codul fiscal, persoanele impozabile care efectuează numai operaţiuni pentru care taxa nu este deductibilă şi persoanele juridice neimpozabile, care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care nu depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare, pot opta pentru regimul general prevăzut la art. 126 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. Aceste persoane sunt obligate la plata taxei în România pentru toate achiziţiile intracomunitare de la data la care îşi exercită opţiunea şi vor solicita un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153¹ alin. (2) din Codul fiscal. Aceste persoane pot solicita anularea înregistrării oricând după încheierea a 2 ani calendaristici ce urmează celui în care s-au înregistrat, conform art. 153¹ alin. (6) din Codul fiscal.

    (12) În cazul în care după încheierea a 2 ani calendaristici consecutivi de la înregistrare persoanele prevăzute la alin. (11) efectuează o achiziţie intracomunitară în baza Codului de înregistrare în scopuri de TVA obţinut conform art. 153¹ din Codul fiscal, se consideră că aceste persoane şi-au reexercitat opţiunea în condiţiile art. 126 alin. (6) şi art. 153¹ alin. (7) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care aceste persoane sunt obligate să rămână înregistrate în urma depăşirii plafonului pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic anterior, situaţie în care se aplică prevederile alin. (9).

    (13) În scopul aplicării prevederilor art. 126 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, relaţia de transport al bunurilor din primul stat membru în România trebuie să existe între furnizor şi cumpărătorul revânzător, oricare dintre aceştia putând fi responsabil pentru transportul bunurilor, în conformitate cu condiţiile Incoterms sau în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă transportul este realizat de beneficiarul livrării, nu sunt aplicabile măsurile de simplificare pentru operaţiuni triunghiulare. Obligaţiile ce revin beneficiarului livrării ulterioare, dacă România este al treilea stat membru:

    a) să plătească taxa aferentă livrării efectuate de cumpărătorul revânzător care nu este stabilit în România în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (4) şi art. 157 alin. (1) sau (2), după caz;

    b) să înscrie achiziţia efectuată în rubricile alocate achiziţiilor intracomunitare de bunuri din decontul de taxă prevăzut la art. 156² sau 156³ din Codul fiscal, precum şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal.

    (14) În cazul operaţiunilor triunghiulare efectuate în condiţiile art. 126 alin. (8) lit. b), dacă România este al doilea stat membru al cumpărătorului revânzător şi acesta a transmis furnizorului din primul stat membru Codul său de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153 din Codul fiscal, cumpărătorul revânzător trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

    a) să emită factura prevăzută la art. 155 din Codul fiscal, în care să fie înscris Codul său de înregistrare în scopuri de TVA în România şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA din al treilea stat membru al beneficiarului livrării;

    b) să nu înscrie achiziţia intracomunitară de bunuri care ar avea loc în România ca urmare a transmiterii Codului de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153 din Codul fiscal în declaraţia recapitulativă privind achiziţiile intracomunitare, prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal, aceasta fiind neimpozabilă. În decontul de taxă aceste achiziţii se înscriu la rubrica rezervată achiziţiilor neimpozabile;

    c) să înscrie livrarea efectuată către beneficiarul livrării din al treilea stat membru în rubrica rezervată livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă a decontului de taxă şi în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal următoarele date:

    1. Codul de înregistrare în scopuri de TVA, din al treilea stat membru, al beneficiarului livrării;

    2. Codul T în rubrica corespunzătoare;

    3. valoarea livrării efectuate."

   4. Punctele 3-5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Persoane impozabile şi activitatea economică

    Art. 127. - (1) Este considerată persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activităţi.

    (2) În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

    (2¹) Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme.

    (3) Nu acţionează de o manieră independentă angajaţii sau oricare alte persoane legate de angajator printr-un contract individual de muncă sau prin orice alte instrumente juridice care creează un raport angajator/angajat în ceea ce priveşte condiţiile de muncă, remunerarea sau alte obligaţii ale angajatorului.

    (4) Instituţiile publice nu sunt persoane impozabile pentru activităţile care sunt desfăşurate în calitate de autorităţi publice, chiar dacă pentru desfăşurarea acestor activităţi se percep cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi, cu excepţia acelor activităţi care ar produce distorsiuni concurenţiale dacă instituţiile publice ar fi tratate ca persoane neimpozabile, precum şi a celor prevăzute la alin. (5) şi (6).

    (5) Instituţiile publice sunt persoane impozabile pentru activităţile desfăşurate în calitate de autorităţi publice, dar care sunt scutite de taxă, conform art. 141.

    (6) Instituţiile publice sunt, de asemenea, persoane impozabile pentru următoarele activităţi:

    a) telecomunicaţii;

    b) furnizarea de apă, gaze, energie electrică, energie termică, agent frigorific şi altele de aceeaşi natură;

    c) transport de bunuri şi de persoane;

    d) servicii prestate în porturi şi aeroporturi;

    e) livrarea de bunuri noi, produse pentru vânzare;

    f) activitatea târgurilor şi expoziţiilor comerciale;

    g) depozitarea;

    h) activităţile organismelor de publicitate comercială;

    i) activităţile agenţiilor de călătorie;

    j) activităţile magazinelor pentru personal, cantine, restaurante şi alte localuri asemănătoare;

    k) operaţiunile posturilor publice de radio şi televiziune.

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană care efectuează ocazional o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi va fi considerată persoană impozabilă pentru orice astfel de livrare.

    (8) În condiţiile şi în limitele prevăzute în norme, este considerat drept grup fiscal unic un grup de persoane impozabile stabilite în România care, independente fiind din punct de vedere juridic, sunt în relaţii strânse una cu alta din punct de vedere organizatoric, financiar şi economic.

    (9) Orice asociat sau partener al unei asocieri sau organizaţii fără personalitate juridică este considerat persoană impozabilă separată pentru acele activităţi economice care nu sunt desfăşurate în numele asocierii sau organizaţiei respective.

    (10) Asocierile în participaţiune nu dau naştere unei persoane impozabile separate. Asocierile de tip joint venture, consortium sau alte forme de asociere în scopuri comerciale, care nu au personalitate juridică şi sunt constituite în temeiul legii, sunt tratate drept asocieri în participaţiune.

 

    Norme metodologice:

    3. (1) În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în concordanţă cu principiul de bază al sistemului de TVA potrivit căruia taxa trebuie să fie neutră, se referă la orice tip de tranzacţii, indiferent de forma lor juridică, astfel cum se menţionează în constatările Curţii Europene de Justiţie în cazurile C-186/89 Van Tiem, C-306/94 Regie dauphinoise, C-77/01 Empresa de Desenvolvimento Mineiro SA (EDM).

    (2) În aplicarea prevederilor alin. (1), persoanele fizice nu se consideră că realizează o activitate economică în sfera de aplicare a taxei atunci când obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. În categoria bunurilor utilizate în scopuri personale se includ construcţiile şi, după caz, terenul aferent acestora, proprietate personală a persoanelor fizice care au fost utilizate în scop de locuinţă, inclusiv casele de vacanţă, orice alte bunuri utilizate în scop personal de persoana fizică, precum şi bunurile de orice natură moştenite legal sau dobândite ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate.

    (3) Persoana fizică, care nu a devenit deja persoană impozabilă pentru alte activităţi, se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, dacă acţionează ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal.

    (4) În cazul construirii de bunuri imobile de către persoanele fizice, în vederea vânzării, activitatea economică este considerată începută în momentul în care persoana fizică respectivă intenţionează să efectueze o astfel de activitate, iar intenţia persoanei respective trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare iniţierii activităţii economice. Activitatea economică este considerată continuă din momentul începerii sale, incluzând şi livrarea bunului sau părţilor din bunul imobil construit, chiar dacă este un singur bun imobil.

    (5) În cazul achiziţiei de terenuri şi/sau de construcţii de către persoana fizică în scopul vânzării, livrarea acestor bunuri reprezintă o activitate cu caracter de continuitate dacă persoana fizică realizează mai mult de o singură tranzacţie în cursul unui an calendaristic. Totuşi, dacă persoana fizică derulează deja construcţia unui bun imobil în vederea vânzării, conform alin. (4), activitatea economică fiind deja considerată începută şi continuă, orice alte tranzacţii efectuate ulterior nu vor mai avea caracter ocazional. Deşi prima livrare este considerată ocazională, dacă intervine o a doua livrare în cursul aceluiaşi an, prima livrare nu va fi impozitată dar va fi luată în considerare la calculul plafonului prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. Livrările de construcţii şi terenuri, scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, sunt avute în vedere atât la stabilirea caracterului de continuitate al activităţii economice, cât şi la calculul plafonului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 1: O persoană fizică, care nu a mai realizat tranzacţii cu bunuri imobile în anii precedenţi, a livrat în cursul anului 2010 două terenuri care nu sunt construibile. Deşi persoana fizică a devenit persoană impozabilă pentru aceste livrări, totuşi livrările respective fiind scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, persoana fizică nu are obligaţia înregistrării în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal. Dacă aceeaşi persoană fizică livrează în cursul anului 2010 o construcţie nouă în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, va avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă dacă livrarea respectivă cumulată cu livrările anterioare depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 2: O persoană fizică (familie) vinde în cursul anului 2010 un teren construibil sau o construcţie nouă în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Deşi în principiu operaţiunea nu ar fi scutită de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, indiferent de valoarea livrării, dacă persoana fizică nu realizează şi alte operaţiuni pentru care ar deveni persoană impozabilă în cursul anului 2010, această operaţiune este considerată ocazională şi persoana fizică nu ar avea obligaţia înregistrării în scopuri de taxă. Dacă în acelaşi an, aceeaşi persoană fizică livrează un teren construibil sau o construcţie nouă în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, respectiva persoană va deveni persoană impozabilă şi va avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă înainte de efectuarea celei de-a doua livrări, dacă prima livrare a depăşit plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. Dacă a doua livrare ar fi scutită conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, fiind o construcţie care nu este nouă sau un teren care nu este construibil, persoana fizică ar avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă conform art. 153 înainte de realizarea celei de-a doua livrări dacă prima livrare depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 3: O persoană fizică realizează în cursul anului 2010 două livrări care ar fi scutite conform art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Dacă nu mai realizează nicio operaţiune în anul 2010, iar în anul 2011 va livra o construcţie nouă sau un teren construibil în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, va avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă în anul 2011 numai dacă va depăşi plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 4: O persoană fizică a început în cursul anului 2009 construcţia unui bun imobil cu intenţia de a vinde această construcţie. În cursul anului 2009 nu a încasat avansuri şi în principiu nu are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de taxă. Dacă în anul 2010, înainte să înceapă să încaseze avansuri sau înainte să facă livrări ale unor părţi ale bunului imobil sau livrarea respectivului imobil în integralitatea sa, livrează un teren construibil sau o construcţie nouă în sensul art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, persoana fizică ar avea obligaţia să se înregistreze în scopuri de taxă atunci când depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. Această livrare nu este considerată ocazională, activitatea economică fiind considerată continuă din momentul începerii construcţiei, respectiv din anul 2009.

    În cazul exemplelor prezentate au fost avute în vedere numai persoanele fizice care nu sunt considerate persoane impozabile pentru alte activităţi economice desfăşurate şi faptul că orice livrare de locuinţe personale, de case de vacanţă sau de alte bunuri prevăzute la alin. (2) nu este luată în considerare pentru stabilirea caracterului de continuitate al activităţii nefiind considerată operaţiune în sfera de aplicare a taxei.

    (6) În cazul în care bunurile imobile sunt deţinute în coproprietate de o familie, dacă există obligaţia înregistrării în scopuri de taxă pentru vânzarea acestor bunuri imobile, unul dintre soţi va fi desemnat să îndeplinească această obligaţie.

    (7) Transferul în patrimoniul afacerii al bunurilor sau serviciilor achiziţionate sau dobândite de persoanele fizice şi care au fost folosite în scopuri personale, în vederea utilizării pentru desfăşurarea de activităţi economice, nu este o operaţiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, efectuate cu plată, iar persoana fizică nu poate deduce taxa aferentă bunurilor/serviciilor respective prin aplicarea procedurii de ajustare prevăzută la art. 148 şi 149 din Codul fiscal.

    (8) Nu sunt considerate activităţi economice:

    a) acordarea de bunuri şi/sau servicii în mod gratuit de organizaţiile fără scop patrimonial;

    b) livrarea următoarelor obiecte de cult religios: vase liturgice, icoane metalice sau litografiate, cruci, crucifixe, cruciuliţe şi medalioane cu imagini religioase specifice cultului, obiecte de colportaj religios, calendare religioase, produse necesare exercitării activităţii de cult religios, precum tămâia, lumânările, dar cu excepţia celor decorative şi a celor pentru nunţi şi botezuri.

    (9) În sensul art. 127 alin. (4) din Codul fiscal, distorsiuni concurenţiale rezultă atunci când aceeaşi activitate este desfăşurată de mai multe persoane, dintre care unele beneficiază de un tratament fiscal preferenţial, astfel încât contravaloarea bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate de acestea nu este grevată de taxă, faţă de alte persoane care sunt obligate să greveze cu taxa contravaloarea livrărilor de bunuri şi/sau a prestărilor de servicii efectuate.

    (10) În situaţia în care instituţia publică desfăşoară activităţi pentru care este tratată ca persoană impozabilă, instituţia publică este considerată persoană impozabilă în legătură cu acele activităţi sau, după caz, cu partea din structura organizatorică prin care sunt realizate acele activităţi. Prin excepţie, în scopul stabilirii locului prestării serviciilor conform art. 133 din Codul fiscal, o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.

    (11) În sensul art. 127 alin. (7) din Codul fiscal, persoana fizică devine persoană impozabilă în cazul unei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi. De asemenea, orice altă persoană juridică neimpozabilă se consideră persoană impozabilă pentru livrarea intracomunitară de mijloace de transport noi. Aceste persoane nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal pentru aceste livrări intracomunitare de mijloace de transport noi în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (3) din Codul fiscal.

    4. (1) În sensul art. 127 alin. (8) din Codul fiscal, grupul de persoane impozabile stabilite în România, independente din punct de vedere juridic şi aflate în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric, poate opta să fie tratat drept grup fiscal, cu următoarele condiţii:

    a) o persoană impozabilă nu poate face parte decât dintr-un singur grup fiscal; şi

    b) opţiunea trebuie să se refere la o perioadă de cel puţin 2 ani; şi

    c) toate persoanele impozabile din grup trebuie să aplice aceeaşi perioadă fiscală.

    (2) Opţiunea prevăzută la alin. (1) lit. b) se referă la grup, nu la fiecare membru al grupului.

    (3) Grupul fiscal se poate constitui din minimum două persoane impozabile.

    (4) Până la data de 1 ianuarie 2012, grupul fiscal se poate constitui numai de către persoane impozabile care sunt considerate mari contribuabili.

    (5) Se consideră, conform alin. (1), în strânsă legătură din punct de vedere financiar, economic şi organizatoric persoanele impozabile al căror capital este deţinut direct sau indirect în proporţie de mai mult de 50% de către aceeaşi acţionari. Îndeplinirea acestei condiţii se dovedeşte prin certificatul constatator eliberat de către Registrul Comerţului şi/sau, după caz, alte documente justificative.

    (6) În vederea implementării grupului fiscal se depune la organul fiscal competent o cerere semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului, care să cuprindă următoarele:

    a) numele, adresa, obiectul de activitate şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA al fiecărui membru;

    b) dovada că membrii sunt în strânsă legătură conform alin. (5);

    c) numele membrului numit reprezentant.

    (7) Organul fiscal competent va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului fiscal şi va comunica acea decizie reprezentantului grupului, precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului fiscal, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (6).

    (8) Implementarea grupului fiscal va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (7).

    (9) Reprezentantul grupului va notifica organului fiscal competent oricare dintre următoarele evenimente:

    a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup fiscal unic, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

    b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1)-(5), care conduc la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup fiscal sau a unei persoane ca membru al grupului fiscal, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;

    c) numirea unui alt reprezentant al grupului fiscal cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

    d) părăsirea grupului fiscal de către unul dintre membri, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

    e) intrarea unui nou membru în grupul fiscal, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

    (10) În situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. a) şi b), organul fiscal competent va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal sau, după caz, al unei persoane ca membru al grupului fiscal, astfel:

    a) în cazul prevăzut la alin. (9) lit. a), de la data de 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;

    b) în cazul prevăzut la alin. (9) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

    (11) În situaţiile prevăzute la alin. (9) lit. c)-e) organul fiscal competent va lua o decizie oficială în termen de 30 de zile de la data primirii notificării şi va comunica această decizie reprezentantului, precum şi fiecărui organ fiscal competent în jurisdicţia căruia se află membrii grupului fiscal. Această decizie va intra în vigoare din prima zi a lunii următoare celei în care a fost transmisă reprezentantului. Până la primirea deciziei, persoanele impozabile care au solicitat părăsirea sau intrarea în grup a unui membru sunt tratate ca grup fiscal unic format din membri care au depus iniţial opţiunea de a fi trataţi ca grup fiscal unic şi au fost acceptaţi în acest sens de către organul fiscal competent. În situaţia în care se solicită numirea unui alt reprezentant al grupului, organul fiscal competent anulează calitatea reprezentantului grupului fiscal şi în aceeaşi notificare va numi un alt reprezentant propus de membri grupului.

    (12) Organul fiscal competent va putea în urma verificărilor efectuate:

    a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup fiscal în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru în conformitate cu prevederile alin. (1). Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

    b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup fiscal în cazul în care acele persoane impozabile nu mai întrunesc criteriile de eligibilitate pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

    (13) De la data implementării grupului fiscal unic conform alin. (8):

    a) fiecare membru al grupului fiscal, altul decât reprezentantul:

    1. va raporta în decontul de taxă menţionat la art. 156² din Codul fiscal orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri sau orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;

    2. va trimite decontul său de taxă reprezentantului, iar o copie a acestui document organului fiscal de care aparţine;

    3. nu va plăti nicio taxă datorată şi nu va solicita nicio rambursare conform decontului său de taxă.

    b) reprezentantul:

    1. va raporta în propriul decont de taxă, menţionat în art. 156² din Codul fiscal, orice livrare de bunuri, prestare de servicii, import sau achiziţie intracomunitară de bunuri sau de servicii, precum şi orice altă operaţiune realizată de sau către acesta pe parcursul perioadei fiscale;

    2. va raporta într-un decont consolidat rezultatele din toate deconturile de TVA primite de la alţi membri ai grupului fiscal, precum şi rezultatele din propriul decont de taxă pentru perioada fiscală respectivă;

    3. va depune la organul fiscal de care aparţine toate deconturile de taxă ale membrilor, precum şi formularul de decont de taxă consolidat;

    4. va plăti sau, după caz, va cere rambursarea taxei care rezultă din decontul de taxă consolidat.

    (14) Fiecare membru al grupului fiscal trebuie:

    a) să depună declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal, la organul fiscal de care aparţine;

    b) să se supună controlului organului fiscal de care aparţine;

    c) să răspundă separat şi în solidar pentru orice taxă datorată de el sau de orice membru al grupului fiscal pentru perioada cât aparţine respectivului grup fiscal.

    (15) Livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate de fiecare membru al grupului sunt supuse regimului normal de impozitare prevăzut de titlul VI din Codul fiscal, indiferent dacă sunt realizate către terţi sau către ceilalţi membri ai grupului fiscal, fiecare membru al grupului fiind considerat o persoană impozabilă separată.

    5. Obligaţiile şi drepturile din punct de vedere al taxei pentru operaţiunile derulate de asocierile prevăzute la art. 127 alin. (10) din Codul fiscal sunt prevăzute la pct. 79¹."

   5. Punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Livrarea de bunuri

    Art. 128. - (1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

    (2) Se consideră că o persoană impozabilă, care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, în calitate de intermediar, într-o livrare de bunuri, a achiziţionat şi livrat bunurile respective ea însăşi, în condiţiile stabilite prin norme.

    (3) Următoarele operaţiuni sunt considerate, de asemenea, livrări de bunuri, în sensul alin. (1):

    a) predarea efectivă a bunurilor către o altă persoană, ca urmare a unui contract care prevede că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing;

    b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, în urma executării silite;

    c) trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile, în condiţiile prevăzute de legislaţia referitoare la proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în schimbul unei despăgubiri.

    (4) Sunt asimilate livrărilor de bunuri efectuate cu plată următoarele operaţiuni:

    a) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi utilizate în scopuri care nu au legătură cu activitatea economică desfăşurată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;

    b) preluarea de către o persoană impozabilă a bunurilor mobile achiziţionate sau produse de către aceasta pentru a fi puse la dispoziţie altor persoane în mod gratuit, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial;

    c) preluarea de către o persoană impozabilă de bunuri mobile corporale achiziţionate sau produse de către aceasta, altele decât bunurile de capital prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a), pentru a fi utilizate în scopul unor operaţiuni care nu dau drept integral de deducere, dacă taxa aferentă bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial la data achiziţiei;

    d) bunurile constatate lipsă din gestiune, cu excepţia celor la care se face referire la alin. (8) lit. a)-c).

    (5) Orice distribuire de bunuri din activele unei persoane impozabile către asociaţii sau acţionarii săi, inclusiv o distribuire de bunuri legată de lichidarea sau de dizolvarea fără lichidare a persoanei impozabile, cu excepţia transferului prevăzut la alin. (7), constituie livrare de bunuri efectuată cu plată, dacă taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor lor componente a fost dedusă total sau parţial.

    (6) În cazul a două sau mai multe transferuri succesive ale dreptului de proprietate asupra unui bun, fiecare transfer este considerat o livrare separată a bunului, chiar dacă bunul este transportat direct beneficiarului final.

    (7) Transferul tuturor activelor sau al unei părţi a acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, şi de pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi, nu constituie livrare de bunuri dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă. Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea ce priveşte ajustarea dreptului de deducere prevăzută de lege.

    (8) Nu constituie livrare de bunuri, în sensul alin. (1):

    a) bunurile distruse ca urmare a unor calamităţi naturale sau a unor cauze de forţă majoră, precum şi bunurile pierdute ori furate, dovedite legal, astfel cum sunt prevăzute prin norme;

    b) bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, precum şi activele corporale fixe casate, în condiţiile stabilite prin norme;

    c) perisabilităţile, în limitele prevăzute prin lege;

    d) bunurile acordate gratuit din rezerva de stat ca ajutoare umanitare externe sau interne;

    e) acordarea în mod gratuit de bunuri ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, precum şi alte bunuri acordate în scopul stimulării vânzărilor în condiţiile stabilite prin norme;

    f) acordarea de bunuri de mică valoare, în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, de mecenat, de protocol/reprezentare, precum şi alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme.

    (9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora.

    (10) Este asimilat cu livrarea intracomunitară cu plată transferul de către o persoană impozabilă de bunuri aparţinând activităţii sale economice din România într-un alt stat membru, cu excepţia nontransferurilor prevăzute la alin. (12).

    (11) Transferul prevăzut la alin. (10) reprezintă expedierea sau transportul oricăror bunuri mobile corporale din România către alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizate în scopul desfăşurării activităţii sale economice.

    (12) În sensul prezentului titlu, nontransferul reprezintă expedierea sau transportul unui bun din România în alt stat membru, de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, pentru a fi utilizat în scopul uneia din următoarele operaţiuni:

    a) livrarea bunului respectiv realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (5) şi (6) privind vânzarea la distanţă;

    b) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. b) privind livrările cu instalare sau asamblare, efectuate de către furnizor sau în numele acestuia;

    c) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă la bordul navelor, aeronavelor sau trenurilor, pe parcursul transportului de persoane efectuat în teritoriul Comunităţii, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. d);

    d) livrarea bunului respectiv, realizată de persoana impozabilă, în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) cu privire la livrările intracomunitare scutite, la art. 143 alin. (1) lit. a) şi b) cu privire la scutirile pentru livrările la export şi la art. 143 alin. (1) lit. h), i), j), k) şi m) cu privire la scutirile pentru livrările destinate navelor, aeronavelor, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, precum şi organizaţiilor internaţionale şi forţelor NATO;

    e) livrarea de gaz prin reţeaua de distribuţie a gazelor naturale sau de electricitate, în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) privind locul livrării acestor bunuri;

    f) prestarea de servicii în beneficiul persoanei impozabile, care implică lucrări asupra bunurilor corporale efectuate în statul membru în care se termină expedierea sau transportul bunului, cu condiţia ca bunurile, după prelucrare, să fie reexpediate persoanei impozabile din România de la care fuseseră expediate sau transportate iniţial;

    g) utilizarea temporară a bunului respectiv pe teritoriul statului membru de destinaţie a bunului expediat sau transportat, în scopul prestării de servicii în statul membru de destinaţie, de către persoana impozabilă stabilită în România;

    h) utilizarea temporară a bunului respectiv, pentru o perioadă care nu depăşeşte 24 de luni, pe teritoriul unui alt stat membru, în condiţiile în care importul aceluiaşi bun dintr-un stat terţ, în vederea utilizării temporare, ar beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu scutire integrală de drepturi de import.

    (13) În cazul în care nu mai este îndeplinită una din condiţiile prevăzute la alin. (12), expedierea sau transportul bunului respectiv este considerat ca un transfer din România în alt stat membru. În acest caz, transferul se consideră efectuat în momentul în care condiţia nu mai este îndeplinită.

    (14) Prin ordin al ministrului finanţelor publice, se pot introduce măsuri de simplificare cu privire la aplicarea alin. (10)-(13).

 

    Norme metodologice:

    6. (1) În sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, preluarea de bunuri produse de către o persoană impozabilă pentru a fi folosite în cursul desfăşurării activităţii sale economice sau pentru continuarea acesteia nu se consideră ca fiind o livrare de bunuri, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplică şi prestărilor de servicii.

    (2) Valorificarea produselor scoase din rezerva de mobilizare constituie livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal.

    (3) În sensul art. 128 alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă care acţionează în calitate de comisionar, primind facturi pe numele său de la comitentul vânzător sau, după caz, de la furnizor şi emiţând facturi pe numele său către comitentul cumpărător ori, după caz, către client, se consideră că acţionează în nume propriu, dar în contul comitentului. Comisionarul este considerat din punctul de vedere al taxei cumpărător şi revânzător al bunurilor, indiferent dacă acţionează în contul vânzătorului sau al cumpărătorului, respectiv se consideră că furnizorul ori, după caz, comitentul vânzător face o livrare de bunuri către comisionar şi, la rândul său, comisionarul face o altă livrare de bunuri către comitentul cumpărător sau, după caz, către client. Dacă, potrivit contractului, comisionarul acţionează în numele şi în contul comitentului ca mandatar, dar primeşte şi/sau emite facturi pe numele său, acest fapt îl transformă în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei.

    (4) Prevederile alin. (3) se aplică sub denumirea de structură de comisionar în cazurile prevăzute la pct. 19 alin. (4).

    (5) În sensul art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, casarea activelor corporale fixe de natura bunurilor de capital prevăzute la art. 149 din Codul fiscal nu constituie livrare de bunuri. Se aplică prevederile art. 149 din Codul fiscal pentru activele corporale fixe de natura bunurilor de capital casate, dacă la achiziţia sau, după caz, transformarea, modernizarea, fabricarea, construcţia acestora taxa a fost dedusă total ori parţial şi dacă următoarele operaţiuni au intervenit în legătură cu un bun de capital după data aderării: achiziţia sau, după caz, fabricarea, construcţia, prima utilizare după modernizare ori transformare.

    (6) Pierderile tehnologice stabilite potrivit legii sau, după caz, stabilite de persoana impozabilă în norma proprie de consum nu intră sub incidenţa prevederilor art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Deducerea taxei pentru achiziţiile de bunuri utilizate în activităţi economice care dau naştere la pierderi tehnologice se realizează pe baza prevederilor generale ale art. 145 alin. (2) sau, după caz, ale art. 147 din Codul fiscal. Pierderile care depăşesc normele de consum sunt asimilate livrărilor de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Atunci când norma de consum este stabilită de persoana impozabilă, organul de inspecţie fiscală poate modifica coeficientul stabilit în scopul aplicării art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, dacă sunt indicii obiective că pierderea tehnologică a fost supradimensionată

    (7) În sensul art. 128 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în urma executării silite se consideră livrare de bunuri numai dacă debitorul executat silit este o persoană impozabilă.

    (8) Transferul de active prevăzut la art. 128 alin. (7) din Codul fiscal este un transfer universal de bunuri şi/sau servicii, acestea nemaifiind tratate individual, ci ca un tot unitar la persoana impozabilă cedentă, indiferent dacă este un transfer total sau parţial de active. Se consideră transfer parţial de active în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal transferul tuturor activelor sau al unei părţi din activele investite într-o anumită ramură a activităţii economice, dacă acestea constituie din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă să efectueze activităţi economice separate, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor operaţiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la capitalul unei societăţi. De asemenea, se consideră că transferul parţial are loc şi în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele transferate de cedent nu sunt înstrăinate, ci realocate altor ramuri ale activităţii aflate în uzul cedentului. Simplul transfer al unor active nu garantează posibilitatea continuării unei activităţi economice în orice situaţie. Pentru ca o operaţiune să poată fi considerată transfer de active, în sensul art. 128 alin. (7) din Codul fiscal, primitorul activelor trebuie să intenţioneze să desfăşoare activitatea economică sau partea din activitatea economică care i-a fost transferată, şi nu să lichideze imediat activitatea respectivă şi, după caz, să vândă eventualele stocuri. Pentru calificarea unei activităţi ca transfer de active, nu este relevant dacă primitorul activelor este autorizat pentru desfăşurarea activităţii care i-a fost transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva activitate. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-497/01 - Zita Modes.

    (9) Persoana impozabilă care este beneficiarul transferului prevăzut la alin. (8) este considerată ca fiind succesorul cedentului, indiferent dacă este înregistrat în scopuri de taxă sau nu. Beneficiarul va prelua toate drepturile şi obligaţiile cedentului, inclusiv cele privind livrările către sine prevăzute la art. 128 alin. (4) din Codul fiscal, ajustările deducerii prevăzute la art. 148 şi 149 din Codul fiscal. Dacă beneficiarul transferului este o persoană impozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal şi nu se va înregistra în scopuri de TVA ca urmare a transferului, va trebui să plătească la bugetul de stat suma rezultată ca urmare a ajustărilor conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161, după caz. Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se va stabili procedura de declarare şi plată a sumelor rezultate din ajustarea taxei. Momentul de referinţă pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, nu este data transferului, ci data obţinerii bunului de către cedent, conform art. 149 sau 161, după caz. Cedentul va trebui să transmită cesionarului o copie de pe registrul bunurilor de capital, dacă acestea sunt obţinute după data aderării.

    (10) În sensul art. 128 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal:

    a) prin cauze de forţă majoră se înţelege:

    1. incendiu, dovedit prin documente de asigurare şi/sau alte rapoarte oficiale;

    2. război, război civil, acte de terorism;

    3. orice alte evenimente pentru care se poate invoca forţa majoră;

    b) prin bunuri pierdute se înţelege bunurile dispărute în urma unor calamităţi naturale, cum ar fi inundaţiile, alunecările de teren, sau a unor cauze de forţă majoră;

    c) prin bunuri furate se înţelege bunurile lipsă din gestiune, neimputabile, pentru care persoana impozabilă poate prezenta dovada constatării furtului de către organele de poliţie, care este acceptată la despăgubire de societăţile de asigurări.

    (11) În sensul art. 128 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, nu se consideră livrare de bunuri cu plată bunurile de natura stocurilor degradate calitativ, care nu mai pot fi valorificate, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii:

    a) bunurile nu sunt imputabile;

    b) degradarea calitativă a bunurilor se datorează unor cauze obiective dovedite cu documente. Sunt incluse în această categorie şi produsele accizabile pentru care autoritatea competentă a emis decizie de aprobare a distrugerii în cadrul antrepozitului fiscal;

    c) se face dovada că s-au distrus bunurile şi nu mai intră în circuitul economic.

    (12) Prevederile art. 148 şi 149 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere, nu se aplică în situaţiile în care, conform art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, nu se consideră că are loc o livrare de bunuri cu plată.

    (13) În sensul art. 128 alin. (8) lit. e) din Codul fiscal, se cuprind în categoria bunurilor acordate în mod gratuit în scopul stimulării vânzărilor:

    a) pe lângă bunurile oferite în mod gratuit ca mostre în cadrul campaniilor promoţionale, pentru încercarea produselor sau pentru demonstraţii la punctele de vânzare, şi orice alte bunuri care sunt destinate pentru reclamă şi publicitate;

    b) în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a), bunurile care sunt produse de persoana impozabilă în vederea vânzării sau sunt comercializate în mod obişnuit de către persoana impozabilă, acordate în mod gratuit clientului, numai în măsura în care sunt bunuri de acelaşi fel ca şi cele care sunt sau au fost livrate clientului. Atunci când bunurile acordate gratuit în vederea stimulării vânzărilor nu sunt produse de persoana impozabilă şi/sau nu sunt bunuri comercializate în mod obişnuit de persoana impozabilă, acordarea gratuită a acestora nu va fi considerată livrare de bunuri dacă:

    1. se poate face dovada obiectivă a faptului că acestea pot fi utilizate de către client în legătură cu bunurile/serviciile pe care le-a achiziţionat de la respectiva persoană impozabilă; sau

    2. bunurile/serviciile sunt furnizate către consumatorul final şi valoarea bunurilor acordate gratuit este mai mică decât valoarea bunurilor/serviciilor furnizate clientului.

    (14) În sensul art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal:

    a) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de protocol nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală a bunurilor acordate gratuit în cursul unui an calendaristic este sub plafonul în care aceste cheltuieli sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, astfel cum este stabilit la titlul II din Codul fiscal. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul microîntreprinderilor;

    b) bunurile acordate gratuit în cadrul acţiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri determinată potrivit art. 152 alin. (2) din Codul fiscal;

    c) prin bunuri acordate în mod gratuit potrivit destinaţiilor prevăzute de lege se înţelege bunurile pe care persoana impozabilă este obligată prin lege să le acorde gratuit angajaţilor săi şi care sunt legate de desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice, cum sunt, de exemplu: masa caldă pentru mineri, echipamentul de protecţie, materiale igienico-sanitare în vederea prevenirii îmbolnăvirilor. Plafonul până la care nu sunt considerate livrări de bunuri cu plată este cel prevăzut prin actele normative care instituie acordarea acestor bunuri, dacă este cazul. Nu se încadrează în prevederile art. 128 alin. (8) lit. f) din Codul fiscal orice gratuităţi acordate propriilor angajaţi sau altor persoane, prin lege sau prin hotărâri ale consiliilor locale, dacă nu există nicio legătură cu desfăşurarea în condiţii optime a activităţii economice, cum sunt: cotele gratuite de energie electrică acordate persoanelor pensionate din sectorul energiei electrice, abonamentele de transport acordate gratuit pentru diverse categorii de persoane şi altele de aceeaşi natură.

    (15) Încadrarea în plafoanele prevăzute la alin. (14) lit. a) şi b) se determină pe baza datelor raportate prin situaţiile financiare anuale. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările, acţiunile de mecenat sau alte acţiuni prevăzute prin legi, acordate în numerar, precum şi bunurile pentru care taxa nu a fost dedusă. Depăşirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată şi se colectează taxa, dacă s-a exercitat dreptul de deducere a taxei aferente achiziţiilor care depăşesc plafoanele. Taxa colectată aferentă depăşirii se calculează şi se include în decontul întocmit pentru perioada fiscală în care persoana impozabilă a depus sau trebuie să depună situaţiile financiare anuale, respectiv în anul următor celui în care au fost efectuate cheltuielile.

    (16) În sensul art. 128 alin. (10) din Codul fiscal, transferul este o operaţiune asimilată unei livrări intracomunitare cu plată de bunuri, fiind obligatoriu să fie respectate toate condiţiile şi regulile aferente livrărilor intracomunitare, inclusiv cele referitoare la scutirea de taxă. Caracteristic acestei operaţiuni este faptul că în momentul expedierii bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru, acestea nu fac obiectul unei livrări în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal şi pe cale de consecinţă, aceeaşi persoană impozabilă care declară transferul în statul membru unde începe transportul bunurilor va declara şi achiziţia intracomunitară asimilată în statul membru în care aceasta are loc. Exemple de transferuri: transportul în alt stat membru de bunuri importate în România, efectuat de persoana care a realizat importul, în lipsa unei tranzacţii în momentul expedierii, transportul/expedierea de bunuri mobile corporale din România în alt stat membru în vederea constituirii unui stoc care urmează a fi vândut în respectivul stat membru, transportul de bunuri în alt stat membru în vederea încorporării într-un bun imobil în respectivul stat membru de către persoana impozabilă, precum şi alte operaţiuni care iniţial au constituit nontransferuri, dar ulterior au devenit transferuri.

    (17) Nontransferul cuprinde şi expedierea sau transportul de produse accizabile din România în alt stat membru, de către persoana impozabilă sau de altă persoană în contul său, în vederea efectuării unei vânzări la distanţă către persoane neimpozabile din acel stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile.

    (18) Furnizarea de programe informatice software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, însoţită de licenţă obişnuită care interzice copierea şi distribuirea acestora şi care permite doar instalarea lor pe un anumit număr de staţii de lucru, care este egal cu numărul de dischete sau de alte suporturi purtătoare de date furnizate, constituie livrare de bunuri, conform art. 128 din Codul fiscal. Programele informatice software standard reprezintă orice software produs ca un bun de folosinţă generală care conţine date preînregistrate, este comercializat ca atare şi, după instalare şi eventual o perioadă scurtă de training, poate fi utilizat în mod independent de către clienţi în formatul standard pentru aceleaşi aplicaţii şi funcţii.

    (19) Procesarea fotografiilor digitale constituie livrare de bunuri conform art. 128 din Codul fiscal, atunci când fotografiile tipărite sunt predate clientului."

   6. Punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Prestarea de servicii

    Art. 129. - (1) Se consideră prestare de servicii orice operaţiune care nu constituie livrare de bunuri, aşa cum este definită la art. 128.

    (2) Atunci când o persoană impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane, ia parte la o prestare de servicii, se consideră că a primit şi a prestat ea însăşi serviciile respective.

    (3) Prestările de servicii cuprind operaţiuni cum sunt:

    a) închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing;

    b) cesiunea bunurilor necorporale, indiferent dacă acestea fac sau nu obiectul unui drept de proprietate, cum sunt: transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

    c) angajamentul de a nu desfăşura o activitate economică, de a nu concura cu altă persoană sau de a tolera o acţiune ori o situaţie;

    d) prestările de servicii efectuate pe baza unui ordin emis de/sau în numele unei autorităţi publice sau potrivit legii;

    e) servicii de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când intervin într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii.

    (4) Sunt asimilate prestării de servicii efectuate cu plată următoarele:

    a) utilizarea temporară a bunurilor care fac parte din activele unei persoane impozabile, în scopuri care nu au legătură cu activitatea sa economică sau pentru a fi puse la dispoziţie, în vederea utilizării în mod gratuit, altor persoane, dacă taxa pentru bunurile respective a fost dedusă total sau parţial;

    b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit pentru uzul personal al angajaţilor săi sau pentru uzul altor persoane.

    (5) Nu constituie prestare de servicii efectuată cu plată:

    a) utilizarea bunurilor rezultate din activitatea economică a persoanei impozabile, ca parte a unei prestări de servicii efectuate în mod gratuit, în cadrul acţiunilor de sponsorizare, mecenat sau protocol, precum şi pentru alte destinaţii prevăzute de lege, în condiţiile stabilite prin norme;

    b) serviciile care fac parte din activitatea economică a persoanei impozabile, prestate în mod gratuit în scop de reclamă sau în scopul stimulării vânzărilor;

    c) servicii prestate în mod gratuit în cadrul perioadei de garanţie de către persoana care a efectuat iniţial livrarea de bunuri sau prestarea de servicii.

    (6) Abrogat.

    (7) Prevederile art. 128 alin. (5) şi (7) se aplică în mod corespunzător şi prestărilor de servicii.

 

    Norme metodologice:

    7. (1) În sensul art. 129 alin. (1) din Codul fiscal, atunci când nu există un contract de comision sau intermediere între părţi şi nu se refacturează cheltuielile conform pct. 19 alin. (4), dar pentru aceeaşi prestare de servicii intervin mai multe persoane impozabile care acţionează în nume propriu, prin tranzacţii succesive, se consideră că fiecare persoană a primit şi a prestat în nume propriu serviciul respectiv. Fiecare tranzacţie se consideră o prestare separată şi se impozitează distinct, chiar dacă serviciul respectiv este prestat direct către beneficiarul final.

    (2) Normele metodologice prevăzute la pct. 6 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 129 alin. (2) din Codul fiscal.

    (3) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerată prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasing, dacă locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, situaţie în care valoarea de transfer va cuprinde şi suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenţă, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odată cu rata de leasing. Dacă opţiunea de cumpărare a bunului de către locatar/utilizator se exercită înainte de derularea a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, respectiv data de la care bunul este pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului, se consideră că nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului. Dacă în cursul derulării unui contract de leasing financiar intervine o cesiune între utilizatori cu acceptul locatorului/finanţatorului sau o cesiune a contractului de leasing financiar prin care se schimbă locatorul/finanţatorul, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri, considerându-se că persoana care preia contractul de leasing continuă persoana cedentului. Operaţiunea este considerată în continuare prestare de servicii, persoana care preia contractul de leasing având aceleaşi obligaţii ca şi cedentul în ceea ce priveşte taxa.

    (4) Este considerată prestare de servicii, conform art. 129 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, intermedierea efectuată de o persoană care acţionează în numele şi în contul altei persoane atunci când intervine într-o livrare de bunuri sau o prestare de servicii. În sensul prezentelor norme, intermediarul care acţionează în numele şi în contul altei persoane este persoana care acţionează în calitate de mandatar potrivit Codului comercial. În cazul în care mandatarul intermediază livrări de bunuri sau prestări de servicii, furnizorul/prestatorul efectuează livrarea de bunuri/prestarea de servicii către beneficiar, pentru care emite factura direct pe numele beneficiarului, iar mandatarul efectuează o prestare de servicii, pentru care întocmeşte factura de comision care reprezintă contravaloarea serviciului de intermediere prestat către mandant, respectiv către beneficiar sau, după caz, către furnizor/prestator.

    (5) Emiterea de către mandatar a unei facturi în numele său către cumpărător, pentru livrarea de bunuri intermediată, este suficientă pentru a-l transforma în cumpărător revânzător din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată, astfel cum este prevăzut la pct. 6 alin. (3). De asemenea, mandatarul devine din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată un cumpărător revânzător, dacă primeşte de la vânzător o factură întocmită pe numele său.

    (6) Prevederile alin. (5) sunt aplicabile şi în cazul în care mandatarul intermediază o prestare de servicii.

    (7) Prevederile pct. 6 alin. (13)-(15) se aplică corespunzător şi pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (5) lit. a) şi b) din Codul fiscal.

    (8) Prevederile pct. 6 alin. (8) şi (9) se vor aplica corespunzător şi pentru prevederile art. 129 alin. (7) din Codul fiscal.

    (9) Transferul cu plată al unui sportiv de la un club sportiv la un alt club sportiv este considerat o prestare de servicii cu plată în sensul art. 129 din Codul fiscal. Sumele plătite drept compensaţie pentru încetarea contractului sau drept penalităţi pentru neîndeplinirea unor obligaţii prevăzute de părţile contractante nu sunt considerate prestări de servicii efectuate cu plată.

    (10) În sensul art. 129 din Codul fiscal, sunt considerate prestări de servicii următoarele:

    a) furnizarea de programe informatice software standard prin internet sau prin orice altă reţea electronică şi care este în principal automatizată, necesitând intervenţie umană minimă, fiind un serviciu furnizat pe cale electronică, conform art. 125¹ alin. (1) pct. 26 din Codul fiscal;

    b) furnizarea de licenţe în cadrul unui contract de licenţă privind programele informatice software, care permite clientului instalarea programului software pe diverse staţii de lucru, împreună cu furnizarea de programe software standard pe dischetă sau pe un alt purtător de date, conform art. 129 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal.

    c) furnizarea de programe informatice software personalizate, chiar şi în cazul în care programul software este furnizat pe dischetă sau pe un alt purtător de date. Programul software personalizat reprezintă orice program software creat sau adaptat nevoilor specifice ale clienţilor, conform cerinţelor exprimate de aceştia."

   7. Punctele 10 şi 11 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Locul livrării de bunuri

    Art. 132. - (1) Se consideră a fi locul livrării de bunuri:

    a) locul unde se găsesc bunurile în momentul când începe expedierea sau transportul, în cazul bunurilor care sunt expediate sau transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ. Dacă locul livrării, stabilit conform prezentei prevederi, se situează în afara teritoriului comunitar, locul livrării realizate de către importator şi locul oricărei livrări ulterioare se consideră în statul membru de import al bunurilor, iar bunurile se consideră a fi transportate sau expediate din statul membru de import;

    b) locul unde se efectuează instalarea sau montajul, de către furnizor sau de către altă persoană în numele furnizorului, în cazul bunurilor care fac obiectul unei instalări sau unui montaj;

    c) locul unde se găsesc bunurile atunci când sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul bunurilor care nu sunt expediate sau transportate;

    d) locul de plecare a transportului de pasageri, în cazul în care livrările de bunuri sunt efectuate la bordul unui vapor, avion sau tren, pentru partea din transportul de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii, dacă:

    1. partea transportului de pasageri efectuată în interiorul Comunităţii reprezintă partea transportului, efectuată fără nicio oprire în afara Comunităţii, între locul de plecare şi locul de sosire ale transportului de pasageri;

    2. locul de plecare a transportului de pasageri reprezintă primul punct de îmbarcare a pasagerilor în interiorul Comunităţii, eventual după o oprire în afara Comunităţii;

    3. locul de sosire a transportului de pasageri reprezintă ultimul punct de debarcare prevăzut în interiorul Comunităţii pentru pasagerii care s-au îmbarcat în interiorul Comunităţii, eventual înainte de o oprire în afara Comunităţii;

    e) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau al livrării de energie electrică, către un comerciant persoană impozabilă, locul livrării se consideră locul unde comerciantul persoană impozabilă îşi are sediul activităţii economice sau un sediu fix pentru care se livrează bunurile sau, în absenţa unui astfel de sediu, locul în care acesta are domiciliul stabil sau reşedinţa sa obişnuită. Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală în ceea ce priveşte cumpărările de gaz şi energie electrică o reprezintă revânzarea de astfel de produse şi al cărei consum propriu de astfel de produse este neglijabil;

    f) în cazul livrării de gaze prin sistemul de distribuţie a gazelor naturale sau de energie electrică, în situaţia în care o astfel de livrare nu se regăseşte la lit. e), locul livrării reprezintă locul în care cumpărătorul utilizează şi consumă efectiv gazul natural sau energia electrică. În situaţia în care bunurile nu sunt consumate de cumpărător, ci sunt livrate unei alte persoane, partea neutilizată de gaz sau energie electrică se consideră ca fiind utilizată şi consumată la locul în care noul cumpărător îşi are sediul activităţii economice sau are un sediu fix pentru care se livrează bunurile. În absenţa unui astfel de sediu, se consideră că acesta a utilizat şi a consumat bunurile în locul în care îşi are domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită.

    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul unei vânzări la distanţă care se efectuează dintr-un stat membru spre România, locul livrării se consideră în România dacă livrarea este efectuată către un cumpărător persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă, care beneficiază de derogarea de la art. 126 alin. (4), sau către orice altă persoană neimpozabilă şi dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă al căror transport sau expediere în România se realizează de către un furnizor, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte prin norme; sau

    b) furnizorul a optat în statul membru din care se transportă bunurile pentru considerarea vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din acel stat membru în România ca având loc în România.

    (3) Locul livrării este întotdeauna în România, în cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile, efectuate dintr-un stat membru către persoane neimpozabile din România, altele decât persoanele juridice neimpozabile, fără să se aplice plafonul prevăzut la alin. (2) lit. a).

    (4) Derogarea prevăzută la alin. (2) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din alt stat membru în România:

    a) de mijloace de transport noi;

    b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau în numele acestuia;

    c) de bunuri taxate în statul membru de plecare, conform regimului special prevăzut la art. 313, 326 sau 333 din Directiva 112, privind bunurile second-hand, operele de artă, obiectele de colecţie şi antichităţile, astfel cum sunt definite la art. 152² alin. (1);

    d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;

    e) de produse accizabile, livrate către persoane impozabile şi persoane juridice neimpozabile.

    (5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. a), locul livrării pentru vânzările la distanţă efectuate din România către alt stat membru se consideră în acest alt stat membru, în cazul în care livrarea este efectuată către o persoană care nu îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de statul membru în care se încheie transportul sau expedierea, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) valoarea totală a vânzărilor la distanţă, efectuate de furnizor şi care presupun transportul sau expedierea bunurilor din România către un anumit stat membru, în anul calendaristic în care are loc o anumită vânzare la distanţă, inclusiv valoarea respectivei vânzări la distanţă, sau în anul calendaristic precedent, depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă, stabilit conform legislaţiei privind taxa pe valoarea adăugată din statul membru respectiv, astfel de vânzări având locul livrării în statul respectiv; sau

    b) furnizorul a optat în România pentru considerarea tuturor vânzărilor sale la distanţă, care presupun transportul bunurilor din România într-un anumit stat membru, ca având loc în respectivul stat membru. Opţiunea se exercită în condiţiile stabilite prin norme şi se aplică tuturor vânzărilor la distanţă, efectuate către respectivul stat membru, în anul calendaristic în care se exercită opţiunea şi în următorii doi ani calendaristici.

    (6) În cazul vânzărilor la distanţă de produse accizabile efectuate din România către persoane neimpozabile din alt stat membru, altele decât persoanele juridice neimpozabile, locul livrării este întotdeauna în celălalt stat membru.

    (7) Derogarea prevăzută la alin. (5) nu se aplică vânzărilor la distanţă efectuate din România către un alt stat membru:

    a) de mijloace de transport noi;

    b) de bunuri instalate sau asamblate de furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;

    c) de bunuri taxate în România, conform regimului special pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, prevăzut la art. 152²;

    d) de gaz distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural şi de electricitate;

    e) de produse accizabile, livrate către persoane juridice neimpozabile şi persoane impozabile.

    (8) În aplicarea alin. (2)-(7), atunci când o vânzare la distanţă presupune expedierea sau transportul bunurilor vândute dintr-un teritoriu terţ şi importul de către furnizor într-un stat membru, altul decât statul membru în care se expediază sau se transportă în vederea livrării acestora către client, se va considera că bunurile au fost expediate sau transportate din statul membru în care se efectuează importul.

 

    Norme metodologice:

    10. (1) În sensul art. 132 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, bunurile sunt considerate a fi transportate de furnizor, de cumpărător sau de un terţ care acţionează în numele şi în contul unuia dintre aceştia, dacă transportul este în sarcina furnizorului sau a cumpărătorului. Terţa persoană care realizează transportul în numele şi în contul furnizorului sau al cumpărătorului este transportatorul sau orice altă persoană care intervine în numele şi în contul furnizorului ori al cumpărătorului în realizarea serviciului de transport.

    (2) Prevederile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care cumpărătorul a optat pentru calitatea de importator al bunurilor conform prevederilor pct. 59 alin. (1) lit. b).

    (3) Conform art. 132 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, locul livrării este locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului, în cazul în care bunurile nu sunt transportate sau expediate. În categoria bunurilor care nu sunt transportate sau expediate se cuprind bunurile imobile, precum şi orice alte bunuri mobile corporale care, deşi sunt livrate, între vânzător şi cumpărător nu există relaţie de transport. Exemplu: o persoană impozabilă A stabilită în România livrează bunuri unei alte persoane impozabile B stabilite în alt stat membru sau în România. Bunurile sunt transportate direct la C, o altă persoană care cumpără bunurile de la B. În primul caz persoana obligată să realizeze transportul este A sau B. Pe relaţia A-B se consideră o livrare cu transport, iar pe relaţia B-C se consideră o livrare fără transport. În al doilea caz, dacă persoana obligată să realizeze transportul este C, pe relaţia A-B se consideră o livrare fără transport, locul livrării fiind locul unde bunurile sunt puse la dispoziţia lui B, iar în relaţia B-C se consideră o livrare cu transport, locul livrării fiind locul unde începe transportul, respectiv în statul membru al furnizorului A, unde se află bunurile atunci când începe transportul.

    11. (1) În sensul art. 132 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, echivalentul în lei al plafonului de 35.000 de euro pentru vânzările la distanţă se stabileşte pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la cifra miilor. Rotunjirea se face prin majorare, când cifra sutelor este egală cu sau mai mare decât 5, şi prin reducere, când cifra sutelor este mai mică de 5, prin urmare plafonul este de 118 000 lei.

    (2) În cazul în care vânzările la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România depăşesc plafonul prevăzut la alin. (1), se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizor din acel stat membru în România au loc în România pe perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, la depăşirea plafonului calculat conform alin. (4) şi (5). Înregistrarea rămâne valabilă până la data de 31 decembrie a anului calendaristic următor celui în care furnizorul a depăşit plafonul pentru vânzări la distanţă în România, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3).

    (3) În cazul în care plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit şi în anul calendaristic următor se aplică prevederile alin. (2) referitoare la locul acestor vânzări.

    (4) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) se iau în considerare:

    a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor dintr-un anumit stat membru în România, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri care au fost livrate dintr-un teritoriu terţ şi care sunt considerate că au fost livrate în România din statul membru de import în conformitate cu prevederile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal;

    b) valoarea vânzării la distanţă ce conduce la depăşirea plafonului.

    (5) La calculul plafonului prevăzut la alin. (1) nu se iau în considerare:

    a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;

    b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;

    c) valoarea oricărei livrări de bunuri cu instalare sau montare, efectuată în România de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia, conform art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

    d) valoarea oricărei livrări efectuate de furnizor în statul membru de plecare în cadrul tranzacţiei supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi prevăzute la art. 152² din Codul fiscal;

    e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural, distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural, conform art. 132 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul fiscal.

    (6) Furnizorul unei vânzări la distanţă în România poate opta în statul membru în care este stabilit să schimbe locul livrării în România pentru toate vânzările sale la distanţă din acel stat membru în România. Opţiunea se comunică şi organelor fiscale competente din România printr-o scrisoare recomandată în care furnizorul va specifica data de la care intenţionează să aplice opţiunea. Persoana obligată la plata taxei este furnizorul din alt stat membru, potrivit art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, care trebuie să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, înainte de prima livrare care va fi realizată ulterior exprimării opţiunii. Înregistrarea ca urmare a opţiunii rămâne valabilă până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (7).

    (7) Dacă plafonul prevăzut la alin. (1) este depăşit în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (6), se aplică prevederile alin. (2)-(5) în privinţa locului pentru vânzările la distanţă în România.

    (8) Vânzarea la distanţă are loc într-un stat membru, altul decât România, conform art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, dacă valoarea totală a vânzărilor la distanţă efectuate de furnizorul din România depăşeşte plafonul vânzărilor la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, care poate să difere de cel stabilit la alin. (1), valabil pentru România, sau în cazul în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea prevăzută la alin. (6). Plafonul pentru vânzări la distanţă se calculează pe fiecare an calendaristic. În sensul art. 132 alin. (5) din Codul fiscal, persoanele din alt stat membru care nu comunică furnizorului din România un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA sunt persoanele care beneficiază în statul lor membru de derogarea prevăzută la art. 3 alin. (2) din Directiva 112, al cărei echivalent în Codul fiscal este art. 126 alin. (4).

    (9) În cazul în care furnizorul depăşeşte plafonul pentru vânzări la distanţă stabilit de statul membru de destinaţie, se consideră că toate vânzările la distanţă efectuate de furnizorul din România în statul membru de destinaţie au loc în acel stat membru pentru perioada rămasă din anul calendaristic în care s-a depăşit plafonul şi pentru anul calendaristic următor. Dacă se depăşeşte plafonul şi în anul următor, se aplică aceleaşi reguli referitoare la locul acestor vânzări. Furnizorii trebuie să comunice printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România, în termen de 30 de zile de la data înregistrării în alt stat membru pentru vânzări la distanţă ca urmare a depăşirii plafonului pentru vânzări la distanţă din alt stat membru, locul acestor livrări nemaifiind în România, ci în statul membru în care s-a depăşit plafonul.

    (10) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru se iau în considerare:

    a) valoarea tuturor vânzărilor la distanţă efectuate de un furnizor din România către un anumit stat membru, inclusiv valoarea vânzărilor de bunuri expediate dintr-un teritoriu terţ şi importate în România, care se consideră că au fost expediate din România, în condiţiile art. 132 alin. (8) din Codul fiscal;

    b) valoarea vânzării care conduce la depăşirea plafonului în celălalt stat membru.

    (11) La calculul plafonului pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru nu se iau în considerare:

    a) valoarea vânzărilor la distanţă de bunuri accizabile;

    b) valoarea oricărei livrări intracomunitare de mijloace de transport noi;

    c) valoarea livrărilor de bunuri cu instalare, efectuate în alt stat membru de către furnizor sau de altă persoană în numele acestuia;

    d) valoarea oricărei livrări efectuate de un furnizor din România în cadrul unei tranzacţii supuse regimului special al marjei profitului pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform art. 152² din Codul fiscal.

    e) valoarea oricărei livrări de energie electrică şi de gaz natural distribuit prin sistemul de distribuţie a gazului natural.

    (12) Furnizorul poate opta să schimbe locul livrării într-un alt stat membru pentru toate vânzările sale la distanţă efectuate din România către acel stat membru. Opţiunea se comunică printr-o scrisoare recomandată transmisă către organul fiscal competent din România şi se exercită de la data trimiterii scrisorii recomandate, rămânând valabilă până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor celui în care furnizorul şi-a exercitat opţiunea, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (13).

    (13) Dacă plafonul pentru vânzări la distanţă realizate de furnizori din România în alt stat membru este depăşit şi în cel de-al doilea an calendaristic consecutiv prevăzut la alin. (12), se aplică prevederile alin. (9)-(11) pentru locul vânzărilor la distanţă în celălalt stat membru."

   8. La punctul 12, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri

    Art. 132¹. - (1) Locul achiziţiei intracomunitare de bunuri se consideră a fi locul unde se găsesc bunurile în momentul în care se încheie expedierea sau transportul bunurilor.

    (2) În cazul achiziţiei intracomunitare de bunuri, prevăzută la art. 126 alin. (3) lit. a), dacă cumpărătorul îi comunică furnizorului un cod de înregistrare în scopuri de TVA valabil, emis de autorităţile unui stat membru, altul decât cel în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), locul respectivei achiziţii intracomunitare se consideră în statul membru care a emis Codul de înregistrare în scopuri de TVA.

    (3) Dacă o achiziţie intracomunitară a fost supusă la plata taxei în alt stat membru, conform alin. (1), şi în România, conform alin. (2), baza de impozitare se reduce în mod corespunzător în România.

    (4) Prevederile alin. (2) nu se aplică dacă cumpărătorul face dovada că achiziţia intracomunitară a fost supusă la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru în care are loc achiziţia intracomunitară, conform alin. (1).

    (5) Prevederile alin. (2) nu se vor aplica în cazul operaţiunilor triunghiulare atunci când cumpărătorul revânzător înregistrat în scopuri de TVA în România în conformitate cu art. 153 face dovada că a efectuat o achiziţie intracomunitară neimpozabilă pe teritoriul altui stat membru în condiţii similare celor prevăzute la art. 126 alin. (8) lit. b) în vederea efectuării unei livrări ulterioare în acel alt stat membru. Obligaţiile persoanelor implicate în operaţiuni triunghiulare sunt prevăzute în norme.

 

    Norme metodologice:

    12. [...]

    (4) Obligaţiile părţilor implicate în operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 132¹ alin. (5) din Codul fiscal sunt cele stabilite la pct. 2 alin. (13)-(14)."

   9. Punctele 13 şi 14 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Locul prestării de servicii

    Art. 133. - (1) În vederea aplicării regulilor referitoare la locul de prestare a serviciilor:

    a) o persoană impozabilă care desfăşoară şi activităţi sau operaţiuni care nu sunt considerate impozabile în conformitate cu art. 126 alin. (1)-(4) este considerată persoană impozabilă pentru toate serviciile care i-au fost prestate;

    b) o persoană juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA este considerată persoană impozabilă.

    (2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană impozabilă care acţionează ca atare este locul unde respectiva persoană care primeşte serviciile îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt furnizate către un sediu fix al persoanei impozabile, aflat în alt loc decât cel în care persoana îşi are sediul activităţii sale economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix al persoanei care primeşte serviciile. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde persoana impozabilă care primeşte aceste servicii îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

    (3) Locul de prestare a serviciilor către o persoană neimpozabilă este locul unde prestatorul îşi are stabilit sediul activităţii sale economice. Dacă serviciile sunt prestate de la un sediu fix al prestatorului, aflat în alt loc decât locul în care persoana impozabila şi-a stabilit sediul activităţii economice, locul de prestare a serviciilor este locul unde se află respectivul sediu fix. În absenţa unui astfel de loc sau sediu fix, locul de prestare a serviciilor este locul unde prestatorul îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită.

    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3), pentru următoarele prestări de servicii, locul prestării este considerat a fi:

    a) locul unde sunt situate bunurile imobile, pentru prestările de servicii efectuate în legătură cu bunurile imobile, inclusiv serviciile prestate de experţi şi agenţi imobiliari, de cazare în sectorul hotelier sau în sectoare cu funcţie similară, precum tabere de vacanţă sau locuri amenajate pentru camping, de acordare de drepturi de utilizare a bunurilor imobile, pentru servicii de pregătire şi coordonare a lucrărilor de construcţii, precum serviciile prestate de arhitecţi şi de societăţile care asigură supravegherea pe şantier;

    b) locul unde se efectuează transportul, în funcţie de distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de călători;

    c) locul prestării efective, în cazul serviciilor principale şi auxiliare legate de activităţi culturale, artistice, sportive, ştiinţifice, educaţionale, de divertisment sau alte activităţi similare, cum ar fi târgurile şi expoziţiile, inclusiv serviciile prestate de organizatorii acestor activităţi;

    d) locul prestării efective, pentru serviciile de restaurant şi catering, cu excepţia celor prestate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor pe parcursul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuate în cadrul Comunităţii;

    e) locul unde mijlocul de transport este pus efectiv la dispoziţia clientului, în cazul închirierii pe termen scurt a unui mijloc de transport. Prin termen scurt se înţelege posesia sau utilizarea continuă a mijlocului de transport pe o perioadă de maximum 30 de zile şi, în cazul ambarcaţiunilor maritime, pe o perioadă de maximum 90 de zile;

    f) locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate. Parte a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate înseamnă acea parte a operaţiunii efectuate, fără escală în afara Comunităţii, între punctul de plecare şi punctul de sosire a transportului de călători. Punctul de plecare a unui transport de călători înseamnă primul punct stabilit pentru îmbarcarea călătorilor în interiorul Comunităţii, dacă este cazul, după o oprire în afara Comunităţii. Punctul de sosire a unui transport de călători înseamnă ultimul punct stabilit pentru debarcarea în interiorul Comunităţii a călătorilor care s-au îmbarcat în Comunitate, dacă este cazul înaintea unei opriri în afara Comunităţii. În cazul unei călătorii dus-întors, traseul de retur este considerat o operaţiune de transport separată.

    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), locul următoarelor servicii este considerat a fi:

    a) locul în care este efectuată operaţiunea principală în conformitate cu prevederile prezentului titlu, în cazul serviciilor prestate de un intermediar care acţionează în numele şi în contul altei persoane şi beneficiarul este o persoană neimpozabilă;

    b) locul unde are loc transportul, proporţional cu distanţele parcurse, în cazul serviciilor de transport de bunuri, altul decât transportul intracomunitar de bunuri, către persoane neimpozabile;

    c) locul de plecare a unui transport intracomunitar de bunuri, pentru serviciile de transport intracomunitar de bunuri prestate către persoane neimpozabile. Prin transport intracomunitar de bunuri se înţelege orice transport de bunuri ale cărui loc de plecare şi loc de sosire sunt situate pe teritoriile a două state membre diferite. Loc de plecare înseamnă locul unde începe efectiv transportul de bunuri, indiferent de distanţele parcurse pentru a ajunge la locul unde se găsesc bunurile, iar loc de sosire înseamnă locul unde se încheie efectiv transportul de bunuri;

    d) locul în care se prestează efectiv serviciile către persoane neimpozabile, în cazul următoarelor:

    1. servicii constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora;

    2. servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale;

    3. evaluări ale bunurilor mobile corporale;

    e) locul unde beneficiarul este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită, dacă respectivul beneficiar este o persoană neimpozabilă care este stabilită sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, în cazul următoarelor servicii:

    1. închirierea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;

    2. operaţiunile de leasing având ca obiect utilizarea bunurilor mobile corporale, cu excepţia tuturor mijloacelor de transport;

    3. transferul şi/sau cesiunea drepturilor de autor, brevetelor, licenţelor, mărcilor comerciale şi a altor drepturi similare;

    4. serviciile de publicitate;

    5. serviciile consultanţilor, inginerilor, juriştilor şi avocaţilor, contabililor şi experţilor contabili, ale birourilor de studii şi alte servicii similare, precum şi prelucrarea de date şi furnizarea de informaţii;

    6. operaţiunile de natură financiar-bancară şi de asigurări, inclusiv reasigurări, cu excepţia închirierii de seifuri;

    7. punerea la dispoziţie de personal;

    8. acordarea accesului la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a energiei electrice, inclusiv serviciile de transport şi transmitere prin intermediul acestor sisteme, precum şi alte prestări de servicii legate direct de acestea;

    9. serviciile de telecomunicaţii. Sunt considerate servicii de telecomunicaţii serviciile având ca obiect transmiterea, emiterea şi recepţia de semnale, înscrisuri, imagini şi sunete sau informaţii de orice natură, prin cablu, radio, mijloace optice sau alte mijloace electromagnetice, inclusiv cedarea dreptului de utilizare a mijloacelor pentru astfel de transmisii, emiteri sau recepţii. Serviciile de telecomunicaţii cuprind, de asemenea, şi furnizarea accesului la reţeaua mondială de informaţii. În cazul în care serviciile de telecomunicaţii sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;

    10. serviciile de radiodifuziune şi televiziune. În cazul în care serviciile de radiodifuziune şi de televiziune sunt prestate de către o persoană care îşi are stabilit sediul activităţii sale economice în afara Comunităţii sau care are un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în Comunitate, se consideră că locul prestării este în România, dacă serviciile au fost efectiv utilizate în România;

    11. serviciile furnizate pe cale electronică. În cazul serviciilor furnizate pe cale electronică, prestate de o persoană care îşi are sediul activităţii economice în afara Comunităţii sau care deţine un sediu fix în afara Comunităţii de la care serviciile sunt prestate sau care, în absenţa unui sediu al activităţii economice sau a unui sediu fix, îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, către o persoană neimpozabilă care este stabilită, are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, se consideră că locul prestării este în România;

    12. obligaţia de a se abţine de la realizarea sau exercitarea, total sau parţial, a unei activităţi economice sau a unui drept prevăzut la prezenta literă.

    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru serviciile de închiriere de mijloace de transport, altele decât cele de închiriere pe termen scurt, şi pentru serviciile de leasing de mijloace de transport, se consideră că locul prestării este:

    a) în România, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care îşi are sediul activităţii economice sau care are un sediu fix în afara Comunităţii, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în România, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România;

    b) în afara Comunităţii, când aceste servicii sunt prestate de o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice sau un sediul fix în România, de la care serviciile sunt prestate, către un beneficiar persoană neimpozabilă care este stabilit sau îşi are domiciliul stabil sau reşedinţa obişnuită în afara Comunităţii, dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în afara Comunităţii.

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora, servicii constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale, servicii de transport de bunuri efectuate în România, când aceste servicii sunt prestate către o persoană impozabilă nestabilită pe teritoriul Comunităţii, locul prestării se consideră a fi în România dacă utilizarea şi exploatarea efectivă a serviciilor au loc în România.

 

    Norme metodologice:

    13. (1) Pentru stabilirea locului prestării serviciilor potrivit prevederilor art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, se are în vedere noţiunea de persoană impozabilă, astfel cum este aceasta definită din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată. Identificarea altor elemente, cum ar fi faptul că persoana impozabilă realizează operaţiuni scutite de taxa pe valoarea adăugată sau că aceasta aplică regimul special de scutire pentru întreprinderi mici, nu influenţează modul în care regulile care guvernează locul prestării se aplică atunci când persoana impozabilă prestează sau primeşte servicii. Regulile prevăzute la art. 133 alin. (2) sau (3) din Codul fiscal se aplică numai în situaţia în care serviciile nu se pot încadra pe niciuna dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4)-(7) din Codul fiscal. Dacă serviciile pot fi încadrate pe una dintre excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4)-(7), întotdeauna excepţia prevalează, nemaifiind aplicabile regulile generale stabilite la art. 133 alin. (2) şi (3).

    (2) Locul de prestare a serviciilor către o persoană juridică neimpozabilă se determină conform art. 133 alin. (3)-(6) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiei în care respectiva persoană este deja înregistrată în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153¹ sau, pentru alte operaţiuni, conform art. 153 din Codul fiscal ori conform echivalentului acestor articole din legislaţia altui stat membru. În această situaţie, locul prestării serviciilor către persoana juridică neimpozabilă se determină, ca regulă generală, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

    (3) Pentru a se califica drept sediu fix al unei persoane impozabile, gradul de permanenţă şi structura acestuia în ceea ce priveşte resursele tehnice şi umane trebuie să fie suficiente pentru a efectua regulat prestări de servicii impozabile, în cazul sediului fix de la care sunt prestate servicii conform art. 133 alin. (3) din Codul fiscal, sau pentru a fi capabil să primească şi să utilizeze serviciile respective, în cazul sediului fix către care sunt furnizate servicii, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

    (4) În situaţia în care un prestator stabilit în România furnizează servicii care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către:

    a) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice, sau, după caz, un sediu fix situat în alt stat, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii au fost prestate către sediul activităţii sale economice, sau către un sediu fix stabilit în alt stat, şi nu către sediul/sediile fixe din România;

    b) o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dar este stabilită în afara României prin sediu/sedii fixe, se va considera că locul prestării serviciilor este sediul fix către care serviciile sunt prestate, dacă beneficiarul poate prezenta dovezi suficiente prestatorului pentru a demonstra că aceste servicii nu au fost prestate către sediul activităţii economice din România, ci către sediul/sediile fixe din afara României.

    Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către sediul activităţii sale economice sau către un sediu fix pot consta în: contractul şi/sau formularul de comandă care identifică sediul care primeşte serviciile, faptul că sediul respectiv este entitatea care plăteşte pentru serviciile respective sau costul serviciilor este în fapt suportat de respectiva entitate, natura serviciilor permite identificarea, în mod particular, a sediului/sediilor către care serviciul este prestat, orice alte informaţii relevante pentru stabilirea locului prestării.

    (5) În cazul serviciilor care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă nestabilită în România către o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România, se consideră că locul prestării nu este în România, dacă beneficiarul poate face dovada că serviciul este prestat către un sediu fix situat în afara României. Dovezile pe care beneficiarul poate să le prezinte pentru a demonstra că serviciile sunt în fapt prestate către un sediu fix sunt cele menţionate la alin. (4).

    (6) Un contract global reprezintă un acord de afaceri care poate acoperi toate serviciile prestate către o persoană impozabilă. Pentru serviciile prestate în baza unui astfel de contract global, care urmează să fie utilizate în mai multe locuri, locul de prestare este considerat în principiu locul în care beneficiarul şi-a stabilit sediul activităţii sale economice. În situaţia în care serviciile care fac obiectul unui astfel de contract sunt destinate a fi utilizate de către un sediu fix şi acest sediu fix suportă costurile respectivelor servicii, locul prestării acestora este locul în care se află respectivul sediu fix.

    (7) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul Comunităţii, se numesc prestări de servicii intracomunitare şi se declară în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156⁴ din Codul fiscal, dacă nu beneficiază de o scutire de taxă. Persoanele impozabile care prestează astfel de servicii şi care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare în scopuri de TVA prevăzute la art. 153 şi 153¹ din Codul fiscal.

    (8) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de prestatori stabiliţi în România către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi în afara Comunităţii, sau, după caz, sunt prestate de prestatori stabiliţi în afara Comunităţii către beneficiari persoane impozabile care sunt stabiliţi pe teritoriul României, urmează aceleaşi reguli ca şi serviciile intracomunitare în ceea ce priveşte determinarea locului prestării şi celelalte obligaţii impuse de prezentul titlu, dar nu implică obligaţii referitoare la declararea în declaraţia recapitulativă conform prevederilor art. 156⁴ din Codul fiscal, indiferent dacă sunt taxabile sau dacă beneficiază de scutire de taxă şi nici obligaţii referitoare la înregistrarea în scopuri de TVA specifice serviciilor intracomunitare prevăzute la art. 153 şi 153¹ din Codul fiscal.

    (9) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile stabilite în România, atunci când beneficiarul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, şi serviciul este prestat către sediul activităţii economice sau un sediu fix, aflat în alt stat membru decât România, prestatorul trebuie să facă dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în Comunitate. Se consideră ca această condiţie este îndeplinită atunci când beneficiarul comunică prestatorului o adresă a sediului activităţii economice, sau, după caz, a unui sediu fix, din Comunitate, precum şi un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, inclusiv în cazul persoanelor juridice neimpozabile care sunt înregistrate în scopuri de TVA. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună credinţă, în ceea ce priveşte stabilirea faptului că beneficiarul său este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii Codului de TVA atribuit beneficiarului său de autorităţile fiscale din alt stat membru prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar. Dacă beneficiarul, care este stabilit în alt stat membru decât România, nu comunică un cod valabil de TVA, şi/sau prestatorul nu obţine confirmarea validităţii Codului de TVA al clientului său, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133, în funcţie de natura serviciului. Totuşi, în situaţia în care ulterior emiterii facturii de către prestator, beneficiarul comunică un cod valabil de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, prestatorul va aplica prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv va considera că operaţiunea nu este impozabilă în România, fiind impozabilă la locul unde este stabilit beneficiarul, dacă beneficiarul poate face dovada că avea calitatea de persoană impozabilă în momentul în care taxa a devenit exigibilă. Dovada constă într-o confirmare oficială a autorităţii fiscale din statul membru în care beneficiarul este stabilit. În cazul reconsiderării locului prestării serviciului, prestatorul aplică prevederile art. 159 din Codul fiscal. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

    (10) În cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană impozabilă stabilit în alt stat membru care a comunicat prestatorului un cod valabil de TVA, pentru a stabili dacă serviciile prestate sunt utilizate în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestatorul va ţine cont de natura serviciilor prestate. Numai atunci când datorită naturii serviciilor prestate se prezumă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri personale, prestatorul va solicita o declaraţie din partea clientului sau în ce priveşte scopul în care serviciile vor fi utilizate. Dacă din această declaraţie reiese că beneficiarul nu va utiliza respectivele servicii în scop personal sau pentru uzul personal al angajaţilor se consideră că prestatorul a acţionat cu bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea locului prestării serviciilor şi este scutit de orice viitoare obligaţie de plată a taxei. Atunci când serviciul urmează a fi utilizat de beneficiar parţial pentru scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile şi parţial în scopul activităţii economice, sau integral în scopuri personale sau pentru uzul personal al angajaţilor persoanei impozabile, prestarea respectivului serviciu va fi tratată ca fiind realizată în relaţia cu o persoană neimpozabilă. În ce priveşte utilizarea fiecărui serviciu pentru stabilirea locului prestării, vor fi luate în considerare numai circumstanţele existente în momentul prestării serviciului. Orice modificare subsecventă a uzului serviciului respectiv de către beneficiar în sensul acestui alineat, nu va avea consecinţe în ce priveşte stabilirea locului prestării, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

    (11) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal, prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către un beneficiar persoană neimpozabilă care nu este stabilit pe teritoriul Comunităţii, nu au locul în România. De asemenea, nu au locul în România aceleaşi servicii care sunt prestate către persoane impozabile stabilite în afara Comunităţii, fiind aplicabile prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. În ambele situaţii, este suficient ca prestatorul să facă dovada că beneficiarul, indiferent de statutul său, este stabilit în afara Comunităţii. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când clientul comunică prestatorului adresa sediului activităţii economice, sau a sediului fix, sau, în absenţa acestora, a domiciliului stabil sau a reşedinţei obişnuite, din afara Comunităţii. Prestatorul trebuie să verifice autenticitatea acestora prin procedurile curente de verificare existente.

    (12) Pentru alte servicii decât cele prevăzute la alin. (11), prestate de o persoană impozabilă stabilită în România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii şi care intră sub incidenţa art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, locul prestării nu este considerat a fi în România, dacă prestatorul poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă şi că este stabilit în afara Comunităţii. În acest scop prestatorul trebuie să obţină suficiente dovezi de la clientul său care să demonstreze că este o persoană impozabilă. Aceste dovezi pot consta în Codul de înregistrare în scopuri de TVA al beneficiarului care este stabilit în ţări terţe care aplică TVA, sau un alt cod de înregistrare similar care identifică persoana impozabilă, atribuit beneficiarului de ţara în care este stabilit, însoţite de alte informaţii relevante cum sunt materiale printate de pe un website care confirmă statutul de persoană impozabilă al beneficiarului, informaţii obţinute de la autoritatea fiscală din ţara beneficiarului care confirmă că acesta este o persoană impozabilă, formularul de comandă al beneficiarului care conţine adresa sediului activităţii economice şi Codul de înregistrare comercială sau informaţii printate de pe website-ul beneficiarului din care să rezulte că acesta efectuează o activitate economică. Dacă prestatorul nu poate face dovada că beneficiarul este o persoană impozabilă, se va considera că prestarea de servicii este realizată către o persoană neimpozabilă, aplicându-se celelalte reguli prevăzute de art. 133 din Codul fiscal în funcţie de natura serviciului. Prevederile prezentului alineat se completează cu prevederile alin. (4).

    (13) Serviciile pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal de care beneficiază persoane impozabile stabilite în România şi care sunt prestate de un prestator persoană impozabilă care nu este stabilit în România, au locul prestării în România, fiind aplicabile cotele de TVA prevăzute la art. 140 din Codul fiscal sau, după caz, scutirile de TVA prevăzute la art. 141, 143, 144 sau 144¹ din Codul fiscal. Atunci când prestatorul este o persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România realizează o achiziţie intracomunitară de servicii care se declară în declaraţia recapitulativă prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal, dacă serviciul nu este scutit de taxă. În situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilită în România nu este înregistrat în scopuri de taxă, trebuie să îndeplinească obligaţiile specifice de înregistrare pentru achiziţii intracomunitare de servicii prevăzute la art. 153 sau 153¹ din Codul fiscal.

    (14) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) şi alin. (7) din Codul fiscal, lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale cuprind toate operaţiunile umane şi mecanice efectuate asupra unui bun mobil corporal, altele decât cele de natură intelectuală sau ştiinţifică, respectiv servicii ce constau, printre altele, în procesarea, prelucrarea, repararea bunurilor mobile corporale. Evaluarea bunurilor mobile corporale reprezintă examinarea unor bunuri mobile corporale în scopul stabilirii valorii acestora. Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrări ori evaluări, sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. În situaţia în care pe teritoriul României se efectuează lucrări şi evaluări ale bunurilor mobile corporale de origine comunitară, persoana care primeşte bunurile în vederea realizării lucrărilor trebuie să înscrie bunurile în registrul bunurilor primite prevăzut la pct. 79. Beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România care trimite bunuri mobile corporale pentru a fi efectuate lucrări sau evaluări într-un alt stat membru, va ţine evidenţa bunurilor cu ajutorul registrului nontransferurilor prevăzut la pct. 79. Pentru determinarea locului prestării acestor servicii se vor aplica, în funcţie de statutul beneficiarului, prevederile art. 133 alin. (2), alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal.

    (15) Tipărirea cărţilor sau a altor tipărituri poate fi considerată fie o livrare de bunuri, fie o prestare de servicii, în funcţie de modul de derulare a operaţiunilor, astfel:

    a) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri se limitează la a transmite conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, iar tipografia se obligă să tipărească sau, după caz, să şi editeze cartea sau altă tipăritură, utilizând hârtia şi/sau alte materiale proprii necesare realizării cărţii sau altei tipărituri, se consideră că tipografia realizează o livrare de bunuri către clientul său, în sensul art. 128 din Codul fiscal, locul livrării bunurilor stabilindu-se conform prevederilor art. 132 din Codul fiscal;

    b) în situaţia în care clientul care deţine drepturile de editare a unei cărţi sau a altei tipărituri transmite tipografiei conţinutul acestora pe hârtie, pe CD, dischetă sau alt suport, precum şi hârtia necesară realizării acestora şi/sau, după caz, alte materiale care servesc la realizarea cărţii/tipăriturii, se consideră că tipografia realizează o prestare de servicii către clientul său, în sensul art. 129 din Codul fiscal. Locul prestării serviciilor, în acest caz, se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. d) sau alin. (7) din Codul fiscal, în funcţie de statutul beneficiarului.

    (16) Transferul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră efectuat cu plată de către o persoană impozabilă reprezintă o prestare de servicii, pentru care locul prestării se stabileşte conform prevederilor art. 133 alin. (2), sau după caz, art. 133 alin. (5) lit. e) din Codul fiscal. Dacă locul prestării pentru un astfel de serviciu este în România, niciuna dintre scutirile prevăzute la art. 141 din Codul fiscal nu poate fi aplicată.

    14. (1) Serviciile prevăzute la art. 133 alin. (4) din Codul fiscal fac excepţie de la regulile generale prevăzute la art. 133 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării. Aceste servicii nu se declară în declaraţia recapitulativă menţionată la art. 156⁴ din Codul fiscal, indiferent de statutul beneficiarului, şi nici nu se aplică prevederile referitoare la înregistrarea în scopuri de taxă, care sunt specifice prestărilor şi achiziţiilor intracomunitare de servicii.

    (2) Serviciile efectuate în legătură directă cu un bun imobil au locul prestării la locul unde este situat bunul imobil conform prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal. Pe lângă serviciile menţionate la art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, serviciile efectuate în legătură cu bunurile imobile cuprind, printre altele, operaţiuni precum:

    a) lucrările de construcţii-montaj, transformare, finisare, instalare, reparaţii, întreţinere, curăţare şi demolare, efectuate asupra unui bun imobil prin natura sa, precum şi orice operaţiune ce se efectuează în legătură cu livrarea de bunuri mobile şi încorporarea acestora într-un bun imobil astfel încât bunurile mobile devin bunuri imobile prin destinaţia lor;

    b) studiile şi activităţile de supervizare, care fac parte în mod obişnuit din ocupaţia arhitecţilor, supervizorilor sau inginerilor şi care au ca obiectiv pregătirea şi coordonarea unei activităţi prevăzute la lit. a);

    c) activităţile de evaluare a unui bun imobil;

    d) punerea la dispoziţie de spaţii de parcare;

    e) punerea la dispoziţie de spaţii de depozitare a bunurilor;

    f) închirierea de seifuri ce sunt bunuri imobile prin natura lor;

    g) operaţiunile de închiriere, arendare, concesionare sau leasing a bunurilor imobile;

    h) serviciile de administrare a bunurilor imobile prin natura lor;

    i) acordarea accesului şi a drepturilor de folosinţă pentru căi rutiere şi structuri care fac parte din acestea, ca de exemplu poduri şi tuneluri;

    j) serviciile de natură juridică în legătură cu cesiunea sau transferul titlului de proprietate asupra unui bun imobil, atâta timp cât acestea au drept scop modificarea naturii juridice a bunurilor imobile;

    k) serviciile constând în elaborarea unui contract de vânzare sau de cumpărare a unui bun imobil, chiar dacă acestea reprezintă servicii distincte faţă de cele menţionate la lit. j).

    (3) Atunci când sunt prestate servicii juridice având drept scop transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, dar totuşi tranzacţia finală ce ar fi avut ca rezultat modificarea naturii juridice a respectivului bun imobil nu are loc, aceste servicii se încadrează totuşi în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal.

    (4) Serviciile juridice menţionate la alin. (3) nu se cuprind în prevederile art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, atunci când prestarea acestora are loc în legătură cu diferite aspecte referitoare la contracte, care, în termeni generali, pot privi orice alte chestiuni de natură juridică şi care nu sunt specifice transferului proprietăţii unui bun imobil.

    (5) Pentru a determina dacă prestarea unui serviciu juridic complex, format din diferite elemente, intră sau nu sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, trebuie stabilit scopul final al acestui serviciu, de la caz la caz."

   10. După punctul 14 se introduc patru noi puncte, punctele 14¹-14⁴, cu următorul cuprins:

    "14¹. (1) Conform art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, locul prestării pentru serviciile ce constau în transportul de călători este locul în care se efectuează transportul în funcţie de distanţele parcurse.

    (2) Transporturile naţionale de călători sunt transporturi care au locul prestării în România, având punctul de plecare şi punctul de sosire pe teritoriul României.

    (3) Transporturile internaţionale de călători sunt transporturile care au fie punctul de plecare, fie punctul de sosire în afara ţării, fie ambele puncte sunt situate în afara ţării. Locul prestării serviciilor de transport internaţional de călători este considerat a fi în România pentru partea din parcursul efectuat în interiorul ţării, denumită traseu naţional.

    (4) Pentru transportul internaţional de călători, partea din parcursul efectuat în România este parcursul efectuat între locul de plecare şi locul de sosire al transportului de călători, determinată după cum urmează:

    a) pentru transportul care are punctul de plecare în România, locul de plecare este considerat a fi primul punct de îmbarcare al pasagerilor, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere al frontierei dinspre România în străinătate;

    b) pentru transportul care are punctul de plecare în afara României şi punctul de sosire în România, locul de plecare este punctul de trecere a frontierei din străinătate spre România, iar locul de sosire este ultimul punct de debarcare a pasagerilor care au fost îmbarcaţi în afara României;

    c) pentru transportul care tranzitează România, fără a avea nici punctul de plecare, nici punctul de sosire în România, locul de plecare este considerat a fi locul de trecere a frontierei dinspre străinătate în România, iar locul de sosire este considerat a fi punctul de trecere a frontierei dinspre România în străinătate;

    d) în cazurile prevăzute la lit. a)-c), pentru pasagerii care s-au îmbarcat şi debarcat în interiorul ţării, călătorind cu un mijloc de transport în trafic internaţional, partea de transport dintre locul de îmbarcare şi locul de debarcare pentru aceşti pasageri se consideră a fi transport naţional.

    14². În sensul art. 133 alin. (4) lit. d) şi f) din Codul fiscal, atât serviciile de restaurant, cât şi cele de catering sunt caracterizate printr-un complex de activităţi în care predomină serviciile, iar furnizarea de hrană şi/sau de băuturi este doar o componentă. Serviciile de restaurant constau în furnizarea, la locaţia prestatorului, de hrană preparată sau nepreparată şi/sau băuturi pentru consum uman, însoţite de suficiente servicii aferente care să permită consumul imediat, în timp ce serviciile de catering constau în aceleaşi activităţi, desfăşurate însă în afara locaţiei prestatorului.

    14³. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 133 alin. (2), alin. (3), alin. (4) lit. e), şi alin. (6) din Codul fiscal, sunt considerate mijloace de transport vehiculele, motorizate sau nu, şi alte echipamente şi dispozitive destinate transportului de persoane sau de obiecte dintr-un loc în altul şi care au capacitatea de a fi utilizate efectiv pentru desfăşurarea transportului, care ar putea fi trase, tractate sau împinse de vehicule. Această categorie cuprinde bunuri precum:

    a) vehiculele terestre motorizate şi nemotorizate, precum autoturismele, motocicletele, bicicletele, tricicletele şi rulotele care nu sunt fixate de sol;

    b) navele motorizate şi nemotorizate;

    c) aeronavele motorizate şi nemotorizate;

    d) vehiculele special amenajate pentru transportul bolnavilor şi al persoanelor accidentate;

    e) tractoarele şi alte vehicule agricole;

    f) vehiculele utilizate pentru scopuri militare, supraveghere sau de apărare civilă;

    g) dispozitivele mecanice sau electronice pentru propulsia cărucioarelor pentru invalizi.

    (2) Conform art. 10 din Regulamentul Consiliului nr. 1.777/2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată, remorcile, semiremorcile şi vagoanele feroviare reprezintă mijloace de transport.

    (3) Containerele nu sunt considerate mijloace de transport.

    (4) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, durata posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport se stabileşte pe baza prevederilor contractului încheiat între părţile implicate. Totuşi, contractul este o simplă prezumţie care poate fi respinsă prin orice mijloace de fapt sau de drept în vederea stabilirii duratei efective a posesiei sau utilizării continue a mijlocului de transport.

    (5) În situaţia în care două sau mai multe contracte de închiriere a aceluiaşi mijloc de transport încheiate cu acelaşi client se succed cu o întrerupere de două zile sau mai puţin, termenul primului contract va fi luat în considerare pentru a se stabili dacă al doilea contract va fi considerat sau nu pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal.

    (6) Atunci când se încheie cu un client contracte în aceleaşi condiţii pentru aceleaşi mijloace de transport, durata fiecăruia dintre contractele precedente se ia în considerare la stabilirea duratei contractelor următoare, în sensul aplicării prevederilor art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal. Cu toate acestea, durata unui contract pe termen scurt, derulat anterior unui contract care se califică drept contract pe termen lung ca urmare a contractelor anterioare, nu va fi reevaluată retroactiv, cu excepţia situaţiei în care se poate face dovada abuzului de lege.

    (7) În situaţia în care un contract pe termen scurt în sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal face obiectul unei prelungiri care are ca efect depăşirea termenului de 30, respectiv de 90 de zile, este necesară o reevaluare a respectivului contract, cu excepţia cazului în care prelungirea contractului se datorează unor circumstanţe independente de voinţa părţilor, datorate unor cauze de forţă majoră.

    (8) Atunci când un contract pe termen scurt este urmat de un alt contract pe termen scurt încheiat între aceleaşi părţi, dar pentru mijloace de transport diferite, fiecare contract va fi analizat separat, în vederea încadrării sau neîncadrării în prevederile art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, dacă nu se dovedeşte o încălcare a legii.

    (9) În sensul art. 133 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, un mijloc de transport este considerat ca fiind pus efectiv la dispoziţia clientului la locul în care se află mijlocul de transport atunci când clientul preia efectiv controlul fizic asupra acestuia. Controlul juridic, respectiv semnarea contractului, intrarea în posesia cheilor, nu este suficient pentru a determina locul efectiv al punerii la dispoziţia clientului a mijlocului de transport.

    (10) Acordarea, de către o persoană impozabilă care deţine vagoane de tren, a dreptului de utilizare a acestora reprezintă, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, o prestare de servicii asimilată închirierii de mijloace de transport, locul prestării fiind stabilit în funcţie de perioada de utilizare. Acelaşi regim se aplică şi pentru acordarea de către întreprinderile feroviare a dreptului de utilizare a vagoanelor în trafic internaţional, pentru care se încasează taxa stabilită prin Regulamentul pentru folosirea reciprocă a vagoanelor de marfă în trafic internaţional, aprobat de Uniunea Internaţională a Căilor Ferate.

    14⁴. (1) Locul prestării este locul de plecare a transportului de călători, pentru serviciile de restaurant şi catering furnizate efectiv la bordul navelor, al aeronavelor sau al trenurilor în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport de călători efectuată în Comunitate, astfel cum este prevăzut la art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal. Caracteristicile serviciilor de restaurant şi catering sunt cele prevăzute la pct. 14².

    (2) Pentru a identifica partea transportului de călători efectuată în interiorul Comunităţii, mijlocul de transport este decisiv şi nu călătoria individuală a fiecărui pasager. Prin urmare, se consideră că se efectuează o singură parte de transport de călători în interiorul Comunităţii, chiar şi atunci când există opriri în afara Comunităţii, în situaţia în care călătoria este efectuată cu un singur mijloc de transport.

    (3) O călătorie efectuată cu aeronave, căreia i s-a atribuit un singur număr de zbor şi care implică escale în interiorul Comunităţii se consideră ca reprezentând o singură parte de transport de călători efectuată în Comunitate. Pentru călătoriile cu trenul, în vederea identificării părţii unice a transportului de călători în interiorul Comunităţii, itinerarul este decisiv.

    (4) Pentru aplicarea art. 133 alin. (4) lit. f) din Codul fiscal, locurile în care pasagerii, în mod individual, se îmbarcă sau debarcă în/din mijlocul de transport nu au relevanţă în stabilirea părţii unei operaţiuni de transport efectuată în interiorul Comunităţii.

    (5) Partea din serviciile de catering şi restaurant oferite în timpul unei părţi a unei operaţiuni de transport care nu este considerată a fi efectuată în Comunitate, dar totuşi pe teritoriul unui stat membru, intră sub incidenţa art. 133 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, respectiv are locul la locul prestării efective."

   11. Punctele 15 şi 15¹ se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "15. (1) Locul serviciilor prestate către persoane neimpozabile se determină în conformitate cu prevederile art. 133 alin. (3) din Codul fiscal dacă nu se aplică excepţiile prevăzute la art. 133 alin. (4), (5) sau (6) din Codul fiscal.

    (2) În aplicarea prevederilor art. 133 alin. (6) din Codul fiscal, un mijloc de transport se consideră că este efectiv exploatat şi utilizat pe teritoriul României dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în România. Se consideră că mijlocul de transport este efectiv utilizat şi exploatat în afara Comunităţii, dacă mijlocul de transport este utilizat în principal în afara Comunităţii. Dovada faptului că mijlocul de transport este utilizat în principal în România sau în afara Comunităţii constă în declaraţia pe proprie răspundere dată de beneficiar. Pentru încadrarea corectă a mijloacelor de transport se vor aplica prevederile pct. 14³.

    15¹. (1) În aplicarea art. 133 alin. (7) din Codul fiscal:

    a) serviciile constând în activităţi accesorii transportului, precum încărcarea, descărcarea, manipularea şi servicii similare acestora se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt prestate pe teritoriul României;

    b) serviciile constând în lucrări asupra bunurilor mobile corporale şi evaluări ale bunurilor mobile corporale se consideră a fi efectiv utilizate şi exploatate în România dacă sunt efectuate pe teritoriul României;

    c) serviciile de transport de bunuri efectuate în România sunt serviciile al căror punct de plecare şi punct de sosire se află pe teritoriul României, acestea fiind considerate efectiv utilizate şi exploatate pe teritoriul României.

    (2) Dacă locul prestării serviciilor conform art. 133 alin. (7) din Codul fiscal este situat pe teritoriul României, operaţiunile sunt impozabile în România, fiind aplicabile cotele de taxă prevăzute la art. 140 din Codul fiscal, sau, după caz, scutirile de taxă prevăzute la art. 141, 143, 144, 144¹ şi 152 din Codul fiscal.

    (3) Prevederile art. 133 alin. (7) din Codul fiscal nu se aplică în situaţia în care beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în afara Comunităţii, dar comunică prestatorului un cod valabil de TVA din alt stat membru şi adresa unui sediu fix din Comunitate către care sunt prestate serviciile. Se consideră că prestatorul a acţionat de bună-credinţă în ceea ce priveşte determinarea faptului că beneficiarul este o persoană impozabilă, atunci când a obţinut confirmarea validităţii Codul de TVA atribuit beneficiarului de autorităţile fiscale din alt stat membru, prin intermediul procedurilor de securitate existente la nivel comunitar."

   12. Punctul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Faptul generator pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

    Art. 134¹. - (1) Faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.

    (2) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi.

    (3) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar.

    (4) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării, în principal pentru activitatea de producţie.

    (5) Prin norme sunt definite contractele de consignaţie, stocurile la dispoziţia clientului, bunurile livrate în vederea testării sau a verificării conformităţii.

    (6) Pentru livrările de bunuri corporale, inclusiv de bunuri imobile, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar. Prin excepţie, în cazul contractelor care prevăd că plata se efectuează în rate sau a oricărui alt tip de contract care prevede că proprietatea este atribuită cel mai târziu în momentul plăţii ultimei sume scadente, cu excepţia contractelor de leasing, data livrării este data la care bunul este predat beneficiarului.

    (7) Prestările de servicii care determină decontări sau plăţi succesive, cum sunt serviciile de construcţii-montaj, consultanţă, cercetare, expertiză şi alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situaţii de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcţie de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari. Totuşi, perioada de decontare nu poate depăşi un an.

    (8) În cazul livrărilor de bunuri şi al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, altele decât cele prevăzute la alin. (7), cum sunt: livrările de gaze naturale, de apă, serviciile de telefonie, livrările de energie electrică şi altele asemenea, se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăşi un an.

    (9) În cazul operaţiunilor de închiriere, leasing, concesionare şi arendare de bunuri, serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plăţii.

    (10) Pentru prestările de servicii pentru care taxa este datorată de către beneficiarul serviciilor în conformitate cu art. 150 alin. (2), care sunt prestate continuu pe o perioadă mai mare de un an şi care nu determină decontări sau plăţi în cursul acestei perioade, se consideră efectuate la expirarea fiecărui an calendaristic, atât timp cât prestarea de servicii nu a încetat.

 

    Norme metodologice:

    16. (1) Pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignaţie, se consideră că livrarea bunurilor de la consignant la consignatar are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienţilor săi. În sensul titlului VI din Codul fiscal, contractul de consignaţie reprezintă un contract prin care consignantul se angajează să livreze bunuri consignatarului, pentru ca acesta din urmă să găsească un cumpărător pentru aceste bunuri. Consignatarul acţionează în nume propriu, dar în contul consignantului când livrează bunurile către cumpărători.

    (2) Pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformităţii, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor a avut loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar. Bunurile transmise în vederea verificării conformităţii sunt bunurile oferite de furnizor clienţilor, aceştia având dreptul fie să le achiziţioneze, fie să le returneze furnizorului. Contractul aferent bunurilor livrate în vederea testării este un contract provizoriu prin care vânzarea efectivă a bunurilor este condiţionată de obţinerea de rezultate satisfăcătoare în urma testării de către clientul potenţial, testare ce are scopul de a stabili că bunurile au caracteristicile solicitate de clientul respectiv.

    (3) Pentru stocurile la dispoziţia clientului, se consideră că transferul proprietăţii bunurilor are loc la data la care clientul intră în posesia bunurilor. Stocurile la dispoziţia clientului reprezintă o operaţiune potrivit căreia furnizorul transferă regulat bunuri într-un depozit propriu sau într-un depozit al clientului, iar transferul proprietăţii bunurilor intervine, potrivit contractului, la data la care clientul scoate bunurile din depozit, în principal pentru a le utiliza în procesul de producţie, dar şi pentru alte activităţi economice.

    (4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în situaţia în care bunurile provin din import şi beneficiarul înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal a optat pentru calitatea de persoană obligată la plata taxei pentru import, conform prevederilor pct. 59 alin. (1) lit. e) pct. 1, fiind aplicabile prevederile art. 136 din Codul fiscal referitoare la exigibilitatea taxei pentru un import."

   13. După punctul 16 se introduce un nou punct, punctul 16¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Exigibilitatea pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii

    Art. 134². - (1) Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator.

    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), exigibilitatea taxei intervine:

    a) la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator;

    b) la data la care se încasează avansul, pentru plăţile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator. Fac excepţie de la aceste prevederi avansurile încasate pentru plata importurilor şi a taxei pe valoarea adăugată aferente importului, precum şi orice avansuri încasate pentru operaţiuni scutite sau care nu sunt impozabile. Avansurile reprezintă plata parţială sau integrală a contravalorii bunurilor şi serviciilor, efectuată înainte de data livrării sau prestării acestora;

    c) la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin maşini automate de vânzare, de jocuri sau alte maşini similare.

    (3) Taxa este exigibilă la data la care intervine oricare dintre evenimentele menţionate la art. 138. Totuşi, regimul de impozitare şi cotele aplicabile sunt aceleaşi ca şi ale operaţiunii de bază care a generat aceste evenimente.

 

    Norme metodologice:

    16¹. Prevederile art. 134² alin. (2) lit. a) din Codul fiscal se aplică în situaţia în care facturile totale sau parţiale pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii au fost emise înaintea faptului generator de taxă şi includ şi situaţia în care sunt emise facturi pentru avansuri înainte de încasarea acestora."

   14. Punctul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    ''Codul fiscal:

    Faptul generator şi exigibilitatea pentru achiziţii intracomunitare de bunuri

   Art. 135. - (1) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, faptul generator intervine la data la care ar interveni faptul generator pentru livrări de bunuri similare, în statul membru în care se face achiziţia.

   (2) În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine în cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

   (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exigibilitatea taxei intervine la data emiterii facturii prevăzute în legislaţia altui stat membru la articolul echivalent art. 155 alin. (1), dacă aceasta este emisă înainte de cea de-a 15-a zi a lunii următoare celei în care a intervenit faptul generator.

 

    Norme metodologice:

   17. Există o relaţie clară între faptul generator în cazul unei livrări intracomunitare de bunuri şi faptul generator în cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, care intervin în acelaşi moment, respectiv în momentul livrării de bunuri. Pentru a evita orice neconcordanţă între livrările intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ în declaraţia recapitulativă pentru astfel de livrări, în statul membru de origine, şi achiziţiile intracomunitare, evidenţiate în decontul de TVA şi în declaraţia recapitulativă pentru achiziţii intracomunitare, prevăzută la art. 156⁴ din Codul fiscal, în România, momentul exigibilităţii a fost stabilit fie în a 15-a zi a lunii următoare celei în care a avut loc faptul generator, fie la data facturii pentru contravaloarea totală sau parţială, atât pentru livrările intracomunitare, cât şi pentru achiziţiile intracomunitare.

    Exemplul 1. Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă în luna următoare celei în care se efectuează livrarea

   

    Exemplul 2. Factura pentru livrarea intracomunitară este emisă în aceeaşi lună în care se efectuează livrarea intracomunitară

   

   15. După punctul 17 se introduce un nou punct, punctul 17¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Faptul generator şi exigibilitatea pentru importul de bunuri

    Art. 136. - (1) În cazul în care, la import, bunurile sunt supuse taxelor vamale, taxelor agricole sau altor taxe comunitare similare, stabilite ca urmare a unei politici comune, faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care intervin faptul generator şi exigibilitatea respectivelor taxe comunitare.

    (2) În cazul în care, la import, bunurile nu sunt supuse taxelor comunitare prevăzute la alin. (1), faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervin la data la care ar interveni faptul generator şi exigibilitatea acelor taxe comunitare dacă bunurile importate ar fi fost supuse unor astfel de taxe.

    (3) În cazul în care, la import, bunurile sunt plasate într-un regim vamal special, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d), faptul generator şi exigibilitatea taxei intervin la data la care acestea încetează a mai fi plasate într-un astfel de regim.

 

    Norme metodologice:

    17¹. (1) În sensul art. 136 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul bunurilor plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import şi în regim de transformare sub control vamal, regimuri care din punct de vedere al TVA constituie importuri de bunuri care nu beneficiază de scutire de la plata taxei pe valoarea adăugată conform art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, exigibilitatea TVA intervine atunci când intervine obligaţia de plată a taxelor vamale, taxelor agricole sau a altor taxe comunitare similare stabilite ca urmare a politicii comune aplicabile bunurilor respective.

    (2) În cazul în care bunurile plasate în regimurile prevăzute la alin. (1) sunt scutite de taxe vamale, taxe agricole sau alte taxe comunitare similare stabilite ca urmare a politicii comune, exigibilitatea TVA pentru importul bunurilor respective intervine atunci când ar fi intervenit obligaţia de plată a taxelor vamale, taxelor agricole sau a altor taxe comunitare similare stabilite ca urmare a politicii comune aplicabile bunurilor respective, dacă acestea ar fi fost datorate."

   16. Punctul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării

    Art. 137. - (1) Baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată este constituită din:

    a) pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), din tot ceea ce constituie contrapartida obţinută sau care urmează a fi obţinută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de preţul acestor operaţiuni;

    b) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (3) lit. c), compensaţia aferentă;

    c) pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (4) şi (5), pentru transferul prevăzut la art. 128 alin. (10) şi pentru achiziţiile intracomunitare considerate ca fiind cu plată şi prevăzute la art. 130¹ alin. (2) şi (3), preţul de cumpărare al bunurilor respective sau al unor bunuri similare ori, în absenţa unor astfel de preţuri de cumpărare, preţul de cost, stabilit la data livrării. În cazul în care bunurile reprezintă active corporale fixe, baza de impozitare se stabileşte conform procedurii stabilite prin norme;

    d) pentru operaţiunile prevăzute la art. 129 alin. (4), suma cheltuielilor efectuate de persoana impozabilă pentru realizarea prestării de servicii;

    e) în cazul schimbului prevăzut la art. 130 şi, în general, atunci când plata se face parţial ori integral în natură sau atunci când valoarea plăţii pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii nu a fost stabilită de părţi sau nu poate fi uşor stabilită, baza de impozitare se consideră ca fiind valoarea de piaţă pentru respectiva livrare/prestare. În sensul prezentului titlu, valoare de piaţă înseamnă suma totală pe care, pentru obţinerea bunurilor sau serviciilor în cauză la momentul respectiv, un client aflat în aceeaşi etapă de comercializare la care are loc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii ar trebui să o plătească în condiţii de concurenţă loială unui furnizor sau prestator independent de pe teritoriul statului membru în care livrarea sau prestarea este supusă taxei. Atunci când nu poate fi stabilită o livrare de bunuri sau o prestare de servicii comparabilă, valoarea de piaţă înseamnă:

    1. pentru bunuri, o sumă care nu este mai mică decât preţul de cumpărare al bunurilor sau al unor bunuri similare sau, în absenţa unui preţ de cumpărare, preţul de cost, stabilit la momentul livrării;

    2. pentru servicii, o sumă care nu este mai mică decât costurile complete ale persoanei impozabile pentru prestarea serviciului.

    (2) Baza de impozitare cuprinde următoarele:

    a) impozitele şi taxele, dacă prin lege nu se prevede altfel, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată;

    b) cheltuielile accesorii, cum sunt: comisioanele, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, solicitate de către furnizor/prestator cumpărătorului sau beneficiarului. Cheltuielile facturate de furnizorul de bunuri sau de prestatorul de servicii cumpărătorului, care fac obiectul unui contract separat şi care sunt legate de livrările de bunuri sau de prestările de servicii în cauză, se consideră cheltuieli accesorii.

 

    Norme metodologice:

    18. (1) Potrivit art. 137 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, subvenţiile primite de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, legate direct de preţul bunurilor livrate şi/sau al serviciilor prestate, se includ în baza de impozitare. Exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată pentru aceste subvenţii intervine la data încasării lor de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat. Se consideră că subvenţia este legată direct de preţ dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) subvenţia este concret determinabilă în preţul bunurilor şi/sau al serviciilor, respectiv este stabilită pe unitatea de măsură a bunurilor livrate şi/sau a serviciilor prestate, în sume absolute sau procentual;

    b) cumpărătorii trebuie să beneficieze de subvenţia acordată furnizorului/prestatorului, în sensul că preţul bunurilor/serviciilor achiziţionate de aceştia trebuie să fie mai mic decât preţul la care aceleaşi produse/servicii s-ar vinde/presta în absenţa subvenţiei.

    (2) Nu se cuprind în baza de impozitare a taxei subvenţiile sau alocaţiile primite de la bugetul de stat, de la bugetele locale, de la bugetul comunitar sau de la bugetul asigurărilor sociale de stat, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), respectiv subvenţiile care sunt acordate pentru atingerea unor parametri de calitate, subvenţiile acordate pentru acoperirea unor cheltuieli sau alte situaţii similare.

    (3) Baza de impozitare pentru uniformele de serviciu, echipamentul de lucru şi/sau de protecţie acordat angajaţilor este constituită din contravaloarea care este suportată de angajaţi. Dacă echipamentul de lucru şi/sau de protecţie este acordat gratuit angajaţilor, operaţiunea nu constituie livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. (1) din Codul fiscal. Pentru partea din contravaloarea uniformelor de serviciu, echipamentelor de lucru şi/sau de protecţie acordat angajaţilor, care este suportată de angajator, acesta îşi păstrează dreptul de deducere în condiţiile art. 145 din Codul fiscal.

    (4) În sensul art. 137 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe care constituie livrare de bunuri conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal, altele decât bunurile imobile, este constituită din valoarea rămasă la care aceste bunuri sunt înregistrate în contabilitate, calculată în funcţie de amortizarea contabilă, dar nu mai puţin decât valoarea la care bunurile au fost imputate, în cazul bunurilor constatate lipsă din gestiune. Dacă activele corporale fixe sunt complet amortizate, baza de impozitare este zero sau, după caz, valoarea imputată, în cazul lipsurilor imputabile.

    (5) În situaţiile prevăzute la art. 128 alin. (4) lit. a) şi b) din Codul fiscal, baza de impozitare a activelor corporale fixe, altele decât bunurile imobile, se determină conform prevederilor alin. (4).

    (6) Pentru livrările de bunuri prevăzute la art. 128 alin. (5) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru active corporale fixe, inclusiv pentru bunurile imobile, se determină conform procedurii stabilite la alin. (4).

    (7) Orice cheltuieli cu impozitele şi taxele datorate de o persoană impozabilă în legătură cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, dacă nu sunt incluse în preţul bunurilor livrate ori al serviciilor prestate, ci sunt recuperate de la clienţi prin refacturare, se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 137 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal. De exemplu, ecotaxa datorată potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă nu este cuprinsă în preţul bunurilor livrate, ci este facturată separat, se cuprinde în baza impozabilă.

    (8) În sensul art. 137 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, orice cheltuieli accesorii efectuate de persoana care realizează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii se includ în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, chiar dacă fac obiectul unui contract separat. Cheltuielile accesorii nu reprezintă o tranzacţie separată, ci sunt parte componentă a livrării/prestării de care sunt legate, urmând aceleaşi reguli referitoare, printre altele, la locul livrării/prestării, cotele, scutirile ca şi livrarea/prestarea de care sunt legate. Furnizorul/Prestatorul nu poate aplica structura de comisionar prevăzută la pct. 19 alin. (4) pentru a refactura cheltuieli accesorii şi nici pentru a refactura cheltuieli cu impozite şi taxe conform prevederilor alin. (7).

    (9) Cheltuielile cu transportul bunurilor livrate intracomunitar sau alte cheltuieli accesorii, cum sunt cele de asigurare sau de ambalare, se cuprind în baza impozabilă a livrării intracomunitare numai dacă, potrivit prevederilor contractuale, acestea cad în sarcina vânzătorului."

   17. Punctul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Baza de impozitare pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate în interiorul ţării

    Art. 137

    [...]

    (3) Baza de impozitare nu cuprinde următoarele:

    a) rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ, acordate de furnizori direct clienţilor la data exigibilităţii taxei;

    b) sumele reprezentând daune-interese, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, penalizările şi orice alte sume solicitate pentru neîndeplinirea totală sau parţială a obligaţiilor contractuale, dacă sunt percepute peste preţurile şi/sau tarifele negociate. Nu se exclud din baza de impozitare orice sume care, în fapt, reprezintă contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate;

    c) dobânzile, percepute după data livrării sau prestării, pentru plăţi cu întârziere;

    d) valoarea ambalajelor care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi, prin schimb, fără facturare;

    e) sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi sumele încasate de o persoană impozabilă în numele şi în contul unei alte persoane.

 

    Norme metodologice:

    19. (1) În sensul art. 137 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, rabaturile, remizele, risturnele, sconturile şi alte reduceri de preţ nu se cuprind în baza de impozitare a taxei dacă sunt acordate de furnizor/prestator direct în beneficiul clientului la momentul livrării/prestării şi nu constituie, în fapt, remunerarea unui serviciu sau unei livrări. De exemplu, un furnizor livrează bunuri şi, potrivit înţelegerii dintre părţi, furnizorul va acoperi orice cheltuieli cu eventuale remedieri sau reparaţii ale bunurilor livrate în condiţiile în care aceste operaţiuni sunt realizate de către client. Furnizorul nu va putea considera că sumele necesare acoperirii acestor cheltuieli sunt considerate reduceri de preţ, acestea fiind în fapt remunerarea unui serviciu prestat de către client în contul său.

    (2) În cazul reducerilor de preţ acordate consumatorului final pe bază de cupoane valorice de către producătorii/distribuitorii de bunuri în cadrul unor campanii promoţionale, se consideră că aceste reduceri sunt acordate şi în beneficiul comercianţilor care au acceptat aceste cupoane valorice de la consumatorii finali, chiar dacă în circuitul acestor bunuri de la producători/distribuitori la comercianţi s-au interpus unul sau mai mulţi intermediari cumpărători-revânzători. Cupoanele valorice trebuie să conţină minimum următoarele elemente:

    a) numele producătorului/distribuitorului care acordă reducerea de preţ în scopuri promoţionale;

    b) produsul pentru care se face promoţia;

    c) valoarea reducerii acordate, în sumă globală, care conţine şi taxa pe valoarea adăugată aferentă reducerii, fără a fi menţionată distinct în cupon;

    d) termenul de valabilitate a cuponului;

    e) menţiunea potrivit căreia cupoanele pot fi utilizate numai în magazinele agreate în desfăşurarea promoţiei în cauză;

    f) instrucţiunile privind utilizarea acestor cupoane;

    g) denumirea societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice, dacă este cazul.

    (3) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele achitate de o persoană impozabilă în numele şi în contul altei persoane impozabile reprezintă sumele achitate de o persoană impozabilă pentru facturi emise de diverşi furnizori/prestatori pe numele altei persoane şi care apoi sunt recuperate de cel care le achită de la beneficiar. Persoana care achită sume în numele şi în contul altei persoane nu primeşte facturi pe numele său şi nici nu emite facturi pe numele său. Pentru recuperarea sumelor achitate în numele şi în contul altei persoane se poate emite, în mod opţional, o factură de decontare de către persoana impozabilă care a achitat respectivele facturi. În situaţia în care părţile convin să îşi deconteze sumele achitate pe baza facturii de decontare, taxa nu va fi menţionată distinct, fiind inclusă în totalul sumei de recuperat. Factura de decontare se transmite beneficiarului însoţită de factura achitată în numele său. Persoana care a achitat facturile în numele altei persoane nu exercită dreptul de deducere pentru sumele achitate, nu colectează taxa pe baza facturii de decontare şi nu înregistrează aceste sume în conturile de cheltuieli, respectiv de venituri. Beneficiarul ale cărui facturi au fost achitate de altă persoană îşi va deduce în condiţiile legii taxa pe baza facturii care a fost emisă pe numele său de furnizori/prestatori, factura de decontare fiind doar un document care se anexează la factura achitată.

    Exemplul nr. 1: Persoana A emite o factură de servicii de transport către persoana B, dar factura lui A este plătită de C în numele lui B. Pentru recuperarea de la B a sumelor plătite, C are posibilitatea să emită o factură de decontare, dar care nu este obligatorie. B îşi va exercita dreptul de deducere a TVA în condiţiile stabilite de lege pe baza facturii emise de A, în timp ce o eventuală factură de decontare de la C va fi doar ataşată acestei facturi.

    (4) În cazul în care se refacturează cheltuieli efectuate pentru altă persoană, respectiv atunci când o persoană impozabilă primeşte o factură sau alt document pe numele său pentru livrări de bunuri/prestări de servicii/importuri efectuate în beneficiul altei persoane şi refacturează contravaloarea respectivelor livrări/prestări/importuri, se aplică structura de comisionar conform prevederilor pct. 6 alin. (3) şi (4) sau, după caz, ale pct. 7 alin. (2). Totuşi, structura de comisionar nu se aplică în situaţia în care se aplică prevederile pct. 18 alin. (8). Persoana care refacturează cheltuieli nu este obligată să aibă înscrisă în obiectul de activitate realizarea livrărilor/prestărilor pe care le refacturează. Spre deosebire de situaţia prezentată la alin. (3), în cazul structurii de comisionar persoana impozabilă are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor de bunuri/servicii care vor fi refacturate, în condiţiile legii, şi are obligaţia de a colecta taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile taxabile.

    Exemplul nr. 2: Un furnizor A din România realizează o livrare intracomunitară de bunuri către beneficiarul B din Ungaria. Condiţia de livrare este ex-works, prin urmare transportul este în sarcina cumpărătorului, a lui B. Totuşi, B îl mandatează pe A să angajeze o firmă de transport, urmând să îi achite costul transportului. Transportatorul C facturează lui A serviciul de transport din România în Ungaria, iar A, aplicând structura de comisionar, va refactura serviciul lui B. Se consideră că A a primit şi a prestat el însuşi serviciul de transport. Acest serviciu de transport va fi facturat de către C către A cu TVA, locul prestării fiind în România, conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. A va refactura transportul către B fără TVA, serviciul fiind neimpozabil în România conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 3: O societate care derulează operaţiuni imobiliare are încheiate contracte de închiriere pentru diverse spaţii dintr-un bun imobil. Pentru utilităţile necesare, printre care electricitatea, apa, telefonul, sunt încheiate contracte pe numele societăţii imobiliare, dar acestea sunt furnizate în beneficiul direct al chiriaşilor. În cazul în care prin contractul de închiriere se stipulează distinct că plata utilităţilor nu este inclusă în preţul chiriei, societatea imobiliară poate aplica structura de comisionar pentru refacturarea acestor cheltuieli către chiriaşi.

    Exemplul nr. 4: Societatea A din Franţa îşi trimite angajaţii în România pentru negocierea unor contracte cu parteneri din România. Conform înţelegerii dintre părţi, facturile pentru cazare, transport local şi alte cheltuieli efectuate pentru angajaţii trimişi din Franţa vor fi emise către partenerii din România, aceştia urmând să-şi recupereze sumele achitate prin refacturare către societatea A din Franţa. Pentru fiecare cheltuială în parte refacturată se va avea în vedere în primul rând locul prestării serviciului şi dacă locul este în România refacturarea se va face aplicându-se acelaşi regim ca şi cel aplicat de prestatorul acestor servicii. Astfel, serviciile de cazare au locul în România, acolo unde este situat bunul imobil [art. 133 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal] şi vor fi refacturate prin aplicarea cotei reduse de TVA de 9%, serviciile de transport local de călători au locul în România, acolo unde sunt efectiv prestate [art. 133 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal] şi vor fi refacturate prin aplicarea cotei standard de TVA de 19%.

    Exemplul nr. 5: Societatea A încheie un contract de proiectare a unui bun imobil cu societatea B. În contract se stipulează că B va suporta cheltuielile de cazare, transport, masă, diurnă etc. ale salariaţilor lui A care realizează acest proiect. Pe factura emisă A menţionează separat costul proiectării şi costul aşa-numitelor cheltuieli suportate de B. În această situaţie nu este vorba despre o refacturare de cheltuieli în sensul prevederilor pct. 19 alin. (4). Toate cheltuielile de cazare, transport, masă, diurnă etc., facturate de A lui B, sunt cheltuieli accesorii serviciilor de proiectare şi trebuie să urmeze aceleaşi reguli referitoare la locul prestării, cotele sau regimul aplicabil ca şi serviciul de proiectare de care sunt legate, conform prevederilor pct. 18 alin. (8).

    (5) În sensul art. 137 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal, sumele încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu se cuprind în baza de impozitare, cuprind operaţiuni precum:

    a) cotizaţii, onorarii, redevenţe, taxe sau alte plăţi încasate în contul unei instituţii publice, dacă pentru acestea instituţia publică nu este persoană impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal. În această categorie se cuprind, printre altele, şi taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate prevăzută la art. 270 din Codul fiscal, taxa hotelieră prevăzută la art. 278 din Codul fiscal, contribuţia la Fondul cinematografic prevăzută la art. 13 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, taxa asupra activităţilor dăunătoare sănătăţii, prevăzută la art. 363 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

    b) sume încasate în contul altei persoane, dacă factura este emisă de această altă persoană către un terţ. Pentru decontarea sumelor încasate de la terţ cu persoana care a emis factura, conform înţelegerii dintre părţi, pot fi întocmite facturi de decontare conform alin. (3).

    (6) În cazul sumelor încasate de persoana impozabilă în contul altei persoane, dacă persoana impozabilă acţionează în nume propriu, respectiv emite facturi sau alte documente către clienţi şi primeşte facturi sau alte documente pe numele său de la persoana în numele căreia încasează sumele, se aplică structura de comisionar prevăzută la pct. 6 alin. (3) şi (4) sau, după caz, la pct. 7 alin. (2), chiar dacă nu există un contract de comision între părţi.

    Exemplul nr. 6: O companie B încasează contravaloarea taxei radio TV de la clienţi, pe care o virează apoi companiilor de radio şi televiziune. Această taxă este menţionată pe factura emisă de compania B, alături de propriile sale livrări/prestări efectuate. Întrucât taxa radio TV reprezintă o operaţiune scutită de TVA conform art. 141 alin. (1) lit. o) din Codul fiscal, fiind efectuată de posturile publice de radio şi televiziune, compania B va păstra acelaşi regim la facturarea acestei taxe către clienţi. Conform structurii de comisionar, posturile de radio şi televiziune vor factura către compania B serviciile pentru care aceasta a încasat sumele în contul lor.

    (7) În sensul art. 137 alin. (3) lit. d) din Codul fiscal, ambalajele care circulă între furnizorii de marfă şi clienţi prin schimb, fără facturare, nu se includ în baza de impozitare a taxei, chiar dacă beneficiarii nu deţin cantităţile de ambalaje necesare efectuării schimbului şi achită o garanţie bănească în schimbul ambalajelor primite. Pentru vânzările efectuate prin unităţi care au obligaţia utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, suma garanţiei băneşti încasate pentru ambalaje se evidenţiază distinct pe bonurile fiscale, fără taxă. Restituirea garanţiilor băneşti nu se reflectă în documente fiscale.

    (8) Persoanele care au primit ambalaje în schimbul unei garanţii băneşti au obligaţia să comunice periodic furnizorului de ambalaje, dar nu mai târziu de termenul legal pentru efectuarea inventarierii anuale, cantităţile de ambalaje scoase din evidenţă ca urmare a distrugerii, uzurii, lipsurilor sau altor cauze de aceeaşi natură. În termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării, furnizorii de ambalaje sunt obligaţi să factureze cu taxă cantităţile de ambalaje respective. Dacă garanţiile sunt primite de la persoane fizice de către proprietarul ambalajelor, pe baza evidenţei vechimii garanţiilor primite şi nerestituite se va colecta taxa pentru ambalajele pentru care s-au încasat garanţii mai vechi de un an calendaristic."

   18. Punctul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Ajustarea bazei de impozitare

    Art. 138. - Baza de impozitare se reduce în următoarele situaţii:

    a) dacă a fost emisă o factură şi, ulterior, operaţiunea este anulată total sau parţial, înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor;

    b) în cazul refuzurilor totale sau parţiale privind cantitatea, calitatea ori preţurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum şi în cazul anulării totale ori parţiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părţi sau ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau în urma unui arbitraj;

    c) în cazul în care rabaturile, remizele, risturnele şi celelalte reduceri de preţ prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a) sunt acordate după livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor;

    d) în cazul în care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului. Ajustarea este permisă începând cu data pronunţării hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă;

    e) în cazul în care cumpărătorii returnează ambalajele în care s-a expediat marfa, pentru ambalajele care circulă prin facturare.

 

    Norme metodologice:

    20. (1) În situaţiile prevăzute la art. 138 din Codul fiscal, furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii îşi ajustează baza impozabilă a taxei după efectuarea livrării/prestării sau după facturarea livrării/prestării, chiar dacă livrarea/prestarea nu a fost efectuată, dar evenimentele prevăzute la art. 138 din Codul fiscal intervin ulterior facturării şi înregistrării taxei în evidenţele persoanei impozabile. În acest scop furnizorii/prestatorii trebuie să emită facturi cu valorile înscrise cu semnul minus când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru livrări intracomunitare.

    (2) Beneficiarii au obligaţia să ajusteze dreptul de deducere exercitat iniţial, potrivit prevederilor art. 148 lit. b) şi art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, numai pentru operaţiunile prevăzute la art. 138 lit. a)-c) şi e) din Codul fiscal. Prevederile acestui alineat se aplică şi pentru achiziţiile intracomunitare.

    (3) Ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, prevăzută la art. 138 lit. d) din Codul fiscal, este permisă numai în situaţia în care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după data de 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de această dată, dacă contravaloarea bunurilor livrate/serviciilor prestate ori taxa pe valoarea adăugată aferentă consemnată în aceste facturi nu se poate încasa din cauza falimentului beneficiarului.

    (4) Reducerile de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri pe bază de cupoane valorice în cadrul unor campanii promoţionale se reflectă în facturi astfel:

    a) facturile de reducere se întocmesc direct de către producătorii/distribuitorii de bunuri pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica "Cumpărător" se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali;

    b) în cazul în care producătorii/distribuitorii de bunuri încheie contracte cu societăţi specializate în administrarea cupoanelor valorice, producătorii/distribuitorii emit o singură factură cu semnul minus pentru valoarea reducerilor de preţ acordate în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente. Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Cumpărător" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice. Societăţile specializate în administrarea cupoanelor valorice vor emite către fiecare comerciant o singură factură cu semnul minus pentru toate bunurile în cauză, în care vor înscrie valoarea reducerilor de preţ acordate de producători/distribuitori în cursul unei luni şi a taxei pe valoarea adăugată aferente. Anexa la aceste facturi trebuie să conţină informaţii din care să rezulte valoarea reducerilor de preţ acordate de un producător/distribuitor pentru fiecare comerciant, pe categorii de bunuri. La rubrica "Furnizor" se vor înscrie datele de identificare ale societăţii specializate în administrarea cupoanelor valorice."

   19. Punctul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Baza de impozitare pentru achiziţiile intracomunitare

    Art. 138¹. - (1) Pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri baza de impozitare se stabileşte pe baza aceloraşi elemente utilizate conform art. 137 pentru determinarea bazei de impozitare în cazul livrării aceloraşi bunuri în interiorul ţării. În cazul unei achiziţii intracomunitare de bunuri, conform art. 130¹ alin. (2) lit. a), baza de impozitare se determină în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c) şi ale art. 137 alin. (2).

    (2) Baza de impozitare cuprinde şi accizele datorate sau achitate în România de persoana care efectuează achiziţia intracomunitară a unui produs supus accizelor. Atunci când după efectuarea achiziţiei intracomunitare de bunuri, persoana care a achiziţionat bunurile obţine o rambursare a accizelor achitate în statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare efectuate în România se reduce corespunzător.

 

    Norme metodologice:

    21. În sensul art. 138¹ din Codul fiscal, baza de impozitare a achiziţiei intracomunitare cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (2) din Codul fiscal şi nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal şi/sau, după caz, se ajustează în conformitate cu prevederile art. 138 din Codul fiscal. Cheltuielile de transport sau alte cheltuieli accesorii, cum sunt cele de asigurare sau de ambalare, se cuprind în baza impozabilă a bunurilor achiziţionate intracomunitar numai dacă acestea cad în sarcina vânzătorului conform contractului dintre părţi."

   20. După punctul 21 se introduce un nou punct, punctul 21¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Baza de impozitare pentru import

    Art. 139. - (1) Baza de impozitare pentru importul de bunuri este valoarea în vamă a bunurilor, stabilită conform legislaţiei vamale în vigoare, la care se adaugă orice taxe, impozite, comisioane şi alte taxe datorate în afara României, precum şi cele datorate ca urmare a importului bunurilor în România, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată care urmează a fi percepută.

    (2) Baza de impozitare cuprinde cheltuielile accesorii, precum comisioanele şi cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, care intervin până la primul loc de destinaţie a bunurilor în România, în măsura în care aceste cheltuieli nu au fost cuprinse în baza de impozitare stabilită conform alin. (1). Primul loc de destinaţie a bunurilor îl reprezintă destinaţia indicată în documentul de transport sau în orice alt document însoţitor al bunurilor, când acestea intră în România, sau, în absenţa unor astfel de documente, primul loc de descărcare a bunurilor în România.

    (3) Baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a)-d).

 

    Norme metodologice:

    21¹. (1) În sensul art. 137 alin. (3) din Codul fiscal, baza de impozitare nu cuprinde elementele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a)-d) din Codul fiscal, dacă acestea sunt cunoscute în momentul în care intervine exigibilitatea taxei pentru un import conform art. 136 din Codul fiscal.

    (2) Baza de impozitare pentru importul de bunuri nu se ajustează în cazul modificării ulterioare a elementelor care au stat la baza determinării valorii în vamă a bunurilor, ca urmare a unor evenimente prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. a)-d) din Codul fiscal, cu excepţia situaţiilor în care aceste modificări sunt cuprinse într-un document pentru regularizarea situaţiei emis de organele vamale.

    (3) În cazul bunurilor care au fost achiziţionate din afara Comunităţii şi înainte de a fi importate pe teritoriul comunitar sunt supuse unor lucrări sau evaluări asupra bunurilor mobile corporale în afara Comunităţii, pentru evitarea dublei impozitări, atunci când beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă stabilită în România, inclusiv o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹ din Codul fiscal, pentru serviciile prestate în afara Comunităţii se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Contravaloarea acestor servicii nu va fi inclusă în baza de impozitare a importului de bunuri. Ambalajele sau alte bunuri utilizate în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrările sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. Baza de impozitare a taxei pentru aceste servicii va cuprinde şi eventualele taxe, impozite, prelevări care sunt percepute pentru importul bunurilor accesorii serviciilor.

    (4) Atunci când beneficiarul serviciilor prevăzute la alin. (3) prestate în afara Comunităţii este o persoană neimpozabilă, inclusiv persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹ din Codul fiscal, baza de impozitare a importului va cuprinde şi valoarea serviciilor prestate în afara Comunităţii, la care se adaugă elementele care nu sunt deja cuprinse în această valoare, conform art. 139 alin. (2) din Codul fiscal."

   21. Punctul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "22. (1) În sensul art. 139¹ alin. (2) din Codul fiscal, prin ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României se înţelege cursul de schimb comunicat de respectiva bancă în ziua anterioară şi care este valabil pentru operaţiunile care se vor desfăşura în ziua următoare.

    (2) În contractele încheiate între părţi trebuie menţionat dacă pentru decontări va fi utilizat cursul de schimb al unei bănci comerciale, în caz contrar aplicându-se cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României. În cazul încasării de avansuri înainte de livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, cursul de schimb valutar utilizat pentru determinarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugată la data încasării avansurilor va rămâne neschimbat la data definitivării operaţiunii, respectiv atunci când se fac regularizările avansurilor încasate.

    Exemplu: O persoană impozabilă A înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal încasează 1.000 de euro drept avans pentru livrarea unui automobil de la o altă societate B; A va emite o factură către B la cursul de 3,5 lei/euro, valabil la data încasării avansului.

    Baza de impozitare a TVA = 1.000 euro x 3,5 lei/euro = 3.500 lei.

    Taxa pe valoarea adăugată aferentă avansului = 3.500 x 19% = 665 lei.

    După o perioadă de 3 luni are loc livrarea automobilului, care costă 5.000 de euro. Cursul din data livrării bunului este de 3,6 lei/euro. Baza de impozitare a TVA se determină astfel:

    [(1.000 euro x 3,5 lei/euro) + (4.000 euro x 3,6 lei/euro)] x 19% = 17.900 x 19% = 3.401 lei.

    (3) Pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii în interiorul ţării, contractate în valută cu decontare în lei la cursul de schimb din data plăţii, diferenţele de curs dintre cursul de schimb menţionat în factura întocmită conform alin. (1) şi cursul de schimb utilizat la data încasării nu sunt considerate diferenţe de preţ şi nu se emite o factură în acest sens.

    (4) În cazul achiziţiilor intracomunitare de bunuri, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilităţii taxei, astfel cum este stabilit la art. 135 din Codul fiscal, indiferent de data la care sunt sau vor fi recepţionate bunurile.

    (5) În cazul livrărilor intracomunitare de bunuri scutite de taxă conform art. 143 alin. (2) din Codul fiscal, cursul de schimb utilizat pentru determinarea în lei a bazei impozabile a taxei este cursul din data exigibilităţii taxei, astfel cum este stabilită la art. 134³ din Codul fiscal, indiferent de data la care sunt sau vor fi livrate bunurile.

    (6) Pentru operaţiunile în interiorul ţării, dacă baza impozabilă este stabilită în valută, transformarea în lei se va efectua la cursul din data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 134-134².

    (7) Prevederile alin. (6) se aplică şi pentru serviciile prestate către persoane stabilite în Comunitate sau în afara Comunităţii, precum şi pentru serviciile achiziţionate de la prestatori stabiliţi în Comunitate sau în afara Comunităţii, precum şi în cazul livrărilor de bunuri care nu au locul în România conform art. 132, efectuate de persoane impozabile stabilite în România, sau al achiziţiilor de bunuri care au locul în România şi pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal."

   22. Punctul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "23. (1) Taxa se determină prin aplicarea cotei standard sau a cotelor reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

    (2) Se aplică procedeul sutei mărite pentru determinarea sumei taxei, respectiv 19 x 100/119 în cazul cotei standard şi 9 x 100/109 sau 5 x 100/105 în cazul cotelor reduse, atunci când preţul de vânzare include şi taxa. De regulă, preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie, pentru care nu este necesară emiterea unei facturi conform art. 155 alin. (7) din Codul fiscal, precum şi în orice situaţie în care prin natura operaţiunii sau conform prevederilor contractuale preţul include şi taxa.

    (3) Cota redusă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal se aplică pentru livrarea de manuale şcolare, cărţi, ziare şi reviste, inclusiv pentru cele înregistrate pe suport electromagnetic sau pe alte tipuri de suporturi. Cărţile şi manualele şcolare sunt tipăriturile care au cod ISBN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Ziarele şi revistele sunt orice tipărituri care au cod ISSN, indiferent de suportul pe care sunt livrate. Nu se aplică cota redusă a taxei pe valoarea adăugată pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste care sunt destinate în principal sau exclusiv publicităţii. Prin în principal se înţelege că mai mult de jumătate din conţinutul cărţii, ziarului sau revistei este destinat publicităţii. De asemenea, nu se aplică cota redusă a taxei pentru livrarea de cărţi, ziare şi reviste, în cazul în care acestea sunt furnizate pe cale electronică, operaţiunile fiind considerate prestări de servicii conform art. 11 din Regulamentul Consiliului nr. 1.777/2005 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 77/388/CEE privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată.

    (4) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. c) din Codul fiscal se aplică pentru protezele medicale şi accesoriile acestora, exclusiv protezele dentare care sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată în condiţiile prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal. Proteza medicală este un dispozitiv medical care amplifică, restabileşte sau înlocuieşte zone din ţesuturile moi ori dure, precum şi funcţii ale organismului uman; acest dispozitiv poate fi intern, extern sau atât intern, cât şi extern. Accesoriul unei proteze este un articol care este prevăzut în mod special de către producător pentru a fi utilizat împreună cu proteza medicală.

    (5) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal se aplică pentru produsele ortopedice. Sunt produse ortopedice protezele utilizate pentru amplificarea, restabilirea sau înlocuirea ţesuturilor moi ori dure, precum şi a unor funcţii ale sistemului osteoarticular, ortezele utilizate pentru modificarea caracteristicilor structurale şi funcţionale ale sistemului neuromuscular şi scheletic, precum şi încălţămintea ortopedică realizată la recomandarea medicului de specialitate, mijloacele şi dispozitivele de mers ortopedice, precum fotolii rulante şi/sau alte vehicule similare pentru invalizi, părţi şi/sau accesorii de fotolii rulante ori de vehicule similare pentru invalizi.

    (6) Cota redusă de taxă de 9% prevăzută la art. 140 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal se aplică pentru cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcţie similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping. În situaţia în care costul micului dejun este inclus în preţul de cazare, cota redusă se aplică asupra preţului de cazare, fără a se defalca separat micul dejun. Orice persoană care acţionează în condiţiile prevăzute la pct. 7 alin. (1) sau care intermediază astfel de operaţiuni în nume propriu, dar în contul altei persoane, potrivit art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, aplică cota de 9% a taxei, cu excepţia situaţiilor în care este obligatorie aplicarea regimului special de taxă pentru agenţii de turism, prevăzut la art. 152¹ din Codul fiscal.

    (7) Cota redusă de taxă de 5% prevăzută la art. 140 alin. (2¹) din Codul fiscal se aplică numai pentru livrarea, astfel cum este definită la art. 128 alin. (1) din Codul fiscal, a locuinţelor ca parte a politicii sociale, respectiv pentru transferul dreptului de a dispune ca şi un proprietar de bunurile prevăzute la art. 140 alin. (2¹) lit. a)-d) din Codul fiscal. Pentru livrările prevăzute la art. 140 alin. (2¹) lit. a), b) şi d) din Codul fiscal, cota redusă de TVA de 5% se aplică inclusiv pentru terenul pe care este construită locuinţa.

    (8) În aplicarea art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal, prin locuinţă se înţelege construcţia alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care, la data livrării, satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii.

    (9) În sensul art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal, suprafaţa utilă a locuinţei de 120 m² nu include anexele gospodăreşti. Suprafaţa terenului pe care este construită locuinţa, precum şi suprafaţa utilă a locuinţei, menţionate la art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal, trebuie să fie înscrise în documentaţia cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile legii. Valoarea-limită de 380.000 lei prevăzută la art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal cuprinde valoarea locuinţei, inclusiv valoarea cotelor indivize din părţile comune ale imobilului şi a anexelor gospodăreşti şi, după caz, a terenului pe care este construită locuinţa, dar exclude unele drepturi de servitute legate de locuinţa respectivă. În calculul suprafeţei maxime de 250 m², prevăzute la art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal, se cuprind şi suprafeţele anexelor gospodăreşti, precum şi cotele indivize din orice alte suprafeţe dobândite împreună cu locuinţa, chiar dacă se află la numere cadastrale diferite.

    (10) În vederea îndeplinirii condiţiei prevăzute la art. 140 alin. (2¹) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile stabilite la art. 140 alin. (2¹) lit. c) pct. 1 şi 2 din Codul fiscal, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%.

    (11) Persoanele impozabile care livrează locuinţe vor aplica cota de 5% inclusiv pentru avansurile aferente acestor livrări, dacă din contractele încheiate rezultă că la momentul livrării vor fi îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal şi sunt în posesia declaraţiei prevăzute la alin. (10). În situaţia în care avansurile au fost facturate prin aplicarea cotei de 19%, datorită neprezentării de către cumpărător a declaraţiei prevăzute la alin. (10) sau din alte motive obiective, la livrarea bunului imobil se pot efectua regularizările prevăzute la art. 140 alin. (4) din Codul fiscal în vederea aplicării cotei de 5%, dacă toate condiţiile impuse de art. 140 alin. (2¹) lit. c) din Codul fiscal, astfel cum sunt detaliate şi de prezentele norme metodologice, sunt îndeplinite la data livrării.

    (12) Pentru clădirile prevăzute la art. 140 alin. (2¹) lit. a), b) şi d) din Codul fiscal, cumpărătorul va pune la dispoziţia vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că va utiliza aceste clădiri conform destinaţiei prevăzute de lege, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5%. Declaraţia trebuie prezentată înainte sau în momentul livrării locuinţei."

   23. Punctul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "24. (1) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal:

    a) se aplică pentru operaţiunile care sunt strâns legate de spitalizare, îngrijirile medicale, incluzând livrarea de medicamente, bandaje, proteze şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare către pacienţi în perioada tratamentului, precum şi furnizarea de hrană şi cazare către pacienţi în timpul spitalizării şi îngrijirii medicale. Totuşi, scutirea nu se aplică meselor pe care spitalul le asigură contra cost vizitatorilor într-o cantină sau în alt mod şi nici pentru bunurile vândute la cantina spitalului;

    b) nu se aplică pentru furnizarea de medicamente, bandaje, proteze medicale şi accesorii ale acestora, produse ortopedice şi alte bunuri similare, care nu este efectuată în cadrul tratamentului medical sau spitalizării, cum ar fi cele efectuate de farmacii, chiar şi în situaţia în care acestea sunt situate în incinta unui spital sau a unei clinici şi/sau sunt conduse de către acestea;

    c) nu se aplică pentru serviciile medicale veterinare, astfel cum a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul CEJ C-122/87).

    (2) În conformitate cu prevederile art. 141 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată serviciile de îngrijire medicală, precum şi serviciile de cazare şi masă furnizate pe perioada acordării îngrijirilor medicale, prestate de operatori economici autorizaţi să desfăşoare astfel de activităţi, conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 109/2000 privind staţiunile balneare, climatice şi balneoclimatice şi asistenţa medicală balneară şi de recuperare, cu modificările şi completările ulterioare. Scutirea se aplică atât pentru serviciile prestate pacienţilor ale căror bilete sunt decontate de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi Sociale, cât şi pentru cele prestate pacienţilor care beneficiază de tratament pe bază de trimitere de la medic. Serviciile de cazare şi masă beneficiază de scutirea de TVA în măsura în care sunt furnizate de aceeaşi persoană care furnizează serviciul de tratament, fiind considerate accesorii serviciului principal scutit, respectiv serviciului de tratament - cazul CEJ C-349/96 - Card Protection Plan Ltd. În acest sens, persoana care furnizează serviciul de tratament poate presta serviciile de cazare şi masă cu mijloace proprii sau achiziţionate de la terţi. Nu beneficiază de scutirea de TVA serviciile de cazare şi masă prestate de către o altă societate decât cea care se efectuează tratamentul."

   24. După punctul 25 se introduce un nou punct, punctul 25¹, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

    Art. 141. - (1) Următoarele operaţiuni de interes general sunt scutite de taxă: [...]

    f) activitatea de învăţământ prevăzută în Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, formarea profesională a adulţilor, precum şi prestările de servicii şi livrările de bunuri strâns legate de aceste activităţi, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate;

 

    Norme metodologice:

    25¹. (1) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal pentru formarea profesională a adulţilor se aplică de persoanele autorizate în acest scop conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (2) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu se aplică pentru studiile sau cercetarea efectuate cu plată de şcoli, universităţi sau orice altă instituţie de învăţământ pentru alte persoane. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-287/00.

    (3) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal se aplică şi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii strâns legate de serviciile educaţionale, precum vânzarea de manuale şcolare, organizarea de conferinţe legate de activitatea de învăţământ, efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate pentru activităţile de învăţământ sau pentru formare profesională a adulţilor.

    (4) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal nu este aplicabilă pentru achiziţiile de bunuri sau servicii efectuate de instituţiile publice sau de alte entităţi autorizate pentru activităţile de învăţământ sau pentru formare profesională a adulţilor, destinate activităţii scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (1) lit. f) din Codul fiscal."

   25. Punctul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "34. (1) Scutirea prevăzută la art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal se aplică în situaţia în care membrii unui grup independent de persoane sunt de acord să împartă cheltuieli comune şi direct necesare pentru exercitarea activităţii de către membri. În acest caz alocarea de cheltuieli se consideră a fi o prestare de servicii în beneficiul membrilor de către grupul independent de persoane. Această prestare de servicii este scutită de taxă în cazul în care condiţiile stabilite la alin. (2)-(9) sunt îndeplinite cumulativ.

    (2) Membrii grupului independent trebuie:

    a) să fie persoane neimpozabile sau persoane impozabile, neînregistrate în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, care realizează operaţiuni fără drept de deducere a taxei. În cazul membrului desemnat să asigure conducerea administrativă, această condiţie se consideră îndeplinită chiar dacă pe lângă activităţile fără drept de deducere a taxei acesta desfăşoară şi activităţile de administrare a grupului;

    b) să efectueze activităţi de aceeaşi natură sau să aparţină aceluiaşi grup financiar, economic, profesional sau social.

    (3) Activităţile grupului independent trebuie să aibă un caracter nonprofit. Unul dintre membri va fi desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului independent.

    (4) În cazul grupurilor independente toate achiziţiile efectuate de la terţi sau de la alţi membri ai grupului în interesul direct al grupului vor fi efectuate de membrul desemnat pentru conducerea administrativă a grupului, care acţionează în numele şi pe contul grupului.

    (5) Grupul independent va presta numai servicii de aceeaşi natură tuturor membrilor grupului, în interesul direct şi comun al acestora. Grupul independent nu poate efectua livrări de bunuri, cu excepţia cazului în care aceste livrări de bunuri sunt auxiliare prestărilor de servicii menţionate la acest punct. Serviciile prestate de grupul independent în beneficiul tuturor membrilor săi vor fi decontate fiecărui membru şi reprezintă contravaloarea cheltuielilor comune aferente perioadei pentru care se efectuează decontarea. Ca urmare a acestor decontări, grupul independent nu poate obţine niciun profit.

    (6) Decontarea menţionată la alin. (5) se efectuează în baza unui decont justificativ întocmit de membrul desemnat să asigure conducerea administrativă, ce stabileşte:

    a) cota-parte exactă de cheltuieli comune pentru fiecare membru al grupului;

    b) o evaluare exactă a cotei-părţi a fiecărui membru din cheltuielile comune, în baza criteriilor obiective agreate între membrii grupului.

    (7) Grupul independent poate primi sume în avans de la membrii săi, cu condiţia ca valoarea totală a acestor avansuri să nu depăşească suma totală a cheltuielilor comune angajate pe perioada acoperită de fiecare decont justificativ.

    (8) În situaţia în care membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului decontează costurile de administrare a grupului independent către ceilalţi membri, acestea nu sunt scutite de taxă în condiţiile art. 141 alin. (1) lit. q) din Codul fiscal. Chiar dacă membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului se înregistrează în scopuri de taxă pe valoarea adăugată pentru activitatea de administrare, acesta poate face parte din grup.

    (9) Se interzice grupului independent să efectueze operaţiuni către terţi. De asemenea, se interzice prestarea de servicii de către grupul independent doar unuia dintre membrii sau numai pentru o parte a membrilor grupului.

    (10) În vederea implementării grupului independent se depune la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice o cerere semnată de către toţi membrii grupului, care să cuprindă următoarele:

    a) numele, adresa, obiectul de activitate şi Codul de înregistrare ale fiecărui membru;

    b) elementele care să demonstreze că membrii îndeplinesc condiţiile alin. (2);

    c) numele membrului desemnat să asigure conducerea administrativă.

    (11) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va lua o decizie oficială prin care să aprobe sau să refuze implementarea grupului independent şi va comunica acea decizie fiecărui membru al grupului, precum şi fiecărui organ fiscal în jurisdicţia căruia se află membrii grupului independent, în termen de 60 de zile de la data primirii cererii menţionate la alin. (10).

    (12) Implementarea grupului independent va intra în vigoare în prima zi din cea de-a doua lună următoare datei deciziei menţionate la alin. (11).

    (13) Membrul desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului va notifica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală oricare dintre următoarele evenimente:

    a) încetarea opţiunii prevăzute la alin. (1) de a forma un grup independent, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului;

    b) neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (2), care conduce la anularea tratamentului persoanelor impozabile ca grup independent, în termen de 15 zile de la producerea evenimentului care a generat această situaţie;

    c) numirea unui alt membru desemnat să asigure conducerea administrativă a grupului independent, cu cel puţin 30 de zile înainte de producerea evenimentului.

    (14) În situaţiile prevăzute la alin. (13) lit. a) şi b), Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va anula tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent astfel:

    a) în cazul prevăzut la alin. (13) lit. a), de la data de 1 a lunii următoare celei în care a încetat opţiunea;

    b) în cazul prevăzut la alin. (13) lit. b), de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a produs evenimentul care a generat această situaţie.

    (15) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va putea, în urma verificărilor efectuate de organele fiscale competente:

    a) să anuleze tratamentul unei persoane ca membru al unui grup independent în cazul în care acea persoană nu mai întruneşte criteriile de eligibilitate pentru a fi considerată un asemenea membru. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente;

    b) să anuleze tratamentul persoanelor impozabile ca grup independent în cazul în care grupul nu îndeplineşte şi/sau nu respectă condiţiile prevăzute la alin. (1)-(9) pentru a fi considerate un asemenea grup. Această anulare va intra în vigoare începând cu prima zi a lunii următoare celei în care situaţia a fost constatată de organele fiscale competente."

   26. Punctul 35¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "35¹. (1) În sfera operaţiunilor scutite conform art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal nu se cuprind operaţiuni precum serviciile de marketing şi serviciile administrative, cum ar fi acceptarea cererilor de asigurare, gestionarea modificării contractelor şi a primelor de asigurare, încheierea, administrarea şi rezilierea poliţelor, organizarea şi managementul sistemului informatic, furnizarea de informaţii şi întocmirea rapoartelor pentru părţile asigurate, furnizate de alte persoane impozabile către persoanele impozabile care realizează operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-472/03 Arthur Andersen.

    (2) O caracteristică esenţială a unui serviciu de asigurare o reprezintă existenţa unei relaţii contractuale între prestator şi beneficiarul serviciilor. Scutirea de taxă pentru serviciile de asigurare şi/sau de reasigurare se aplică de către societatea care suportă riscul şi care încheie contractul cu clienţii, inclusiv în cazul externalizării tranzacţiilor în domeniul asigurărilor/reasigurărilor. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-240/99 Skandia.

    (3) Nu sunt scutite de taxă conform art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal serviciile de evaluare a riscurilor şi/sau a daunelor, furnizate de alte persoane impozabile către persoanele impozabile care realizează operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-8/01 Taksatorringen."

   27. Punctul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Scutiri pentru operaţiuni din interiorul ţării

    Art. 141

    [...]

    (2) Următoarele operaţiuni sunt, de asemenea, scutite de taxă: [...]

    f) livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror altor terenuri. Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile. În sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

    1. teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare;

    2. construcţie înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ;

    3. livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrarea efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării;

    4. o construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;

 

    Norme metodologice:

    37. (1) În aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, atunci când construcţia şi terenul pe care este edificată formează un singur corp funciar, identificat printr-un singur număr cadastral:

    a) terenul pe care s-a edificat construcţia urmează regimul construcţiei, dacă valoarea acestuia este mai mică decât valoarea construcţiei aşa cum rezultă din raportul de expertiză;

    b) construcţia va urma regimul terenului pe care este edificată, dacă valoarea acesteia este mai mică decât valoarea terenului aşa cum rezultă din raportul de expertiză;

    c) dacă terenul şi construcţia au valori egale, aşa cum rezultă din raportul de expertiză, regimul corpului funciar va fi stabilit în funcţie de bunul imobil cu suprafaţa cea mai mare. Se va avea în vedere suprafaţa construită desfăşurată a construcţiei.

    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia în care se livrează un teren pe care se află o construcţie a cărei demolare a început înainte de livrare şi a fost asumată de vânzător. Asemenea operaţiuni de livrare şi de demolare formează o operaţiune unică în ceea ce priveşte TVA, având în ansamblu ca obiect livrarea unui teren, iar nu livrarea construcţiei existente şi a terenului pe care se află aceasta, indiferent de stadiul lucrărilor de demolare a construcţiei în momentul livrării efective a terenului. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-461/08 Don Bosco Onroerend Goed BV.

    (3) Se consideră a fi data primei ocupări, în cazul unei construcţii sau a unei părţi din construcţie care nu a suferit transformări de natura celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie definitivă a construcţiei sau a unei părţi din construcţie. În cazul unei construcţii realizate în regie proprie, data primei ocupări este data documentului pe baza căruia construcţia sau partea din construcţie este înregistrată în evidenţele contabile drept activ corporal fix.

    (4) Data primei utilizări a unei construcţii se referă la construcţii care au suferit transformări de natura celor menţionate la pct. 4 al art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal. Prin data primei utilizări se înţelege data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie definitivă a lucrărilor de transformare a construcţiei în cauză sau a unei părţi a construcţiei. În cazul lucrărilor de transformare în regie proprie a unei construcţii sau a unei părţi din construcţie, data primei utilizări a bunului după transformare este data documentului pe baza căruia este majorată valoarea construcţiei sau a unei părţi din construcţie cu valoarea transformării respective.

    (5) O construcţie care nu a fost ocupată în sensul prevăzut la alin. (2) va fi considerată o construcţie nouă până la data primei ocupări, chiar dacă livrarea intervine înainte de această dată.

    (6) În aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinaţie, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism."

   28. Punctele 38-40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "38. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal şi fără să contravină prevederilor art. 161 din Codul fiscal, orice persoană impozabilă stabilită în România poate opta pentru taxarea oricăreia dintre operaţiunile scutite de taxă prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, în ceea ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia.

    (2) În aplicarea alin. (1), un bun imobil reprezintă o construcţie care are înţelesul prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. f) pct. 2 din Codul fiscal şi orice teren.

    (3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se va notifica organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice şi se va exercita de la data înscrisă în notificare. O copie de pe notificare va fi transmisă clientului. Depunerea cu întârziere a notificării nu va anula dreptul persoanei impozabile de a aplica regimul de taxare şi nici dreptul de deducere exercitat de beneficiar în condiţiile art. 145-147¹ din Codul fiscal. Dreptul de deducere la beneficiar ia naştere şi poate fi exercitat la data la care intervine exigibilitatea taxei, şi nu la data primirii copiei de pe notificarea transmisă de vânzător. În situaţia în care opţiunea se exercită numai pentru o parte din bunul imobil, această parte din bunul imobil care se intenţionează a fi utilizată pentru operaţiuni taxabile se va comunica în notificarea transmisă organului fiscal.

    (4) Persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, va solicita înregistrarea, dacă optează pentru taxare, şi va depune şi notificarea prevăzută în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice. Opţiunea de înregistrare în scopuri de taxă nu ţine loc de opţiune de taxare a operaţiunilor prevăzute la alin. (1).

    (5) Persoana impozabilă care a optat pentru regimul de taxare în condiţiile alin. (1) poate aplica regimul de scutire de taxă prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal de la data înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (7).

    (6) Persoanele impozabile care au depus notificări pentru taxarea operaţiunilor de închiriere, concesionare sau arendare de bunuri imobile, înainte de data aderării, nu mai au obligaţia să aplice acest regim de taxare pe o perioadă de 5 ani de la data înscrisă în notificare, dacă depun notificarea pentru renunţarea la regimul de taxare prevăzută la alin. (7), şi nu este necesară modificarea notificării în sensul menţionării suprafeţei bunului imobil, în loc de procent din bunul imobil, conform menţiunilor din anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice.

    (7) Persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente cu privire la anularea opţiunii, prin formularul prezentat în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice. Aplicarea scutirii de taxă este permisă de la data înscrisă în notificare.

    (8) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente imobilului sau părţii din imobil care face obiectul opţiunii, persoana impozabilă va efectua o ajustare în favoarea sa în condiţiile prevăzute la art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

    (9) Orice persoană impozabilă care aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului imobil sau părţii din bunul imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

    (10) Prin excepţie de la prevederile alin. (8) şi (9), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal cu bunuri imobile sau părţi ale acestora, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate, înainte de data aderării se aplică prevederile tranzitorii ale art. 161 din Codul fiscal referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

    (11) În cazul notificărilor prevăzute la alin. (3) şi (7) depuse după data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, care au fost efectuate în anii precedenţi sau au început în anii precedenţi şi sunt încă în derulare după data de 1 ianuarie 2010, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul depunerii notificării.

    (12) Organele de inspecţie fiscală vor permite, în timpul desfăşurării controlului, depunerea de notificări pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, dacă persoana impozabilă a aplicat regimul de taxare, dar nu a depus notificare, indiferent dacă inspecţia fiscală are loc la persoana impozabilă care a realizat operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal sau la beneficiarul acestor operaţiuni. Aceleaşi prevederi se aplică corespunzător şi pentru notificarea prevăzută la alin. (7).

    39. (1) În sensul art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă stabilită în România poate opta pentru taxarea operaţiunilor scutite prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal în ceea ce priveşte un bun imobil sau o parte a acestuia.

    (2) Opţiunea de taxare prevăzută la alin. (1) nu se va aplica la transferul titlului de proprietate asupra bunurilor imobile de către persoanele care au aplicat regimul de scutire prevăzut la art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal pentru leasingul cu bunuri imobile.

    (3) Opţiunea prevăzută la alin. (1) se notifică organelor fiscale competente pe formularul prezentat în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice şi se exercită pentru bunurile imobile menţionate în notificare. Opţiunea se poate exercita şi numai pentru o parte a acestor bunuri. Depunerea cu întârziere a notificării nu va conduce la anularea opţiunii de taxare exercitate de vânzător şi nici la anularea dreptului de deducere exercitat de beneficiar în condiţiile art. 145-147¹ din Codul fiscal. Notificarea trebuie transmisă în copie şi cumpărătorului. Dreptul de deducere la beneficiar ia naştere şi poate fi exercitat la data la care intervine exigibilitatea taxei, şi nu la data primirii copiei de pe notificarea transmisă de vânzător.

    (4) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se referă numai la o parte a bunurilor imobile, această parte care va fi vândută în regim de taxare, identificată cu exactitate, va fi înscrisă în notificarea prevăzută la alin. (3). Dacă, după depunerea notificării, persoana impozabilă doreşte să renunţe la opţiunea de taxare, în cazul în care livrarea bunului nu a avut loc, va transmite o înştiinţare scrisă în acest sens organelor fiscale competente.

    (5) În cazul în care opţiunea prevăzută la alin. (1) se exercită de către o persoană impozabilă care nu a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului ce face obiectul opţiunii, această persoană impozabilă va efectua o ajustare în favoarea sa în conformitate cu prevederile art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

    (6) Orice persoană impozabilă care aplică regimul de scutire prevăzut de art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal şi care a avut dreptul la deducerea integrală sau parţială a taxei aferente bunului imobil va efectua ajustarea taxei deduse conform art. 149 din Codul fiscal, dacă bunul se află în cadrul perioadei de ajustare.

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) şi (6), pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal cu bunuri imobile, construite, achiziţionate, transformate sau modernizate înainte de data aderării, se aplică prevederile tranzitorii ale art. 161 din Codul fiscal, referitoare la ajustarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

    (8) În cazul notificării depuse după data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, pentru operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, care au fost efectuate în anii precedenţi, se aplică prevederile legale în vigoare la momentul depunerii notificării.

    (9) Organele de inspecţie fiscală vor permite, în timpul desfăşurării controlului, depunerea de notificări pentru taxarea operaţiunilor prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, dacă persoana impozabilă a aplicat regimul de taxare, dar nu a depus notificare, indiferent dacă inspecţia fiscală are loc la persoana impozabilă care a realizat operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal sau la beneficiarul acestor operaţiuni.

    40. (1) Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele impozabile nu pot aplica taxarea pentru operaţiunile scutite prevăzute de art. 141 din Codul fiscal. Dacă o persoană impozabilă a facturat în mod eronat cu taxă livrări de bunuri şi sau prestări de servicii scutite conform art. 141 din Codul fiscal, este obligată să storneze facturile emise în conformitate cu prevederile art. 159 din Codul fiscal. Beneficiarii unor astfel de operaţiuni nu au dreptul de deducere sau de rambursare a taxei aplicate în mod eronat pentru o astfel de operaţiune scutită. Aceştia trebuie să solicite furnizorului/prestatorului stornarea facturii cu taxă şi emiterea unei noi facturi fără taxă.

    (2) În cazul operaţiunilor scutite de taxă pentru care prin opţiune se aplică regimul de taxare conform prevederilor art. 141 alin. (3) din Codul fiscal, nu se aplică prevederile alin. (1), fiind aplicabile prevederile pct. 38 şi 39. Prin excepţie, prevederile alin. (1) se aplică atunci când persoana impozabilă care a realizat operaţiunile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. e) şi f) din Codul fiscal nu a depus notificările prevăzute la pct. 38 şi 39, dar a taxat operaţiunile şi nu depune notificarea în timpul inspecţiei fiscale."

   29. Punctele 43 şi 44 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "43. (1) În sensul art. 142 alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, scutirea parţială de la plata taxei, respectiv pentru valoarea bunurilor în momentul exportului, se acordă pentru:

    a) reimportul bunurilor care au fost reparate în afara Comunităţii;

    b) reimportul bunurilor care au fost prelucrate sau evaluate în afara Comunităţii, inclusiv asamblate sau montate;

    c) reimportul de părţi de bunuri sau piese de schimb care au fost exportate în afara Comunităţii pentru a fi încorporate în aceste bunuri;

    d) reimportul bunurilor rezultate din transformarea bunurilor exportate în afara Comunităţii în vederea acestei transformări.

    (2) Scutirea parţială menţionată la alin. (1) se acordă în următoarele condiţii:

    a) bunurile trebuie să fi fost exportate din România în afara Comunităţii, după plasarea acestora în regim de perfecţionare pasivă;

    b) bunurile trebuie să fi fost supuse regimului normal de taxă în România;

    c) exportul şi reimportul bunurilor trebuie efectuate de aceeaşi persoană.

    (3) Pentru evitarea dublei impozitări, atunci când beneficiarul serviciilor este o persoană impozabilă stabilită în România, inclusiv o persoană juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹ din Codul fiscal, pentru serviciile prestate în afara Comunităţii se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal. Contravaloarea acestor servicii nu va fi inclusă în baza de impozitare a reimportului menţionat la alin. (1). Ambalajele sau alte bunuri utilizate, în legătură directă cu bunurile asupra cărora au fost realizate lucrările menţionate la alin. (1), sau bunurile încorporate în acestea sunt accesorii serviciilor realizate şi nu vor fi tratate ca livrări de bunuri separate, ci ca fiind parte a serviciului prestat. Baza de impozitare a TVA pentru aceste servicii va cuprinde şi eventualele taxe, impozite, prelevări care sunt percepute pentru importul bunurilor accesorii serviciilor.

    (4) Atunci când beneficiarul serviciilor prestate în afara Comunităţii este o persoană neimpozabilă, inclusiv persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹ din Codul fiscal, baza de impozitare a reimportului menţionat la alin. (1) este constituită din valoarea serviciilor prestate în afara Comunităţii, la care se adaugă elementele care nu sunt deja cuprinse în această valoare, conform art. 139 alin. (2) din Codul fiscal.

    (5) Scutirea totală se acordă pentru reimportul de bunuri care deja au fost supuse în afara Comunităţii uneia sau mai multor operaţiuni, în condiţiile în care aceleaşi operaţiuni efectuate în România nu ar fi fost taxate.

    44. Scutirea menţionată la art. 142 alin. (1) lit. l) din Codul fiscal se acordă în cazurile în care importul este urmat de livrarea bunurilor scutite în temeiul art. 143 alin. (2) din Codul fiscal, numai dacă, la data importului, importatorul a pus la dispoziţia organelor vamale cel puţin informaţiile următoare:

    a) Codul său de înregistrare în scopuri de TVA atribuit conform art. 153 din Codul fiscal;

    b) Codul de înregistrare în scopuri de TVA al clientului căruia îi sunt livrate produsele în conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, atribuit în alt stat membru, sau Codul său de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit în statul membru în care se încheie expedierea sau transportul produselor, atunci când acestea sunt transferate în conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal;

    c) dovada faptului că produsele importate urmează să fie transportate sau expediate din statul membru în care se face importul spre un alt stat membru în aceeaşi stare în care se aflau în momentul importului."

   30. Punctul 44¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Scutiri speciale legate de traficul internaţional de bunuri

    Art. 144. - (1) Sunt scutite de taxă următoarele:

    a) livrarea de bunuri care urmează:

    1. să fie plasate în regim vamal de admitere temporară, cu exonerare totală de la plata drepturilor de import;

    2. să fie prezentate autorităţilor vamale în vederea vămuirii şi, după caz, plasate în depozit necesar cu caracter temporar;

    3. să fie introduse într-o zonă liberă sau într-un antrepozit liber;

    4. să fie plasate în regim de antrepozit vamal;

    5. să fie plasate în regim de perfecţionare activă, cu suspendare de la plata drepturilor de import;

    6. să fie plasate în regim de tranzit vamal extern;

    7. să fie admise în apele teritoriale:

    - pentru a fi încorporate pe platforme de forare sau de producţie, în scopul construirii, reparării, întreţinerii, modificării sau reutilării acestor platforme ori pentru conectarea acestor platforme de forare sau de producţie la continent;

    - pentru alimentarea cu carburanţi şi aprovizionarea platformelor de forare sau de producţie;

    8. să fie plasate în regim de antrepozit de TVA, definit după cum urmează:

    - pentru produse accizabile, orice locaţie situată în România, care este definită ca antrepozit fiscal, în sensul art. 4 lit. (b) din Directiva 92/12/CEE, cu modificările şi completările ulterioare;

    - pentru bunuri, altele decât produsele accizabile, o locaţie situată în România şi definită prin norme;

    b) livrarea de bunuri efectuată în locaţiile prevăzute la lit. a), precum şi livrarea de bunuri care se află în unul dintre regimurile sau situaţiile precizate la lit. a);

    c) prestările de servicii aferente livrărilor prevăzute la lit. a) sau efectuate în locaţiile prevăzute la lit. a), pentru bunurile aflate în regimurile sau situaţiile prevăzute la lit. a);

    d) livrările de bunuri care încă se află în regim vamal de tranzit intern, precum şi prestările de servicii aferente acestor livrări, altele decât cele prevăzute la art. 144¹;

    e) importul de bunuri care urmează să fie plasate în regim de antrepozit de TVA.

    (2) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie respectate pentru aplicarea scutirii de taxă.

 

    Norme metodologice:

    44¹. Scutirile de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 144 din Codul fiscal nu se aplică în cazul regimurilor vamale suspensive care nu se regăsesc la alin. (1) lit. a) al acestui articol, cum sunt cele de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, transformare sub control vamal, perfecţionare activă în sistemul de rambursare."

   31. Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Sfera de aplicare a dreptului de deducere

    Art. 145. - (1) Dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

    (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

    a) operaţiuni taxabile;

    b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

    c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144¹;

    d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1-5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;

    e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

    (3) Dacă nu contravine prevederilor alin. (2), persoana impozabilă are dreptul de deducere a taxei şi pentru cazurile prevăzute la art. 128 alin. (8) şi la art. 129 alin. (5).

    (4) În condiţiile stabilite prin norme se acordă dreptul de deducere a taxei pentru achiziţiile efectuate de o persoană impozabilă înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153.

    (5) Nu sunt deductibile:

    a) taxa aferentă sumelor achitate în numele şi în contul altei persoane şi care apoi se decontează acesteia, precum şi taxa aferentă sumelor încasate în numele şi în contul altei persoane, care nu sunt incluse în baza de impozitare a livrărilor/prestărilor efectuate conform art. 137 alin. (3) lit. e);

    b) taxa datorată sau achitată pentru achiziţiile de băuturi alcoolice şi produse din tutun, cu excepţia cazurilor în care aceste bunuri sunt destinate revânzării sau pentru a fi utilizate pentru prestări de servicii.

 

    Norme metodologice:

    45. (1) În sensul art. 145 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pentru achiziţiile efectuate de aceasta înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 147¹ alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi economice. Deducerea se exercită prin înscrierea taxei deductibile în decontul de taxă prevăzut la art. 156² din Codul fiscal, depus după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Prin excepţie, în cazul persoanelor impozabile nestabilite pe teritoriul României, se aplică prevederile art. 147² din Codul fiscal în perioada în care nu au fost înregistrate în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal.

    (2) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinite condiţiile şi formalităţile prevăzute la art. 145-147¹ din Codul fiscal. Prin excepţie de la prevederile art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, factura nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la Codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru operaţiunile efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 153 din Codul fiscal.

    (3) În cazul micilor întreprinderi care au aplicat regimul special de scutire în conformitate cu prevederile art. 152 din Codul fiscal, şi care se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, taxa pentru achiziţii efectuate înainte de înregistrare se deduce potrivit prevederilor pct. 61 alin. (6)-(8) şi pct. 62 alin. (4)-(6)."

   32. Punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

    Art. 146. - (1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

    a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155;

    b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (2)-(6), să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 sau documentele prevăzute la art. 155¹ alin. (1);

    c) pentru taxa achitată pentru importul de bunuri, altele decât cele prevăzute la lit. d), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor din punctul de vedere al taxei, precum şi documente care să ateste plata taxei de către importator sau de către altă persoană în contul său. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA, pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import, trebuie să deţină o declaraţie de import pentru TVA şi accize;

    d) pentru taxa datorată pentru importul de bunuri efectuat conform art. 157 alin. (4) şi (5), să deţină declaraţia vamală de import sau actul constatator emis de organele vamale, care să menţioneze persoana impozabilă ca importator al bunurilor în scopuri de taxă, precum şi suma taxei datorate. De asemenea, persoana impozabilă trebuie să înscrie taxa pe valoarea adăugată ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea;

    e) pentru taxa aferentă unei achiziţii intracomunitare de bunuri, să deţină o factură sau documentul prevăzut la art. 155¹ alin. (1);

    f) pentru taxa aferentă unei operaţiuni asimilate cu o achiziţie intracomunitară de bunuri, prevăzută la art. 130¹ alin. (2) lit. a), să deţină documentul prevăzut la art. 155 alin. (4), emis în statul membru din care bunurile au fost transportate ori expediate sau documentul prevăzut la art. 155¹ alin. (1).

    (2) Prin norme se vor preciza cazurile în care documentele sau obligaţiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor prezenta sau îndeplini pentru a justifica dreptul de deducere a taxei.

 

    Norme metodologice:

    46. (1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal, inclusiv facturi transmise pe cale electronică în condiţiile stabilite la pct. 73, care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu excepţia facturilor simplificate prevăzute la pct. 78. Facturile transmise prin poşta electronică sunt considerate facturi în original. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al documentului de justificare, beneficiarul va solicita emitentului un duplicat al facturii, pe care se va menţiona că înlocuieşte documentul iniţial. Duplicatul poate fi o factură nouă emisă de furnizor/prestator, care să cuprindă aceleaşi date ca şi factura iniţială, şi pe care să se menţioneze că este duplicat şi că înlocuieşte factura iniţială sau o fotocopie a facturii iniţiale, pe care să se aplice ştampila furnizorului/prestatorului şi să se menţioneze că este duplicat şi că înlocuieşte factura iniţială. În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii exemplarului original al declaraţiei vamale pentru import sau al documentului pentru regularizarea situaţiei, persoana impozabilă va solicita un duplicat certificat de organele vamale.

    (2) Pentru carburanţii auto achiziţionaţi, deducerea taxei poate fi justificată cu bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă sunt ştampilate şi au înscrise denumirea cumpărătorului şi numărul de înmatriculare a autovehiculului. Prevederile acestui alineat se completează cu cele ale pct. 45¹.

    (3) Facturile emise pe numele salariaţilor unei persoane impozabile aflaţi în deplasare în interesul serviciului, pentru transport sau cazarea în hoteluri sau alte unităţi similare, permit deducerea taxei pe valoarea adăugată de către persoana impozabilă dacă sunt însoţite de decontul de deplasare. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul personalului pus la dispoziţie de o altă persoană impozabilă sau pentru administratorii unei societăţi comerciale.

    (4) Pentru achiziţiile de bunuri şi/sau servicii pentru care persoana impozabilă, care este înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, este obligată la plata taxei prin mecanismul taxării inverse conform art. 151, art. 150 alin. (2)-(6) şi art. 157 alin. (4) din Codul fiscal, nu poate fi anulat dreptul de deducere a taxei în situaţia în care obligaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) sau, după caz, la art. 157 alin. (5) din Codul fiscal nu au fost îndeplinite, dar achiziţiile sunt destinate operaţiunilor cu drept de deducere conform art. 145-147 din Codul fiscal şi persoana respectivă deţine un document care corespunde cerinţelor prevăzute la art. 146 din Codul fiscal. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cauzele conexate C-95/07 şi C-96/07.

    (5) În situaţia în care organele fiscale competente, cu ocazia verificărilor efectuate, constată că nu s-au îndeplinit obligaţiile prevăzute la art. 157 alin. (2) sau, după caz, la art. 157 alin. (5) din Codul fiscal vor proceda astfel:

    a) dacă achiziţiile de bunuri şi servicii menţionate la alin. (4) sunt destinate exclusiv realizării de operaţiuni care dau drept de deducere, dispun aplicarea prevederilor art. 157 alin. (2) sau, după caz, ale art. 157 alin. (5) din Codul fiscal în perioada fiscală în care s-a finalizat inspecţia fiscală;

    b) dacă achiziţiile de bunuri şi servicii prevăzute la alin. (4) sunt destinate realizării de operaţiuni care sunt supuse pro-rata, vor calcula diferenţa dintre taxa colectată şi taxa dedusă potrivit pro rata aplicabilă la data efectuării operaţiunii. În cazul în care inspecţia fiscală are loc în cursul anului fiscal în care operaţiunea a avut loc, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro rata provizorie aplicată. Dacă inspecţia fiscală are loc într-un alt an fiscal decât cel în care a avut loc operaţiunea, pentru determinarea diferenţei menţionate se va avea în vedere pro rata definitivă calculată pentru anul în care a avut loc operaţiunea. Diferenţele astfel stabilite vor fi achitate sau, după caz, compensate, în conformitate cu normele procedurale în vigoare;

    c) dacă achiziţiile de bunuri şi servicii prevăzute la alin. (4) sunt destinate realizării de operaţiuni care nu dau drept de deducere, vor stabili taxa datorată bugetului de stat, care va fi achitată sau, după caz, compensată, în conformitate cu normele procedurale în vigoare.

    (6) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2)-(4) şi (6) şi art. 151 din Codul fiscal, trebuie să deţină o factură care cuprinde cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 din Codul fiscal sau o autofactură emisă în conformitate cu prevederile art. 155¹ alin. (1) sau (2) din Codul fiscal.

    (7) În sensul art. 146 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal, prin actul constatator emis de organele vamale se înţelege documentul pentru regularizarea situaţiei, emis inclusiv ca urmare a unui control vamal."

   33. La punctul 47, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:

    "(5) În cazul în care ulterior depunerii decontului de taxă se constată erori în calculul pro rata definitivă pentru perioade anterioare:

    a) dacă pro rata corect determinată este mai mică decât pro rata utilizată, persoana impozabilă are obligaţia să procedeze la regularizarea diferenţelor în cadrul perioadei prevăzute la art. 147¹ alin. (2) din Codul fiscal;

    b) dacă pro rata corect determinată este mai mare decât pro rata utilizată, persoana impozabilă are dreptul să procedeze la regularizarea diferenţelor în cadrul perioadei prevăzute la art. 147¹ alin. (2) din Codul fiscal.

    Regularizarea se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care sunt constate aceste erori."

   34. Punctul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "48. (1) Prevederile art. 147¹ alin. (2) şi (3) din Codul fiscal se aplică de persoanele impozabile şi ulterior unui control fiscal, chiar dacă taxa înscrisă în facturile pentru achiziţii era exigibilă în perioada supusă inspecţiei fiscale.

    (2) În aplicarea art. 147¹ alin. (3) din Codul fiscal, persoana impozabilă va notifica organele fiscale competente printr-o scrisoare recomandată, însoţită de copii de pe facturi sau alte documente justificative ale dreptului de deducere, faptul că va exercita dreptul de deducere după mai mult de 3 ani consecutivi după anul în care acest drept a luat naştere."

   35. Punctul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Rambursarea taxei către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România şi rambursarea TVA de către alte state membre către persoane impozabile stabilite în România

    Art. 147². - (1) În condiţiile stabilite prin norme:

    a) persoana impozabilă nestabilită în România care este stabilită în alt stat membru, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în România;

    b) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în România dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă;

    c) persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, dar care efectuează în România o livrare intracomunitară de mijloace de transport noi scutită, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru achiziţia efectuată de aceasta în România a respectivului mijloc de transport nou. Rambursarea nu poate să depăşească taxa care s-ar aplica dacă livrarea de către această persoană a mijloacelor de transport noi respective ar fi livrare taxabilă. Dreptul de deducere ia naştere şi poate fi exercitat doar în momentul livrării intracomunitare a mijlocului de transport nou;

    d) persoana impozabilă stabilită în România, neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate solicita rambursarea taxei achitate aferente operaţiunilor prevăzute la art. 145 alin. (2) lit. d) sau în alte situaţii prevăzute prin norme.

    (2) Persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru, în condiţiile prevăzute în norme.

    (3) În cazul în care rambursarea prevăzută la alin. (1) lit. a) a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organele fiscale competente vor recupera sumele plătite în mod eronat şi orice penalităţi şi dobânzi aferente, fără să contravină dispoziţiilor privind asistenţa reciprocă pentru recuperarea TVA.

    (4) În cazul în care o dobândă sau o penalitate administrativă a fost impusă, dar nu a fost plătită, organele fiscale competente vor suspenda orice altă rambursare suplimentară către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite.

 

    Normele metodologice:

    49. (1) În baza art. 147² alin. (1) lit. a) din Codul fiscal orice persoană impozabilă nestabilită în România, dar stabilită în alt stat membru, poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii efectuate în România. Taxa pe valoarea adăugată se rambursează de către România, statul membru în care au fost achiziţionate bunuri/servicii sau în care s-au efectuat importuri de bunuri, dacă persoana impozabilă respectivă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

    a) pe parcursul perioadei de rambursare nu a avut în România sediul activităţii sale economice sau un sediu fix de la care să fi efectuat operaţiuni economice sau, în lipsa unor astfel de sedii fixe, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită;

    b) pe parcursul perioadei de rambursare nu este înregistrată şi nici nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România conform art. 153 din Codul fiscal;

    c) pe parcursul perioadei de rambursare nu a livrat bunuri şi nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul României, cu excepţia următoarelor operaţiuni:

    1. prestarea de servicii de transport şi de servicii auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c)-f), h)-m), art. 144 alin. (1) lit. c) şi art. 144¹ din Codul fiscal;

    2. livrarea de bunuri şi prestarea de servicii către o persoană care are obligaţia de a plăti TVA în conformitate cu art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal.

    (2) Nu se rambursează:

    a) taxa pe valoarea adăugată care, conform Codului fiscal, a fost facturată incorect;

    b) taxa pe valoarea adăugată facturată pentru livrări de bunuri care sunt sau pot fi scutite în temeiul art. 143, 144 şi 144¹ din Codul fiscal;

    c) taxa pe valoarea adăugată facturată agenţiilor de turism, inclusiv a tur-operatorilor, care aplică regimul special de taxă, conform echivalentului din alt stat membru al art. 152¹ din Codul fiscal;

    d) taxa pe valoarea adăugată care, conform Codului fiscal, a fost facturată ulterior înregistrării în România în scopuri de TVA a respectivei persoane impozabile, pentru care se aplică prevederile art. 147¹ din Codul fiscal.

    (3) Se rambursează oricărei persoane impozabile nestabilite în România taxa pe valoarea adăugată achitată pentru achiziţii de bunuri/servicii, inclusiv pentru importuri, efectuate în România, în măsura în care bunurile şi serviciile respective sunt utilizate pentru următoarele operaţiuni:

    a) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în afara României, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

    b) operaţiuni efectuate către o persoană care are obligaţia de a plăti TVA în conformitate cu art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal.

    (4) Dreptul la rambursarea taxei aferente achiziţiilor este determinat în temeiul prevederilor art. 145, 145¹ şi 146 din Codul fiscal.

    (5) Pentru a fi eligibilă pentru rambursare în România, o persoană impozabilă nestabilită în România trebuie să efectueze operaţiuni care dau dreptul de deducere în statul membru în care este stabilită. În cazul în care o persoană impozabilă nestabilită în România efectuează, în statul membru în care este stabilită, atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere în respectivul stat membru, România va rambursa numai acea parte din TVA rambursabilă conform alin. (3) care corespunde operaţiunilor cu drept de deducere. Dreptul de rambursare a taxei se determină conform alin. (4), respectiv în aceleaşi condiţii ca şi cele aplicabile pentru operaţiuni care sunt realizate în România.

    (6) Pentru a obţine o rambursare a TVA în România, persoana impozabilă care nu este stabilită în România adresează o cerere de rambursare pe cale electronică şi o înaintează statului membru în care este stabilită, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de către statul membru respectiv.

    (7) Cererea de rambursare conţine următoarele informaţii:

    a) numele şi adresa completă ale solicitantului;

    b) o adresă de contact pe cale electronică;

    c) descrierea activităţii economice a solicitantului pentru care sunt achiziţionate bunurile şi serviciile;

    d) perioada de rambursare acoperită de cerere;

    e) o declaraţie din partea solicitantului că nu a livrat bunuri şi nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul României pe parcursul perioadei de rambursare, cu excepţia operaţiunilor prevăzute la alin. (1) lit. c) pct. 1 şi 2;

    f) Codul de înregistrare în scopuri de TVA sau Codul de înregistrare fiscală al solicitantului;

    g) datele contului bancar, inclusiv codurile IBAN şi BIC.

    (8) În afară de informaţiile menţionate la alin. (7), cererea de rambursare mai conţine, pentru fiecare factură sau document de import, următoarele informaţii:

    a) numele şi adresa completă ale furnizorului sau prestatorului;

    b) cu excepţia importurilor, Codul de înregistrare în scopuri de TVA al furnizorului sau prestatorului;

    c) cu excepţia importurilor, prefixul statului membru de rambursare în conformitate cu Codul ISO 3166 - alfa 2, respectiv Codul RO;

    d) data şi numărul facturii sau documentului de import;

    e) baza impozabilă şi cuantumul TVA, exprimate în lei;

    f) cuantumul TVA deductibil, calculat în conformitate cu alin. (3), (4) şi (5), exprimat în lei;

    g) după caz, partea de TVA deductibilă calculată în conformitate cu alin. (5) şi exprimată ca procent;

    h) natura bunurilor şi a serviciilor achiziţionate, descrisă conform codurilor de la alin. (9).

    (9) În cererea de rambursare natura bunurilor şi a serviciilor achiziţionate se descrie conform următoarelor coduri:

    1. combustibil;

    2. închiriere de mijloace de transport;

    3. cheltuieli legate de mijloace de transport (altele decât bunurile şi serviciile prevăzute la codurile 1 şi 2);

    4. taxe rutiere de acces şi taxa de utilizare a drumurilor;

    5. cheltuieli de deplasare, de exemplu, cu taxiul sau cu mijloacele de transport public;

    6. cazare;

    7. servicii de catering şi restaurant;

    8. acces la târguri şi expoziţii;

    9. cheltuieli pentru produse de lux, activităţi de divertisment şi spectacole;

    10. altele. În cazul în care se utilizează Codul 10, se specifică natura bunurilor livrate şi a serviciilor prestate.

    (10) Solicitantul trebuie să furnizeze pe cale electronică informaţii suplimentare codificate cu privire la codurile 1 şi 3 prevăzute la alin. (9), aceste informaţii fiind necesare pentru a determina existenţa unor restricţii asupra dreptului de deducere.

    (11) În cazul în care baza de impozitare de pe o factură sau de pe un document de import este de cel puţin echivalentul în lei a 1000 euro ori în cazul facturilor pentru combustibil de cel puţin 250 euro, în vederea obţinerii rambursării taxei pe valoarea adăugată, solicitantul trebuie să trimită pe cale electronică copii de pe respectivele facturi sau, după caz, documente de import, împreună cu cererea de rambursare. Echivalentul în lei se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil la data de 1 ianuarie 2010. Pentru facturile sau documentele de import a căror valoare nu depăşeşte sumele prevăzute în teza anterioară, nu este obligatorie transmiterea lor în vederea obţinerii rambursării, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (22).

    (12) Solicitantul trebuie să furnizeze o descriere a activităţilor sale economice prin utilizarea sistemului armonizat de coduri detaliat la nivelul 4, stabilit în conformitate cu art. 34a alin. (3) al doilea paragraf din Regulamentul (CE) nr. 1.798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 218/92, cu modificările ulterioare.

    (13) Solicitantul trebuie să furnizeze informaţiile din cererea de rambursare şi eventualele informaţii suplimentare solicitate de organul fiscal competent din România în limba română.

    (14) În cazul în care, ulterior depunerii cererii de rambursare, pro rata de deducere este modificată, ca urmare a calculului pro rata definitivă, solicitantul procedează la rectificarea sumei solicitate sau deja rambursate. Rectificarea se efectuează printr-o altă cerere de rambursare depusă pe parcursul anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare în cauză sau, în cazul în care solicitantul nu înaintează nicio cerere de rambursare pe parcursul respectivului an calendaristic, printr-o declaraţie separată trimisă prin intermediul portalului electronic creat de statul membru în care este stabilit solicitantul.

    (15) Cererea de rambursare se referă la următoarele:

    a) achiziţii de bunuri sau servicii care au fost facturate în perioada de rambursare, achitate până la data solicitării rambursării;

    b) importuri de bunuri efectuate în perioada de rambursare.

    (16) Pe lângă operaţiunile menţionate la alin. (15), cererea de rambursare poate să se refere, de asemenea, la facturi sau documente de import care nu au fost acoperite de cererile de rambursare precedente şi care privesc operaţiuni finalizate pe parcursul anului calendaristic în cauză.

    (17) Cererea de rambursare este trimisă statului membru în care este stabilit solicitantul cel târziu până la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare. Se consideră că cererea a fost depusă numai în cazul în care solicitantul a furnizat toate informaţiile/documentele cerute conform alin. (7)-(12). Statul membru în care este stabilit solicitantul îi trimite acestuia, de îndată, o confirmare electronică de primire a cererii, şi transmite pe cale electronică organului fiscal competent din România cererea de rambursare completată conform alin. (7)-(9) şi informaţiile/documentele prevăzute la alin. (10)-(12).

    (18) Perioada pentru care se rambursează taxa pe valoarea adăugată este de maximum un an calendaristic şi de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de 3 luni în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic.

    (19) În cazul în care cererea de rambursare vizează o perioadă de rambursare mai mică de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicită o rambursare nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 400 euro. Echivalentul în lei se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil la data de 1 ianuarie 2010.

    (20) În cazul în care cererea de rambursare se referă la o perioadă de rambursare de un an calendaristic sau la perioada rămasă dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 50 euro. Echivalentul în lei se determină pe baza cursului valutar de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil la data de 1 ianuarie 2010.

    (21) După primirea cererii transmise pe cale electronică de autoritatea competentă din alt stat membru, organul fiscal competent din România îi comunică de îndată solicitantului, pe cale electronică, data la care a primit cererea. Decizia de aprobare sau respingere a cererii de rambursare se comunică solicitantului în termen de 4 luni de la data primirii cererii, dacă nu se solicită informaţii suplimentare conform alin. (22).

    (22) În cazul în care organul fiscal competent din România consideră că nu are toate informaţiile relevante pentru a lua o decizie privind cererea de rambursare în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, poate cere, pe cale electronică, informaţii suplimentare, în special de la solicitant, dar şi de la autorităţile competente din statul membru de stabilire, pe parcursul perioadei de 4 luni prevăzute la alin. (21). În cazul în care informaţiile suplimentare sunt cerute de la o altă sursă decât solicitantul sau o autoritate competentă dintr-un stat membru, cererea se transmite prin mijloace electronice numai dacă destinatarul cererii dispune de astfel de mijloace. Dacă este necesar, se pot solicita alte informaţii suplimentare. Informaţiile solicitate în conformitate cu prezentul alineat pot cuprinde depunerea facturii sau a documentului de import respectiv, în original sau în copie, în cazul în care există îndoieli întemeiate cu privire la validitatea sau acurateţea unei anumite cereri. În acest caz, plafoanele prevăzute la alin. (11) nu se aplică.

    (23) Informaţiile solicitate în temeiul alin. (22) trebuie furnizate în termen de o lună de la data la care solicitarea de informaţii suplimentare este primită de cel căruia îi este adresată.

    (24) În cazul în care organul fiscal competent din România cere informaţii suplimentare, acesta comunică solicitantului decizia sa de aprobare sau respingere a cererii de rambursare în termen de două luni de la data primirii informaţiilor cerute sau, în cazul în care nu a primit răspuns la cererea sa de informaţii, în termen de două luni de la data expirării termenului prevăzut la alin. (23). Cu toate acestea, perioada pentru luarea deciziei cu privire la cererea de rambursare, în totalitatea ei sau la o parte a acesteia, trebuie să fie întotdeauna de maximum 6 luni de la data primirii cererii de către statul membru de rambursare. În cazul în care organul fiscal competent din România cere alte informaţii suplimentare, acesta comunică solicitantului decizia sa privind cererea de rambursare, în totalitatea ei sau privind o parte a acesteia, în termen de 8 luni de la data primirii cererii.

    (25) În cazul în care cererea de rambursare se aprobă, rambursarea sumei aprobate este efectuată cel târziu în termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării termenului prevăzut la alin. (21) sau, în cazul în care au fost solicitate informaţii suplimentare sau alte informaţii ulterioare, a termenelor menţionate la alin. (24).

    (26) Rambursarea se efectuează în lei într-un cont bancar din România sau, la cererea solicitantului, în oricare alt stat membru. În acest al doilea caz, eventualele comisioane bancare de transfer sunt reţinute din suma care urmează a fi plătită solicitantului.

    (27) În cazul în care cererea de rambursare este respinsă, integral sau parţial, organul fiscal competent din România comunică solicitantului motivele respingerii, împreună cu decizia. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare în România.

    (28) Absenţa unei decizii privind o cerere de rambursare în termenul prevăzut la alin. (25), nu este considerată ca fiind echivalentă aprobării sau respingerii cererii, dar poate fi contestată conform normelor procedurale în vigoare.

    (29) În cazul în care o rambursare a fost obţinută prin fraudă sau printr-o altă metodă incorectă, organul fiscal competent din România va solicita persoanei impozabile care a beneficiat de rambursare restituirea sumelor rambursate în mod eronat şi a majorărilor aferente. În caz de nerestituire a sumelor, organul fiscal competent din România va suspenda orice rambursare ulterioară, către persoana impozabilă în cauză până la concurenţa sumei neplătite sau, dacă nu există o rambursare ulterioară, va proceda la recuperarea sumelor rambursate eronat şi a majorărilor aferente potrivit prevederilor referitoare la asistenţa reciprocă în materie de colectare.

    (30) Orice rectificare făcută în urma unei cereri de rambursare anterioare, în conformitate cu alin. (14) sau, în cazul în care o declaraţie separată este depusă, sub forma unei recuperări sau plăţi separate, reprezintă o majorare sau o reducere a sumei de rambursat.

    (31) În cazul nerespectării termenului de rambursare prevăzut la alin. (25) se plăteşte o dobândă solicitantului pentru suma ce va fi rambursată după expirarea acestui termen. Dobânda se calculează începând din ziua următoare ultimei zile prevăzute pentru plată în temeiul alin. (25) până în ziua în care suma este efectiv plătită. Ratele dobânzilor sunt egale cu rata dobânzii aplicabile rambursărilor de TVA către persoanele impozabile stabilite România.

    (32) În cazul în care solicitantul nu transmite organului fiscal competent din România, în termenul prevăzut, informaţiile suplimentare sau alte informaţii solicitate, prevederile alin. (31) nu se aplică. De asemenea, prevederile alin. (31) nu se aplică până în momentul primirii de către statul membru de rambursare a documentelor care trebuie trimise pe cale electronică în temeiul alin. (11).

    (33) Prevederile alin. (1)-(32) se aplică cererilor de rambursare depuse după 31 decembrie 2009. Cererile de rambursare depuse înainte de 1 ianuarie 2010 se soluţionează potrivit prevederilor legale în vigoare la data depunerii lor.

    (34) Prevederile alin. (1)-(33) transpun prevederile Directivei 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008 de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adăugată, prevăzută în Directiva 2006/112/CE, către persoane impozabile stabilite în alt stat membru decât statul membru de rambursare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L44 din 20 februarie 2008."

   36. După punctul 49 se introduce un nou punct, punctul 49¹, cu următorul cuprins:

    "49¹. (1) Conform art. 147² alin. (2) din Codul fiscal, persoana impozabilă stabilită în România poate beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri/servicii, efectuate în alt stat membru, denumit în continuare stat membru de rambursare, în condiţiile şi conform procedurilor stabilite de legislaţia statului respectiv, care transpune prevederile Directivei 2008/9/CE.

    (2) Dreptul la rambursarea taxei aferente achiziţiilor este determinat conform legislaţiei din statul membru de rambursare.

    (3) Pentru a fi eligibilă pentru rambursare în statul membru de rambursare, o persoană impozabilă stabilită în România trebuie să efectueze operaţiuni care dau dreptul de deducere în Romania. În cazul în care o persoană impozabilă efectuează în România atât operaţiuni care dau drept de deducere, cât şi operaţiuni care nu dau drept de deducere, statul membru de rambursare poate rambursa numai acea parte din TVA rambursabilă care corespunde operaţiunilor cu drept de deducere.

    (4) Pentru a obţine o rambursare a TVA în statul membru de rambursare, persoana impozabilă stabilită în România adresează o cerere de rambursare pe cale electronică statului membru respectiv pe care o înaintează organului fiscal competent din România, prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de acesta. Organul fiscal competent din România va transmite electronic autorităţii competente din statul membru de rambursare cererea de rambursare completată corespunzător.

    (5) Cererea de rambursare trebuie să cuprindă:

    a) numele şi adresa completă ale solicitantului;

    b) o adresă de contact pe cale electronică;

    c) descrierea activităţii economice a solicitantului pentru care sunt achiziţionate bunurile şi serviciile;

    d) perioada de rambursare acoperită de cerere;

    e) o declaraţie din partea solicitantului că nu a livrat bunuri şi nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul statului membru de rambursare pe parcursul perioadei de rambursare, cu excepţia serviciilor de transport şi serviciilor auxiliare transportului, scutite în temeiul art. 144, 146, 148, 149, 151, 153, 159 sau 160 din Directiva 2006/112/CE şi a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către o persoană care are obligaţia de a plăti TVA în conformitate cu art. 194-197 şi 199 din Directiva 2006/112/CE, astfel cum au fost transpuse în legislaţia statutului membru de rambursare;

    f) Codul de înregistrare în scopuri de TVA al solicitantului;

    g) datele contului bancar, inclusiv codurile IBAN şi BIC.

    (6) În afară de informaţiile menţionate la alin. (5), cererea de rambursare mai conţine, pentru fiecare stat membru de rambursare şi pentru fiecare factură sau document de import, următoarele informaţii:

    a) numele şi adresa completă ale furnizorului sau prestatorului;

    b) cu excepţia importurilor, Codul de înregistrare în scopuri de TVA sau Codul de înregistrare fiscală al furnizorului sau prestatorului, astfel cum au fost alocate de statul membru de rambursare;

    c) cu excepţia importurilor, prefixul statului membru de rambursare în conformitate cu Codul ISO 3166 - alfa 2, cu excepţia Greciei care utilizează prefixul "EL";

    d) data şi numărul facturii sau documentului de import;

    e) baza impozabilă şi cuantumul TVA exprimate în moneda statului membru de rambursare;

    f) cuantumul TVA deductibil, exprimat în moneda statului membru de rambursare;

    g) după caz, partea de TVA deductibilă calculată în conformitate cu alin. (3) şi exprimată ca procent;

    h) natura bunurilor şi a serviciilor achiziţionate.

    (7) În cererea de rambursare natura bunurilor şi a serviciilor achiziţionate se descrie conform codurilor prevăzute la pct. 49 alin. (9).

    (8) În cazul în care, ulterior depunerii cererii de rambursare, pro rata de deducere este modificată conform art. 147 alin. (8) din Codul fiscal, solicitantul procedează la rectificarea sumei solicitate sau deja rambursate. Rectificarea se efectuează printr-o cerere de rambursare pe parcursul anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare în cauză sau, în cazul în care solicitantul nu înaintează nicio cerere de rambursare pe parcursul respectivului an calendaristic, printr-o declaraţie separată trimisă prin intermediul portalului electronic creat de România.

    (9) Cererea de rambursare se referă la următoarele:

    a) achiziţii de bunuri sau servicii care au fost facturate pe parcursul perioadei de rambursare, cu condiţia ca TVA să fi devenit exigibilă înaintea sau la momentul facturării, sau pentru care TVA a devenit exigibilă pe parcursul perioadei de rambursare, cu condiţia ca achiziţiile să fi fost facturate înainte ca TVA să devină exigibilă;

    b) importul de bunuri efectuat pe parcursul perioadei de rambursare.

    (10) Pe lângă operaţiunile menţionate la alin. (9), cererea de rambursare poate să se refere, de asemenea, la facturi sau documente de import care nu au fost acoperite de cererile de rambursare precedente şi care privesc operaţiuni finalizate pe parcursul anului calendaristic în cauză.

    (11) Cererea de rambursare este transmisă electronic organului fiscal competent din România prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de acesta, cel târziu până la data de 30 septembrie a anului calendaristic care urmează perioadei de rambursare. Organul fiscal competent din România va trimite solicitantului de îndată o confirmare electronică de primire a cererii.

    (12) Perioada de rambursare este de maximum un an calendaristic şi de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de 3 luni, în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic.

    (13) În cazul în care cererea de rambursare vizează o perioadă de rambursare mai mică de un an calendaristic, dar mai mare de 3 luni, cuantumul TVA pentru care se solicită o rambursare nu poate fi mai mic de 400 euro sau echivalentul acestei sume în moneda naţională a statului de rambursare.

    (14) În cazul în care cererea de rambursare se referă la o perioadă de rambursare de un an calendaristic sau la perioada rămasă dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 euro sau echivalentul acestei sume în moneda naţională a statului de rambursare.

    (15) Organul fiscal competent din România nu înaintează cererea statului membru de rambursare în cazul în care, pe parcursul perioadei de rambursare, solicitantul se încadrează în oricare dintre situaţiile următoare:

    a) nu este persoană impozabilă în sensul TVA;

    b) efectuează numai livrări de bunuri sau prestări de servicii care sunt scutite de TVA fără drept de deducere în temeiul art. 141 din Codul fiscal;

    c) beneficiază de scutirea pentru întreprinderi mici prevăzută la art. 152 din Codul fiscal.

    (16) Organul fiscal competent din România îi comunică solicitantului, pe cale electronică, decizia pe care a luat-o în temeiul alin. (15).

    (17) Contestaţiile împotriva deciziilor de respingere a unor cereri de rambursare pot fi depuse de solicitant în conformitate cu legislaţia statului membru de rambursare. În cazul în care absenţa unei decizii privind o cerere de rambursare în termenele stabilite de Directiva 2008/9/CE nu este considerată conform legislaţiei statului membru de rambursare ca fiind echivalentă unei aprobări sau unui refuz, solicitantul poate recurge la orice proceduri administrative sau judiciare prevăzute de legislaţia statului membru de rambursare. În cazul în care nu sunt prevăzute astfel de proceduri, absenţa unei decizii privind o cerere de rambursare în termenele stabilite de Directiva 2008/9/CE este considerată ca fiind echivalentă respingerii cererii.

    (18) Prevederile alin. (1)-(17) se aplică cererilor de rambursare depuse după 31 decembrie 2009."

   37. Punctul 50 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "50. (1) În baza art. 147² alin. (1) lit. b) din Codul fiscal persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, nestabilită în Comunitate, poate solicita rambursarea taxei achitate pentru importuri şi achiziţii de bunuri mobile corporale şi de servicii, efectuate în România. Taxa pe valoarea adăugată se rambursează de către România, dacă persoana impozabilă respectivă îndeplineşte următoarele condiţii:

    a) pe parcursul perioadei de rambursare nu a avut în România sediul activităţii sale economice sau un sediu fix de la care să fi efectuat operaţiuni economice sau, în lipsa unor astfel de sedii fixe, domiciliul sau reşedinţa sa obişnuită;

    b) pe parcursul perioadei de rambursare nu a livrat bunuri şi nu a prestat servicii considerate ca fiind livrate/prestate pe teritoriul României, cu excepţia următoarelor operaţiuni:

    1. prestarea de servicii de transport şi de servicii auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c)-f), h)-m), art. 144 alin. (1) lit. c) şi art. 144¹ din Codul fiscal;

    2. livrarea de bunuri şi prestarea de servicii către o persoană care are obligaţia de a plăti TVA în conformitate cu art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal.

    (2) Nu se va acorda rambursarea pentru:

    a) taxa pe valoarea adăugată care, conform Codului fiscal, a fost facturată incorect;

    b) taxa pe valoarea adăugată facturată pentru livrări de bunuri care sunt sau pot fi scutite în temeiul art. 143, 144 şi 144¹ din Codul fiscal;

    c) taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii pentru a căror livrare/prestare nu se acordă în România deducerea taxei în condiţiile art. 145, 145¹ şi 146 din Codul fiscal;

    d) taxa pe valoarea adăugată care, conform Codului fiscal, a fost facturată ulterior înregistrării în România în scopuri de TVA a respectivei persoane impozabile, pentru care se aplică prevederile art. 147¹ din Codul fiscal.

    (3) Rambursarea prevăzută la alin. (1) se acordă pentru:

    a) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în afara României, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

    b) operaţiuni efectuate către o persoană care are obligaţia de a plăti TVA în conformitate cu art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal.

    (4) Perioada pentru care se rambursează taxa pe valoarea adăugată este de maximum un an calendaristic şi de minimum 3 luni calendaristice. Cererile de rambursare pot însă viza o perioadă mai mică de 3 luni, în cazul în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic.

    (5) Pentru a îndeplini condiţiile pentru rambursare, orice persoană impozabilă prevăzută la alin. (3) trebuie să desemneze un reprezentant în România în scopul rambursării.

    (6) Reprezentantul prevăzut la alin. (5) acţionează în numele şi în contul persoanei impozabile pe care o reprezintă şi va fi ţinut răspunzător individual şi în solidar alături de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3) pentru obligaţiile şi drepturile persoanei impozabile cu privire la cererea de rambursare.

    (7) Reprezentantul trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii, în numele şi în contul solicitantului:

    a) să depună la organele fiscale competente o cerere pe modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice, anexând toate facturile şi/sau documentele de import în original, care să evidenţieze taxa a cărei rambursare se solicită;

    b) să prezinte documente din care să rezulte că solicitantul este angajat într-o activitate economică ce i-ar conferi acestuia calitatea de persoană impozabilă în condiţiile art. 127 din Codul fiscal, dacă ar fi stabilită în România. Prin excepţie, în cazul în care organele fiscale competente deţin deja o astfel de dovadă, nu este obligatoriu ca persoana impozabilă să aducă noi dovezi pe o perioadă de un an de la data prezentării respectivelor dovezi;

    c) să prezinte o declaraţie scrisă a solicitantului ca în perioada la care se referă cererea de rambursare persoana respectivă nu a efectuat livrări de bunuri sau prestări de servicii ce au avut loc sau au fost considerate ca având loc în România, cu excepţia, după caz, a serviciilor prevăzute la alin. (2).

    (8) Pentru a se asigura că o cerere de rambursare este justificată şi pentru a preveni fraudele, organele fiscale competente îi vor impune împuternicitului ce solicită o rambursare conform art. 147² alin. (1) lit. b) din Codul fiscal orice alte obligaţii în plus faţă de cele prevăzute la alin. (7).

    (9) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) va fi aferentă facturilor pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii sau documentelor pentru importuri efectuate în perioada prevăzută la alin. (1), dar poate fi aferentă şi facturilor sau documentelor de import necuprinse încă în cererile anterioare, în măsura în care aceste facturi sau documente de import sunt aferente operaţiunilor încheiate în anul calendaristic la care se referă cererea.

    (10) Cererea de rambursare prevăzută la alin. (7) lit. a) trebuie depusă la autoritatea fiscală competentă în termen de maximum 9 luni de la sfârşitul anului calendaristic în care taxa devine exigibilă.

    (11) Dacă o cerere se referă la o perioadă:

    a) mai scurtă decât un an calendaristic, dar nu mai mică de 3 luni, suma pentru care se solicită rambursarea nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei a 400 euro, determinat pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil la data de 1 ianuarie 2010;

    b) de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, suma pentru care se solicită rambursarea nu poate fi mai mică decât echivalentul în lei a 50 euro, determinat pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil la data de 1 ianuarie 2010.

    (12) Decizia privind cererea de rambursare va fi emisă în termen de 6 luni de la data la care cererea, însoţită de documentele necesare pentru analizarea cererii, se primeşte de organele fiscale competente. În cazul în care rambursarea este respinsă parţial sau în totalitate, organele fiscale competente vor prezenta motivele respingerii cererii. Decizia poate fi contestată potrivit prevederilor legale în vigoare din România.

    (13) Rambursările se efectuează în lei într-un cont deschis în România şi indicat de reprezentant. Orice comisioane bancare se vor suporta de către solicitant.

    (14) Organele fiscale competente vor marca documentaţia anexată la o cerere de rambursare pentru a împiedica utilizarea acestora pentru o altă cerere. Organele fiscale competente vor returna această documentaţie reprezentantului în termen de o lună de la data deciziei prevăzute la alin. (12).

    (15) Atunci când s-a obţinut o rambursare în mod fraudulos sau printr-o eroare oarecare, organele fiscale competente vor proceda direct la recuperarea sumelor plătite în mod eronat şi a oricăror accesorii aferente de la împuternicit.

    (16) În cazul cererilor frauduloase, organele fiscale competente vor respinge persoanei impozabile respective orice altă rambursare pe o perioadă de maximum 10 ani de la data depunerii cererii frauduloase.

    (17) La cererea unei persoane impozabile stabilite în România, care doreşte să solicite rambursarea taxei într-un stat terţ, organele fiscale competente vor emite un certificat din care să rezulte că persoana respectivă este persoana impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal.

    (18) Persoana impozabilă neînregistrată şi care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA şi nu este stabilită în Comunitate poate solicita rambursarea taxei achitate dacă, în conformitate cu legile ţării unde este stabilită, o persoană impozabilă stabilită în România ar avea acelaşi drept de rambursare în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată sau alte impozite/taxe similare aplicate în ţara respectivă, fapt dovedit prin existenţa unor acorduri/declaraţii de reciprocitate semnate de reprezentanţii autorităţilor competente din România şi din ţara solicitantului. În vederea semnării unor astfel de acorduri/declaraţii, autorităţile competente ale ţărilor interesate trebuie să se adreseze Ministerului Finanţelor Publice. Ţările cu care România a semnat acorduri/declaraţii de reciprocitate în ceea ce priveşte rambursarea taxei pe valoarea adăugată vor fi publicate pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice.

    (19) Prevederile alin. (1)-(18) transpun Directiva 86/560/CEE, a treisprezecea directivă a Consiliului din 17 noiembrie 1986 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - Sisteme de restituire a taxei pe valoarea adăugată persoanelor impozabile care nu sunt stabilite pe teritoriul Comunităţii, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene L 326 din 21 noiembrie 1986."

   38. Punctul 53 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "53. (1) Potrivit prevederilor art. 148 din Codul fiscal, se ajustează taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal. Ajustarea taxei deductibile se efectuează numai în situaţia în care nu are loc o livrare/prestare către sine efectuată de persoana impozabilă, prevăzută la art. 128 alin. (4) sau art. 129 alin. (4) din Codul fiscal.

    (2) În baza prevederilor art. 148 lit. a) din Codul fiscal, persoana impozabilă poate să ajusteze taxa deductibilă aferentă serviciilor neutilizate, bunurilor de natura stocurilor şi activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, constatate pe bază de inventariere:

    a) în orice situaţii, cum ar fi cele în care apar modificări legislative, se modifică obiectul de activitate, anumite operaţiuni fără drept de deducere desfăşurate de persoana impozabilă devin operaţiuni care dau drept de deducere;

    b) în situaţia în care persoana impozabilă a alocat direct un anumit bun/serviciu pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere şi ulterior bunul/serviciul respectiv este utilizat pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere.

    Ajustarea în acest caz reprezintă exercitarea dreptului de deducere.

    (3) În cazul în care persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire, prevăzut la art. 152 din Codul fiscal, se înregistrează potrivit legii în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, se aplică ajustările de taxă prevăzute la pct. 61 şi 62.

    (4) Pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (2) trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute la art. 145-147¹ din Codul fiscal.

    (5) Conform art. 148 lit. b) din Codul fiscal, se ajustează taxa deductibilă, în situaţii precum:

    a) cazurile prevăzute la art. 138 lit. a)-c) şi e) din Codul fiscal;

    b) când pro rata definitivă, calculată la sfârşitul anului, diferă de pro rata provizorie utilizată în cursul anului;

    c) cazul în care persoana impozabilă în mod eronat a dedus o sumă de taxă mai mare decât avea dreptul sau mai mică.

    (6) În baza art. 148 lit. c) din Codul fiscal, în orice situaţii în care persoana impozabilă care desfăşoară operaţiuni care dau drept de deducere va desfăşura operaţiuni care nu dau drept de deducere, precum şi în situaţia în care persoana impozabilă a alocat direct un anumit serviciu pentru operaţiuni care dau drept de deducere şi ulterior serviciul respectiv este utilizat pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere, persoana impozabilă trebuie să ajusteze taxa deductibilă aferentă serviciilor neutilizate la data modificării intervenite. Ajustarea dreptului de deducere se efectuează şi pentru bunurile mobile aflate în stoc, în situaţia în care persoana impozabilă îşi pierde dreptul de deducere şi nu se aplică prevederile referitoare la livrările către sine. Ajustarea reprezintă în această situaţie anularea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată deduse iniţial.

    (7) În cazul persoanelor impozabile care figurează în lista contribuabililor inactivi conform art. 11 din Codul fiscal, precum şi al persoanelor în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului, a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată de către organele fiscale competente, conform art. 153 alin. (9) din Codul fiscal, se consideră că activele corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital conform art. 149 din Codul fiscal, care nu sunt amortizate integral, sunt alocate pe perioada de inactivitate unei activităţi fără drept de deducere, fiind obligatorie ajustarea taxei conform art. 148 lit. c) din Codul fiscal pentru valoarea rămasă neamortizată. Ajustarea va fi reflectată în ultimul decont de taxă depus înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile. Dacă persoanele impozabile solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, atunci când încetează situaţia care a condus la scoaterea din evidenţă, pot ajusta conform alin. (2) lit. b) taxa aferentă activelor corporale fixe, altele decât cele care sunt considerate bunuri de capital potrivit art. 149 din Codul fiscal pentru valoarea rămasă neamortizată. Ajustarea va fi reflectată în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior."

   39. Punctul 54 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Ajustarea taxei deductibile în cazul bunurilor de capital

    Art. 149. - (1) În sensul prezentului articol:

    a) bunurile de capital reprezintă toate activele corporale fixe, definite la art. 125¹ alin. (1) pct. 3, a căror durată normală de funcţionare este egală sau mai mare de 5 ani, precum şi operaţiunile de construcţie, transformare sau modernizare a bunurilor imobile, exclusiv reparaţiile sau lucrările de întreţinere a acestor active, chiar în condiţiile în care astfel de operaţiuni sunt realizate de beneficiarul unui contract de închiriere, leasing sau orice alt contract prin care activele fixe corporale se pun la dispoziţia unei alte persoane;

    b) bunurile care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane sunt considerate bunuri de capital aparţinând persoanei care le închiriază, le dă în leasing sau le pune la dispoziţia altei persoane;

    c) ambalajele care se pot utiliza de mai multe ori nu sunt considerate bunuri de capital;

    d) taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital reprezintă taxa achitată sau datorată, aferentă oricărei operaţiuni legate de achiziţia, fabricarea, construcţia, transformarea sau modernizarea acestor bunuri, exclusiv taxa achitată sau datorată, aferentă reparării ori întreţinerii acestor bunuri sau cea aferentă achiziţiei pieselor de schimb destinate reparării ori întreţinerii bunurilor de capital.

    (2) Taxa deductibilă aferentă bunurilor de capital, în condiţiile în care nu se aplică regulile privind livrarea către sine sau prestarea către sine, se ajustează, în situaţiile prevăzute la alin. (4) lit. a)-d):

    a) pe o perioadă de 5 ani, pentru bunurile de capital achiziţionate sau fabricate, altele decât cele prevăzute la lit. b);

    b) pe o perioadă de 20 de ani, pentru construcţia sau achiziţia unui bun imobil, precum şi pentru transformarea sau modernizarea unui bun imobil, dacă valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil astfel transformat sau modernizat.

    (3) Perioada de ajustare începe:

    a) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate sau fabricate, pentru bunurile de capital menţionate la alin. (2) lit. a), dacă acestea au fost achiziţionate sau fabricate după data aderării;

    b) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt recepţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt construite, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări este anul aderării sau un alt an ulterior anului aderării;

    c) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile au fost achiziţionate, pentru bunurile de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), care sunt achiziţionate, şi se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunului de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data aderării, dacă formalităţile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător s-au îndeplinit în anul aderării sau într-un an ulterior anului aderării;

    d) de la data de 1 ianuarie a anului în care bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la alin. (2) lit. b), a căror valoare este de cel puţin 20% din valoarea totală a bunului imobil transformat sau modernizat, şi se efectuează pentru suma taxei deductibile aferente transformării sau modernizării, inclusiv pentru suma taxei deductibile aferente respectivei transformări sau modernizări, plătită ori datorată înainte de data aderării, dacă anul primei utilizări după transformare sau modernizare este anul aderării sau un an ulterior aderării.

    (4) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la alin. (1) lit. d) se efectuează:

    a) în situaţia în care bunul de capital este folosit de persoana impozabilă:

    1. integral sau parţial, pentru alte scopuri decât activităţile economice;

    2. pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei;

    3. pentru realizarea de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei într-o măsură diferită faţă de deducerea iniţială;

    b) în cazurile în care apar modificări ale elementelor folosite la calculul taxei deduse;

    c) în situaţia în care un bun de capital al cărui drept de deducere a fost integral sau parţial limitat face obiectul oricărei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă. În cazul unei livrări de bunuri, valoarea suplimentară a taxei de dedus se limitează la valoarea taxei colectate pentru livrarea bunului respectiv;

    d) în situaţia în care bunul de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia cazurilor în care se dovedeşte că respectivul bun de capital a făcut obiectul unei livrări sau unei livrări către sine pentru care taxa este deductibilă;

    e) în cazurile prevăzute la art. 138.

    (5) Ajustarea taxei deductibile se efectuează astfel:

    a) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. a), ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2). Ajustarea deducerii se face în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare. Prin norme se stabilesc reguli tranzitorii pentru situaţia în care pentru anul 2007 s-a efectuat ajustarea prevăzută la alin. (4) lit. a) pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial;

    b) pentru cazul prevăzut la alin. (4) lit. b), ajustarea se efectuează de persoanele impozabile care au aplicat pro rata de deducere pentru bunul de capital. Ajustarea reprezintă o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial şi se efectuează în ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la alin. (2);

    c) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. c) şi d), ajustarea se efectuează în perioada fiscală în care intervine evenimentul care generează ajustarea şi se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării;

    d) pentru cazurile prevăzute la alin. (4) lit. e), ajustarea se efectuează atunci când apar situaţiile enumerate la art. 138, conform procedurii prevăzute în norme.

    (5¹) Dacă pe parcursul perioadei de ajustare intervin evenimente care vor genera ajustarea în favoarea persoanei impozabile sau în favoarea statului, ajustările prevăzute la alin. (5) lit. a) şi c) se vor efectua pentru acelaşi bun de capital succesiv în cadrul perioadei de ajustare ori de câte ori apar respectivele evenimente.

    (6) Persoana impozabilă trebuie să păstreze o situaţie a bunurilor de capital care fac obiectul ajustării taxei deductibile, care să permită controlul taxei deductibile şi al ajustărilor efectuate. Această situaţie trebuie păstrată pe o perioadă care începe în momentul la care taxa aferentă achiziţiei bunului de capital devine exigibilă şi se încheie la 5 ani după expirarea perioadei în care se poate solicita ajustarea deducerii. Orice alte înregistrări, documente şi jurnale privind bunurile de capital trebuie păstrate pentru aceeaşi perioadă.

    (7) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustărilor este neglijabilă, conform prevederilor din norme.

 

    Norme metodologice:

    54. (1) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor care fac obiectul închirierii, leasingului, concesionării sau oricărei alte metode de punere a acestora la dispoziţia unei persoane se efectuează de către persoana care închiriază, dă în leasing sau pune la dispoziţia altei persoane bunurile respective, cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (2). Data la care bunul se consideră achiziţionat din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată de locatar/utilizator este data la care se face transferul dreptului de proprietate de către locator/finanţator. Pentru taxa aferentă achiziţiei bunurilor de capital care au fost cumpărate de locatar/utilizator printr-un contract de leasing, perioada de ajustare începe la 1 ianuarie a anului în care a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor, dar ajustarea se efectuează pentru suma integrală a taxei deductibile aferente bunurilor de capital, inclusiv pentru taxa plătită sau datorată înainte de data transferului dreptului de proprietate. În sensul art. 149 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, prin durată normală de funcţionare a activelor corporale fixe se înţelege durata normală de utilizare stabilită pentru amortizarea fiscală.

    (2) Taxa pe valoarea adăugată deductibilă aferentă transformării sau modernizării unui bun imobil sau a unei părţi a acestuia se ajustează de către persoana la dispoziţia căreia este pus bunul imobil sau o parte a acestuia în situaţia în care lucrările de transformare ori modernizare sunt efectuate de către această persoană, iar valoarea fiecărei transformări sau modernizări este de cel puţin 20% din valoarea totală după transformare ori modernizare a bunului imobil sau a părţii de bun imobil. În sensul prezentelor norme sunt luate în considerare operaţiunile de transformare sau modernizare care conduc la majorarea valorii bunului imobil. În scopul calculării acestei depăşiri se vor avea în vedere valorile reevaluate ale bunurilor respective, aşa cum sunt înregistrate în contabilitate. Se consideră că bunurile sunt folosite pentru prima dată după transformare sau modernizare, pentru transformările sau modernizările bunurilor de capital prevăzute la art. 149 alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, la data semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepţie definitivă a lucrărilor de transformare a construcţiei în cauză. În cazul lucrărilor de transformare în regie proprie a unei construcţii, data primei utilizări a bunului după transformare este data documentului pe baza căruia cu valoarea transformării respective este majorată valoarea activului corporal fix.

    (3) În situaţia în care în cursul perioadei de ajustare expiră contractul de închiriere, leasing, concesionare sau orice alt tip de contract prin care bunul imobil ori o parte a acestuia a fost pus/pusă la dispoziţia altei persoane şi bunul de capital este restituit proprietarului, se consideră că bunul de capital constând în modernizările/transformările efectuate conform alin. (2) îşi încetează existenţa în cadrul activităţii economice a persoanei impozabile care a utilizat bunul respectiv, conform art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal. Ajustarea deducerii aferente operaţiunilor de transformare sau modernizare se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care bunul este restituit proprietarului, în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal.

    (4) În cazul persoanelor impozabile care figurează în lista contribuabililor inactivi conform art. 11 din Codul fiscal, precum şi al persoanelor în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerţului, a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată de către organele fiscale competente, conform art. 153 alin. (9) din Codul fiscal, se consideră că bunurile de capital sunt alocate pe perioada de inactivitate unei activităţi fără drept de deducere, fiind obligatorie ajustarea taxei conform art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal. Ajustarea va fi reflectată în ultimul decont de taxă depus înainte de anularea înregistrării în scopuri de TVA a persoanei impozabile. Dacă persoanele impozabile solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, atunci când încetează situaţia care a condus la scoaterea din evidenţă, pot ajusta taxa aferentă bunurilor de capital proporţional cu perioada rămasă din perioada de ajustare, conform art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Ajustarea va fi reflectată în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior.

    (5) Începând cu anul 2008, conform art. 149 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal, dacă bunul de capital este utilizat total sau parţial în alte scopuri decât activităţile economice ori pentru realizarea de operaţiuni care nu dau drept de deducere a taxei, ajustarea deducerii se realizează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare modificarea destinaţiei de utilizare şi proporţional cu partea din bunul de capital utilizată în aceste scopuri. În cazul în care dreptul de deducere aferent bunului de capital achiziţionat se exercită pe bază de pro rata se aplică prevederile alin. (6). Dispoziţii tranzitorii pentru bunurile de capital pentru care în anul 2007 nu s-a exercitat dreptul de deducere pe bază de prorata, ci s-a aplicat ajustarea pentru o cincime sau, după caz, o douăzecime din taxa dedusă iniţial, pentru fiecare an în care apare o modificare a destinaţiei de utilizare, datorită faptului că nu erau utilizate integral pentru operaţiuni care dau drept de deducere: la finele anului 2008, taxa aferentă părţii din bunul de capital utilizate pentru operaţiuni care nu dau drept de deducere, respectiv diferenţa rămasă de 4/5 sau 19/20, va fi ajustată o singură dată şi înscrisă în decontul lunii decembrie 2008 la rândul corespunzător din decontul de taxă. Dispoziţia tranzitorie nu se aplică în cazul în care în cursul anului 2008 trebuie efectuată ajustarea o singură dată pentru întreaga perioadă de ajustare rămasă, conform art. 149 alin. (5) lit. c) din Codul fiscal.

    Exemplul nr. 1, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 1 din Codul fiscal:

    O persoană impozabilă cumpără o clădire pentru activitatea sa economică la data de 23 iulie 2007. La 1 august 2009, această persoană se decide să utilizeze clădirea integral în scop de locuinţă sau pentru operaţiuni scutite fără drept de deducere. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare (2009-2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial. Dacă ulterior clădirea va fi din nou utilizată pentru operaţiuni cu drept de deducere, se va realiza ajustarea pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, în favoarea persoanei impozabile, conform art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal. Numărul ajustărilor poate fi nelimitat, acesta depinzând de modificarea destinaţiei bunului respectiv în perioada de ajustare, respectiv pentru operaţiuni care dau sau nu drept de deducere.

    Exemplul nr. 2, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 2 din Codul fiscal:

    O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal achiziţionează un imobil în anul 2007 în vederea desfăşurării de operaţiuni cu drept de deducere şi deduce integral taxa pe valoarea adăugată la data achiziţionării. În anul 2009 închiriază în întregime imobilul în regim de scutire de taxa pe valoarea adăugată. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până în anul 2026 inclusiv. Ajustarea trebuie să se efectueze pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare (2009-2026) şi persoana respectivă trebuie să restituie 18 douăzecimi din TVA dedusă iniţial.

    Exemplul nr. 3, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal:

    O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal deţine un hotel care a fost cumpărat în anul 2007 şi s-a dedus TVA de 6 milioane lei pentru cumpărarea acestui imobil. În anul 2010, la parterul hotelului se amenajează un cazinou care ocupă 30% din suprafaţa clădirii. Activitatea de jocuri de noroc fiind scutită de TVA fără drept de deducere, persoana respectivă trebuie să ajusteze taxa dedusă iniţial, proporţional cu suprafaţa ocupată de cazinou. Perioada de ajustare este de 20 de ani, cu începere de la 1 ianuarie 2007 şi până la finele anului 2026. Ajustarea trebuie să se efectueze pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, la schimbarea destinaţiei unei părţi din clădire, astfel:

    - pentru 2007, 2008, 2009, persoana impozabilă nu ajustează taxa dedusă iniţial, aferentă acestor ani, care reprezintă 300.000 lei x 3 ani = 900.000 lei;

    - pentru perioada rămasă 2010-2026 = 17 ani, taxa se ajustează astfel:

    - 5.100.000 lei x 30% = 1.530.000 lei - taxa nedeductibilă, care se înscrie în decontul de taxă pe valoarea adăugată din perioada fiscală în care apare modificarea de destinaţie. În situaţia în care partea alocată cazinoului de 30% din clădire se măreşte sau se micşorează, se fac ajustări suplimentare în plus sau în minus conform aceleiaşi proceduri.

    Exemplul nr. 4, pentru situaţia prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a) pct. 3 din Codul fiscal, dispoziţii tranzitorii:

    O persoană impozabilă înregistrată în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal închiriază în cursul anului 2007 o clădire care a fost cumpărată în cursul aceluiaşi an şi s-a dedus TVA de 9 milioane lei aferentă bunului cumpărat. În cursul anului 2007, o parte din bunul imobil este închiriat în regim de scutire conform art. 141 alin. (2) lit. e) din Codul fiscal, respectiv 50% din suprafaţa bunului imobil. Persoana impozabilă a efectuat următoarea ajustare în anul 2007:

    9.000.000: 20 = 450.000; 450.000 x 50% = 225.000 lei, taxă de ajustat aferentă anului 2007, care s-a înscris în decontul din decembrie 2007 la rubrica corespunzătoare cu semnul minus.

    În anul 2008, persoana impozabilă trebuie să efectueze următoarea ajustare: 225.000 x 19 = 4.275.000 lei, care se va înscrie în decontul lunii decembrie cu semnul minus. Dacă, începând cu data de 1 ianuarie 2008 şi până în anul 2026 inclusiv, se va modifica suprafaţa închiriată în regim de scutire în plus sau în minus, de fiecare dată se vor efectua ajustări ale taxei pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare în decontul lunii în care a apărut fiecare modificare.

    Dacă taxa aferentă aceluiaşi bun imobil s-ar fi dedus pe bază de pro rata în anul 2007, nu se mai aplică ajustările din exemplul nr. 4, ci se aplică ajustarea prevăzută la alin. (6).

    (6) Pentru cazul prevăzut la art. 149 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, ajustarea se efectuează în cadrul perioadei de ajustare prevăzute la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, pentru o cincime sau o douăzecime din taxa dedusă iniţial pentru fiecare an în care apar modificări ale elementelor taxei deduse, în funcţie de pro rata definitivă la finele fiecărui an, conform procedurii descrise în exemplu. Această ajustare se aplică pentru bunurile la achiziţia cărora se aplică prevederile art. 147 alin. (5) din Codul fiscal. Faţă de ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) lit. a), care se face de câte ori apare un eveniment care conduce la ajustare, în cazul prevăzut la prezentul alineat ajustarea se va realiza anual, pe durata întregii perioade de ajustare, atâta timp cât bunul de capital este alocat unei activităţi pentru care nu se poate determina proporţia în care este utilizat pentru operaţiuni cu drept de deducere şi fără drept de deducere. Dacă în cursul perioadei de ajustare a unui bun de capital, pentru care se aplică metoda de ajustare prevăzută de prezentul alineat, apar unul din următoarele evenimente: bunul de capital este utilizat pentru alte scopuri decât activitatea economică, este alocat unui sector de activitate care nu dă drept de deducere, face obiectul unei operaţiuni pentru care taxa este deductibilă integral sau îşi încetează existenţa, taxa se ajustează conform prevederilor alin. (5), (8) sau (9).

    Exemplu: O persoană impozabilă cu regim mixt cumpără un utilaj la data de 1 noiembrie 2008, în valoare de 20.000 lei, plus 19% TVA, adică 3.800 lei. Pro rata provizorie pentru anul 2008 este 40%, iar taxa dedusă este de 1.520 lei (3.800 x 40%). Pro rata definitivă calculată la sfârşitul anului 2008 este de 30%.

    La sfârşitul anului 2008 se realizează ajustarea taxei pe baza pro rata definitivă, respectiv 3.800 x 30% = 1.140 lei taxă de dedus, care se compară cu taxa dedusă pe baza pro rata provizorie (1.520 lei), iar diferenţa de 380 se înscrie în decontul din luna decembrie ca taxă nedeductibilă. Această ajustare a deducerii se referă la întreaga sumă dedusă iniţial provizoriu şi prin urmare acoperă şi ajustarea aferentă primei cincimi pentru bunurile de capital.

    Ajustările pentru anii 2009, 2010, 2011 şi 2012 se realizează astfel:

    TVA deductibilă se împarte la 5: 3.800: 5 = 760

    TVA efectiv dedusă în baza pro rata definitivă pentru prima perioadă se împarte la rândul său la 5: 1.140: 5 = 228

    Rezultatul lui 760 înmulţit cu pro rata definitivă pentru fiecare dintre perioadele următoare se va compara apoi cu 228.

    Diferenţa rezultată va constitui ajustarea deducerii fie în favoarea statului, fie a persoanei impozabile.

    Ajustarea pentru anul 2009:

    pro rata definitivă pentru anul 2009 este de 50%

    deducere autorizată: 760 x 50% = 380

    deja dedus: 228

    deducerea suplimentară permisă: 380 - 228 = 152.

    Ajustarea pentru anul 2010:

    Pro rata definitivă pentru anul 2010 este de 20%

    deducere autorizată: 760 x 20% = 152

    deja dedus: 228

    ajustare în favoarea statului: 228 - 152 = 76

    Ajustarea pentru anul 2011:

    Pro rata definitivă pentru 2011 este de 25%

    deducere autorizată: 760 x 25% = 190

    deja dedus: 228

    ajustare în favoarea statului: 228 - 190 = 38

    Ajustarea pentru anul 2012:

    Pro rata definitivă pentru anul 2012 este de 70%

    deducere autorizată: 760 x 70% = 532

    deja dedus: 228

    deducere suplimentară permisă: 532 - 228 = 304.

    Orice modificare a pro rata în anii următori, respectiv după scurgerea ultimului an de ajustare (2012) nu va mai influenţa deducerile efectuate pentru acest utilaj. Dar pentru livrări către sine nu există limită de timp.

    Dacă presupunem că utilajul ar fi vândut în cursul anului 2011 la valoarea de 15.000 lei plus TVA 19% - 2850 lei, persoana impozabilă ar avea dreptul să efectueze o ajustare în favoarea sa, astfel:

    Taxa nededusă: 2660

    Taxa colectată: 2850

    Ajustare permisă: 2660*2/5=1064 (deoarece este mai mică decât taxa colectată)

    Dacă presupunem că acelaşi utilaj ar fi alocat în cursul anului 2010 unui sector de activitate care nu dă drept de deducere sau îşi încetează existenţa ori este utilizat pentru alte scopuri decât activitatea economică, persoana impozabilă ar avea obligaţia să efectueze următoarele ajustări:

    Perioada rămasă din perioada de ajustare: 2 ani

    Taxa dedusă iniţial: 1140

    Ajustare în favoarea bugetului de stat: 228*2/5=456

    (7) Ajustarea prevăzută la art. 149 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal nu se efectuează în situaţia în care sunt aplicabile prevederile art. 128 alin. (4) lit. a), b) şi d) din Codul fiscal referitoare la livrarea către sine, precum şi în situaţia în care nu are loc o livrare de bunuri în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (8) din Codul fiscal, cu excepţia casării activelor corporale fixe care sunt bunuri de capital în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal.

    (8) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. c) din Codul fiscal se efectuează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, fiind de până la o cincime ori, după caz, o douăzecime pe an din valoarea taxei nededuse până la momentul ajustării şi se înscrie în decontul de taxă aferent perioadei fiscale în care apare livrarea sau orice altă operaţiune pentru care taxa aferentă bunului de capital este deductibilă. Prevederile prezentului alineat se completează cu cele de la pct. 38 şi 39.

    (9) Ajustarea taxei deductibile prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. d) din Codul fiscal se efectuează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare, incluzând anul în care apare obligaţia ajustării, şi este de până la o cincime sau, după caz, o douăzecime pe an din valoarea taxei deduse iniţial, fiind operată în decontul TVA aferent perioadei fiscale în care bunurile de capital îşi încetează existenţa, cu excepţia situaţiilor prevăzute la alin. (7). Casarea unui bun de capital înainte de expirarea duratei normale de funcţionare a acestuia nu este considerată livrare către sine, dar se aplică prevederile referitoare la ajustare, dacă bunul îşi încetează existenţa în cadrul perioadei de ajustare.

    Exemplul 1: O persoană impozabilă cumpără un mijloc fix a cărui durată normală de funcţionare este de 7 ani, la data de 30 noiembrie 2007, în valoare de 10.000 lei + TVA (19% = 1.900 lei), şi deduce 1.900 lei.

    La data de 2 decembrie 2009, mijlocul fix este casat. În acest caz există o ajustare în favoarea statului, în valoare de trei cincimi din 1.900 lei, respectiv 1.140 lei.

    (10) Ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, conform art. 149 alin. (4) lit. e) din Codul fiscal, se efectuează în cazul în care furnizorul ajustează baza de impozitare conform art. 138 lit. a)-c) din Codul fiscal. Ajustarea se efectuează pentru toată taxa aferentă perioadei rămase din perioada de ajustare în perioada fiscală în care apar situaţiile prevăzute la art. 138 lit. a)-c) din Codul fiscal, pe baza facturii emise de furnizor. Ajustările ulterioare prevăzute la art. 149 alin. (4) lit. a)-d) din Codul fiscal se vor efectua ţinându-se cont de taxa dedusă după efectuarea ajustării prevăzute de prezentul alineat.

    (11) În vederea ajustării taxei deductibile aferente bunurilor de capital, persoanele impozabile sunt obligate să ţină un registru al bunurilor de capital, în care să evidenţieze pentru fiecare bun de capital, astfel cum este definit la art. 149 alin. (1) din Codul fiscal, următoarele informaţii:

    a) data achiziţiei, fabricării, finalizării construirii sau transformării/modernizării;

    b) valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital;

    c) taxa deductibilă aferentă bunului de capital;

    d) taxa dedusă;

    e) ajustările efectuate conform art. 149 alin. (4) din Codul fiscal.

    (12) Prevederile art. 149 din Codul fiscal şi ale prezentului punct se aplică şi de către persoanele impozabile care efectuează operaţiuni imobiliare constând în operaţiuni de livrare, închiriere, leasing, arendare, concesionare şi alte operaţiuni similare, efectuate în legătură cu bunurile imobile.

    (13) În sensul art. 149 alin. (7) din Codul fiscal nu se efectuează ajustarea taxei deductibile aferente bunurilor de capital, în situaţia în care suma care ar rezulta ca urmare a ajustării fiecărui bun de capital este mai mică de 1.000 lei."

   40. Punctul 55 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Persoana obligată la plata taxei pentru operaţiunile taxabile din România

    Art. 150. - (1) Persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată, dacă aceasta este datorată în conformitate cu prevederile prezentului titlu, este persoana impozabilă care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii, cu excepţia cazurilor pentru care beneficiarul este obligat la plata taxei conform alin. (2) - (6) şi art. 160.

    (2) Taxa este datorată de orice persoană impozabilă, inclusiv de către persoana juridică neimpozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹, care este beneficiar al serviciilor care au locul în România conform art. 133 alin. (2) şi care sunt furnizate de către o persoană impozabilă care nu este stabilită pe teritoriul României sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 125¹ alin. (2), chiar dacă este înregistrată în România conform art. 153 alin. (4) sau (5).

    (3) Taxa este datorată de orice persoană înregistrată conform art. 153 sau 153¹, căreia i se livrează gaze naturale sau energie electrică în condiţiile prevăzute la art. 132 alin. (1) lit. e) sau f), dacă aceste livrări sunt realizate de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri pe teritoriul României conform prevederilor art. 125¹ alin. (2), chiar dacă este înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153 alin. (4) sau (5).

    (4) Taxa este datorată de persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau 153¹, care este beneficiarul unei livrări ulterioare efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare, în următoarele condiţii:

    1. cumpărătorul revânzător al bunurilor să nu fie stabilit în România, să fie înregistrat în scopuri de TVA în alt stat membru şi să fi efectuat o achiziţie intracomunitară a acestor bunuri în România care nu este impozabilă conform art. 126 alin. (8) lit. b); şi

    2. bunurile aferente achiziţiei intracomunitare, prevăzute la pct. 1, să fi fost transportate de furnizor sau de cumpărătorul revânzător ori de altă persoană, în contul furnizorului sau al cumpărătorului revânzător, dintr-un stat membru, altul decât statul în care cumpărătorul revânzător este înregistrat în scopuri de TVA, direct către beneficiarul livrării; şi

    3. cumpărătorul revânzător să îl desemneze pe beneficiarul livrării ulterioare ca persoană obligată la plata taxei pentru livrarea respectivă.

    (5) Taxa este datorată de persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) şi d).

    (6) În alte situaţii decât cele prevăzute la alin. (2) - (5), în cazul în care livrarea de bunuri/prestarea de servicii este realizată de o persoană impozabilă care nu este stabilită în România sau nu este considerată a fi stabilită pentru respectivele livrări de bunuri/prestări de servicii pe teritoriul României conform prevederilor art. 125¹ alin. (2) şi care nu este înregistrată în România conform art. 153, persoana obligată la plata taxei este persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă, stabilită în România sau nestabilită în România, dar înregistrată prin reprezentant fiscal, care este beneficiar al unor livrări de bunuri/prestări de servicii care au loc în România, conform art. 132 sau 133.

 

    Norme metodologice:

    55. (1) O persoană impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi livrează bunuri sau prestează servicii de la un sediu fix situat în afara României către beneficiari persoane impozabile stabilite în România, iar locul acestor operaţiuni este considerat a fi în România conform art. 132 sau 133 din Codul fiscal, nu poate fi considerată ca nefiind stabilită în România, chiar dacă sediul activităţii economice nu participă la livrarea bunurilor şi/sau la prestarea serviciilor, fiind persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal.

    (2) În sensul art. 150 alin. (5) din Codul fiscal, persoana obligată la plata taxei pe valoarea adăugată este persoana din cauza căreia bunurile ies din regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 144 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţia cazului în care bunurile ies din regimurile sau situaţiile respective printr-un import, caz în care se aplică prevederile art. 151¹ din Codul fiscal şi pct. 59.

    (3) Prevederile art. 150 alin. (6) din Codul fiscal nu se aplică în cazul vânzărilor la distanţă realizate dintr-un stat membru în România de o persoană nestabilită în România, pentru care locul livrării este în România conform art. 132 alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, persoana nestabilită în România fiind obligată să se înregistreze în România în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal.

    (4) În cazul serviciilor taxabile achiziţionate intracomunitar taxa este datorată conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv în situaţia în care beneficiarul persoană impozabilă stabilit în România nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se înregistra în scopuri de TVA conform art 153 sau 153¹ din Codul fiscal."

   41. Punctul 56 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1):

    a) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

    b) atunci când persoana obligată la plata taxei, conform alin. (1), este o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

 

    Norme metodologice:

    56. Desemnarea reprezentantului fiscal se realizează conform prevederilor pct. 66¹."

   42. Punctul 57 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Persoana obligată la plata taxei pentru achiziţii intracomunitare

    Art. 151. - (1) Persoana care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri care este taxabilă, conform prezentului titlu, este obligată la plata taxei.

    (2) Atunci când persoana obligată la plata taxei pentru achiziţia intracomunitară, conform alin. (1), este:

    a) o persoană impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, respectiva persoană poate, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei;

    b) o persoană impozabilă care nu este stabilită în Comunitate, respectiva persoană este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să desemneze un reprezentant fiscal ca persoană obligată la plata taxei.

 

    Norme metodologice:

    57. Desemnarea reprezentantului fiscal se realizează conform prevederilor pct. 66¹."

   43. Punctul 58 se abrogă.

   44. Punctul 59 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "59. (1) În aplicarea art. 151¹ din Codul fiscal, importatorul care are obligaţia plăţii taxei pentru un import de bunuri taxabil este:

    a) cumpărătorul către care se expediază bunurile la data la care taxa devine exigibilă la import sau, în absenţa acestui cumpărător, proprietarul bunurilor la această dată. Prin excepţie, furnizorul bunului sau un furnizor anterior poate opta pentru calitatea de importator. Orice livrări anterioare importului nu sunt impozabile în România;

    b) furnizorul bunurilor, pentru livrările de bunuri care sunt instalate sau asamblate în interiorul României de către furnizor ori în numele acestuia şi dacă livrarea acestor bunuri are loc în România în condiţiile art. 132 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, sau cumpărătorul către care se expediază bunurile, dacă acesta a optat pentru calitatea de importator;

    c) proprietarul bunurilor, pentru bunurile importate în vederea efectuării de operaţiuni de închiriere sau leasing în România;

    d) persoana care reimportă în România bunurile exportate în afara Comunităţii, pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. h) şi i) din Codul fiscal;

    e) proprietarul bunurilor sau persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, care importă bunuri în România:

    1. în regim de consignaţie sau stocuri la dispoziţia clientului, pentru verificarea conformităţii ori pentru testare. Beneficiarul înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal poate fi importatorul bunurilor care are obligaţia plăţii taxei pentru respectivul import, cu condiţia ca bunurile respective să fie cumpărate de acesta sau dacă nu le achiziţionează să le reexporte în afara Comunităţii;

    2. în vederea reparării, transformării, modificării sau prelucrării acestor bunuri, cu condiţia ca bunurile rezultate ca urmare a acestor operaţiuni să fie reexportate în afara Comunităţii sau să fie achiziţionate de către persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal care a efectuat importul.

    (2) Orice persoană care nu este obligată la plata taxei pentru un import conform alin. (1), dar pe numele căreia au fost declarate bunurile în momentul în care taxa devine exigibilă conform art. 136 din Codul fiscal, nu are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente importului respectiv decât în situaţia în care va aplica structura de comisionar, respectiv va refactura valoarea bunurilor importate şi taxa pe valoarea adăugată aferentă către persoana care ar fi avut calitatea de importator conform alin. (1).

    (3) Persoanele impozabile care au obligaţia plăţii taxei în calitate de importatori conform alin. (1) au dreptul să deducă taxa în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147² din Codul fiscal."

   45. Punctul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Răspunderea individuală şi în solidar pentru plata taxei

    Art. 151². - (1) Beneficiarul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este furnizorul sau prestatorul, conform art. 150 alin. (1) lit. a), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5):

    a) nu este emisă;

    b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, Codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate ori serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare;

    c) nu menţionează valoarea taxei sau o menţionează incorect.

    (2) Prin derogare de la prevederile alin. (1), dacă beneficiarul dovedeşte achitarea taxei către persoana obligată la plata taxei, nu mai este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei.

    (3) Furnizorul sau prestatorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2)-(4) şi (6), dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155¹ alin. (1):

    a) nu este emisă;

    b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: numele/denumirea, adresa, Codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate/serviciilor prestate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

    (4) Furnizorul este ţinut răspunzător individual şi în solidar pentru plata taxei, în situaţia în care persoana obligată la plata taxei pentru o achiziţie intracomunitară de bunuri este beneficiarul, conform art. 151, dacă factura prevăzută la art. 155 alin. (5) sau autofactura prevăzută la art. 155¹ alin. (1):

    a) nu este emisă;

    b) cuprinde date incorecte/incomplete în ceea ce priveşte una dintre următoarele informaţii: denumirea/numele, adresa, Codul de înregistrare în scopuri de TVA al părţilor contractante, denumirea sau cantitatea bunurilor livrate, elementele necesare calculării bazei de impozitare.

    (5) Persoana care îl reprezintă pe importator, persoana care depune declaraţia vamală de import sau declaraţia de import pentru TVA şi accize şi proprietarul bunurilor sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu importatorul prevăzut la art. 151¹.

    (6) Pentru aplicarea regimului de antrepozit de taxă pe valoarea adăugată, prevăzut la art. 144 alin. (1) lit. a) pct. 8, antrepozitarul şi transportatorul bunurilor din antrepozit sau persoana responsabilă pentru transport sunt ţinuţi răspunzători individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu persoana obligată la plata acesteia, conform art. 150 alin. (1), (5) şi (6) şi art. 151¹.

    (7) Persoana care desemnează o altă persoană ca reprezentant fiscal, conform art. 150 alin. (7) şi/sau art. 151 alin. (2), este ţinută răspunzătoare individual şi în solidar pentru plata taxei, împreună cu reprezentantul său fiscal.

 

    Norme metodologice:

    60. Obligaţiile beneficiarului prevăzute la art. 151² alin. (1) din Codul fiscal nu afectează exercitarea dreptului de deducere în condiţiile prevăzute la art. 145 din Codul fiscal."

   46. Punctele 61 şi 62 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici

    Art. 152. - (1) Persoana impozabilă stabilită în România conform art. 125¹ alin. (2) lit. a), a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 35.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileşte la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României la data aderării şi se rotunjeşte la următoarea mie, poate solicita scutirea de taxă, numită în continuare regim special de scutire, pentru operaţiunile prevăzute la art. 126 alin. (1), cu excepţia livrărilor intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

    (2) Cifra de afaceri care serveşte drept referinţă pentru aplicarea alin. (1) este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfăşurate de o mică întreprindere, operaţiunile rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România conform art. 145 alin. (2) lit. b), operaţiunile scutite cu drept de deducere şi cele scutite fără drept de deducere, prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. a), b), e) şi f), dacă acestea nu sunt accesorii activităţii principale, cu excepţia următoarelor:

    a) livrările de active fixe corporale sau necorporale, astfel cum sunt definite la art. 125¹ alin. (1) pct. 3, efectuate de persoana impozabilă;

    b) livrările intracomunitare de mijloace de transport noi, scutite conform art. 143 alin. (2) lit. b).

    (3) Persoana impozabilă care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (1) pentru aplicarea regimului special de scutire poate opta oricând pentru aplicarea regimului normal de taxă.

    (4) O persoană impozabilă nou-înfiinţată poate beneficia de aplicarea regimului special de scutire, dacă la momentul începerii activităţii economice declară o cifră de afaceri anuală estimată, conform alin. (2), sub plafonul de scutire şi nu optează pentru aplicarea regimului normal de taxare, conform alin. (3).

    (5) În sensul alin. (4), pentru persoana impozabilă care începe o activitate economică în decursul unui an calendaristic, plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) se determină proporţional cu perioada rămasă de la înfiinţare şi până la sfârşitul anului, fracţiunea de lună considerându-se o lună calendaristică întreagă.

    (6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire în decursul unui an calendaristic, trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 153, în termen de 10 zile de la data atingerii sau depăşirii plafonului. Data atingerii sau depăşirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins sau depăşit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 153. Dacă persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente au dreptul să stabilească obligaţii privind taxa de plată şi accesoriile aferente, de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrat în scopuri de taxă, conform art. 153.

    (7) După atingerea sau depăşirea plafonului de scutire sau după exercitarea opţiunii prevăzute la alin. (3), persoana impozabilă nu mai poate aplica din nou regimul special de scutire, chiar dacă ulterior realizează o cifră de afaceri anuală inferioară plafonului de scutire.

    (8) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire:

    a) nu are dreptul la deducerea taxei aferente achiziţiilor, în condiţiile art. 145 şi 146;

    b) nu are voie să menţioneze taxa pe factură sau alt document;

    c) Abrogat.

    (9) Prin norme se stabilesc regulile de înregistrare şi ajustările de efectuat în cazul modificării regimului de taxă.

 

    Norme metodologice:

    61. (1) În sensul art. 152 alin. (2) din Codul fiscal, o operaţiune este accesorie activităţii principale dacă se îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute la pct. 47 alin. (3).

    (2) La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal.

    (3) Persoanele impozabile care, dacă ar fi înregistrate normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, ar aplica un regim special de taxă conform prevederilor art. 152¹ şi 152² din Codul fiscal vor lua în calculul determinării cifrei de afaceri prevăzute la art. 152 alin. (1) din Codul fiscal numai baza impozabilă pentru respectivele operaţiuni determinată în conformitate cu prevederile art. 152¹ şi 152² din Codul fiscal.

    (4) Activele fixe corporale prevăzute la art. 152 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal sunt cele definite la art. 125¹ alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal, iar activele necorporale sunt cele definite de legislaţia contabilă şi care din punct de vedere al taxei sunt considerate servicii.

    (5) În sensul art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, persoana impozabilă care optează pentru aplicarea regimului normal de taxă trebuie să solicite înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal şi să aplice regimul normal de taxă începând cu data înregistrării.

    (6) În sensul art. 152 alin. (9) din Codul fiscal, persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă prin opţiune conform prevederilor art. 152 alin. (3), coroborate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, şi persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de taxă în cazul depăşirii plafonului de scutire în termenul stabilit la art. 152 alin. (6) din Codul fiscal au dreptul la ajustarea taxei deductibile aferente:

    a) bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate, în momentul trecerii la regimul normal de taxare;

    b) activelor corporale fixe, inclusiv celor aflate în curs de execuţie, aflate în proprietatea lor în momentul trecerii la regimul normal de taxă, cu condiţia, în cazul bunurilor de capital, ca perioada de ajustare a deducerii, prevăzută la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, să nu fi expirat.

    (7) Ajustările efectuate conform alin. (6) se înscriu în primul decont de taxă depus după înregistrarea în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal a persoanei impozabile sau, după caz, într-un decont ulterior.

    (8) Pentru ajustarea taxei prevăzută la alin. (6), persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condiţiile şi formalităţile prevăzute la art. 145-149 din Codul fiscal. Prin excepţie de la prevederile art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, factura pentru achiziţii de bunuri/servicii efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile conform art. 153 din Codul fiscal.

    62. (1) Persoanele care aplică regimul special de scutire, conform art. 152 din Codul fiscal, au obligaţia să ţină evidenţa livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii care ar fi taxabile dacă nu ar fi realizate de o mică întreprindere, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări, precum şi evidenţa bunurilor şi a serviciilor taxabile achiziţionate, cu ajutorul jurnalului pentru cumpărări.

    (2) În cazul în care persoana impozabilă a atins sau a depăşit plafonul de scutire şi nu a solicitat înregistrarea conform prevederilor art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

    a) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată de organele de inspecţie fiscală înainte de înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, acestea vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data identificării nerespectării prevederilor legale. Totodată, organele fiscale competente vor înregistra din oficiu aceste persoane în scopuri de taxă. Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se va stabili data de la care persoanele respective vor fi înregistrate în scopuri de taxă;

    b) în cazul în care nerespectarea prevederilor legale este identificată după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele de control vor solicita plata taxei pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege şi data la care a fost înregistrată.

    (3) După determinarea taxei de plată conform alin. (2), organele fiscale competente vor stabili obligaţiile fiscale accesorii aferente conform prevederilor legale în vigoare.

    (4) Persoanele impozabile care nu au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA în termenul prevăzut de lege, indiferent dacă au făcut sau nu obiectul controlului organelor fiscale competente, au dreptul să ajusteze în primul decont depus după înregistrare sau, după caz, într-un decont ulterior, în condiţiile prevăzute la art. 145-149 din Codul fiscal:

    a) taxa deductibilă aferentă bunurilor aflate în stoc şi serviciilor neutilizate la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege;

    b) taxa deductibilă aferentă activelor corporale fixe, inclusiv celor aflate în curs de execuţie, aflate în proprietatea sa la data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, cu condiţia, în cazul bunurilor de capital, ca perioada de ajustare a deducerii, prevăzută la art. 149 alin. (2) din Codul fiscal, să nu fi expirat;

    c) taxa deductibilă aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii efectuate în perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de taxă dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea şi data la care a fost înregistrată.

    (5) Pentru ajustarea taxei prevăzută la alin. (4), persoana impozabilă trebuie să îndeplinească condiţiile şi formalităţile prevăzute la art. 145-149 din Codul fiscal. Prin excepţie de la prevederile art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, factura pentru achiziţii de bunuri/servicii efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile conform art. 153 din Codul fiscal.

    (6) Persoanele impozabile care au aplicat regimul special pentru mici întreprinderi prevăzut la art. 152 din Codul fiscal şi care au fost înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal, dacă ulterior înregistrării realizează numai operaţiuni fără drept de deducere, vor solicita scoaterea din evidenţă conform art. 153 alin. (11) din Codul fiscal. Dacă, ulterior scoaterii din evidenţă, aceste persoane impozabile vor realiza operaţiuni care dau drept de deducere a taxei, vor aplica prevederile art. 152 din Codul fiscal."

   47. Punctul 63 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Regimul special pentru agenţiile de turism

    Art. 152¹. - (1) În sensul aplicării prezentului articol, prin agenţie de turism se înţelege orice persoană care în nume propriu sau în calitate de agent, intermediază, oferă informaţii sau se angajează să furnizeze persoanelor care călătoresc individual sau în grup, servicii de călătorie, care includ cazarea la hotel, case de oaspeţi, cămine, locuinţe de vacanţă şi alte spaţii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate şi alte servicii turistice. Agenţiile de turism includ şi touroperatorii.

    (2) În cazul în care o agenţie de turism acţionează în nume propriu în beneficiul direct al călătorului şi utilizează livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de alte persoane, toate operaţiunile realizate de agenţia de turism în legătură cu călătoria sunt considerate un serviciu unic prestat de agenţie în beneficiul călătorului.

    (3) Serviciul unic prevăzut la alin. (2) are locul prestării în România, dacă agenţia de turism este stabilită sau are un sediu fix în România şi serviciul este prestat prin sediul din România.

    (4) Baza de impozitare a serviciului unic prevăzut la alin. (2) este constituită din marja de profit, exclusiv taxa, care se determină ca diferenţă între suma totală care va fi plătită de călător, fără taxă, şi costurile agenţiei de turism, inclusiv taxa, aferente livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii în beneficiul direct al călătorului, în cazul în care aceste livrări şi prestări sunt realizate de alte persoane impozabile.

    (5) În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate în afara Comunităţii, serviciul unic al agenţiei de turism este considerat serviciu prestat de un intermediar şi este scutit de taxă. În cazul în care livrările de bunuri şi prestările de servicii efectuate în beneficiul direct al clientului sunt realizate atât în interiorul, cât şi în afara Comunităţii, se consideră ca fiind scutită de taxă numai partea serviciului unic prestat de agenţia de turism aferentă operaţiunilor realizate în afara Comunităţii.

    (6) Fără să contravină prevederilor art. 145 alin. (2), agenţia de turism nu are dreptul la deducerea sau rambursarea taxei facturate de persoanele impozabile pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului şi utilizate de agenţia de turism pentru furnizarea serviciului unic prevăzut la alin. (2).

    (7) Agenţia de turism poate opta şi pentru aplicarea regimului normal de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2), cu următoarele excepţii, pentru care este obligatorie taxarea în regim special:

    a) când călătorul este o persoană fizică;

    b) în situaţia în care serviciile de călătorie cuprind şi componente pentru care locul operaţiunii se consideră ca fiind în afara României.

    (8) Agenţia de turism trebuie să ţină, în plus faţă de evidenţele care trebuie ţinute conform prezentului titlu, orice alte evidenţe necesare pentru stabilirea taxei datorate conform prezentului articol.

    (9) Agenţiile de turism nu au dreptul să înscrie taxa în mod distinct în facturi sau în alte documente legale care se transmit călătorului, pentru serviciile unice cărora li se aplică regimul special.

    (10) Atunci când agenţia de turism efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxare, cât şi operaţiuni supuse regimului special, aceasta trebuie să păstreze evidenţe contabile separate pentru fiecare tip de operaţiune în parte.

    (11) Regimul special prevăzut de prezentul articol nu se aplică pentru agenţiile de turism care acţionează în calitate de intermediar şi pentru care sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. e) în ceea ce priveşte baza de impozitare.

 

    Norme metodologice:

    63. (1) În sensul art. 152¹ din Codul fiscal, călătorul poate fi o persoană impozabilă, o persoană juridică neimpozabilă şi orice altă persoană neimpozabilă.

    (2) Regimul special nu se aplică pentru serviciile prestate de agenţia de turism exclusiv cu mijloace proprii.

    (3) În sensul art. 152¹ alin. (4) din Codul fiscal, următorii termeni se definesc astfel:

    a) suma totală ce va fi plătită de călător reprezintă tot ceea ce constituie contrapartidă obţinută sau care va fi obţinută de agenţia de turism din partea călătorului sau de la un terţ pentru serviciul unic, inclusiv subvenţiile direct legate de acest serviciu, impozitele, taxele, cheltuielile accesorii cum ar fi comisioanele şi cheltuielile de asigurare, dar fără a cuprinde sumele prevăzute la art. 137 alin. (3) din Codul fiscal. Dacă elementele folosite pentru stabilirea sumei ce va fi plătită de călător sunt exprimate în valută, cursul de schimb care se aplică este ultimul curs de schimb comunicat de Banca Naţională a României sau cursul de schimb utilizat de banca prin care se efectuează decontările, din data întocmirii facturii pentru vânzarea serviciilor, inclusiv pentru facturile parţiale sau de avans;

    b) costurile agenţiei de turism pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii în beneficiul direct al călătorului reprezintă preţul, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, facturat de furnizorii operaţiunilor specifice, precum servicii de transport, hoteliere, catering şi alte cheltuieli precum cele cu asigurarea mijloacelor de transport utilizate, taxe pentru viză, diurnă şi cazarea pentru şofer, taxele de drum, taxele de parcare, combustibilul, cu excepţia cheltuielilor generale ale agenţiei de turism care sunt incluse în costul serviciului unic. Dacă elementele folosite pentru stabilirea costurilor sunt exprimate în valută, cursul de schimb se determină potrivit art. 139¹ din Codul fiscal.

    (4) Pentru a stabili valoarea taxei colectate pentru serviciile unice efectuate într-o perioadă fiscală, agenţiile de turism vor ţine jurnale de vânzări sau, după caz, borderouri de încasări, în care se înregistrează numai totalul de pe documentul de vânzare care include taxa. Aceste jurnale, respectiv borderouri se vor ţine separat de operaţiunile pentru care se aplică regimul normal de taxare. De asemenea, agenţiile de turism vor ţine jurnale de cumpărări separate în care se vor evidenţia achiziţiile de bunuri şi/sau servicii cuprinse în costurile serviciului unic. Baza de impozitare şi valoarea taxei colectate pentru serviciile unice prestate într-o perioadă fiscală vor fi stabilite în baza calculelor efectuate pentru toate operaţiunile supuse regimului special de taxare în perioada fiscală respectivă şi evidenţiate corespunzător în decontul de taxă. La determinarea bazei impozabile nu vor fi luate în considerare sumele încasate în avans pentru care nu pot fi determinate cheltuielile aferente şi, de asemenea, nu pot fi scăzute cheltuielile aferente unor livrări de bunuri sau prestări de servicii care nu au fost vândute către client.

    (5) În sensul art. 152¹ alin. (7) coroborat cu art. 129 alin. (2) din Codul fiscal, atunci când agenţia de turism aplică regimul normal de taxare, va refactura fiecare componentă a serviciului unic la cota taxei corespunzătoare fiecărei componente în parte. În plus, baza de impozitare a fiecărei componente facturate în regim normal de taxă va cuprinde şi marja de profit a agenţiei de turism.

    (6) Agenţiile de turism acţionează în calitate de intermediari, conform art. 152¹ alin. (11) din Codul fiscal, pentru serviciile prevăzute la art. 152¹ alin. (5) din Codul fiscal, precum şi în situaţia în care acţionează în numele şi în contul altei persoane, potrivit art. 129 alin. (3) lit. e) din Codul fiscal şi pct. 7 alin. (4). De exemplu, agenţia de turism acţionează în calitate de intermediar atunci când intermediază operaţiuni de asigurare medicală în folosul călătorilor şi acestea nu sunt vândute împreună cu alte servicii turistice.

    (7) Începând cu data de 1 ianuarie 2010, agenţiile de turism vor aplica regimul special prevăzut la art. 152¹ din Codul fiscal şi în cazul când serviciul unic cuprinde şi o singură prestare de servicii, cu excepţiile prevăzute la alin. (2) şi cu excepţia situaţiei în care optează pentru regimul normal de taxă în limitele art. 152¹ alin. (7) din Codul fiscal. În acest sens a fost pronunţată hotărârea Curţii Europene de Justiţie în cazul C-163/91 Van Ginkel. Totuşi pentru transportul de călători agenţia de turism poate aplica regimul normal de taxă, cu excepţia situaţiei în care transportul este vândut împreună cu alte servicii turistice."

   48. Punctul 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Regimuri speciale pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi

    Art. 152². - (1) În sensul prezentului articol:

    a) operele de artă reprezintă:

    1. tablouri, colaje şi plachete decorative similare, picturi şi desene, executate integral de mână, altele decât planurile şi desenele de arhitectură, de inginerie şi alte planuri şi desene industriale, comerciale, topografice sau similare, originale, executate manual, texte manuscrise, reproduceri fotografice pe hârtie sensibilizată şi copii carbon obţinute după planurile, desenele sau textele enumerate mai sus şi articolele industriale decorate manual (NC cod tarifar 9701);

    2. gravuri, stampe şi litografii, originale vechi sau moderne, care au fost trase direct în alb-negru sau color, ale uneia sau mai multor plăci/planşe executate în întregime manual de către artist, indiferent de proces sau de materialul folosit de acesta, fără a include procese mecanice sau fotomecanice (NC cod tarifar 9702 00 00);

    3. producţii originale de artă statuară sau de sculptură, în orice material, numai dacă sunt executate în întregime de către artist; copiile executate de către un alt artist decât autorul originalului (NC cod tarifar 9703 00 00);

    4. tapiserii (NC cod tarifar 5805 00 00) şi carpete de perete (NC cod tarifar 6304 00 00), executate manual după modele originale asigurate de artist, cu condiţia să existe cel mult 8 copii din fiecare;

    5. piese individuale de ceramică executate integral de către artist şi semnate de acesta;

    6. emailuri pe cupru, executate integral manual, în cel mult 8 copii numerotate care poartă semnătura artistului sau denumirea/numele atelierului, cu excepţia bijuteriilor din aur sau argint;

    7. fotografiile executate de către artist, scoase pe suport hârtie doar de el sau sub supravegherea sa, semnate, numerotate şi limitate la 30 de copii, incluzându-se toate dimensiunile şi monturile;

    b) obiectele de colecţie reprezintă:

    1. timbre poştale, timbre fiscale, mărci poştale, plicuri "prima zi", serii poştale complete şi similare, obliterate sau neobliterate, dar care nu au curs, nici destinate să aibă curs (NC cod tarifar 9704 00 00);

    2. colecţii şi piese de colecţie de zoologie, botanică, mineralogie, anatomie sau care prezintă un interes istoric, arheologic, paleontologic, etnografic sau numismatic (NC cod tarifar 9705 00 00);

    c) antichităţile sunt obiectele, altele decât operele de artă şi obiectele de colecţie, cu o vechime mai mare de 100 de ani (NC cod tarifar 9706 00 00);

    d) bunurile second-hand sunt bunurile mobile corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparaţii, altele decât operele de artă, obiectele de colecţie sau antichităţile, pietrele preţioase şi alte bunuri prevăzute în norme;

    e) persoana impozabilă revânzătoare este persoana impozabilă care, în cursul desfăşurării activităţii economice, achiziţionează sau importă bunuri second-hand şi/sau opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi în scopul revânzării, indiferent dacă respectiva persoană impozabilă acţionează în nume propriu sau în numele altei persoane în cadrul unui contract de comision la cumpărare sau vânzare;

    f) organizatorul unei vânzări prin licitaţie publică este persoana impozabilă care, în desfăşurarea activităţii sale economice, oferă bunuri spre vânzare prin licitaţie publică, în scopul adjudecării acestora de către ofertantul cu preţul cel mai mare;

    g) marja profitului este diferenţa dintre preţul de vânzare aplicat de persoana impozabilă revânzătoare şi preţul de cumpărare, în care:

    1. preţul de vânzare constituie suma obţinută de persoana impozabilă revânzătoare de la cumpărător sau de la un terţ, inclusiv subvenţiile direct legate de această tranzacţie, impozitele, obligaţiile de plată, taxele şi alte cheltuieli, cum ar fi cele de comision, ambalare, transport şi asigurare, percepute de persoana impozabilă revânzătoare cumpărătorului, cu excepţia reducerilor de preţ;

    2. preţul de cumpărare reprezintă tot ce constituie suma obţinută, conform definiţiei preţului de vânzare, de furnizor, de la persoana impozabilă revânzătoare;

    h) regimul special reprezintă reglementările speciale prevăzute de prezentul articol pentru taxarea livrărilor de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi la cota de marjă a profitului.

    (2) Persoana impozabilă revânzătoare va aplica regimul special pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, altele decât operele de artă livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei, bunuri pe care le-a achiziţionat din interiorul Comunităţii, de la unul dintre următorii furnizori:

    a) o persoană neimpozabilă;

    b) o persoană impozabilă, în măsura în care livrarea efectuată de respectiva persoană impozabilă este scutită de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. g);

    c) o întreprindere mică, în măsura în care achiziţia respectivă se referă la bunuri de capital;

    d) o persoană impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea de către aceasta a fost supusă taxei în regim special.

    (3) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare poate opta pentru aplicarea regimului special pentru livrarea următoarelor bunuri:

    a) opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi pe care le-a importat;

    b) opere de artă achiziţionate de persoana impozabilă revânzătoare de la autorii acestora sau de la succesorii în drept ai acestora, pentru care există obligaţia colectării taxei.

    (4) În cazul livrărilor prevăzute la alin. (2) şi (3), pentru care se exercită opţiunea prevăzută la alin. (3), baza de impozitare este marja profitului, determinată conform alin. (1) lit. g), exclusiv valoarea taxei aferente. Prin excepţie, pentru livrările de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi importate direct de persoana impozabilă revânzătoare, conform alin. (3), preţul de cumpărare pentru calculul marjei de profit este constituit din baza de impozitare la import, stabilită conform art. 139, plus taxa datorată sau achitată la import.

    (5) Orice livrare de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuată în regim special, este scutită de taxă, în condiţiile art. 143 alin. (1) lit. a), b), h)-m) şi o).

    (6) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunurile prevăzute la alin. (2) şi (3), în măsura în care livrarea acestor bunuri se taxează în regim special.

    (7) Persoana impozabilă revânzătoare poate aplica regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibilă pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrările de bunuri pentru care se poate exercita opţiunea de aplicare a regimului special prevăzut la alin. (3).

    (8) În cazul în care persoana impozabilă revânzătoare aplică regimul normal de taxare pentru bunurile pentru care putea opta să aplice regimul special prevăzut la alin. (3), persoana respectivă va avea dreptul de deducere a taxei datorate sau achitate pentru:

    a) importul de opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi;

    b) pentru opere de artă achiziţionate de la autorii acestora sau succesorii în drept ai acestora.

    (9) Dreptul de deducere prevăzut la alin. (8) ia naştere la data la care este exigibilă taxa colectată aferentă livrării pentru care persoana impozabilă revânzătoare optează pentru regimul normal de taxă.

    (10) Persoanele impozabile nu au dreptul la deducerea taxei datorate sau achitate pentru bunuri care au fost sau urmează să fie achiziţionate de la persoana impozabilă revânzătoare, în măsura în care livrarea acestor bunuri de către persoana impozabilă revânzătoare este supusă regimului special.

    (11) Regimul special nu se aplică pentru:

    a) livrările efectuate de o persoană impozabilă revânzătoare pentru bunurile achiziţionate în interiorul Comunităţii de la persoane care au beneficiat de scutire de taxă, conform art. 142 alin. (1) lit. a) şi e)-g) şi art. 143 alin. (1) lit. h)-m), la cumpărare, la achiziţia intracomunitară sau la importul de astfel de bunuri ori care au beneficiat de rambursarea taxei;

    b) livrarea intracomunitară de către o persoană impozabilă revânzătoare de mijloace de transport noi scutite de taxă, conform art. 143 alin. (2) lit. b).

    (12) Persoana impozabilă revânzătoare nu are dreptul să înscrie taxa aferentă livrărilor de bunuri supuse regimului special, în mod distinct, în facturile emise clienţilor.

    (13) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care aplică regimul special trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

    a) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156¹ şi 156²;

    b) să ţină evidenţa operaţiunilor pentru care se aplică regimul special.

    (14) În condiţiile stabilite prin norme, persoana impozabilă revânzătoare care efectuează atât operaţiuni supuse regimului normal de taxă, cât şi regimului special, trebuie să îndeplinească următoarele obligaţii:

    a) să ţină evidenţe separate pentru operaţiunile supuse fiecărui regim;

    b) să stabilească taxa colectată în cadrul regimului special pentru fiecare perioadă fiscală în care trebuie să depună decontul de taxă, conform art. 156¹ şi 156².

    (15) Dispoziţiile alin. (1)-(14) se aplică şi vânzărilor prin licitaţie publică efectuate de persoanele impozabile revânzătoare care acţionează ca organizatori de vânzări prin licitaţie publică în condiţiile stabilite prin norme.

 

    Norme metodologice:

    64. (1) În sensul art. 152² alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, bunurile second-hand includ orice obiecte vechi care mai pot fi utilizate «ca atare» sau în urma unor reparaţii. Bunurile second-hand includ de asemenea şi obiectele vechi care sunt executate din metale preţioase şi pietre preţioase sau semipreţioase, cum ar fi bijuteriile (clasice şi fantezie, obiectele de aurărie şi argintărie şi toate celelalte obiecte vechi, inclusiv uneltele, integral sau parţial formate din aur, argint, platină, pietre preţioase şi/sau perle, indiferent de gradul de puritate a metalelor şi pietrelor preţioase).

    (2) Nu sunt considerate bunuri second-hand în sensul art. 152² alin. (1) lit. d) din Codul fiscal:

    a) aurul, argintul şi platina ce pot fi folosite ca materie primă pentru producerea altor bunuri, fie pure, fie în aliaj cu alte metale şi prezentate sub formă de bare, plachete, lingouri, pulbere, foiţe, folie, tuburi, sârmă sau în orice alt mod;

    b) aurul de investiţii conform definiţiei prevăzute la art. 152³ alin. (1) din Codul fiscal;

    c) monedele din argint sau platină care nu constituie obiecte de colecţie în sensul art. 152² alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

    d) reziduuri de obiecte vechi formate din metale preţioase recuperate în scopul topirii şi refolosirii ca materii prime;

    e) pietrele preţioase şi semipreţioase şi perlele, indiferent dacă sunt sau nu tăiate, sparte în lungul fibrei, gradate sau şlefuite însă nu pe fir, montate sau fixate, ce pot fi utilizate pentru producerea de bijuterii clasice şi fantezie, obiecte de aurărie şi argintărie şi similare;

    f) bunurile vechi reparate sau restaurate astfel încât nu se pot deosebi de bunuri noi similare;

    g) bunurile vechi care au suferit înainte de revânzare o astfel de transformare încât la revânzare nu mai este posibilă nicio identificare cu bunul în starea iniţială de la data achiziţiei;

    h) bunurile care se consumă la prima utilizare;

    i) bunurile ce nu mai pot fi refolosite în niciun fel.

    (3) Opţiunea prevăzută la art. 152² alin. (3) din Codul fiscal:

    a) se exercită pentru toate categoriile de bunuri prevăzute la respectivul alineat;

    b) se notifică organului fiscal competent şi rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie a celui de-al doilea an calendaristic următor exercitării opţiunii.

    (4) În scopul aplicării art. 152² alin. (13) şi (14) din Codul fiscal:

    a) baza de impozitare pentru livrările de bunuri cărora li se aplică aceeaşi cotă de taxă este diferenţa dintre totalul marjei de profit realizate de persoana impozabilă revânzătoare şi valoarea taxei aferente marjei respective;

    b) totalul marjei profitului pentru o perioadă fiscală, alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, va fi egal cu diferenţa dintre:

    1. suma totală, egală cu preţurile de vânzare totale stabilite conform art. 152² alin. (1) lit. g) pct. 1 din Codul fiscal, a livrărilor de bunuri supuse regimului special efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă; şi

    2. suma totală, egală cu preţurile de cumpărare totale stabilite conform art. 152² alin. (1) lit. g) pct. 2 din Codul fiscal, a achiziţiilor de bunuri prevăzute la art. 152² alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă;

    c) totalul marjei profitului pentru ultima perioadă fiscală a anului calendaristic va fi egal cu diferenţa dintre:

    1. suma totală, egală cu preţurile de vânzare totale stabilite conform art. 152² alin. (1) lit. g) pct. 1 din Codul fiscal, a livrărilor de bunuri supuse regimului special efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în acea perioadă; şi

    2. suma totală, egală cu preţurile de cumpărare totale stabilite conform art. 152² alin. (1) lit. g) pct. 2 din Codul fiscal, a achiziţiilor de bunuri prevăzute la art. 152² alin. (2) şi (3) din Codul fiscal, efectuate de persoana impozabilă revânzătoare în regim special în anul respectiv, plus valoarea totală a bunurilor aflate în stoc la începutul anului calendaristic, minus valoarea totală a bunurilor aflate în stoc la sfârşitul anului calendaristic, plus valoarea marjelor de profit, pozitive sau negative, deja declarate pentru perioadele fiscale anterioare ale anului respectiv.

    (5) În cazul în care totalul marjei profitului pentru o perioadă fiscală, alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, este negativă, marja se reportează pe perioada fiscală următoare prin înregistrarea acestei marje negative ca atare în jurnalul special prevăzut la alin. (7).

    (6) În cazul în care totalul marjei profitului pentru ultima perioadă fiscală a anului calendaristic este negativă, marja nu poate fi reportată pentru anul calendaristic următor.

    (7) În scopul aplicării art. 152² alin. (13) şi (14) din Codul fiscal, persoana impozabilă revânzătoare va îndeplini următoarele obligaţii:

    a) va ţine un jurnal special de cumpărări în care se înscriu toate bunurile supuse regimului special;

    b) va ţine un jurnal special de vânzări în care se înscriu toate bunurile livrate în regim special;

    c) va ţine un registru comparativ care permite să se stabilească, la finele fiecărei perioade fiscale, alta decât ultima perioadă fiscală a anului calendaristic, totalul bazei de impozitare pentru livrările efectuate în respectiva perioadă fiscală şi, după caz, taxa colectată;

    d) va ţine evidenţa separată pentru stocurile de bunuri supuse regimului special;

    e) va emite o factură prin autofacturare către fiecare furnizor de la care achiziţionează bunuri supuse regimului special şi care nu este obligat să emită o factură. La factură se anexează declaraţia furnizorului care confirmă că acesta nu a beneficiat de nicio scutire sau rambursare a taxei pentru cumpărarea, importul sau achiziţia intracomunitară de bunuri livrate de persoana impozabilă revânzătoare. Factura emisă prin autofacturare trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

    1. numărul de ordine şi data emiterii facturii;

    2. data achiziţiei şi numărul cu care a fost înregistrată în jurnalul special de cumpărări prevăzut la lit. a) sau data primirii bunurilor;

    3. numele şi adresa părţilor;

    4. Codul de înregistrare în scopuri de TVA al persoanei impozabile revânzătoare;

    5. descrierea şi cantitatea de bunuri cumpărate sau primite;

    6. preţul de cumpărare, care se înscrie în factură la momentul cumpărării pentru bunurile în regim de consignaţie.

    (8) O întreprindere mică care livrează bunuri unei persoane impozabile revânzătoare, conform art. 152² alin. (2) lit. c) din Codul fiscal, va menţiona în factura emisă că livrarea în cauză se referă la bunurile prevăzute la art. 152² alin. (1) lit. a)-d) din Codul fiscal şi că aceste bunuri au fost utilizate de întreprinderea mică ca active corporale fixe, aşa cum sunt acestea definite la art. 125¹ alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal.

    (9) În scopul aplicării art. 152² alin. (15) din Codul fiscal, baza de impozitare pentru livrările de bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie sau antichităţi, efectuate de un organizator de vânzări prin licitaţie publică, acţionând în nume propriu în cadrul unui contract de comision la vânzare în contul persoanei prevăzute la art. 152² alin. (2) lit. a)-d) din Codul fiscal, este constituită din suma totală facturată conform alin. (11) cumpărătorului de către organizatorul vânzării prin licitaţie publică, din care se scad următoarele:

    1. suma netă de plată sau plătită de organizatorul vânzării prin licitaţie publică comitentului său, stabilită conform alin. (10); şi

    2. suma taxei colectate de organizatorul vânzării prin licitaţie publică pentru livrarea sa.

    (10) Suma netă de plată sau plătită de organizatorul vânzării prin licitaţie publică comitentului său va fi egală cu diferenţa dintre:

    a) preţul bunurilor la licitaţia publică; şi

    b) valoarea comisionului, inclusiv taxa aferentă, obţinut sau care va fi obţinut de organizatorul vânzării prin licitaţie publică de la comitentul său, în cadrul contractului de comision la vânzare.

    (11) Organizatorul vânzării prin licitaţie publică trebuie să emită cumpărătorului o factură sau, după caz, bonurile fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu trebuie să menţioneze separat valoarea taxei, dar care trebuie să menţioneze următoarele informaţii:

    a) preţul bunurilor vândute la licitaţie;

    b) impozitele, taxele şi alte sume de plată;

    c) cheltuielile accesorii cum ar fi comisionul, cheltuielile de ambalare, transport şi asigurare, percepute de organizator de la cumpărătorul de bunuri.

    (12) Organizatorul vânzării prin licitaţie publică căruia i-au fost transmise bunuri în cadrul unui contract de comision la vânzare trebuie să emită un document către comitentul său, care trebuie să indice valoarea tranzacţiei, adică preţul bunurilor la licitaţie, fără a cuprinde valoarea comisionului obţinut sau ce va fi obţinut de la comitent şi pe baza căreia comitentul, atunci când este persoană impozabilă, trebuie să emită factura organizatorului vânzării prin licitaţie publică conform art. 155 alin. (1) din Codul fiscal, sau care va servi drept factură pentru orice alte persoane decât cele impozabile înregistrate conform art. 153 din Codul fiscal.

    (13) Organizatorii de vânzări prin licitaţie publică care livrează bunuri în condiţiile prevăzute la alin. (9) trebuie să evidenţieze în conturile de terţi (Debitori/Creditori diverşi) sumele obţinute sau ce vor fi obţinute de la cumpărătorul de bunuri şi suma plătită sau de plată vânzătorului de bunuri. Aceste sume trebuie justificate corespunzător cu documente.

    (14) Livrarea de bunuri către o persoană impozabilă care este organizator de vânzări prin licitaţie publică va fi considerată ca fiind efectuată când vânzarea respectivelor bunuri prin licitaţie publică este efectuată. Prin excepţie, în situaţia în care o licitaţie publică are loc pe parcursul mai multor zile, livrarea tuturor bunurilor vândute pe parcursul acelei licitaţii publice se consideră a fi efectuată în ultima zi a licitaţiei în cauză."

   49. Punctul 66 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA

    Art. 153. - (1) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi realizează sau intenţionează să realizeze o activitate economică ce implică operaţiuni taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, denumită în continuare înregistrare normală în scopuri de taxă, după cum urmează:

    a) înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, în următoarele cazuri:

    1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), cu privire la regimul special de scutire pentru întreprinderile mici;

    2. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

    b) dacă în cursul unui an calendaristic atinge sau depăşeşte plafonul de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit acest plafon;

    c) dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire prevăzut la art. 152 alin. (1), dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

    d) dacă efectuează operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3).

    (2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României, dar este stabilită în România printr-un sediu fix conform art. 125¹ alin. (2) lit. b), este obligată să solicite înregistrarea în scopuri de TVA în România, astfel:

    a) înaintea primirii serviciilor, în situaţia în care urmează să primească pentru sediul fix din România servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2), dacă serviciile sunt prestate de o persoană impozabilă care este stabilită în sensul art. 125¹ alin. (2) în alt stat membru;

    b) înainte de prestarea serviciilor, în situaţia în care urmează să presteze serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2) de la sediul fix din România pentru un beneficiar persoană impozabilă stabilită în sensul art. 125¹ alin. (2) în alt stat membru care are obligaţia de a plăti TVA în alt stat membru, conform echivalentului din legislaţia statului membru respectiv al art. 150 alin. (2);

    c) înainte de realizarea unor activităţi economice de la respectivul sediu fix în condiţiile stabilite la art. 125¹ alin. (2) lit. b) şi c) care implică:

    1. livrări de bunuri taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere, inclusiv livrări intracomunitare scutite de TVA conform art. 143 alin. (2);

    2. prestări de servicii taxabile şi/sau scutite de taxa pe valoarea adăugată cu drept de deducere, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi b);

    3. operaţiuni scutite de taxă şi optează pentru taxarea acestora, conform art. 141 alin. (3);

    4. achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile.

    (3) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile persoanei tratate ca persoană impozabilă numai pentru că efectuează ocazional livrări intracomunitare de mijloace de transport noi.

    (4) O persoană impozabilă care nu este stabilită în România conform art. 125¹ alin. (2), şi nici înregistrată în scopuri de TVA în România conform art. 153, va solicita înregistrarea în scopuri de TVA la organele fiscale competente pentru operaţiuni realizate pe teritoriul României care dau drept de deducere a taxei, înainte de efectuarea respectivelor operaţiuni, cu excepţia situaţiilor în care persoana obligată la plata taxei este beneficiarul, conform art. 150 alin. (2)-(6). Nu sunt obligate să se înregistreze în România conform acestui articol persoanele stabilite în afara Comunităţii care efectuează servicii electronice către persoane neimpozabile din România şi care sunt înregistrate într-un alt stat membru, conform regimului special pentru servicii electronice, pentru toate serviciile electronice prestate în Comunitate.

    (5) Va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform acestui articol, înainte de realizarea operaţiunilor, persoana impozabilă nestabilită în România şi neînregistrată în scopuri de TVA în România, care intenţionează:

    a) să efectueze o achiziţie intracomunitară de bunuri pentru care este obligată la plata taxei conform art. 151; sau

    b) să efectueze o livrare intracomunitară de bunuri scutită de taxă.

    (6) Persoana impozabilă stabilită în Comunitate, dar nu în România, care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România, poate, în condiţiile stabilite prin norme, să îşi îndeplinească această obligaţie prin desemnarea unui reprezentant fiscal. Persoana impozabilă nestabilită în Comunitate care are obligaţia să se înregistreze în scopuri de TVA în România este obligată, în condiţiile stabilite prin norme, să se înregistreze prin desemnarea unui reprezentant fiscal.

    (7) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate să solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5).

    (8) În cazul în care o persoană este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile alin. (1), (2), (4) sau (5), şi nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

    (9) Organele fiscale competente pot anula înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol, dacă, potrivit prevederilor prezentului titlu, persoana nu era obligată să solicite înregistrarea sau nu avea dreptul să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol. De asemenea, organele fiscale competente pot anula din oficiu înregistrarea unei persoane în scopuri de TVA, conform prezentului articol, în cazul persoanelor impozabile care figurează în lista contribuabililor declaraţi inactivi potrivit art. 11, precum şi a persoanelor impozabile în inactivitate temporară, înscrisă în Registrul Comerţului, potrivit legii. Procedura de scoatere din evidenţă este stabilită prin normele procedurale în vigoare. După anularea înregistrării în scopuri de TVA persoanele impozabile pot solicita înregistrarea în scopuri de TVA numai dacă încetează situaţia care a condus la scoaterea din evidenţă.

    (10) Persoana înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente cu privire la modificările informaţiilor declarate în cererea de înregistrare sau furnizate prin altă metodă organului fiscal competent, în legătură cu înregistrarea sa, sau care apar în certificatul de înregistrare în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente.

    (11) În cazul încetării desfăşurării de operaţiuni care dau drept de deducere a taxei sau în cazul încetării activităţii sale economice, orice persoană înregistrată conform prezentului articol va anunţa în scris organele fiscale competente în termen de 15 zile de la producerea oricăruia dintre aceste evenimente în scopul scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA. Prin norme procedurale se stabilesc data de la care are loc scoaterea din evidenţă şi procedura aplicabilă.

 

    Norme metodologice:

    66. (1) În cazul în care o persoană este obligată să solicite înregistrarea în condiţiile art. 153 alin. (1), (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane se va considera valabilă începând cu:

    a) data comunicării certificatului de înregistrare, în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. a), alin. (2), (4) şi (5) din Codul fiscal;

    b) prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă optează pentru aplicarea regimului normal de taxă în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal;

    c) prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă solicită înregistrarea în cazurile prevăzute la art. 153 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal;

    d) prima zi a lunii următoare celei în care s-a comunicat persoanei impozabile actul administrativ de înregistrare, în cazul prevăzut la art. 153 alin. (8) din Codul fiscal.

    (2) În aplicarea art. 153 alin. (1) din Codul fiscal, activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenţionează să efectueze o astfel de activitate. Intenţia persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii unei activităţi economice.

    (3) Instituţiilor publice care solicită înregistrarea în scopuri de TVA sau sunt înregistrate din oficiu, conform art. 153 alin. (8) din Codul fiscal, li se va atribui un cod de înregistrare în scopuri de TVA numai pentru partea din structura/activitatea pentru care au calitatea de persoană impozabilă, în conformitate cu prevederile art. 127 din Codul fiscal, în timp ce pentru activităţile pentru care nu au calitatea de persoană impozabilă, respectiv pentru partea din structură prin care desfăşoară numai activităţi în calitate de autoritate publică, li se va atribui un cod de înregistrare fiscală distinct. Instituţiilor publice care desfăşoară numai activităţi pentru care au calitatea de persoană impozabilă, respectiv operaţiuni taxabile, scutite fără drept de deducere conform art. 141 din Codul fiscal sau scutite cu drept de deducere conform art. 143, 144, 144¹ din Codul fiscal, şi solicită înregistrarea în scopuri de TVA, sau sunt înregistrate din oficiu, conform art. 153 alin. (8) din Codul fiscal, li se va atribui un singur cod de înregistrare în scopuri de TVA. După atribuirea Codului de înregistrare în scopuri de TVA, acesta va fi valabil pentru orice alte operaţiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, pe care le va realiza ulterior. Orice instituţie publică căreia i s-a atribuit un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, va fi considerată persoană impozabilă conform art. 133 alin. (1) din Codul fiscal, dar numai în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării serviciilor conform art. 133 din Codul fiscal.

    (4) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi care are pe teritoriul României sucursale şi alte sedii secundare, fără personalitate juridică, va fi identificată printr-un singur cod de înregistrare în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal.

    (5) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi este stabilită în România printr-unul sau mai multe sedii fixe fără personalitate juridică, conform art. 125¹ alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, va fi identificată printr-un singur cod de înregistrare în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal. În acest scop persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României va desemna unul din sediile fixe aflate pe teritoriul României care să depună decontul de taxă şi să fie responsabil pentru toate obligaţiile în scopuri de TVA, conform acestui titlu, ale tuturor sediilor fixe stabilite în România ale persoanei impozabile. Sediul fix este întotdeauna o structură fără personalitate juridică şi poate fi, de exemplu, o sucursală, un birou de vânzări, un depozit, care trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 125¹ alin. (2) lit. b) din Codul fiscal.

    (6) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în afara României şi nu este stabilită prin sediul/sedii fixe în România este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România pentru operaţiunile prevăzute la art. 153 alin. (4) şi (5) din Codul fiscal. În cazul operaţiunilor prevăzute la art. 153 alin. (4) din Codul fiscal, organul fiscal competent nu va înregistra în scopuri de TVA persoana impozabilă nestabilită în România dacă urmează să realizeze în România numai operaţiuni pentru care potrivit prevederilor art. 150 alin. (2)-(6) din Codul fiscal beneficiarul este persoana obligată la plata TVA. În scopul înregistrării persoana impozabilă nestabilită în România trebuie să furnizeze o declaraţie pe propria răspundere organului fiscal competent în care să menţioneze că va realiza în România operaţiuni taxabile pentru care este persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal şi/sau că urmează să desfăşoare operaţiuni scutite cu drept de deducere, cu excepţia serviciilor de transport şi a serviciilor auxiliare acestora, scutite în temeiul art. 143 alin. (1) lit. c)-f), h)-m), art. 144 alin. (1) lit. c) şi art. 144¹ din Codul fiscal pentru care înregistrarea este opţională. Pe lângă declaraţia pe propria răspundere vor fi prezentate contractele sau comenzile din care rezultă aceste informaţii. În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România solicită înregistrarea conform art. 153 alin. (5) din Codul fiscal, va trebui să prezinte contractele/comenzile în baza cărora urmează să efectueze livrări şi/sau achiziţii intracomunitare care au locul în România.

    (7) Persoana impozabilă nestabilită în România se va înregistra la autoritatea fiscală competentă, după cum urmează:

    a) fie direct, fie prin desemnarea unui reprezentant fiscal, dacă persoana este stabilită în spaţiul comunitar. În cazul înregistrării directe, această persoană va declara adresa din România la care pot fi examinate toate evidenţele şi documentele ce trebuie păstrate în conformitate cu prevederile acestui titlu;

    b) prin desemnarea unui reprezentant fiscal, dacă persoana nu este stabilită în spaţiul comunitar.

    (8) Dacă ulterior înregistrării directe în scopuri de taxă conform alin. (7) lit. a), persoana impozabilă nestabilită în România va fi stabilită în România printr-un sediu fix, inclusiv o sucursală, organele fiscale competente nu vor atribui un alt cod de înregistrare în scopuri de taxă, fiind păstrat Codul de înregistrare în scopuri de taxă acordat iniţial.

    (9) În cazul persoanelor impozabile care au sediul activităţii economice în afara României şi care se înregistrează în scopuri de taxă conform art. 153 alin. (2) prin sedii fixe, altele decât sucursalele, şi ulterior vor înfiinţa sucursale în România, organele fiscale competente nu vor atribui un alt cod de înregistrare în scopuri de taxă, fiind păstrat Codul de înregistrare în scopuri de taxă acordat iniţial.

    (10) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi care ulterior înregistrării respective desfăşoară exclusiv operaţiuni ce nu dau dreptul la deducere va solicita anularea înregistrării în termen de 15 zile de la încheierea lunii în care se desfăşoară exclusiv operaţiuni fără drept de deducere. Dovada faptului că persoana nu mai realizează operaţiuni cu drept de deducere trebuie să rezulte din obiectul de activitate şi, după caz, din declaraţia pe propria răspundere dată de împuternicitul legal al persoanei impozabile în cazul operaţiunilor scutite pentru care persoana impozabilă poate opta pentru taxare conform art. 141 alin. (3) din Codul fiscal.

    (11) Anularea înregistrării în scopuri de TVA se va efectua în prima zi a lunii următoare celei în care persoana impozabilă a solicitat anularea înregistrării conform art. 153 alin. (11) din Codul fiscal sau înregistrarea este anulată în condiţiile art. 153 alin. (9) din Codul fiscal.

    (12) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA şi care îşi încetează activitatea economică va solicita anularea înregistrării în scopuri de TVA în termen de 15 zile de la data documentelor ce evidenţiază acest fapt. Persoanele impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (5) din Codul fiscal pot solicita anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul în care nu mai realizează achiziţii sau livrări intracomunitare în România pentru care sunt obligate la plata taxei în România conform art. 151 din Codul fiscal. Persoanele impozabile care s-au înregistrat în România conform art. 153 alin. (4) din Codul fiscal pot solicita anularea înregistrării în scopuri de TVA în cazul în care nu mai realizează livrări de bunuri/prestări de servicii în România pentru care sunt obligate la plata taxei în România conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal. Anularea înregistrării în scopuri de TVA va fi valabilă din prima zi a lunii următoare celei în care s-a depus declaraţia de încetare a activităţii.

    (13) În situaţia în care art. 153 prevede că persoana impozabilă trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA anticipat, respectiv înainte de realizarea unei operaţiuni, dar această obligaţie este îndeplinită ulterior, organele fiscale vor înregistra persoana respectivă atunci când aceasta solicită înregistrarea, dacă între timp nu a fost înregistrată din oficiu. Pentru neînregistrarea anticipată prevăzută de lege, organele fiscale vor stabili consecinţele acesteia în conformitate cu prevederile prezentului titlu, precum şi ale Codului de procedură fiscală.

    (14) Organele fiscale competente vor înregistra din oficiu persoanele impozabile obligate să se înregistreze în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1), (2), (4) sau (5), şi care nu solicită înregistrarea, indiferent dacă sunt persoane care au sediul activităţii economice în România, un sediu fix în România sau sunt nestabilite în România."

   50. După punctul 66 se introduce un nou punct, punctul 66¹, cu următorul cuprins:

    "66¹. (1) Desemnarea reprezentantului fiscal se face pe bază de cerere depusă de persoana impozabilă nestabilită în România la organul fiscal competent la care reprezentantul propus este înregistrat în scopuri de TVA. Cererea trebuie însoţită de:

    a) declaraţia de începere a activităţii, care va cuprinde: data, volumul şi natura activităţii pe care o va desfăşura în România. Ulterior începerii activităţii, volumul şi natura activităţii pot fi modificate potrivit prevederilor contractuale, aceste modificări urmând a fi comunicate şi organului fiscal competent la care reprezentantul fiscal este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, conform art. 153 din Codul fiscal;

    b) copie de pe actul de constituire în străinătate al persoanei impozabile nestabilite în România;

    c) acceptul scris al persoanei propuse ca reprezentant fiscal, prin care aceasta se angajează să îndeplinească obligaţiile ce îi revin conform legii şi în care aceasta trebuie să precizeze natura operaţiunilor şi valoarea estimată a acestora.

    (2) Nu se admite decât un singur reprezentant fiscal pentru ansamblul operaţiunilor desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România. Nu se admite coexistenţa mai multor reprezentanţi fiscali cu angajamente limitate. Pot fi desemnate ca reprezentanţi fiscali orice persoane impozabile stabilite în România conform art. 125¹ alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal.

    (3) Organul fiscal competent verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, în termen de cel mult 30 de zile de la data primirii cererii, comunică decizia luată atât persoanei impozabile nestabilite în România, cât şi persoanei propuse ca reprezentant fiscal de aceasta. În cazul acceptării cererii, concomitent cu transmiterea deciziei de aprobare se indică şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal ca mandatar al persoanei impozabile, care trebuie să fie diferit de Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit pentru activitatea proprie a acestuia. În cazul respingerii cererii, decizia se comunică ambelor părţi, cu motivarea refuzului.

    (4) Reprezentantul fiscal, după ce a fost acceptat de organul fiscal competent, este angajat, din punctul de vedere al drepturilor şi obligaţiilor privind taxa pe valoarea adăugată, pentru toate operaţiunile efectuate în România de persoana impozabilă nestabilită în România atât timp cât durează mandatul său. În situaţia în care mandatul reprezentantului fiscal încetează înainte de sfârşitul perioadei în care, potrivit legii, persoana impozabilă nestabilită în România ar avea obligaţia plăţii taxei pe valoarea adăugată în România, aceasta este obligată fie să prelungească mandatul reprezentantului fiscal, fie să mandateze alt reprezentant fiscal pe perioada rămasă sau să se înregistreze conform art. 153 alin. (4) sau art. 153 alin. (5) din Codul fiscal, dacă este o persoană impozabilă stabilită în Comunitate. Operaţiunile efectuate de reprezentantul fiscal în numele persoanei impozabile nestabilite în România nu se evidenţiază în contabilitatea proprie a persoanei desemnate ca reprezentant fiscal. Prevederile art. 152 din Codul fiscal, cu privire la întreprinderile mici, nu sunt aplicabile persoanelor impozabile nestabilite în România.

    (5) Reprezentantul fiscal poate să renunţe la angajamentul asumat printr-o cerere adresată organului fiscal competent. În cerere trebuie să precizeze ultimul decont de taxă pe valoarea adăugată pe care îl va depune în această calitate şi să propună o dată ulterioară depunerii cererii când va lua sfârşit mandatul său. De asemenea, este obligat să precizeze dacă renunţarea la mandat se datorează încetării activităţii în România a persoanei impozabile nestabilite în România sau se datorează înregistrării directe în România, fără reprezentant fiscal, a persoanei impozabile stabilite în Comunitate pe care o reprezintă.

    (6) În cazul în care persoana impozabilă nestabilită în România îşi continuă activitatea economică în România, cererea poate fi acceptată numai dacă persoana impozabilă nestabilită în România a întocmit toate formalităţile necesare desemnării unui alt reprezentant fiscal, iar acest nou reprezentant fiscal a fost acceptat ca atare de către organul fiscal competent sau, după caz, în situaţia în care persoana impozabilă, dacă este stabilită în Comunitate, optează să se înregistreze în România fără să desemneze un reprezentant fiscal.

    (7) Persoana impozabilă nestabilită în România poate mandata reprezentantul fiscal să emită factura destinată beneficiarului său. Persoana impozabilă nestabilită în România sau, după caz, reprezentantul fiscal emite factura pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii efectuate de persoana impozabilă nestabilită în România, aplicând regimul de taxă corespunzător operaţiunilor respective, pe care o transmite beneficiarului. Prezentele norme metodologice nu instituie obligaţii privind moneda în care se fac decontările sau privind modalitatea în care se realizează decontările, respectiv prin reprezentantul fiscal sau direct între persoana impozabilă nestabilită în România şi clienţii/furnizorii acesteia.

    (8) Factura emisă de persoana impozabilă nestabilită în România trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, inclusiv denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 ale reprezentantului fiscal.

    (9) Reprezentantul fiscal depune decontul de taxă prevăzut la art. 156² pentru operaţiunile desfăşurate în România de persoana impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă, în care include şi facturile emise de persoana impozabilă nestabilită în România sub Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal conform art. 153 din Codul fiscal. În situaţia în care reprezentantul fiscal este mandatat de mai multe persoane impozabile stabilite în străinătate, trebuie să depună câte un decont de taxă pentru fiecare persoană impozabilă nestabilită în România pe care o reprezintă. Nu este permis reprezentantului fiscal să evidenţieze în decontul de taxă depus pentru activitatea proprie, pentru care este înregistrat în scopuri de TVA, operaţiunile desfăşurate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, pentru care depune un decont de taxă separat.

    (10) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente achiziţiilor efectuate în numele persoanei impozabile nestabilite în România, reprezentantul fiscal trebuie să deţină documentele prevăzute de lege.

    (11) Orice persoană stabilită printr-un sediu fix în România, conform prevederilor art. 125¹ alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, nu mai poate să îşi desemneze un reprezentant fiscal în România. Această persoană se înregistrează în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal la organul fiscal competent.

    (12) Dacă ulterior desemnării unui reprezentant fiscal persoana impozabilă nestabilită în România va avea unul sau mai multe sedii fixe pe teritoriul României în conformitate cu prevederile art. 125¹ alin. (2) lit. b) din Codul fiscal, Codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit reprezentantului fiscal este preluat de persoana impozabilă care devine înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, ca persoană stabilită în România. Suma negativă de taxă sau taxa de plată din ultimul decont de taxă depus de reprezentantul fiscal este preluată de persoana impozabilă care a devenit stabilită în România. Din punct de vedere al taxei operaţiunile realizate prin reprezentant fiscal sunt operaţiuni aparţinând persoanei impozabile care iniţial nu a fost stabilită în România, iar ulterior a devenit stabilită în România prin sediu fix."

   51. Punctul 67 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Înregistrarea în scopuri de TVA a altor persoane care efectuează achiziţii intracomunitare sau pentru servicii

    Art. 153¹. - (1) Are obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform prezentului articol:

    a) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România, neînregistrate şi care nu au obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu sunt deja înregistrate conform lit. b) sau c) sau alin. (2), care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, înainte de efectuarea achiziţiei intracomunitare, dacă valoarea achiziţiei intracomunitare respective depăşeşte plafonul pentru achiziţii intracomunitare în anul calendaristic în care are loc achiziţia intracomunitară;

    b) persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, neînregistrată şi care nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153, şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau c) sau a alin. (2), dacă prestează servicii care au locul în alt stat membru, pentru care beneficiarul serviciului este persoana obligată la plata taxei conform echivalentului din legislaţia altui stat membru al art. 150 alin. (2), înainte de prestarea serviciului;

    c) persoana impozabilă care îşi are stabilit sediul activităţii economice în România, care nu este înregistrată şi nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153 şi care nu este deja înregistrată conform lit. a) sau b) sau a alin. (2), dacă primeşte de la un prestator, persoană impozabilă stabilită în alt stat membru, servicii pentru care este obligată la plata taxei în România conform art. 150 alin. (2), înaintea primirii serviciilor respective.

    (2) Persoana impozabilă care are sediul activităţii economice în România, dacă nu este înregistrată şi nu este obligată să se înregistreze conform art. 153, şi persoana juridică neimpozabilă stabilită în România pot solicita să se înregistreze, conform prezentului articol, în cazul în care realizează achiziţii intracomunitare, conform art. 126 alin. (6).

    (3) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, orice persoană care solicită înregistrarea, conform alin. (1) sau (2).

    (4) Dacă persoana obligată să se înregistreze în scopuri de TVA, în condiţiile alin. (1), nu solicită înregistrarea, organele fiscale competente vor înregistra persoana respectivă din oficiu.

    (5) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (1) lit. a) poate solicita anularea înregistrării sale oricând, după expirarea anului calendaristic următor celui în care a fost înregistrată, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care face solicitarea sau în anul calendaristic anterior şi dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).

    (6) Persoana înregistrată în scopuri de TVA conform alin. (2) poate solicita anularea înregistrării oricând după expirarea a 2 ani calendaristici care urmează anului în care a optat pentru înregistrare, dacă valoarea achiziţiilor sale intracomunitare nu a depăşit plafonul de achiziţii în anul în care depune această solicitare sau în anul calendaristic anterior, dacă nu şi-a exercitat opţiunea conform alin. (7).

    (7) Dacă după expirarea anului calendaristic prevăzut la alin. (5) sau a celor 2 ani calendaristici prevăzuţi la alin. (6), care urmează celui în care s-a efectuat înregistrarea, persoana impozabilă efectuează o achiziţie intracomunitară în baza Codului de înregistrare în scopuri de TVA, obţinut conform prezentului articol, se consideră că persoana a optat conform art. 126 alin. (6), cu excepţia cazului în care a depăşit plafonul de achiziţii intracomunitare.

    (8) Persoana înregistrată conform alin. (1) lit. b) şi c) poate solicita anularea înregistrării sale oricând după expirarea anului calendaristic în care a fost înregistrată, cu excepţia situaţiei în care trebuie să rămână înregistrată conform alin. (5)-(7).

    (9) Organele fiscale competente vor anula înregistrarea unei persoane, conform prezentului articol, dacă:

    a) persoana respectivă este înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153; sau

    b) persoana respectivă are dreptul la anularea înregistrării în scopuri de TVA, conform prezentului articol, şi solicită anularea conform alin. (5), (6) şi (8).

    (10) Înregistrarea în scopuri de TVA conform prezentului articol nu conferă persoanei impozabile calitatea de persoană înregistrată normal în scopuri de TVA, acest cod fiind utilizat numai pentru achiziţii intracomunitare sau pentru serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), primite de la persoane impozabile stabilite în alt stat membru sau prestate către persoane impozabile stabilite în alt stat membru.

    (11) Prevederile art. 153 alin. (9) se aplică corespunzător şi pentru persoanele înregistrate în scopuri de TVA conform prezentului articol.

 

    Norme metodologice:

    67. (1) Au obligaţia să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153¹ din Codul fiscal numai persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România.

    (2) Persoanele impozabile prevăzute la art. 126 alin. (4) din Codul fiscal sunt obligate să solicite înregistrarea în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare de bunuri conform art. 153¹ alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, dacă depăşesc plafonul pentru achiziţii intracomunitare de 10.000 Euro stabilit conform pct. 2 alin. (5)-(7). În cazul în care o persoană este obligată să solicite înregistrarea în condiţiile art. 153¹ alin. (1) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane conform acestui articol va fi considerată valabilă de la data solicitării înregistrării.

    (3) În situaţia în care obligaţia înregistrării în scopuri de TVA conform art. 153¹ alin. (1) lit. b) sau c) din Codul fiscal revine unei persoane impozabile care realizează achiziţii intracomunitare de bunuri care nu sunt impozabile în România conform art. 126 alin. (4) lit. b) din Codul fiscal, respectiva persoană poate aplica regulile referitoare la plafonul pentru achiziţii intracomunitare şi după înregistrare, până la depăşirea respectivului plafon. În acest scop nu va comunica Codul de înregistrare în scopuri de TVA furnizorilor săi din alte state membre.

    (4) Înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153¹ alin. (1) lit. b) şi c) din Codul fiscal se solicită numai de persoanele care nu sunt deja înregistrate conform art. 153 din Codul fiscal sau pentru achiziţiile intracomunitare de bunuri conform art. 153¹ alin. (1) lit. a) din Codul fiscal şi numai în cazul serviciilor intracomunitare pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, sau echivalentul acestui articol din legislaţia altui stat membru, altele decât cele scutite de taxă. Înregistrarea respectivei persoane conform acestui articol va fi considerată valabilă de la data solicitării înregistrării. Nu se va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153¹ din Codul fiscal dacă serviciile se încadrează pe oricare din prevederile art. 133 alin. (3)-(7) din Codul fiscal. De asemenea nu se va solicita înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153¹ din Codul fiscal în cazul serviciilor pentru care se aplică prevederile art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, dar nu sunt servicii intracomunitare, respectiv sunt prestate de o persoană impozabilă din România către o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii, sau sunt prestate de o persoană impozabilă stabilită în afara Comunităţii în beneficiul unei persoane impozabile stabilite în România.

    (5) În cazul în care o persoană solicită înregistrarea în scopuri de TVA în condiţiile art. 153¹ alin. (2) din Codul fiscal, respectiv prin opţiunea de a aplica regimul general prevăzut la art. 126 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane conform acestui articol va fi considerată valabilă de la data solicitării înregistrării.

    (6) În cazul în care o persoană solicită anularea înregistrării în condiţiile art. 153¹ alin. (5), (6) sau (8) din Codul fiscal, înregistrarea respectivei persoane se va considera anulată din prima zi a anului calendaristic în care se face cererea de anulare.

    (7) Persoanele înregistrate conform art. 153¹ din Codul fiscal nu pot comunica acest cod pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate către alte persoane, acesta fiind comunicat altor persoane numai pentru achiziţii intracomunitare de bunuri, pentru prestări de servicii intracomunitare şi pentru achiziţii de servicii intracomunitare.

    (8) Persoana impozabilă sau persoana juridică neimpozabilă care nu este înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, şi care efectuează achiziţii intracomunitare de bunuri accizabile, nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153¹ din Codul fiscal, pentru plata taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

    (9) Orice persoană care efectuează achiziţii intracomunitare de mijloace noi de transport, care nu este înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal, nu are obligaţia să se înregistreze conform art. 153¹ din Codul fiscal, pentru plata taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

    (10) Prevederile prezentelor norme se completează cu prevederile pct. 2.

    (11) Instituţiile publice care sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, pentru întreaga activitate sau numai pentru parte din structură, nu vor solicita înregistrarea conform art. 153¹ din Codul fiscal. Pentru toate achiziţiile intracomunitare de bunuri, pentru prestările de servicii intracomunitare şi pentru achiziţiile de servicii intracomunitare, vor comunica Codul de înregistrare în scopuri de TVA acordat conform art. 153, indiferent dacă achiziţiile sunt destinate utilizării pentru activitatea desfăşurată în calitate de autoritate publică, pentru care instituţia publică nu are calitatea de persoană impozabilă, sau pentru activităţi pentru care instituţia publică are calitatea de persoană impozabilă. Orice instituţie publică căreia i s-a atribuit un cod de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153¹ din Codul fiscal, va fi considerată persoană impozabilă conform art. 133 alin. (1) din Codul fiscal, dar numai în ceea ce priveşte stabilirea locului prestării serviciilor conform art. 133 din Codul fiscal."

   52. Punctul 68 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Prevederi generale referitoare la înregistrare

    Art. 154. - (1) Codul de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit conform art. 153 şi 153¹, are prefixul «RO», conform Standardului internaţional ISO 3166 - alpha 2.

    (2) Anularea înregistrării în scopuri de TVA a unei persoane nu o exonerează de răspunderea care îi revine, conform prezentului titlu, pentru orice acţiune anterioară datei anulării şi de obligaţia de a solicita înregistrarea în condiţiile prezentului titlu.

    (3) Prin norme se stabilesc cazurile în care persoanele nestabilite în România care sunt obligate la plata TVA în România, conform art. 150 alin. (1), pot fi scutite de înregistrarea în scopuri de TVA în România.

    (4) Persoanele înregistrate:

    a) conform art. 153, vor comunica Codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienţilor;

    b) conform art. 153¹, vor comunica Codul de înregistrare în scopuri de TVA:

    1) furnizorului/prestatorului, atunci când au obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2)-(6) şi art. 151;

    2) beneficiarului, persoană impozabilă din alt stat membru, către care prestează servicii pentru care acesta este obligat la plata taxei conform echivalentului din alt stat membru al art. 150 alin. (2).

 

    Norme metodologice:

    68. (1) În sensul art. 154. alin. (3) din Codul fiscal, persoana impozabilă nestabilită în România care este obligată la plata TVA în România conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal poate fi scutită de obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în următoarele situaţii:

    a) când efectuează în România servicii prestate ocazional, dacă aceste operaţiuni nu sunt precedate de achiziţii intracomunitare de bunuri efectuate în România;

    b) când efectuează în România livrări ocazionale de bunuri, cu excepţia:

    1. vânzărilor la distanţă;

    2. livrărilor de bunuri precedate de achiziţii intracomunitare de bunuri în România;

    (2) În sensul alin. (1) lit. a) şi b), livrările de bunuri şi prestările de servicii sunt considerate ocazionale dacă sunt realizate o singură dată în cursul unui an.

    (3) Persoanele nestabilite în România sunt obligate să facă plata taxei datorate în România în condiţiile prevăzute la art. 157 alin. (6) din Codul fiscal."

   53. Punctul 69 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "69. (1) Prevederile art. 155 alin. (1) din Codul fiscal se aplică şi pentru situaţiile prevăzute la art. 132 alin. (3) din Codul fiscal.

    (2) Persoana impozabilă care efectuează o livrare de bunuri sau o prestare de servicii scutită fără drept de deducere a taxei, conform art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul fiscal, nu are obligaţia întocmirii unei facturi, dar operaţiunile vor fi consemnate în documente potrivit legislaţiei contabile. Emiterea facturii nu este interzisă fiind opţiunea persoanei impozabile de a factura operaţiunile respective. În situaţia în care factura este emisă, aceasta trebuie să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

    (3) Regularizarea facturilor emise de către furnizori/prestatori pentru avansuri, sau în cazul emiterii de facturi parţiale pentru livrări de bunuri sau prestări de servicii, se realizează prin stornarea facturii de avans la data emiterii facturii pentru contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Stornarea se poate face separat sau pe aceeaşi factură pe care se evidenţiază contravaloarea integrală a livrării de bunuri şi/sau prestării de servicii. Pe factura emisă se va face o referire la facturile de avans sau facturile parţiale emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi pentru aceeaşi operaţiune, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5) lit. n) din Codul fiscal. În cazul operaţiunilor pentru care baza impozabilă este stabilită în valută, la regularizare se vor avea în vedere prevederile art. 139¹ din Codul fiscal şi pct. 22. Nu se impune regularizarea de către beneficiarul care are obligaţia plăţii taxei, conform art. 150 alin. (2)-(6), art. 151 sau art. 151¹ din Codul fiscal, în cazul facturilor de avans sau a facturilor parţiale emise de furnizorii de bunuri sau de prestatorii de servicii.

    (4) În cazul reducerilor de preţ acordate de producătorii/distribuitorii de bunuri potrivit prevederilor pct. 19 alin. (2), pe bază de cupoane valorice, facturile de reducere se întocmesc direct pe numele comercianţilor care au acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali, chiar dacă iniţial facturile de livrare a bunurilor pentru care se acordă aceste reduceri de preţ au fost emise de producători/distribuitori către diverşi intermediari cumpărători-revânzători. La rubrica «Cumpărător» se înscriu datele de identificare ale cumpărătorului care a acceptat cupoanele valorice de la consumatorii finali."

   54. Punctul 71 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (3) Persoana impozabilă va emite o factură, în termenul stabilit la alin. (1), pentru fiecare vânzare la distanţă pe care a efectuat-o, în condiţiile art. 132 alin. (2).

    (4) Persoana impozabilă va emite o autofactură în termenul stabilit la alin. (1), pentru fiecare transfer pe care l-a efectuat în alt stat membru, în condiţiile art. 128 alin. (10) şi pentru fiecare achiziţie intracomunitară efectuată în România în condiţiile stabilite la art. 130¹ alin. (2) lit. a).

 

    Norme metodologice:

    71. (1) Persoana înregistrată sau care ar fi fost obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Codul fiscal, este obligată să emită facturi prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal, pentru fiecare transfer pe care l-a efectuat în alt stat membru. Factura se emite numai în scopul taxei, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

    a) numărul facturii va fi un număr secvenţial acordat în baza uneia sau mai multor serii, care identifică în mod unic o factură;

    b) data emiterii;

    c) la rubrica furnizor, numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile, iar în cazul persoanei impozabile nestabilite în România, care şi-a desemnat un reprezentant fiscal în România, se va înscrie denumirea/numele persoanei care efectuează transferul, precum şi denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, ale reprezentantului fiscal;

    d) numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA acordat de autorităţile fiscale din alt stat membru persoanei impozabile care realizează transferul, la rubrica cumpărător;

    e) adresa exactă a locului din care au fost transferate bunurile, precum şi adresa exactă a locului în care au fost transferate bunurile;

    f) denumirea şi cantitatea bunurilor transferate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125¹ alin. (3) din Codul fiscal, în definirea bunurilor în cazul transferului de mijloace de transport noi;

    g) data la care au fost transferate bunurile;

    h) valoarea bunurilor transferate;

    (2) Persoana înregistrată sau care ar fi fost obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, conform art. 153 din Codul fiscal, este obligată să emită facturi prin autofacturare, potrivit prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul fiscal, pentru fiecare achiziţie intracomunitară de bunuri efectuată în România în condiţiile stabilite la art. 130¹ alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, respectiv care urmează unui transfer pe care l-a efectuat din alt stat membru. Autofactura nu se va emite în situaţia în care a fost emis un document pentru transferul realizat în alt stat membru şi care cuprinde cel puţin elementele menţionate la alin. (1), pe baza căruia se va înregistra achiziţia intracomunitară de bunuri în România. Factura se emite numai în scopul taxei, fiind obligatorie menţionarea următoarelor informaţii:

    a) numărul facturii va fi un număr secvenţial acordat în baza uneia sau mai multor serii, care identifică în mod unic o factură;

    b) data emiterii;

    c) la rubrica cumpărător, numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile, iar în cazul persoanei impozabile nestabilite în România, care şi-a desemnat un reprezentant fiscal în România, se va înscrie denumirea/numele persoanei care efectuează achiziţia intracomunitară de bunuri, precum şi denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, ale reprezentantului fiscal;

    d) numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA acordat de autorităţile fiscale din alt stat membru persoanei impozabile care realizează transferul, la rubrica furnizor;

    e) adresa exactă a locului din care au fost transferate bunurile din alt stat membru, precum şi adresa exactă din România în care au fost achiziţionate bunurile;

    f) denumirea şi cantitatea bunurilor achiziţionate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125¹ alin. (3) din Codul fiscal, în definirea bunurilor în cazul transferului de mijloace de transport noi;

    g) data la care au fost transferate bunurile din alt stat membru;

    h) valoarea bunurilor transferate;

    (3) Informaţiile din facturile emise prin autofacturare conform alin. (1) se înscriu în jurnalele pentru vânzări, iar cele emise conform alin. (2) se înscriu în jurnalul pentru cumpărări şi sunt preluate corespunzător în decontul de taxă prevăzut la art. 156² din Codul fiscal."

   55. Punctele 72 şi 73 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    (5) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

    a) numărul de ordine, în baza uneia sau mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

    b) data emiterii facturii;

    c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată diferă de data emiterii facturii;

    d) denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, Codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care emite factura;

    e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA conform art. 153 ale reprezentantului fiscal;

    f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi Codul de înregistrare în scopuri de TVA sau Codul de identificare fiscală ale beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă sau o persoană juridică neimpozabilă;

    g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi Codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;

    h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 125¹ alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

    i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor sau, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ;

    j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în lei, în funcţie de cotele taxei;

    k) în cazul în care nu se datorează taxa, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu sau din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri sau prestarea de servicii face obiectul unei scutiri sau a procedurii de taxare inversă;

    l) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, trimiterea la art. 152¹, la art. 306 din Directiva 112 sau orice altă referinţă care să indice faptul că a fost aplicat regimul special;

    m) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, trimiterea la art. 152², la art. 313, 326 ori 333 din Directiva 112 sau orice altă referinţă care să indice faptul că a fost aplicat unul dintre regimurile respective;

    n) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi sau documente pentru aceeaşi operaţiune.

    (6) Semnarea şi ştampilarea facturilor nu sunt obligatorii.

    (7) Prin derogare de la alin. (1) şi fără să contravină prevederilor alin. (3), persoana impozabilă este scutită de obligaţia emiterii facturii, pentru următoarele operaţiuni, cu excepţia cazului în care beneficiarul solicită factura:

    a) transportul persoanelor cu taximetre, precum şi transportul persoanelor pe baza biletelor de călătorie sau a abonamentelor;

    b) livrările de bunuri prin magazinele de comerţ cu amănuntul şi prestările de servicii către populaţie, consemnate în documente, fără nominalizarea cumpărătorului;

    c) Abrogat.

    (8) Prin norme se stabilesc condiţiile în care:

    a) se poate întocmi o factură centralizatoare pentru mai multe livrări separate de bunuri sau prestări separate de servicii;

    b) se pot emite facturi de către cumpărător sau client în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;

    c) se pot transmite facturi prin mijloace electronice;

    d) se pot emite facturi de către un terţ în numele şi în contul furnizorului/prestatorului;

    e) se pot păstra facturile într-un anumit loc.

 

    Norme metodologice:

    72. (1) Factura prevăzută la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal va fi întocmită în orice limbă oficială a statelor membre ale Uniunii Europene, dar la solicitarea organelor de inspecţie fiscală trebuie asigurată traducerea în limba română. Baza de impozitare poate fi înscrisă în valută, dar, dacă operaţiunea nu este scutită de taxă, suma taxei trebuie înscrisă şi în lei. Pentru înregistrarea în jurnalele de vânzări, baza impozabilă va fi convertită în lei, utilizând cursul de schimb prevăzut la art. 139¹ din Codul fiscal.

    (2) În situaţia în care denumirea bunurilor livrate/serviciilor prestate nu poate fi înscrisă pe o singură pagină, elementele prevăzute la art. 155 alin. (5), cu excepţia informaţiilor prevăzute la art. 155 alin. (5) lit. h)-m) din Codul fiscal, se înscriu numai pe prima pagină a facturii. În această situaţie este obligatorie înscrierea pe prima pagină a facturii a numărului de pagini pe care le conţine factura şi a numărului total de poziţii cuprinse în factura respectivă. Pe facturile emise şi achitate prin numerar pe bază de bonuri fiscale emise conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, cu modificările ulterioare, nu este necesară menţionarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, fiind suficientă menţiunea «conform bon fiscal nr./data».

    (3) Potrivit prevederilor art. 155 alin. (5) lit. b) şi c) din Codul fiscal:

    a) dacă factura este emisă înainte de data livrării/prestării sau înainte de data încasării unui avans, pe factură se va menţiona numai data emiterii facturii;

    b) în cazul în care factura este emisă în data în care a avut loc livrarea/prestarea sau încasarea unui avans, pe factură se va menţiona numai data emiterii facturii, care este aceeaşi cu data livrării/prestării sau încasării unui avans;

    c) în cazul în care factura este emisă ulterior datei livrării/prestării sau a încasării unui avans, pe factură se va menţiona atât data emiterii facturii, cât şi data livrării/prestării sau a încasării unui avans;

    (4) Prevederile art. 155 alin. (5) lit. f) din Codul fiscal referitoare la adresa furnizorului/prestatorului vor cuprinde cel puţin următoarele informaţii: localitatea, strada şi numărul. În cazul furnizorilor/prestatorilor cu sediul activităţii economice în România, care au sedii secundare fără personalitate juridică pe teritoriul României, pe facturile emise se va înscrie adresa sediului activităţii economice a persoanei juridice şi, opţional, se poate înscrie şi adresa sediului secundar prin care au fost livrate bunurile şi/sau au fost prestate serviciile. În cazul furnizorilor/ prestatorilor cu sediul activităţii economice în afara României, care au sedii fixe pe teritoriul României, pe facturile emise se va înscrie adresa sediului fix din România care a realizat livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii. Persoanele impozabile care au sediul activităţii economice în România şi au sedii fixe în alte state de la care livrează bunuri sau prestează servicii vor înscrie pe facturi adresa sediului fix prin care au fost realizate aceste operaţiuni.

    (5) Prevederile art. 155 alin. (5) lit. d) din Codul fiscal referitoare la adresa beneficiarului vor cuprinde cel puţin următoarele informaţii: localitatea, strada şi numărul. În cazul beneficiarilor cu sediul activităţii economice în România, care au sedii secundare fără personalitate juridică pe teritoriul României, pe facturile emise de furnizori/prestatori stabiliţi în România se va înscrie adresa persoanei juridice şi, opţional, se poate înscrie şi adresa sediului secundar către care au fost livrate bunurile şi/sau au fost prestate serviciile. În cazul beneficiarilor cu sediul activităţii economice în afara României, care au sedii fixe pe teritoriul României, pe facturile emise de furnizori/prestatori stabiliţi în România se va înscrie adresa sediului fix din România către care au fost livrate bunurile şi/sau au fost prestate serviciile. De asemenea, în cazul beneficiarilor cu sediul activităţii economice în afara României, care au sedii fixe în alt stat decât cel în care îşi au stabilit sediul activităţii economice, pe facturile emise de furnizori/prestatori stabiliţi în România se va înscrie adresa sediului fix din România către care au fost livrate bunurile şi/sau au fost prestate serviciile.

    (6) Prevederile art. 155 alin. (5) lit. n) din Codul fiscal cu privire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit facturi de avans sau facturi parţiale pentru aceeaşi operaţiune, se aplică atunci când se efectuează regularizările prevăzute la pct. 69 alin. (3).

    (7) În sensul art. 155 alin. (8) lit. a) din Codul fiscal, factura centralizatoare se poate întocmi dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

    a) să se refere la livrări de bunuri, inclusiv livrări intracomunitare, şi/sau prestări de servicii către acelaşi client, pentru care faptul generator al taxei ia naştere într-o perioadă ce nu depăşeşte o lună calendaristică;

    b) toate documentele emise la data livrării de bunuri sau prestării de servicii să fie obligatoriu anexate la factura centralizatoare.

    (8) În sensul art. 155 alin. (8) lit. b) din Codul fiscal, factura se poate întocmi de către cumpărătorul unui bun sau serviciu în următoarele condiţii:

    a) părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

    b) să existe o procedură scrisă de acceptare a facturii;

    c) cumpărătorul să fie stabilit în Comunitate şi înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal;

    d) atât furnizorul/prestatorul, în cazul în care este înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal, cât şi cumpărătorul să notifice prin scrisoare recomandată organului fiscal competent aplicarea acestei proceduri de facturare, cu cel puţin o lună calendaristică înainte de a o iniţia, şi să anexeze la notificare acordul şi procedura de acceptare prevăzute la lit. a) şi, respectiv, b);

    e) factura să fie emisă în numele şi în contul furnizorului/prestatorului de către cumpărător şi trimisă furnizorului/prestatorului;

    f) factura să cuprindă elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal;

    g) factura să fie înregistrată într-un jurnal special de vânzări de către furnizor/prestator, dacă este înregistrat în România conform art. 153 din Codul fiscal.

    73. (1) În sensul art. 155 alin. (8) lit. c) din Codul fiscal, se pot transmite facturi prin mijloace electronice în următoarele condiţii:

    a) pentru operaţiuni efectuate în România, inclusiv pentru livrări intracomunitare:

    1. părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

    2. să se garanteze autenticitatea sursei şi integritatea conţinutului facturii prin:

    (i) semnătură electronică, conform prevederilor Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică;

    (ii) schimbul electronic de date EDI definit la art. 2 din Recomandările Comisiei 1994/820/EC din 19 octombrie 1994 referitor la aspectele legale ale schimbului electronic de date;

    (iii) alte modalităţi de garantare a autenticităţii sursei şi integrităţii conţinutului facturii decât cele prevăzute la lit. (i) şi (ii), situaţie în care persoana care transmite facturi prin mijloace electronice va trebui să solicite confirmarea Direcţiei generale a tehnologiei informaţiei din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală că sunt îndeplinite condiţiile şi modalităţile de garantare a autenticităţii sursei şi integrităţii conţinutului facturii;

    3. să existe un document centralizator pe suport hârtie, cu evidenţa tuturor facturilor transmise prin schimbul electronic de date EDI într-o lună calendaristică de o persoană impozabilă înregistrată conform art. 153 din Codul fiscal sau a tuturor facturilor astfel primite într-o lună calendaristică de orice persoană obligată la plata taxei, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu este înregistrat conform art. 153 din Codul fiscal;

    b) pentru achiziţiile intracomunitare efectuate în România:

    1. părţile să încheie un acord prin care să se prevadă această procedură de facturare;

    2. să existe un document pe suport hârtie cu evidenţa tuturor facturilor primite prin schimbul electronic de date EDI într-o lună calendaristică de orice persoană impozabilă sau persoană juridică neimpozabilă înregistrată conform art. 153¹ din Codul fiscal;

    (2) În sensul alin. (1) lit. b) condiţiile pentru facturarea prin mijloace electronice sunt stabilite de ţara în care au loc livrările intracomunitare."

   56. La punctul 75, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(6) Factura de executare silită emisă de organul de executare silită va conţine, pe lângă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, numele şi datele de identificare ale organului de executare silită prin care se realizează livrarea bunurilor."

   57. La punctul 78, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "(2) În vederea emiterii de facturi simplificate, persoanele impozabile interesate trebuie să depună o solicitare la Direcţia de legislaţie în domeniul TVA din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, care trebuie să conţină modelul facturii simplificate propuse, motivaţia solicitării unui model simplificat de factură şi, după caz, instrucţiuni de completare. Din motivaţia prezentată trebuie să rezulte cu certitudine motivele obiective pentru care nu este posibilă emiterea facturilor care conţin toate elementele prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal. Direcţia de legislaţie în domeniul TVA va analiza dacă modelul propus respectă condiţiile minimale prevăzute lege şi dacă există motive obiective pentru care se solicită un model simplificat de factură. Dacă nu sunt îndeplinite condiţiile minimale prevăzute de lege şi/sau se constată că nu există motive obiective pentru solicitare, aceste informaţii se comunică solicitantului. Solicitările avizate favorabil de Direcţia de legislaţie în domeniul TVA se transmit în vederea consultării Comitetului TVA, conform prevederilor Directivei 112. Facturile simplificate se pot emite numai după consultarea Comitetului TVA şi după transmiterea unui răspuns pozitiv către solicitanţi."

   58. Punctul 79 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "79. (1) În sensul art. 156 alin. (4) din Codul fiscal, fiecare persoană impozabilă va ţine următoarele evidenţe şi documente:

    a) evidenţe contabile ale activităţii sale economice;

    b) al doilea exemplar al facturilor sau altor documente emise de aceasta şi legate de activitatea sa economică, conform prevederilor pct. 76;

    c) facturile sau alte documente primite şi legate de activitatea sa economică;

    d) documentele vamale şi, după caz, cele privind accizele legate de importul, exportul, livrarea intracomunitară şi achiziţia intracomunitară de bunuri realizate de respectiva persoană;

    e) facturile şi alte documente emise sau primite de respectiva persoană pentru majorarea sau reducerea contravalorii livrărilor de bunuri, prestărilor de servicii, achiziţiilor intracomunitare sau importurilor;

    f) un registru al nontransferurilor de bunuri transportate de persoana impozabilă sau de altă persoană în contul acesteia în afara României, dar în interiorul Comunităţii pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (12) lit. f)-h) din Codul fiscal, precum şi pentru alte situaţii în care se aplică măsuri de simplificare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. Registrul nontransferurilor va cuprinde: denumirea şi adresa primitorului, un număr de ordine, data transportului bunurilor, descrierea bunurilor transportate, cantitatea bunurilor transportate, valoarea bunurilor transportate, data transportului bunurilor care se întorc după prelucrare sau expertiză, descrierea bunurilor returnate, cantitatea bunurilor returnate, descrierea bunurilor care nu sunt returnate, cantitatea acestora şi o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu aceste operaţiuni, după caz, precum şi data emiterii acestor documente. Nu trebuie completat acest registru pentru următoarele bunuri:

    1. mijloacele de transport înmatriculate în România;

    2. paleţi, containere şi alte ambalaje care circulă fără facturare;

    3. bunurile necesare desfăşurării activităţii de presă, radiodifuziune şi televiziune;

    4. bunurile necesare exercitării unei profesii sau meserii dacă:

    - preţul sau valoarea normală pe fiecare bun nu depăşeşte nivelul de 1.250 de euro la cursul de schimb din data la care bunul este transportat ori expediat în alt stat membru şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult de 7 zile în afara României; sau

    - preţul sau valoarea normală pe fiecare bun nu depăşeşte nivelul de 250 de euro la cursul de schimb din data la care bunul este transportat ori expediat în alt stat membru şi cu condiţia ca bunul să nu fie utilizat mai mult de 24 de luni în afara României;

    5. computerele portabile şi alt material profesional similar care este transportat în afara României în cadrul unei deplasări de afaceri de către personalul unei entităţi economice sau de către o persoană fizică autorizată;

    g) un registru pentru bunurile mobile corporale primite care au fost transportate din alt stat membru al Comunităţii în România sau care au fost importate în România ori achiziţionate din România de o persoană impozabilă nestabilită în România şi care sunt date unei persoane impozabile în România în scopul expertizării sau pentru lucrări efectuate asupra acestor bunuri în România, cu excepţia situaţiilor în care prin ordin al ministrului finanţelor publice nu se impune o asemenea obligaţie. Registrul bunurilor primite nu trebuie ţinut în cazul bunurilor care sunt plasate în regimul vamal de perfecţionare activă. Acest registru va cuprinde:

    1. denumirea şi adresa expeditorului;

    2. un număr de ordine;

    3. data primirii bunurilor;

    4. descrierea bunurilor primite;

    5. cantitatea bunurilor primite;

    6. data transportului bunurilor transmise clientului după expertizare sau prelucrare;

    7. cantitatea şi descrierea bunurilor care sunt returnate clientului după expertizare sau prelucrare;

    8. cantitatea şi descrierea bunurilor care nu sunt returnate clientului;

    9. o menţiune referitoare la documentele emise în legătură cu serviciile prestate, precum şi data emiterii acestor documente.

    (2) Jurnalele pentru vânzări şi pentru cumpărări, registrele, evidenţele şi alte documente similare ale activităţii economice a fiecărei persoane impozabile se vor întocmi astfel încât să permită stabilirea următoarelor elemente:

    a) valoarea totală, fără taxă, a tuturor livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de această persoană în fiecare perioadă fiscală, evidenţiată distinct pentru:

    1. livrările intracomunitare de bunuri scutite;

    2. livrări/prestări scutite de taxă sau pentru care locul livrării/prestării este în afara României;

    3. livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii taxabile şi cărora li se aplică cote diferite de taxă;

    4. prestările de servicii efectuate conform art. 133 alin. (2) din Codul fiscal către beneficiari persoane impozabile stabilite în Comunitate, denumite prestări de servicii intracomunitare, pentru care locul este în afara României.

    b) valoarea totală, fără taxă, a tuturor achiziţiilor pentru fiecare perioadă fiscală, evidenţiată distinct pentru:

    1. achiziţii intracomunitare de bunuri;

    2. achiziţii de bunuri/servicii pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (3)-(6) din Codul fiscal;

    3. achiziţii de bunuri, inclusiv provenite din import, şi de servicii, taxabile, cărora li se aplică cote diferite de taxă;

    4. achiziţii de servicii pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei în condiţiile art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, care sunt prestate de către persoane impozabile stabilite în Comunitate, denumite achiziţii intracomunitare de servicii.

    c) taxa colectată de respectiva persoană pentru fiecare perioadă fiscală;

    d) taxa totală deductibilă şi taxa dedusă pentru fiecare perioadă fiscală;

    e) calculul taxei deduse provizoriu pentru fiecare perioadă fiscală, al taxei deduse efectiv pentru fiecare an calendaristic şi al ajustărilor efectuate, atunci când dreptul de deducere se exercită pe bază de pro rata, evidenţiind distinct:

    1. taxa dedusă conform art. 147 alin. (3) din Codul fiscal;

    2. taxa nededusă conform art. 147 alin. (4) din Codul fiscal;

    3. taxa dedusă pe bază de pro rata conform art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.

    (3) Documentele prevăzute la alin. (2) nu sunt formulare tipizate stabilite de Ministerul Finanţelor Publice. Fiecare persoană impozabilă poate să îşi stabilească modelul documentelor pe baza cărora determină taxa colectată şi taxa deductibilă conform specificului propriu de activitate, dar acestea trebuie să conţină informaţiile minimale stabilite la alin. (2) şi să asigure întocmirea decontului de taxă prevăzut la art. 156² din Codul fiscal."

   59. După punctul 79 se introduce un nou punct, punctul 79¹, cu următorul cuprins:

    "79¹. (1) În cazul asocierilor în participaţiune sau al altor asocieri tratate drept asocieri în participaţiune conform art. 127 alin. (10) din Codul fiscal, denumite în continuare asocieri, drepturile şi obligaţiile legale privind taxa pe valoarea adăugată prevăzute de titlul VI al Codului fiscal revin asociatului desemnat în acest scop potrivit contractului încheiat între părţi, care contabilizează veniturile şi cheltuielile, denumit în continuare asociatul administrator. Prin drepturi şi obligaţii legale se înţelege, printre altele, dreptul de a exercita deducerea taxei pentru achiziţii conform prevederilor art. 145-147¹ din Codul fiscal, obligaţia de a emite facturi către beneficiar şi de a colecta taxa în cazul operaţiunilor taxabile, dreptul/obligaţia de ajustare a taxei conform art 148, 149 sau 161 din Codul fiscal.

    (2) Bunurile/serviciile care sunt puse la dispoziţia asocierii de către membrii săi fără plată, ca aport la asociere în limita cotei de participare stabilite prin contract, nu constituie prestare de servicii/livrare de bunuri cu plată în sensul art. 129, respectiv 128 din Codul fiscal. Asociaţii care au pus la dispoziţia asocierii bunurile şi serviciile menţionate în teza anterioară, ca aport la asociere, îşi păstrează dreptul de deducere şi nu vor efectua ajustări pe perioada funcţionării asocierii, cu condiţia ca asociatul administrator să ajusteze taxa aferentă în conformitate cu prevederile alin. (5). În cazul bunurilor de capital se va face o menţiune referitoare la perioada în care bunurile au fost puse la dispoziţia asocierii, perioadă în care membrii asociaţi nu fac ajustări.

    (3) Bunurile/serviciile care sunt puse la dispoziţia asocierii de către membrii săi, altele decât cele prevăzute la alin. (2), reprezintă livrare de bunuri sau prestare de servicii cu plată în sensul art. 128, respectiv 129 din Codul fiscal.

    (4) Asociatul administrator efectuează achiziţiile asocierii pe numele său şi emite facturi în nume propriu către terţi pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii realizate de asociere, urmând ca veniturile şi cheltuielile să fie atribuite fiecărui asociat corespunzător cotei de participare în asociere.

    (5) Asociatul administrator are dreptul/obligaţia de ajustare a taxei pentru bunuri/servicii conform art. 148, 149 sau 161 din Codul fiscal, pe perioada de existenţă a asocierii, astfel:

    a) pentru bunurile/serviciile achiziţionate de asociatul administrator, după constituirea asocierii, care sunt destinate utilizării în scopul pentru care a fost constituită asocierea;

    b) pentru bunurile/serviciile achiziţionate de asociatul administrator înainte de constituirea asocierii şi care ulterior sunt alocate pentru realizarea scopului pentru care a fost constituită asocierea;

    c) pentru bunurile/serviciile pe care membrii asociaţi le aduc ca aport la asociere, conform prevederilor alin. (2).

    (6) În situaţiile prevăzute la alin. (5) lit. a) şi b), asociatul administrator va aplica regulile privind ajustarea taxei din perspectiva persoanei care deţine aceste bunuri/servicii. În situaţia prevăzută la alin. (5) lit. c), momentul de referinţă pentru determinarea datei de la care începe ajustarea taxei, în cazul bunurilor de capital, este data obţinerii bunului de către asociatul care le-a pus la dispoziţia asocierii. Membrii asocierii, cărora le aparţin bunurile, trebuie să transmită asociatului administrator o copie de pe registrul bunurilor de capital, dacă acestea sunt obţinute după data aderării. Asociatul administrator va păstra copia de pe registrul bunurilor de capital pe perioada prevăzută la art. 149 alin. (6) din Codul fiscal şi va menţiona ajustările pe care le-a efectuat în perioada de existenţă a asocierii. Atunci când asocierea îşi încetează existenţa sau unul ori mai mulţi asociaţi se retrag din asociere, asociatul administrator are dreptul/obligaţia să ajusteze taxa aferentă bunurilor/serviciilor prevăzute la alin. (5) lit. c) pentru perioada rămasă din perioada de ajustare, pentru bunurile/serviciile care sunt restituite membrului asocierii căruia i-au aparţinut. Se consideră, din perspectiva asociatului administrator, că bunurile/serviciile restituite membrului asociat căruia îi aparţin sunt alocate unei activităţi cu drept de deducere, pentru a permite continuarea ajustării de către acesta din urmă în funcţie de activităţile pe care le va realiza după încetarea existenţei asocierii.

    (7) Alocarea cheltuielilor şi veniturilor asocierii de către asociatul administrator către membrii asociaţi nu constituie operaţiune impozabilă în sensul art. 126 alin. (1) din Codul fiscal, dacă alocarea se face proporţional cu cota de participare a fiecărui membru al asocierii, astfel cum este stabilită în contractul de asociere.

    (8) În cazul în care scopul asocierii este acela de a atinge obiective comune, dar membrii asociaţi acţionează în nume propriu faţă de terţi, fiecare persoană va fi tratată drept o persoană impozabilă separată în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (9) din Codul fiscal şi tranzacţiile respective se impozitează distinct în conformitate cu regulile stabilite la titlul VI din Codul fiscal. În această situaţie nu se aplică prevederile alin. (1)-(7)."

   60. Punctul 80 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Perioada fiscală

    Art. 156¹. - (1) Perioada fiscală este luna calendaristică.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), perioada fiscală este trimestrul calendaristic pentru persoana impozabilă care în cursul anului calendaristic precedent a realizat o cifră de afaceri din operaţiuni taxabile şi/sau scutite cu drept de deducere şi/sau neimpozabile în România conform art. 132 şi 133, dar care dau drept de deducere conform art. 145 alin. (2) lit. b), care nu a depăşit plafonul de 100.000 euro al cărui echivalent în lei se calculează conform normelor, cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

    (3) Persoana impozabilă care se înregistrează în cursul anului trebuie să declare, cu ocazia înregistrării conform art. 153, cifra de afaceri pe care preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. Dacă cifra de afaceri estimată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), recalculat corespunzător numărului de luni rămase până la sfârşitul anului calendaristic, persoana impozabilă va depune deconturi trimestriale în anul înregistrării.

    (4) Întreprinderile mici care se înregistrează în scopuri de TVA, conform art. 153, în cursul anului, trebuie să declare cu ocazia înregistrării cifra de afaceri obţinută, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg. Dacă această cifră de afaceri recalculată depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul respectiv perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri recalculată nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală, cu excepţia situaţiei în care a efectuat în cursul anului calendaristic respectiv una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153.

    (5) Dacă cifra de afaceri efectiv obţinută în anul înregistrării, recalculată în baza activităţii corespunzătoare unui an calendaristic întreg, depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), în anul următor perioada fiscală va fi luna calendaristică, conform alin. (1). Dacă această cifră de afaceri efectivă nu depăşeşte plafonul prevăzut la alin. (2), persoana impozabilă va utiliza trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală cu excepţia situaţiei în care persoana impozabilă a efectuat în cursul anului calendaristic precedent una sau mai multe achiziţii intracomunitare de bunuri.

    (6) Persoana impozabilă care, potrivit alin. (2) şi (5), are obligaţia depunerii deconturilor trimestriale trebuie să depună la organele fiscale competente, până la data de 25 ianuarie inclusiv, o declaraţie de menţiuni în care să înscrie cifra de afaceri din anul precedent, obţinută sau, după caz, recalculată şi o menţiune referitoare la faptul că nu a efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent.

    (6¹) Prin excepţie de la prevederile alin. (2)-(6), pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:

    a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în această primă lună a respectivului trimestru;

    b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă conform art. 156² alin. (1);

    c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

    (6²) Persoana impozabilă care potrivit alin. (6¹) este obligată să îşi schimbe perioada fiscală trebuie să depună o declaraţie de menţiuni la organul fiscal competent, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care intervine exigibilitatea achiziţiei intracomunitare care generează această obligaţie, şi va utiliza ca perioadă fiscală luna calendaristică pentru anul curent şi pentru anul următor. Dacă în cursul anului următor nu efectuează nicio achiziţie intracomunitară de bunuri, persoana respectivă va reveni conform alin. (1) la trimestrul calendaristic drept perioadă fiscală. În acest sens va trebui să depună declaraţia de menţiuni prevăzută la alin. (6).

    (7) Prin norme se stabilesc situaţiile şi condiţiile în care se poate folosi o altă perioadă fiscală decât luna sau trimestrul calendaristic, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească un an calendaristic.

 

    Norme metodologice:

    80. (1) În sensul art. 156¹ alin. (1) din Codul fiscal, în orice situaţie, echivalentul în lei al plafonului de 100.000 de euro se determină pe baza cursului de schimb comunicat de Banca Naţională a României valabil pentru data de 31 decembrie a anului precedent, inclusiv pentru persoanele impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal în cursul anului. La determinarea cifrei de afaceri prevăzute la art. 156¹ alin. (1) din Codul fiscal se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate şi alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru operaţiunile prevăzute la art. 152 alin. (2) din Codul fiscal.

    (2) În sensul art. 156¹ alin. (7) din Codul fiscal, organele fiscale competente pot aproba, la solicitarea justificată a persoanei impozabile, o altă perioadă fiscală, respectiv:

    a) semestrul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 3 luni calendaristice dintr-un semestru;

    b) anul calendaristic, dacă persoana impozabilă efectuează operaţiuni impozabile numai pe maximum 6 luni calendaristice dintr-o perioadă de un an calendaristic.

    (3) Solicitarea prevăzută la alin. (2) se va transmite autorităţilor fiscale competente până la data de 25 februarie a anului în care se exercită opţiunea şi va fi valabilă pe durata păstrării condiţiilor prevăzute la alin. (2).

    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), pentru Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pentru unităţile cu personalitate juridică din subordinea acesteia, perioada fiscală este anul calendaristic."

   61. După punctul 80 se introduc două noi puncte, punctele 80¹ şi 80², cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Decontul special de taxă şi alte declaraţii

    Art. 156³. - (1) Decontul special de taxă se depune la organele fiscale competente de către persoanele care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, astfel:

    a) pentru achiziţii intracomunitare de bunuri taxabile, altele decât cele prevăzute la lit. b) şi c), de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153¹;

    b) pentru achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi, de către orice persoană, indiferent dacă este sau nu înregistrată conform art. 153¹;

    c) pentru achiziţii intracomunitare de produse accizabile, de către persoanele impozabile şi persoanele juridice neimpozabile, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 153¹;

    d) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei, conform art. 150 alin. (2)-(4) şi (6);

    e) pentru operaţiunile şi de către persoanele obligate la plata taxei conform art. 150 alin. (5), cu excepţia situaţiei în care are loc un import de bunuri sau o achiziţie intracomunitară de bunuri.

    (2) Decontul special de taxă trebuie întocmit potrivit modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi se depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor menţionate la alin. (1). Decontul special de taxă trebuie depus numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei. Prin excepţie, persoanele care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate conform art. 153¹, sunt obligate să depună decontul special de taxă pentru achiziţiile intracomunitare de mijloace de transport noi, înainte de înmatricularea acestora în România, dar nu mai târziu de data de 25 a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea taxei aferente respectivei achiziţii intracomunitare.

    (3) În aplicarea alin. (2), organele fiscale competente în administrarea persoanelor prevăzute la alin. (1) lit. b), respectiv a persoanelor care nu sunt înregistrate şi care nu trebuie să se înregistreze conform art. 153, indiferent dacă sunt sau nu sunt înregistrate conform art. 153¹, vor elibera, în scopul înmatriculării mijlocului de transport nou, un certificat care să ateste plata taxei, al cărui model şi conţinut va fi stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. În cazul achiziţiilor intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt noi în sensul art. 125¹ alin. (3), efectuate de persoanele prevăzute la alin. (1) lit. b), în vederea înmatriculării, organele fiscale competente vor elibera un certificat din care să rezulte că nu se datorează taxa în România.

    (4) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 152 alin. (2), realizată la finele unui an calendaristic, este inferioară sumei de 10.000 euro, calculată la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale de care aparţin, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:

    a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, precum şi suma taxei aferente;

    b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, precum şi suma taxei aferente.

    (5) Persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, a căror cifră de afaceri, astfel cum este prevăzută la art. 152, dar excluzând veniturile obţinute din vânzarea de bilete de transport internaţional rutier de persoane, realizată la finele unui an calendaristic, este între 10.000 euro, calculată la cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului, şi 35.000 euro, calculată la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României la data aderării, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, următoarele informaţii:

    a) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153;

    b) suma totală a livrărilor de bunuri şi a prestărilor de servicii către persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153;

    c) suma totală şi taxa aferentă achiziţiilor de la persoane înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153;

    d) suma totală a achiziţiilor de la persoane care nu sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.

    (6) Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care prestează servicii de transport internaţional, trebuie să comunice printr-o notificare scrisă organelor fiscale competente, până la data de 25 februarie inclusiv a anului următor, suma totală a veniturilor obţinute din vânzarea de bilete pentru transportul rutier internaţional de persoane cu locul de plecare din România.

    (7) Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate eliberată de alt stat membru sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să depună la organele vamale o declaraţie de import pentru TVA şi accize la data la care intervine exigibilitatea taxei conform prevederilor art. 136.

 

    Norme metodologice:

    80¹. În sensul art. 156³ alin. (4) şi (5), prin cursul de schimb valutar din ultima zi lucrătoare a anului se înţelege cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în ziua anterioară şi care este valabil pentru ultima zi lucrătoare a anului.

 

    Codul fiscal:

    Declaraţia recapitulativă

    Art. 156⁴. - (1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 153 sau art. 153¹ trebuie să întocmească şi să depună la organele fiscale competente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare unei luni calendaristice, o declaraţie recapitulativă în care menţionează:

    a) livrările intracomunitare scutite de taxă în condiţiile prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) şi d), pentru care exigibilitatea taxei a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

    b) livrările de bunuri efectuate în cadrul unei operaţiuni triunghiulare prevăzute la art. 132¹ alin. (5) efectuate în statul membru de sosire a bunurilor şi care se declară drept livrări intracomunitare cu cod T, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

    c) prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

    d) achiziţiile intracomunitare de bunuri taxabile, pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă;

    e) achiziţiile de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), efectuate de persoane impozabile din România care au obligaţia plăţii taxei conform art. 150 alin. (2), pentru care exigibilitatea de taxă a luat naştere în luna calendaristică respectivă, de la persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate.

    (2) Declaraţia recapitulativă se întocmeşte conform modelului stabilit prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru fiecare lună calendaristică în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru astfel de operaţiuni.

    (3) Declaraţia recapitulativă cuprinde următoarele informaţii:

    a) Codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din România, pe baza căruia respectiva persoană a efectuat livrări intracomunitare de bunuri în condiţiile menţionate la art. 143 alin. (2) lit. a), a prestat servicii în condiţiile stabilite la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, a efectuat achiziţii intracomunitare taxabile de bunuri din alt stat membru sau a achiziţionat serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;

    b) Codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei care achiziţionează bunurile sau primeşte serviciile în alt stat membru decât România, pe baza căruia furnizorul sau prestatorul din România i-a efectuat o livrare intracomunitară scutită de TVA conform art. 143 alin. (2) lit. a) sau prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;

    c) Codul de identificare în scopuri de TVA din alt stat membru atribuit furnizorului/prestatorului care efectuează o livrare intracomunitară/o prestare de servicii în condiţiile stabilite la art. 133 alin. (2) sau, după caz, doar Codul statului membru din care are loc livrarea intracomunitară sau prestarea de servicii, în cazul în care furnizorul/prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de înregistrare în scopuri de TVA în statul respectiv, pentru persoanele din România care realizează achiziţii intracomunitare taxabile sau achiziţionează serviciile prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA;

    d) Codul de identificare în scopuri de TVA din România al persoanei impozabile care efectuează un transfer în alt stat membru şi pe baza căruia a efectuat acest transfer, în conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. d), precum şi Codul de identificare în scopuri de TVA al persoanei impozabile din statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;

    e) Codul de identificare în scopuri de TVA din statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor al persoanei impozabile care efectuează în România o achiziţie intracomunitară taxabilă conform art. 130¹ alin. (2) lit. a) sau, după caz, doar Codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru, precum şi Codul de identificare în scopuri de TVA din România al acestei persoane;

    f) pentru livrările intracomunitare de bunuri scutite de TVA conform art. 143 alin. (2) lit. a) şi pentru prestările de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA în statul membru în care acestea sunt impozabile, valoarea totală a livrărilor/prestărilor pe fiecare client în parte;

    g) pentru livrările intracomunitare de bunuri ce constau în transferuri scutite conform art. 143 alin. (2) lit. d), valoarea totală a livrărilor, determinată în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care s-a încheiat expedierea sau transportul bunurilor;

    h) pentru achiziţiile intracomunitare taxabile, valoarea totală pe fiecare furnizor în parte;

    i) pentru achiziţiile intracomunitare asimilate care urmează unui transfer din alt stat membru, valoarea totală a acestora stabilită în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. c), pe fiecare cod de identificare în scopuri de TVA atribuit persoanei impozabile de statul membru în care a început expedierea sau transportul bunurilor sau, după caz, pe Codul statului membru respectiv, în cazul în care persoana impozabilă nu este identificată în scopuri de TVA în acel stat membru;

    j) pentru achiziţiile de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2), altele decât cele scutite de TVA, valoarea totală a acestora pe fiecare prestator în parte;

    k) valoarea ajustărilor de TVA efectuate în conformitate cu prevederile art. 138 şi art. 138¹. Acestea se declară pentru luna calendaristică în cursul căreia regularizarea a fost comunicată clientului.

    (4) Declaraţiile recapitulative se depun numai pentru perioadele în care ia naştere exigibilitatea taxei pentru operaţiunile menţionate la alin. (1).

 

    Norme metodologice:

    80². (1) În sensul art. 156⁴ alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, în cazul prestărilor de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal efectuate în beneficiul unor persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, prestatorul va raporta în declaraţia recapitulativă numai serviciile care nu beneficiază de scutire de taxă în statul membru în care acestea sunt impozabile. În acest scop, se va considera că operaţiunea este scutită de taxă în statul membru în care este impozabilă dacă respectiva operaţiune ar fi scutită de taxă în România. În situaţia în care în România nu este aplicabilă o scutire de taxă, prestatorul este exonerat de obligaţia de a declara în declaraţia recapitulativă respectivul serviciu, dacă primeşte o confirmare oficială din partea autorităţii fiscale din statul membru în care operaţiunea este impozabilă, din care să rezulte că în statul membru respectiv se aplică o scutire de taxă.

    (2) În sensul art. 156⁴ alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, beneficiarii persoane impozabile din România au obligaţia de a declara în declaraţia recapitulativă achiziţiile de servicii prevăzute la art. 133 alin. (2) din Codul fiscal, prestate de persoane impozabile nestabilite în România, dar stabilite în Comunitate, atunci când au obligaţia plăţii taxei pentru respectivele servicii conform art. 150 alin. (2) din Codul fiscal, respectiv atunci când nu se aplică nicio scutire de taxă pentru serviciul respectiv."

   62. Punctul 81 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Plata taxei la buget

    Art. 157. - (1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 156² şi 156³.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 156², atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147¹, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (2)-(6).

    (3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligaţia depunerii declaraţiei de import pentru TVA şi accize.

    (4) Prin exceptare de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2012 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. De la data de 1 ianuarie 2013, prin exceptare de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.

    (5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidenţiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 156², atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147¹.

    (6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită, în condiţiile art. 154 alin. (4), de la înregistrare, conform art. 153, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.

    (7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. l), organele vamale pot solicita constituirea de garanţii privind taxa pe valoarea adăugată. Garanţia privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie şi se eliberează în conformitate cu condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

 

    Norme metodologice:

    81. (1) În scopul aplicării prevederilor art. 157 alin. (4) din Codul fiscal, organele vamale nu vor solicita plata taxei pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri persoanelor impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2013, organele vamale nu vor solicita plata taxei pe valoarea adăugată pentru importuri de bunuri persoanelor care fac dovada că sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. Nu se aplică aceste prevederi în cazul persoanelor care sunt înregistrate în scopuri de TVA pentru achiziţii intracomunitare conform art. 153¹ din Codul fiscal, care fac plata taxei în conformitate cu prevederile art. 157 alin. (3) din Codul fiscal.

    (3) În cursul perioadei fiscale, importatorii înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice, reflectă taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri în jurnalele pentru cumpărări pe baza declaraţiei vamale de import sau, după caz, a documentului pentru regularizarea situaţiei emis de autoritatea vamală. Contabil, taxa aferentă importului se înregistrează concomitent atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. În decontul de taxă pe valoarea adăugată, taxa se evidenţiază atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile prevăzute la art. 145, 146, 147 şi 147¹ din Codul fiscal."

   63. Punctul 81¹ se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Corectarea documentelor

    Art. 159. - (1) Corectarea informaţiilor înscrise în facturi sau în alte documente care ţin loc de factură se efectuează astfel:

    a) în cazul în care documentul nu a fost transmis către beneficiar, acesta se anulează şi se emite un nou document;

    b) în cazul în care documentul a fost transmis beneficiarului, fie se emite un nou document care trebuie să cuprindă, pe de o parte, informaţiile din documentul iniţial, numărul şi data documentului corectat, valorile cu semnul minus, iar pe de altă parte, informaţiile şi valorile corecte, fie se emite un nou document conţinând informaţiile şi valorile corecte şi concomitent se emite un document cu valorile cu semnul minus în care se înscriu numărul şi data documentului corectat.

    (2) În situaţiile prevăzute la art. 138 furnizorii de bunuri şi/sau prestatorii de servicii trebuie să emită facturi sau alte documente, cu valorile înscrise cu semnul minus, când baza de impozitare se reduce sau, după caz, fără semnul minus, dacă baza de impozitare se majorează, care vor fi transmise şi beneficiarului, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 138 lit. d).

    (3) Persoanele impozabile care au fost supuse unui control fiscal şi au fost constatate şi stabilite erori în ce priveşte stabilirea corectă a taxei colectate, fiind obligate la plata acestor sume în baza actului administrativ emis de autoritatea fiscală competentă, pot emite facturi de corecţie conform alin. (1) lit. b) către beneficiari. Pe facturile emise se va face menţiunea că sunt emise după control şi vor fi înscrise într-o rubrică separată în decontul de taxă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147¹.

 

    Norme metodologice:

    81¹. (1) În sensul prevederilor art. 159 alin. (1) din Codul fiscal, documentul care ţine loc de factură este documentul emis pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în conformitate cu obligaţiile impuse de un acord sau tratat la care România este parte, care conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal.

    (2) În situaţia în care o persoană impozabilă a emis facturi aplicând regimul de taxare şi ulterior intră în posesia documentelor justificative care îi dau dreptul la aplicarea unei scutiri de taxa pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143, 144 sau 144¹ din Codul fiscal, aceasta poate corecta facturile emise, conform art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal, aplicând regimul de scutire corespunzător operaţiunilor realizate.

    (3) Organele de inspecţie fiscală vor permite deducerea taxei pe valoarea adăugată în cazul în care documentele controlate aferente achiziţiilor nu conţin toate informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal sau/şi acestea sunt incorecte, dacă pe perioada desfăşurării inspecţiei fiscale la beneficiar documentele respective vor fi corectate de furnizor/prestator în conformitate cu art. 159 din Codul fiscal. Furnizorul/prestatorul are dreptul să aplice prevederile art. 159 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal pentru a corecta anumite informaţii din factură care sunt obligatorii conform art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, care au fost omise sau înscrise eronat, dar care nu sunt de natură să modifice baza de impozitare şi/sau taxa aferentă operaţiunilor, sau nu modifică regimul fiscal al operaţiunii facturate iniţial, chiar dacă au fost supuşi unei inspecţii fiscale - această factură va fi ataşată facturii iniţiale, fără să genereze înregistrări în decontul de taxă al perioadei fiscale în care se operează corecţia, nici la furnizor/prestator, nici la beneficiar.

    (4) Furnizorii/prestatorii care emit facturi de corecţie după inspecţia fiscală, în conformitate cu prevederile art. 159 alin. (3) din Codul fiscal, vor înscrie aceste facturi în jurnalul pentru vânzări într-o rubrică separată care vor fi preluate de asemenea într-o rubrică separată din decontul de taxă, fără a avea obligaţia să colecteze taxa pe valoarea adăugată înscrisă în respectivele facturi. Pentru a evita situaţiile de abuz şi pentru a permite identificarea situaţiilor în care se emit facturi după inspecţia fiscală, în cuprinsul acestor facturi furnizorii/prestatorii vor menţiona că sunt emise după inspecţia fiscală. Beneficiarii vor avea dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrise în aceste facturi în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147¹ din Codul fiscal, taxa fiind înscrisă în rubricile din decontul de taxă aferente achiziţiilor de bunuri şi servicii. Emiterea facturilor de corecţie nu poate depăşi perioada prevăzută la art. 147¹ alin. (2) din Codul fiscal.

    (5) Prevederile alin. (4) şi ale art. 159 alin. (3) din Codul fiscal se aplică şi pentru situaţiile în care facturile de corecţie se referă la perioade fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2010.

    (6) Prevederile alin. (4) şi (5) se aplică inclusiv în cazul micilor întreprinderi care nu s-au înregistrat în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal la depăşirea plafonului prevăzut de art. 152 din Codul fiscal şi organele de inspecţie fiscală au stabilit diferenţe de taxă colectată de plată conform pct. 62 alin. (2).

    (7) Prevederile art. 159 se aplică numai de către persoanele înregistrate în scopuri de TVA în România. În cazul persoanelor care nu sunt înregistrate şi nu au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA în România, se aplică prevederile art. 155 alin. (11) din Codul fiscal."

   64. Punctul 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

    Măsuri de simplificare

    Art. 160. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 150 alin. (1), în cazul operaţiunilor taxabile persoana obligată la plata taxei este beneficiarul pentru operaţiunile prevăzute la alin. (2). Condiţia obligatorie pentru aplicarea taxării inverse este ca atât furnizorul, cât şi beneficiarul să fie înregistraţi în scopuri de TVA conform art. 153.

    (2) Operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă sunt:

    a) livrarea de deşeuri şi materii prime secundare rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile, republicată, cu modificările ulterioare;

    b) livrarea de masă lemnoasă şi materiale lemnoase, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.

    (3) Pe facturile emise pentru livrările de bunuri/prestările de servicii prevăzute la alin. (2) furnizorii/prestatorii nu vor înscrie taxa colectată aferentă. Beneficiarii vor determina taxa aferentă, care se va evidenţia în decontul prevăzut la art. 156², atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă. Beneficiarii au drept de deducere a taxei în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-147¹.

    (4) De aplicarea prevederilor prezentului articol sunt responsabili atât furnizorii, cât şi beneficiarii. Prin norme se stabilesc responsabilităţile părţilor implicate în situaţia în care nu s-a aplicat taxare inversă.

    (5) Prevederile prezentului articol se aplică numai pentru livrările de bunuri/prestările de servicii în interiorul ţării.

 

    Norme metodologice:

    82. (1) În sensul art. 160 alin. (5) din Codul fiscal, prin livrări de bunuri/prestări de servicii în interiorul ţării se înţelege operaţiunile realizate numai între persoane care sunt înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au locul livrării sau locul prestării în România conform art. 132, respectiv art. 133, din Codul fiscal, şi sunt operaţiuni taxabile conform titlului VI din Codul fiscal.

    (2) În cazul livrărilor de bunuri prevăzute la art. 160 alin. (2) din Codul fiscal, inclusiv pentru avansurile încasate, furnizorii emit facturi fără taxă şi înscriu în aceste facturi o menţiune referitoare la faptul că au aplicat taxarea inversă. Taxa se calculează de către beneficiar şi se înscrie în facturi şi în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă. Din punct de vedere contabil, beneficiarul va înregistra în cursul perioadei fiscale 4426 = 4427 cu suma taxei aferente.

    (3) Înregistrarea taxei de către cumpărător atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de taxă este denumită autolichidarea taxei pe valoarea adăugată. Colectarea taxei pe valoarea adăugată la nivelul taxei deductibile este asimilată cu plata taxei către furnizor/prestator. Prevederile acestui alineat sunt valabile pentru orice alte situaţii în care se aplică taxare inversă.

    (4) Persoanele impozabile cu regim mixt care sunt beneficiari ai unor achiziţii supuse taxării inverse, conform art. 160 din Codul fiscal, vor deduce taxa în decontul de taxă în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145, 145¹, 146, 147 şi 147¹ din Codul fiscal.

    (5) Furnizorii/prestatorii care sunt persoane impozabile cu regim mixt vor lua în calculul pro rata, ca operaţiuni taxabile, valoarea livrărilor/prestărilor pentru care au aplicat taxare inversă.

    (6) În cazul neaplicării taxării inverse prevăzute de lege organele de inspecţie fiscală vor dispune măsuri pentru obligarea furnizorilor/prestatorilor şi a beneficiarilor la corectarea operaţiunilor şi aplicarea taxării inverse conform prevederilor din prezentele norme. În cadrul inspecţiei fiscale la beneficiarii operaţiunilor, organele de inspecţie fiscală vor avea în vedere că beneficiarul avea obligaţia să colecteze TVA la momentul exigibilităţii operaţiunii, concomitent cu exercitarea dreptului de deducere.

    (7) Pentru soluţionarea situaţiilor tranzitorii care pot apărea ca urmare a eliminării sau a includerii unor operaţiuni în categoria celor pentru care se aplică taxare inversă în cadrul art. 160 din Codul fiscal, se aplică prevederile art. 134 alin. (6) din Codul fiscal, respectiv se va aplica regimul în vigoare la data exigibilităţii de taxă. În acest sens se va proceda conform următorului exemplu:

    Exemplu: o persoană impozabilă aflată în stare de insolvenţă a emis facturi parţiale şi/sau de avansuri în cursul anului 2009. Faptul generator de taxă are loc după data de 1 ianuarie 2010. La regularizarea facturilor parţiale şi/sau de avansuri emise în anul 2009 se va menţine regimul aplicat la data exigibilităţii de taxă, respectiv taxarea inversă, furnizorul/prestatorul fiind obligat la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal numai pentru diferenţa între valoarea livrării/prestării şi sumele facturate în anul 2009."

   F. Titlul VII "Accize şi alte taxe speciale"

   1. Punctul 5² se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "5². (1) În vederea determinării accizei aferentă ţigaretelor din categoria de preţ cea mai vândută, antrepozitarii autorizaţi, operatorii înregistraţi/destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de astfel de produse sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei de raportare, situaţia livrărilor de ţigarete efectuate în luna de raportare. Această situaţie va cuprinde informaţii referitoare la cantităţile livrate în luna de raportare, exprimate în 1000 de bucăţi ţigarete, aferente fiecărei categorii de preţ practicate şi valoarea accizei corespunzătoare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3.

    (2) Situaţia prevăzută la alin. (1) se întocmeşte în 3 exemplare, cu următoarele destinaţii: primul exemplar rămâne operatorului economic, exemplarul al doilea se transmite autorităţii vamale teritoriale competente cu aprobarea notelor de comandă pentru timbre, iar exemplarul al treilea se transmite autorităţii fiscale centrale - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor."

   2. Punctul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "6. (1) Preţurile maxime de vânzare cu amănuntul pentru ţigarete se stabilesc de antrepozitarul autorizat pentru producţie, de antrepozitarul autorizat pentru depozitare pentru ţigaretele achiziţionate, cu excepţia celor pentru care preţurile se declară de producătorul intern, de operatorul înregistrat/destinatarul înregistrat sau de importatorul de astfel de produse şi se notifică la autoritatea fiscală centrală - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor.

    (2) Înregistrarea de către autoritatea fiscală centrală a preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul se face pe baza declaraţiei scrise a antrepozitarului autorizat, a operatorului înregistrat/destinatarului înregistrat sau a importatorului, modelul-tip al acesteia fiind prevăzut în anexa nr. 4.

    (3) Declaraţia se va întocmi în 3 exemplare, care se vor înregistra la autoritatea fiscală centrală - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor. După înregistrare, un exemplar rămâne la autoritatea fiscală centrală, exemplarul al doilea rămâne la persoana care a întocmit-o, iar exemplarul al treilea se va transmite autorităţii vamale teritoriale competente cu aprobarea notelor de comandă pentru timbre.

    (4) Declaraţia, care va cuprinde în mod expres data de la care se vor practica preţurile maxime, va fi depusă la autoritatea fiscală centrală cu minimum două zile înainte de data practicării acestor preţuri.

    (5) Cu minimum 24 de ore înainte de data efectivă a intrării în vigoare, lista cuprinzând preţurile maxime de vânzare cu amănuntul, cu numărul de înregistrare atribuit de autoritatea fiscală centrală, va fi publicată, prin grija antrepozitarului autorizat, a operatorului înregistrat/destinatarului înregistrat sau a importatorului, în două cotidiene de mare tiraj. Câte un exemplar din cele două cotidiene va fi depus la autoritatea fiscală centrală în ziua publicării.

    (6) Ori de câte ori se intenţionează modificări ale preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, antrepozitarul autorizat, operatorul înregistrat/destinatarul înregistrat sau importatorul are obligaţia să redeclare preţurile pentru toate sortimentele de ţigarete, indiferent dacă modificarea intervine la unul sau la mai multe sortimente. Redeclararea se face pe baza aceluiaşi model de declaraţie prevăzut la alin. (2) şi cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (4) şi (5).

    (7) După primirea declaraţiilor privind preţurile maxime de vânzare cu amănuntul şi după publicarea acestora în două cotidiene de mare tiraj, autoritatea fiscală centrală va publica aceste liste pe site-ul propriu.

    (8) Antrepozitarul autorizat, operatorul înregistrat/destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat de astfel de produse, care renunţă la comercializarea pe piaţa internă a unui anumit sortiment de ţigarete, are obligaţia de a comunica acest fapt autorităţii fiscale centrale şi de a înscrie în continuare preţurile aferente acestor sortimente în declaraţia preţurilor maxime de vânzare cu amănuntul, pe perioada de până la epuizare, dar nu mai puţin de 3 luni.

    (9) În situaţia destinatarului înregistrat care achiziţionează doar ocazional ţigarete dintr-un alt stat membru, acesta va urma procedura prevăzută la alin. (1)-(6).

    (10) În situaţiile în care nu se pot identifica preţurile de vânzare cu amănuntul maxim declarate pentru ţigaretele provenite din confiscări sau pentru cele care nu au fost identificate ca fiind comercializate în regim duty-free, calculul accizelor se face pe baza accizei totale prevăzute în anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal.

    (11) Preţul de vânzare al ţigaretelor practicat de orice persoană nu poate depăşi preţul maxim de vânzare cu amănuntul declarat în vigoare la momentul vânzării."

   3. La punctul 20, după alineatul (14) se introduce un nou alineat, alineatul (14¹), cu următorul cuprins:

    "(14¹) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţie de bioetanol, destinat utilizării în producţia de produse energetice, nivelul garanţiei ce trebuie constituită corespunde unei cote de 0,6% din suma accizelor aferente ieşirilor de astfel de produs din antrepozitul fiscal, estimate la nivelul unui an."

   4. La punctul 24 alineatul (1), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "c) băuturile slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică de până la 10% în volum inclusiv;".

   5. La punctul 26, alineatele (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "(4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare şi a alcoolului etilic vor avea inscripţionate următoarele elemente:

    a) denumirea operatorului economic cu drept de marcare şi Codul de marcare atribuit acestuia;

    b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate - după caz, băuturi spirtoase, ţuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;

    c) seria şi numărul care identifică în mod unic banderola;

    d) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conţinut;

    e) concentraţia alcoolică.

    [....]

    (6) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor, cutiilor de tetra pak/tetra brik sau a oricărui alt tip de ambalaj individual, astfel încât prin deschiderea acestora să se asigure distrugerea banderolelor. Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv ambalajele individuale ce depăşesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 3 litri."

   6. La punctul 26, alineatul (6¹) se abrogă.

   7. La punctul 28, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    "(3) În cazul antrepozitarului autorizat, operatorului înregistrat şi al importatorului autorizat, fiecare notă de comandă se aprobă - total sau parţial - de autoritatea vamală prevăzută la alin. (1), în funcţie de:

    a) datele din situaţia lunară privind evidenţa achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor, prezentată de solicitant la autoritatea vamală competentă cu aprobarea notelor de comandă de marcaje, potrivit alin. (9);

    b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 6 luni faţă de data solicitării unei noi note de comandă.

    (4) În situaţia în care în decursul unei luni se solicită o cantitate de marcaje mai mare decât media lunară a livrărilor din ultimele 6 luni, se va depune un memoriu justificativ în care vor fi explicate motivele care au generat necesităţile suplimentare."

   8. Punctul 30² se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "30². (1) Operatorul economic - persoană fizică sau juridică autorizată -, în exercitarea activităţii acestuia, poate achiziţiona din alte state membre ale Uniunii Europene produse supuse accizelor de natura celor prevăzute la art. 207 din Codul fiscal, cu condiţia deţinerii unei autorizaţii pentru achiziţii intracomunitare de astfel de produse emise de autoritatea vamală teritorială.

    (2) Pentru obţinerea autorizaţiei prevăzute la alin. (1) operatorul economic trebuie să depună o cerere care să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 29.

    (3) Autoritatea vamală teritorială poate să solicite operatorului economic solicitant al autorizaţiei orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, după caz, cu privire la:

    a) identitatea operatorului economic;

    b) amplasarea locurilor unde se recepţionează produsele accizabile;

    c) tipurile de produse accizabile ce urmează a fi recepţionate în fiecare locaţie;

    d) capacitatea operatorului economic de a asigura garanţia financiară.

    (4) Nu va fi autorizată pentru achiziţii intracomunitare persoana care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în România sau într-un alt stat pentru o infracţiune dintre cele reglementate de legislaţia fiscală.

    (5) Autorizaţia de operator economic pentru achiziţii intracomunitare are valabilitate 3 ani, cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care operatorul economic face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de autoritatea vamală teritorială. Orice astfel de operator are obligaţia de a depune o garanţie corespunzătoare unei cote de 3% din suma totală a accizelor aferente produselor achiziţionate în anul anterior. În cazul unui nou operator, garanţia va reprezenta 3% din accizele estimate, aferente produselor ce urmează a se achiziţiona pe parcursul unui an. Garanţia poate fi sub formă de depozit în numerar şi/sau de garanţii personale, modul de constituire fiind cel prevăzut la pct. 20.

    (6) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, operatorul economic are obligaţia de a solicita autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei modificarea acesteia, după cum urmează:

    a) pentru fiecare nouă locaţie în care urmează a se realiza recepţia de produse supuse accizelor, cu cel puţin 15 zile înainte de recepţia produselor;

    b) dacă se modifică datele de identificare ale operatorului economic, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării;

    c) dacă modificările intervenite se referă la tipul produselor supuse accizelor, cu cel puţin 60 de zile înainte de recepţia produselor.

    (7) Operatorul economic nu poate realiza recepţia de produse supuse accizelor într-o locaţie dacă nu face dovada înregistrării acesteia la autoritatea vamală teritorială.

    (8) Produsele supuse accizelor primite de către operatorul economic sunt însoţite de documentul comercial care atestă achiziţia intracomunitară.

    (9) Autorizaţia poate fi revocată de autoritatea emitentă a acesteia în situaţia în care operatorul economic săvârşeşte o infracţiune la reglementările fiscale.

    (10) Decizia de revocare se comunică operatorului economic şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţa operatorului economic.

    (11) În cazuri excepţionale când interesele legitime ale operatorului economic impun aceasta, autoritatea vamală emitentă a autorizaţiei poate decala termenul de intrare în vigoare a deciziei de revocare, la o dată ulterioară.

    (12) Operatorul economic nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (13) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de operator economic pentru achiziţii intracomunitare suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

    (14) În cazul în care operatorul economic doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt autorităţii vamale emitente cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte."

   9. Punctul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "31. (1) Operatorii economici care exportă sau care livrează într-un alt stat membru sortimente de cafea obţinute din operaţiuni proprii de prelucrare a cafelei achiziţionate direct de către aceştia din alte state membre sau din import pot solicita la cerere restituirea accizelor. Intră sub incidenţa acestor prevederi şi sortimentele de cafea rezultate exclusiv din operaţiuni de ambalare.

    (2) De asemenea, beneficiază la cerere de regimul de restituire şi operatorii economici, pentru cantităţile de cafea achiziţionate direct de către aceştia dintr-un stat membru sau din import, care ulterior sunt exportate ori sunt livrate în alt stat membru, fără a suporta vreo modificare.

    (3) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală la care solicitantul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în intervalul de până la 3 luni de la data efectuării livrării către un alt stat membru sau a operaţiunii de export către o ţară terţă.

    (4) Cererea prevăzută la alin. (3) va conţine obligatoriu informaţii privind cantitatea produselor expediate, statul membru de destinaţie sau ţara terţă, valoarea totală a facturii şi fundamentarea sumelor reprezentând accizele de restituit.

    (5) Odată cu cererea de restituire, solicitantul trebuie să depună următoarele documente justificative:

    a) în cazul exportului:

    1. copia documentului vamal de import al produselor sau a documentului care atestă achiziţia acestora dintr-un stat membru;

    2. copia documentului care atestă plata accizelor la importul produselor sau la achiziţia acestora dintr-un stat membru, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

    3. copia declaraţiei vamale care reprezintă dovada faptului că produsele au fost exportate;

    b) în cazul livrării către un stat membru:

    1. copia documentului vamal de import al produselor sau a documentului care atestă achiziţia acestora dintr-un stat membru;

    2. copia documentului care atestă plata accizelor la importul produselor sau la achiziţia acestora dintr-un stat membru, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

    3. copia facturii către cumpărătorul din statul membru de destinaţie.

    (6) În situaţia în care intervine reducerea nivelului accizei, pentru cererile de restituire care sunt prezentate în intervalul de 3 luni de la reducere, restituirea este acordată la nivelul accizei în vigoare la momentul depunerii cererii, dacă nu se face dovada că pentru produsele expediate s-au plătit accizele la nivelul aplicabil anterior reducerii.

    (7) Operatorii economici pot beneficia la cerere de restituirea accizelor şi în cazul cantităţilor de produse prevăzute la alin. (1) şi (2) achiziţionate direct din alte state membre sau din import şi returnate furnizorilor fără a suporta vreo modificare.

    (8) Pentru cazul prevăzut la alin. (7) cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală la care solicitantul este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în intervalul de până la 30 de zile de la data achiziţionării produselor.

    (9) Cererea prevăzută la alin. (8) va conţine obligatoriu informaţii privind cantitatea de produse accizate achiziţionate, statul membru de achiziţie sau ţara terţă, valoarea totală a facturii de achiziţie, motivaţia returului de produse accizate şi fundamentarea sumelor reprezentând accizele de restituit.

    (10) Odată cu cererea de restituire prevăzută la alin. (8), solicitantul trebuie să depună următoarele documente justificative:

    a) în cazul returnării la export:

    1. copia documentului vamal de import al produselor sau a documentului care atestă achiziţia acestora dintr-un stat membru;

    2. copia documentului care atestă plata accizelor la importul produselor sau la achiziţia acestora dintr-un stat membru, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

    3. copia declaraţiei vamale care reprezintă dovada că produsele au fost returnate la export;

    b) în cazul returnării produselor accizate către furnizorul dintr-un stat membru:

    1. copia documentului vamal de import al produselor sau a documentului care atestă achiziţia acestora dintr-un stat membru;

    2. copia documentului care atestă plata accizelor la importul produselor sau la achiziţia acestora dintr-un stat membru, confirmat de banca la care plătitorul are contul deschis;

    3. copia documentului comercial care atestă că produsele au fost returnate furnizorului dintr-un alt stat membru.

    (11) În toate situaţiile, după verificarea de către autoritatea fiscală a corectitudinii informaţiilor prezentate de solicitant, se va proceda la restituirea accizelor în termen de până la 45 de zile de la depunerea cererii.

    (12) Restituirea accizelor se efectuează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală."

   10. După punctul 70 se introduc cincizeci de noi puncte, punctele 71-120, cu următorul cuprins:

    "Codul fiscal:

 

    CAPITOLUL I¹
Regimul accizelor armonizate

 

    SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

 

    Sfera de aplicare

    Art. 206². - Accizele armonizate, denumite în continuare accize, sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului următoarelor produse:

    a) alcool şi băuturi alcoolice;

    b) tutun prelucrat;

    c) produse energetice şi electricitate.

 

    Norme metodologice:

    71. (1) Accizele armonizate sunt aferente produselor supuse obligatoriu accizelor la nivel comunitar, regimul general al accizelor reglementat prin Directiva 2008/118/CE aplicabilă teritoriului Comunităţii, fiind transpus în legislaţia naţională la titlul VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Cod fiscal.

    (2) Sumele datorate reprezentând accize se calculează în lei, pe baza cursului de schimb stabilit în conformitate cu prevederile art. 218 din Codul fiscal, după cum urmează:

    a) pentru bere:

    A = C x K x R x Q,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    C = numărul de grade Plato

    K = acciza unitară, în funcţie de capacitatea de producţie anuală, prevăzută la nr. crt. 1 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    Q = cantitatea în hectolitri

    Gradul Plato reprezintă greutatea de zahăr exprimată în grame, conţinută în 100 g de soluţie măsurată la origine, la temperatura de 20 grade/4 grade C.

    Concentraţia zaharometrică exprimată în grade Plato, în funcţie de care se calculează şi se virează la bugetul de stat accizele, este cea înscrisă în specificaţia tehnică elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment, care trebuie să fie aceeaşi cu cea înscrisă pe etichetele de comercializare a sortimentelor de bere. Abaterea admisă este de 0,5 grade Plato;

    b) pentru vinuri spumoase, băuturi fermentate spumoase şi produse intermediare:

    A = K x R x Q,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 2.2, 3.2 şi 4 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    Q = cantitatea în hectolitri

    c) pentru alcool etilic:

   

    unde:

    A = cuantumul accizei

    C = concentraţia alcoolică exprimată în procente de volum

    K = acciza specifică, în funcţie de capacitatea de producţie anuală, prevăzută la nr. crt. 5 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    Q = cantitatea în hectolitri

    d) pentru ţigarete:

    Total acciza = A1 + A2,

    în care:

    A1 = acciza specifică

    A2 = acciza ad valorem

    A1 = K1 x R x Q1

    A2 = K2 x PA x Q2,

    unde:

    K1 = acciza specifică prevăzută la nr. crt. 6 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    K2 = acciza ad valorem prevăzută la nr. crt. 6 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    PA = preţul maxim de vânzare cu amănuntul

    Q1 = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigarete

    Q2 = numărul de pachete de ţigarete aferente lui Q1

    e) pentru ţigări, şi ţigări de foi:

    A = Q x K x R,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    Q = cantitatea exprimată în unităţi de 1.000 buc. ţigări

    K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 7 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    f) pentru tutun de fumat fin tăiat, destinat rulării în ţigarete şi pentru alte tutunuri de fumat:

    A = Q x K x R,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    Q = cantitatea în kg

    K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 8 şi 9 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    g) pentru produse energetice:

    A = Q x K x R,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    Q = cantitatea exprimată în tone, 1.000 litri sau gigajouli

    K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 10-17 din anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    Pentru gazul natural, determinarea conţinutului de energie furnizată se face în conformitate cu Regulamentul de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate angro, aprobat prin decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale.

    h) pentru electricitate:

    A = Q x K x R,

    unde:

    A = cuantumul accizei

    Q = cantitatea de energie electrică activă exprimată în MWh

    K = acciza unitară prevăzută la nr. crt. 18 din anexa nr. 1 la titlul VII Codul fiscal

    R = cursul de schimb leu/euro

    (3) Pentru băuturile alcoolice - altele decât bere; vinuri; băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri şi produse intermediare -, precum şi pentru produsele din grupa tutunului prelucrat, se calculează contribuţia pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzută la art. 363 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

    (4) Pentru băuturile alcoolice, ţigaretele, ţigările şi ţigările de foi, se calculează cota de 1% datorată Agenţiei Naţionale pentru Sport, prevăzută în Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cotă care se aplică asupra valorii accizelor determinate potrivit prevederilor alin. (2), diminuată cu valoarea contribuţiei pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate prevăzute la alin. (3).

    (5) Valoarea accizelor datorate bugetului de stat reprezintă diferenţa dintre valoarea accizelor determinată potrivit prevederilor alin. (2) din care se deduc: contribuţia prevăzută la alin. (3), cota de 1% prevăzută la alin. (4) şi, după caz, contravaloarea marcajelor utilizate pentru marcarea produselor supuse acestui regim, conform procedurii prevăzute la pct. 117.3.

 

    Codul fiscal:

    Definiţii

    Art. 206³. - În înţelesul prezentului capitol, se vor folosi următoarele definiţii: [...]

    2. producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiune prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau transformate sub orice formă;

    3. antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale să producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal; [...]

    15. Codul NC reprezintă poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau Codul tarifar, aşa cum este prevăzută/prevăzut în Regulamentul CE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, în vigoare de la 19 octombrie 1992, iar în cazul produselor energetice, în vigoare de la 1 ianuarie 2002. Ori de câte ori intervin modificări în nomenclatura combinată a Tarifului vamal comun, corespondenţa dintre codurile NC prevăzute în prezentul capitol şi noile coduri NC se va realiza potrivit prevederilor din normele metodologice; [...]

 

    Norme metodologice:

    72. (1) Prin noţiunea activitate de producţie se înţelege orice operaţiune prin care produsele accizabile sunt fabricate, procesate sau modificate sub orice formă, inclusiv operaţiunile de îmbuteliere şi ambalare a produselor accizabile în vederea eliberării pentru consum a acestora.

    (2) În activitatea de producţie este inclusă şi operaţiunea de extracţie a produselor energetice, aşa cum sunt definite la art. 206¹⁶ alin. (1) din Codul fiscal.

    (3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), operaţiunea exclusivă de aditivare a produselor energetice în regim suspensiv de accize poate fi realizată în antrepozite fiscale de depozitare.

    (4) În înţelesul prezentelor norme metodologice, autoritatea competentă poate fi:

    a) Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor armonizate, instituită prin ordin al ministrului finanţelor publice, denumită în continuare Comisie;

    b) Ministerul Finanţelor Publice - direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei privind regimul accizelor, denumită în continuare autoritate fiscală centrală;

    c) direcţiile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor denumite în continuare autoritate vamală centrală;

    d) direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, denumite în continuare autoritate fiscală teritorială;

    e) direcţiile judeţene pentru accize şi operaţiuni vamale sau a municipiului Bucureşti şi Direcţia de autorizări din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor în cazul operatorilor economici mari contribuabili, denumite în continuare autoritate vamală teritorială.

    (5) Pentru produsele supuse accizelor armonizate, poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau Codul tarifar care stau la baza definirii acestor produse sunt cele prevăzute în Regulamentul CEE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful Vamal Comun, în vigoare de la 19 octombrie 1992.

    (6) Pentru produsele energetice, poziţia tarifară, subpoziţia tarifară sau Codul tarifar care stau la baza definirii acestor produse sunt cele prevăzute în Regulamentul CEE nr. 2.658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987, amendat prin Regulamentul CE nr. 2.031/2001 în vigoare de la 1 ianuarie 2002.

    (7) Actualizarea codurilor nomenclaturii combinate pentru produsele energetice se va face printr-o decizie de actualizare în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 5 şi art. 27 din Directiva 2003/96/CE, decizie adoptată de Comitetul privind accizele, stabilit prin art. 43 alin. (1) al Directivei 2008/118/CE.

 

    Codul fiscal:

    Eliberarea pentru consum

    Art. 206⁷. - [...]

    (4) Nu se consideră eliberare pentru consum mişcarea produselor accizabile din antrepozitul fiscal, în condiţiile prevăzute în secţiunea a 9-a din prezentul capitol şi conform prevederilor din normele metodologice, către:

    a) un alt antrepozit fiscal în România sau în alt stat membru;

    b) un destinatar înregistrat din alt stat membru;

    c) un teritoriu din afara teritoriului comunitar.

    (5) Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile aflate sub regim suspensiv de accize, dintr-o cauză ce ţine de natura produselor, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autoritatea competentă, nu este considerată ca eliberare pentru consum.

    (6) În sensul prezentului capitol, produsele sunt considerate distruse total sau pierdute iremediabil atunci când devin inutilizabile ca produse accizabile. Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile trebuie dovedită autorităţii competente, potrivit precizărilor din normele metodologice.

    (7) În cazul unui produs accizabil, care are dreptul de a fi scutit de accize, utilizarea în orice scop care nu este în conformitate cu scutirea este considerată eliberare pentru consum.

    (8) În cazul unui produs energetic, pentru care accizele nu au fost anterior exigibile, eliberare pentru consum se consideră atunci când produsul energetic este oferit spre vânzare ori este utilizat drept combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire.

    (9) În cazul unui produs accizabil, pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă, se consideră eliberare pentru consum atunci când produsul accizabil este depozitat într-un antrepozit fiscal pentru care s-a revocat ori s-a anulat autorizaţia. Acciza devine exigibilă la data la care decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efectele ori la data comunicării deciziei de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, pentru produsele accizabile ce pot fi eliberate pentru consum.

 

    Norme metodologice:

    73. (1) Nu se consideră eliberare pentru consum deplasarea produselor energetice în vederea alimentării navelor sau aeronavelor care au ca destinaţie un teritoriu din afara teritoriului comunitar, fiind asimilată unei operaţiuni de export.

    (2) Nu se consideră eliberare pentru consum distrugerea totală sau pierderea iremediabilă de produse accizabile, dacă acestea intervin în timpul în care se află într-un regim suspensiv de accize şi dacă:

    a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, contaminării, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră;

    b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al producerii, deţinerii sau deplasării produsului;

    c) este ca urmare a autorizării de către autoritatea vamală teritorială.

    (3) Pentru produsele accizabile aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) nu se datorează accize, atunci când sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) se prezintă imediat autorităţii vamale teritoriale dovezi suficiente despre evenimentul produs, precum şi informaţii precise cu privire la cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a);

    b) pot fi dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea distrugerii totale sau a pierderii iremediabile;

    c) se încadrează, în cazul de la alin. (2) lit. b), în limitele prevăzute în normele tehnice ale utilajelor şi instalaţiilor sau în coeficienţii maximi de pierderi specifice activităţilor de depozitare, manipulare, distribuţie şi transport prevăzuţi în studiile realizate de persoane juridice abilitate la solicitarea antrepozitarului interesat; şi

    d) sunt evidenţiate şi înregistrate în contabilitate.

    (4) În situaţia prevăzută la alin. (3) lit. c) responsabilitatea faţă de corectitudinea coeficienţilor maximi de pierderi revine persoanei juridice abilitate să efectueze studiile respective.

    (5) Antrepozitarii autorizaţi au obligaţia ca o copie a studiilor prevăzute la alin. (3) lit. c) să fie depusă la autoritatea vamală teritorială în vederea înregistrării şi păstrării de către această autoritate, iar în cazul produselor energetice studiile vor purta şi viza Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.

    (6) Condiţiile privind autorizarea distrugerii într-un antrepozit fiscal a produselor accizabile care nu au fost eliberate în consum, atunci când se datorează unor cauze fortuite sau de forţă majoră ori atunci când produsele nu mai îndeplinesc condiţiile de comercializare, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (7) În cazul pierderilor înregistrate într-un antrepozit fiscal autorizat pentru producţia şi/sau depozitarea de produse accizabile cu nivele diferite de accize, acciza aferentă pierderilor, atunci când acestea nu se încadrează în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) şi când pierderile respective nu pot fi individualizate pe categorii de produse accizabile, se calculează cu cota cea mai mare practicată în antrepozitul fiscal respectiv.

    (8) În cazul unui produs energetic pentru care acciza nu a fost anterior exigibilă şi care, prin schimbarea destinaţiei iniţiale, este oferit spre vânzare sau utilizat drept combustibil ori carburant, acciza devine exigibilă la data la care produsul energetic este oferit spre vânzare, obligaţia plăţii accizei revenind vânzătorului, sau la data la care este utilizat drept combustibil sau carburant, obligaţia plăţii accizei revenind utilizatorului.

    (9) În cazul pierderilor de produse intervenite pe parcursul transportului intracomunitar al produselor accizabile în regim suspensiv de accize, la sosirea produselor în România, pe baza documentelor justificative prezentate de primitor, autoritatea vamală teritorială va stabili natura pierderilor şi regimul de admitere al acestora.

    (10) Pentru pierderile neadmise ca neimpozabile se datorează accizele aferente acestora în România, calculate pe baza cotelor de accize în vigoare la momentul constatării de primitorul produselor accizabile, obligaţia de plată a accizelor la bugetul statului revenind în sarcina acestuia.

    (11) În toate situaţiile în care distrugerea sau pierderea produselor accizabile nu se admite ca neimpozabilă, acciza devine exigibilă la data la care autoritatea vamală teritorială a stabilit regimul pierderilor şi se plăteşte în termen de 5 zile de la această dată.

 

    Codul fiscal:

    Importul

    Art. 206⁸. - (1) În înţelesul prezentului titlu, import reprezintă orice intrare de produse accizabile din afara teritoriului comunitar, cu excepţia:

    a) plasării produselor accizabile importate sub regim vamal suspensiv în România;

    b) distrugerii sub supravegherea autorităţii vamale a produselor accizabile;

    c) plasării produselor accizabile în zone libere, antrepozite libere sau porturi libere, în condiţiile prevăzute de legislaţia vamală în vigoare.

    (2) Se consideră de asemenea import:

    a) scoaterea unui produs accizabil dintr-un regim vamal suspensiv, în cazul în care produsul rămâne în România;

    b) utilizarea în scop personal în România a unor produse accizabile plasate în regim vamal suspensiv;

    c) apariţia oricărui alt eveniment care generează obligaţia plăţii accizelor la intrarea produselor accizabile din afara teritoriului comunitar.

 

    Norme metodologice:

    74. (1) Acciza se consideră a fi suspendată atunci când produsele supuse accizelor sunt livrate între România şi alte state membre via ţări AELS - Asociaţia Europeană a Liberului Schimb -, sau între România şi o ţară AELS sub o procedură intracomunitară de tranzit sau via una sau mai multe ţări terţe nemembre AELS, în baza unui carnet TIR sau ATA.

    (2) Acciza se consideră suspendată atunci când produsele supuse accizelor provin din sau sunt destinate unor ţări terţe ori unor teritorii terţe din cele menţionate la art. 206⁴ din Codul fiscal.

 

    Codul fiscal:

    Plătitori de accize

    Art. 206⁹. - (1) Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile este:

    a) în ceea ce priveşte ieşirea unor produse accizabile dintr-un regim suspensiv de accize, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. a):

    1. antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizabile din regimul suspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare şi, în cazul ieşirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat la această ieşire;

    2. în cazul unei nereguli în cursul unei deplasări a produselor accizabile în regim suspensiv de accize, astfel cum este definită la art. 206⁴¹ alin. (1), (2) şi (4): antrepozitarul autorizat, expeditorul înregistrat sau orice altă persoană care a garantat plata accizelor în conformitate cu art. 206⁵⁴ alin. (1) şi (2), precum şi orice persoană care a participat la ieşirea neregulamentară şi care avea cunoştinţă sau care ar fi trebuit să aibă cunoştinţă în mod normal de caracterul neregulamentar al acestei ieşiri;

    b) în ceea ce priveşte deţinerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. b): persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora;

    c) în ceea ce priveşte producerea unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. c): persoana care produce produsele accizabile sau, în cazul unei produceri neregulamentare, orice altă persoană implicată în producerea acestora;

    d) în ceea ce priveşte importul unor produse accizabile, astfel cum se menţionează la art. 206⁷ alin. (1) lit. d): persoana care declară produsele accizabile sau în numele căreia produsele sunt declarate în momentul importului ori, în cazul unui import neregulamentar, orice altă persoană implicată în importul acestora.

    (2) Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeaşi datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.

 

    Norme metodologice:

    75. Atunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească în solidar aceeaşi datorie privind accizele, fiecare dintre aceste persoane poate fi urmărită pentru întreaga datorie.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 2-a
Alcool şi băuturi alcoolice

 

    Bere

    Art. 206¹⁰. - (1) În înţelesul prezentului capitol, bere reprezintă orice produs încadrat la Codul NC 2203 00 sau orice produs care conţine un amestec de bere şi de băuturi nealcoolice, încadrat la Codul NC 2206 00, având, şi într-un caz, şi în altul, o concentraţie alcoolică mai mare de 0,5% în volum.

    (2) Pentru berea produsă de micii producători independenţi, care deţin instalaţii de fabricaţie cu o capacitate nominală care nu depăşeşte 200.000 hl/an, se aplică accize specifice reduse. Acelaşi regim se aplică şi pentru berea provenită de la micii producători independenţi din alte state membre, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (3) Prin mici producători de bere independenţi se înţelege toţi operatorii economici mici producători care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: sunt operatori economici producători de bere care, din punct de vedere juridic şi economic, sunt independenţi faţă de orice alt operator economic producător de bere; utilizează instalaţii fizice distincte de cele ale altor fabrici de bere; folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de bere şi nu funcţionează sub licenţa de produs a altui operator economic producător de bere.

    (4) Fiecare antrepozitar autorizat mic producător de bere are obligaţia de a depune la autoritatea competentă, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere privind capacităţile de producţie pe care le deţine, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (5) Este exceptată de la plata accizelor berea fabricată de persoana fizică şi consumată de către aceasta şi membrii familiei sale, cu condiţia să nu fie vândută.

 

    Norme metodologice:

    76. (1) Pentru a beneficia de acciză redusă în România, micul producător de bere independent înregistrat în alt stat membru trebuie să îşi dovedească acest statut printr-un document certificat de autoritatea competentă din acel stat membru.

    (2) În situaţia în care antrepozitarul autorizat ca mic producător de bere îşi măreşte capacitatea de producţie prin achiziţionarea de noi capacităţi sau extinderea celor existente, acesta va înştiinţa în scris autoritatea vamală teritorială despre modificările produse, va calcula şi va vărsa la bugetul de stat accizele, în cuantumul corespunzător noii capacităţi totale de producţie, începând cu luna imediat următoare celei în care a avut loc punerea în funcţiune a acesteia.

    (3) Mărirea capacităţii de producţie ca urmare a achiziţionării de noi capacităţi sau a extinderii celor existente va fi notificată la autoritatea vamală teritorială în termen de 5 zile de la producerea acesteia.

    (4) În situaţia în care antrepozitarul autorizat ca producător de bere îşi diminuează capacitatea de producţie sub 200.000 hl/an prin dezafectarea sau vânzarea unei părţi din capacitatea totală de producţie, acesta va înştiinţa în scris autoritatea vamală teritorială despre modificările produse. Acest antrepozitar autorizat poate beneficia de nivelul redus de acciză numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute pentru micul producător de bere.

    (5) În cazul prevăzut la alin. (4) nivelul redus de acciză se va aplica începând cu luna imediat următoare celei în care a avut loc constatarea faptică de către autoritatea vamală teritorială a veridicităţii informaţiilor aferente modificărilor aduse.

    (6) În cazul în care diminuarea capacităţii de producţie se realizează prin dezafectarea instalaţiilor de producţie, acestea vor fi sigilate de către autoritatea vamală teritorială.

 

    Codul fiscal:

    Alcool etilic

    Art. 206¹⁴. - [...]

    (2) Ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, cu condiţia să nu fie vândute, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (3) Pentru alcoolul etilic produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte 10 hectolitri alcool pur/an, se aplică accize specifice reduse.

    (4) Beneficiază de nivelul redus al accizelor micile distilerii care sunt independente din punct de vedere juridic şi economic de orice altă distilerie, nu funcţionează sub licenţa de produs a unei alte distilerii şi care îndeplinesc condiţiile prevăzute de normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    77. (1) Gospodăria individuală care deţine în proprietate livezi de pomi fructiferi şi suprafeţe viticole poate să producă pentru consum propriu din propria recoltă ţuică şi rachiuri din fructe, rachiuri din vin sau rachiuri din subproduse de vinificaţie, denumite în continuare ţuică şi rachiuri, numai dacă deţine în proprietate instalaţii corespunzătoare condiţiilor tehnice minimale stabilite de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi avizate de Ministerul Sănătăţii. Instalaţiile trebuie să fie de tip alambic.

    (2) Gospodăria individuală este gospodăria care aparţine unei persoane fizice producătoare, a cărei producţie de ţuică şi rachiuri este consumată de către aceasta şi membrii familiei sale.

    (3) Toate gospodăriile individuale care deţin în proprietate instalaţii de producţie de ţuică şi rachiuri au obligaţia de a se înregistra la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au domiciliul.

    (4) Instalaţiile de producţie deţinute de către gospodăriile individuale înregistrate potrivit alin. (3) vor purta obligatoriu sigiliile aplicate de către autoritatea vamală teritorială, pe toată perioada de nefuncţionare.

    (5) Gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu ţuică şi rachiuri au obligaţia de a depune în acest sens, până la data de 15 ianuarie a anului următor celui în care se produc, o declaraţie la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au domiciliul. Declaraţia se întocmeşte potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 31.

    (6) Autoritatea vamală teritorială va ţine o evidenţă a gospodăriilor individuale menţionate la alin. (3) şi (5), în care vor fi înscrise datele de identificare ale acestora, precum şi informaţii privind instalaţiile de producţie deţinute, operaţiunile de desigilare/resigilare şi cantităţile de produse declarate.

    (7) Atunci când gospodăria individuală intenţionează să producă ţuică şi rachiuri din recolta proprie, aceasta va solicita în scris autorităţii vamale teritoriale în raza căreia îşi are domiciliul desigilarea instalaţiei, menţionând totodată cantitatea şi tipul de materie primă ce urmează a se prelucra, perioada în care instalaţia va funcţiona, precum şi cantitatea de produs estimată a se obţine. În acest caz producătorul trebuie să deţină şi mijloacele legale necesare pentru măsurarea cantităţii şi a concentraţiei alcoolice a produselor obţinute.

    (8) În prima zi lucrătoare după expirarea perioadei de funcţionare a instalaţiei de producţie de ţuică şi rachiuri, autoritatea vamală teritorială care a desigilat instalaţia va proceda la resigilarea acesteia - dacă producătorul nu a solicitat modificarea perioadei de funcţionare a instalaţiei declarată iniţial -, precum şi la calculul accizei datorate. În acest caz acciza devine exigibilă la momentul resigilării instalaţiilor de producţie, iar termenul de plată este până la 25 a lunii imediat următoare celei în care acciza a devenit exigibilă.

    (9) Pentru ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al unei gospodării individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs/an cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 375 euro/hl alcool pur.

    (10) Producţia de ţuică şi rachiuri pentru consumul propriu al unei gospodării individuale din recolta proprie, gospodărie care nu deţine în proprietate instalaţii de producţie, poate fi realizată în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producţia de ţuică şi rachiuri.

    (11) În cazul prevăzut la alin. (10), antrepozitele fiscale sunt obligate să ţină o evidenţă distinctă care să cuprindă următoarele informaţii: numele gospodăriei individuale, cantitatea de materii prime dată pentru prelucrare, cantitatea de produs finit rezultată, cantitatea de produs finit preluată, din care pentru consum propriu, data preluării, numele şi semnătura persoanei care a preluat.

    (12) Pentru ţuica şi rachiurile destinate consumului propriu al gospodăriei individuale realizate în sistem de prestări de servicii într-un antrepozit fiscal de producţie, acciza datorată bugetului de stat va deveni exigibilă la momentul preluării produselor din antrepozitul fiscal de producţie. Beneficiarul prestaţiei va plăti prestatorului pe lângă tariful de prestare şi acciza aferentă cantităţii de ţuică şi rachiuri preluată. Pentru cantitatea de 50 de litri de produs destinată consumului propriu al unei gospodării individuale, nivelul accizei datorate reprezintă 50% din cota standard a accizei aplicate alcoolului etilic, respectiv 375 euro/hl alcool pur. Pentru cantitatea de produs preluată de gospodăria individuală care depăşeşte această limită, inclusiv pentru consumul propriu al acesteia, nivelul accizei datorate este nivelul standard al accizei pentru alcoolul etilic, respectiv 750 euro/hl alcool pur.

    (13) Cantităţile de ţuică şi rachiuri din fructe preluate de gospodăriile individuale vor fi însoţite de avizul de însoţire a mărfii emis de antrepozitul fiscal care a efectuat prestarea de servicii, în care va fi înscrisă menţiunea "cu accize plătite".

    (14) Gospodăria individuală care intenţionează să vândă din cantităţile de ţuică şi rachiuri preluate de la antrepozitul fiscal de producţie unde au fost realizate în sistem de prestări de servicii, trebuie să respecte prevederile legale în vigoare privind comercializarea acestor produse.

    (15) Gospodăria individuală care produce ea însăşi ţuică şi rachiuri în vederea vânzării are obligaţia de a se autoriza în calitate de antrepozitar, fiind tratată ca o mică distilerie, atunci când producţia anuală este mai mică de 10 hl alcool pur.

    (16) Prin mică distilerie, în înţelesul prezentelor norme metodologice, se înţelege mică distilerie care aparţine unei persoane fizice sau juridice care realizează o producţie de alcool etilic şi/sau distilate, inclusiv ţuică şi rachiuri, de până la 10 hl alcool pur pe an - exclusiv cantităţile realizate în sistem de prestări de servicii pentru gospodăriile individuale - şi este autorizată ca antrepozit fiscal de producţie în condiţiile prevăzute la pct. 85.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 4-a
Produse energetice

 

    Produse energetice

    Art. 206¹⁶. - (1) În înţelesul prezentului capitol, produsele energetice sunt:

    a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    b) produsele cu codurile NC 2701, 2702 şi de la 2704 la 2715;

    c) produsele cu codurile NC 2901 şi 2902;

    d) produsele cu Codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    e) produsele cu Codul NC 3403;

    f) produsele cu Codul NC 3811;

    g) produsele cu Codul NC 3817;

    h) produsele cu Codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

    (2) Intră sub incidenţa prevederilor secţiunilor a 7-a şi a 9-a doar următoarele produse energetice:

    a) produsele cu codurile NC de la 1507 la 1518, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    b) produsele cu codurile NC 2707 10, 2707 20, 2707 30 şi 2707 50;

    c) produsele cu codurile NC de la 2710 11 la 2710 19 69. Pentru produsele cu codurile NC 2710 11 21, 2710 11 25 şi 2710 19 29, prevederile secţiunii a 9-a se vor aplica numai circulaţiei comerciale în vrac;

    d) produsele cu codurile NC 2711, cu excepţia 2711 11, 2711 21 şi 2711 29;

    e) produsele cu Codul NC 2901 10;

    f) produsele cu codurile NC 2902 20, 2902 30, 2902 41, 2902 42, 2902 43 şi 2902 44;

    g) produsele cu Codul NC 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    h) produsele cu Codul NC 3824 90 99, dacă acestea sunt destinate utilizării drept combustibil pentru încălzire sau pentru motor.

    (3) Produsele energetice pentru care se datorează accize sunt:

    a) benzina cu plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 51 şi 2710 11 59;

    b) benzina fără plumb cu codurile NC 2710 11 31, 2710 11 41, 2710 11 45 şi 2710 11 49;

    c) motorina cu codurile NC de la 2710 19 41 până la 2710 19 49;

    d) kerosenul cu codurile NC 2710 19 21 şi 2710 19 25;

    e) gazul petrolier lichefiat cu codurile NC de la 2711 12 11 până la 2711 19 00;

    f) gazul natural cu codurile NC 2711 11 00 şi 2711 21 00;

    g) păcura cu codurile NC de la 2710 19 61 până la 2710 19 69;

    h) cărbunele şi cocsul cu codurile NC 2701, 2702 şi 2704.

    (4) Produsele energetice, altele decât cele de la alin. (3), sunt supuse unei accize dacă sunt destinate a fi utilizate, puse în vânzare ori utilizate drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor. Nivelul accizei va fi fixat în funcţie de destinaţie, la nivelul aplicabil combustibilului pentru încălzire sau combustibilului pentru motor echivalent.

    (5) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare ori utilizat drept combustibil pentru motor sau ca aditiv ori pentru a creşte volumul final al combustibilului pentru motor este accizat la nivelul combustibilului pentru motor echivalent.

    (6) Pe lângă produsele energetice prevăzute la alin. (1), orice altă hidrocarbură, cu excepţia turbei, destinată a fi utilizată, pusă în vânzare sau utilizată pentru încălzire este accizată cu acciza aplicabilă produsului energetic echivalent.

    (7) Consumul de produse energetice în incinta unui loc de producţie de produse energetice nu este considerat a fi un fapt generator de accize în cazul în care consumul constă în produse energetice produse în incinta acelui loc de producţie. Când acest consum se efectuează în alte scopuri decât cel de producţie şi, în special, pentru propulsia vehiculelor, se consideră fapt generator de accize.

 

    Norme metodologice:

    78. (1) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin circulaţie comercială în vrac se înţelege transportul produsului în stare vărsată fie prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrantă din mijlocul de transport - camion-cisternă, vagon-cisternă, nave petroliere etc. -, fie prin tancuri ISO. De asemenea, circulaţia comercială în vrac include şi transportul produselor în stare vărsată efectuat prin alte containere mai mari de 210 litri în volum.

    (2) Orice produs, altul decât cele de la alin. (3) al art. 206¹⁶ din Codul fiscal, este supus unei accize, atunci când:

    a) produsul este realizat în scopul de a fi utilizat drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    b) produsul este pus în vânzare drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor;

    c) produsul este utilizat drept combustibil pentru încălzire sau combustibil pentru motor.

    (3) Orice operator economic aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) este obligat ca înainte de producţie, de vânzare sau de utilizarea produselor să adreseze o solicitare Comisiei, pentru încadrarea produselor respective din punctul de vedere al accizelor. Solicitarea va fi însoţită obligatoriu de buletinul de analiză al produsului respectiv, emis de un laborator agreat, de încadrarea tarifară a produsului efectuată de autoritatea vamală centrală şi de avizul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri referitor la asimilarea produsului respectiv cu un produs echivalent pentru care sunt stabilite accize.

    (4) Pentru produsele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) ale art. 206¹⁶ din Codul fiscal, pentru care operatorul economic nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute la alin. (3), în cazul combustibilului pentru motor şi al aditivilor se datorează o acciză egală cu acciza prevăzută pentru benzina fără plumb, iar în cazul combustibilului pentru încălzire acciza datorată este cea prevăzută pentru motorină.

    (5) Nu intră sub incidenţa accizelor decât aditivii care intră în amestec cu combustibilii pentru motor sau combustibilii pentru încălzire.

    (6) Uleiurile lubrifiante destinate amestecului cu carburanţi pentru motoare în doi timpi nu se accizează.

 

    Codul fiscal:

    Gaz natural

    Art. 206¹⁷. - (1) Gazul natural va fi supus accizelor, iar accizele vor deveni exigibile la momentul furnizării de către distribuitorii sau redistribuitorii autorizaţi potrivit legii, direct către consumatorii finali.

    (2) Operatorii economici autorizaţi în domeniul gazului natural au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (3) Atunci când gazul natural este furnizat în România de un distribuitor sau un redistribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată de acel distribuitor sau redistribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.

 

    Norme metodologice:

    79. (1) Înregistrarea operatorilor economici autorizaţi în domeniul gazelor naturale se face la autoritatea vamală centrală. Această obligaţie revine operatorilor economici licenţiaţi de autoritatea competentă în domeniu să distribuie sau să furnizeze gaz natural direct consumatorilor finali. Înregistrarea se face pe baza cererii prezentate în anexa nr. 32.

    (2) În cazul gazului natural provenit de la un distribuitor sau redistribuitor dintr-un stat membru şi destinat a fi eliberat în consum în România, acciza va deveni exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată în România de acel distribuitor sau redistribuitor, societate care are, de asemenea, obligaţia de a se înregistra la autoritatea vamală centrală în calitatea sa de reprezentant al furnizorului extern.

    (3) Societatea la care se face referire la alin. (2) are obligaţia de a fi înregistrată ca plătitor de accize.

 

    Codul fiscal:

    Cărbune, cocs şi lignit

    Art. 206¹⁸. - Cărbunele, cocsul şi lignitul vor fi supuse accizelor care vor deveni exigibile la momentul livrării de către operatorii economici producători sau de către operatorii economici care efectuează achiziţii intracomunitare ori care importă astfel de produse. Aceşti operatori economici au obligaţia să se înregistreze la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    80. (1) Operatorii economici autorizaţi pentru extracţia cărbunelui şi lignitului, operatorii economici producători de cocs, precum şi operatorii economici care efectuează achiziţii intracomunitare sau importă astfel de produse se vor înregistra în calitate de operatori economici cu produse accizabile la autoritatea vamală centrală. Înregistrarea se face pe baza cererii prevăzute în anexa nr. 32.

    (2) Obligaţia înregistrării în calitate de operatori economici cu produse accizabile revine în cazul produselor care se regăsesc la alin. (3) de la art. 206¹⁶ din Codul fiscal.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 5-a
Energie electrică

 

    Energie electrică

    Art. 206¹⁹. - (1) În înţelesul prezentului capitol, energia electrică este produsul cu Codul NC 2716.

    (2) Energia electrică va fi supusă accizelor, iar acciza va deveni exigibilă la momentul furnizării energiei electrice către consumatorii finali.

    (3) Prin derogare de la prevederile art. 206⁵, nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, în limitele stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

    (4) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (5) Atunci când energia electrică este furnizată în România de un distribuitor sau un redistribuitor din alt stat membru, care nu este înregistrat în România, acciza devine exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată de acel distribuitor sau redistribuitor, care trebuie să fie înregistrată la autoritatea competentă din România.

 

    Norme metodologice:

    81. (1) Nu se consideră ca fiind fapt generator de accize consumul de energie electrică utilizat pentru menţinerea capacităţii de a produce, de a transporta şi de a distribui energie electrică, în cazul operatorilor economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

    (2) Operatorii economici autorizaţi în domeniul energiei electrice de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei se vor înregistra în calitate de operatori economici cu produse accizabile la autoritatea vamală centrală. Această obligaţie revine operatorilor economici autorizaţi care furnizează energie electrică direct consumatorilor finali. Înregistrarea se face pe baza cererii prevăzute în anexa nr. 32.

    (3) În cazul energiei electrice provenite de la un distribuitor sau redistribuitor dintr-un stat membru şi destinate a fi eliberată în consum în România, acciza va deveni exigibilă la furnizarea către consumatorul final şi va fi plătită de o societate desemnată în România de acel distribuitor sau redistribuitor, societate care are, de asemenea, obligaţia de a se înregistra la autoritatea vamală centrală în calitatea sa de reprezentant al furnizorului extern.

    (4) Societatea la care se face referire la alin. (3) are obligaţia de a se înregistra ca plătitor de accize.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 6-a
Excepţii de la regimul de accizare pentru produse energetice
şi energie electrică

 

    Excepţii

    Art. 206²⁰. - (1) Nu se datorează accize pentru:

    1. căldura rezultată şi produsele cu codurile NC 4401 şi 4402;

    2. următoarele utilizări de produse energetice şi energie electrică:

    a) produsele energetice utilizate în alte scopuri decât în calitate de combustibil pentru motor sau combustibil pentru încălzire;

    b) utilizarea duală a produselor energetice. Un produs energetic este utilizat dual atunci când este folosit atât în calitate de combustibil pentru încălzire, cât şi în alte scopuri decât pentru motor sau pentru încălzire. Utilizarea produselor energetice pentru reducerea chimică şi în procesele electrolitic şi metalurgic se consideră a fi utilizare duală;

    c) energia electrică utilizată în principal în scopul reducerii chimice şi în procesele electrolitice şi metalurgice;

    d) energia electrică, atunci când reprezintă mai mult de 50% din costul unui produs, potrivit prevederilor din normele metodologice;

    e) procesele mineralogice, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (2) Nu se consideră producţie de produse energetice:

    a) operaţiunile pe durata cărora sunt obţinute accidental mici cantităţi de produse energetice;

    b) operaţiunile prin care utilizatorul unui produs energetic face posibilă refolosirea sa în cadrul întreprinderii sale, cu condiţia ca acciza deja plătită pentru un asemenea produs să nu fie mai mică decât acciza care poate fi cuvenită, dacă produsul energetic refolosit ar fi pasibil de impunere;

    c) o operaţie constând din amestecul - în afara unui loc de producţie sau a unui antrepozit fiscal - al produselor energetice cu alte produse energetice sau alte materiale, cu condiţia ca:

    1. accizele asupra componentelor să fi fost plătite anterior; şi

    2. suma plătită să nu fie mai mică decât suma accizei care ar putea să fie aplicată asupra amestecului.

    (3) Condiţia prevăzută la alin. (2) lit. c) pct. 1 nu se va aplica dacă acel amestec este scutit pentru o utilizare specifică.

    (4) Modalitatea şi condiţiile de aplicare a alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    82. (1) Pentru produsele energetice de natura celor prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (2) din Codul fiscal nu se datorează accize atunci când sunt livrate operatorilor economici care deţin autorizaţii de utilizator final pentru utilizarea produselor respective în unul dintre scopurile prevăzute la art. 206²⁰ alin. (1) pct. 2 lit. a), b) şi e) din Codul fiscal.

    (2) Intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi produsele energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) lit. h) din Codul fiscal, respectiv cărbunele şi cocsul.

    (3) Prevederile alin. (1) se aplică numai produselor energetice care circulă în vrac.

    (4) Pentru produsele energetice prevăzute la alin. (1) şi (2) livrate operatorilor economici care nu deţin autorizaţii de utilizatori finali se datorează accize calculate după cum urmează:

    a) pentru produsele energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) din Codul fiscal pe baza cotelor de accize prevăzute de Codul fiscal;

    b) pentru produsele energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (2) din Codul fiscal, altele decât cele prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) din Codul fiscal, pe baza cotei de acciză aferentă motorinei.

    (5) Operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final beneficiază de regimul de exceptare de la plata accizelor atunci când produsele sunt achiziţionate de la un antrepozit fiscal, de la un destinatar înregistrat, provin din achiziţii intracomunitare proprii sau din operaţiuni proprii de import ori sunt achiziţionate de la un operator economic înregistrat potrivit prevederilor pct. 80.

    (6) În cazul destinatarului înregistrat prevăzut la alin. (5), acesta trebuie ca înainte de efectuarea achiziţiei intracomunitare să deţină autorizaţie de utilizator final exclusiv pentru livrările către operatorii economici care deţin autorizaţie de utilizator final potrivit alin. (1). În acest caz se pot aplica prevederile pct. 90 cu privire la locul de livrare directă.

    (7) Atunci când produsele energetice utilizate de operatorul economic care deţine autorizaţie de utilizator final provin din achiziţii intracomunitare proprii, acesta trebuie să deţină şi calitatea de destinatar înregistrat. Autorizarea ca destinatar înregistrat nu intervine în cazul produselor prevăzute la alin. (2).

    (8) Autorizaţiile de utilizator final se eliberează de autoritatea vamală teritorială, la cererea scrisă a operatorilor economici.

    (9) Cererea pentru obţinerea autorizaţiei de utilizator final se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 33. Cererea, însoţită de documentele prevăzute expres în aceasta, se depune la autoritatea vamală teritorială.

    (10) În termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii autoritatea vamală teritorială eliberează autorizaţia de utilizator final, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în cerere;

    b) solicitantul nu are înscrise date în cazierul fiscal;

    c) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar;

    d) solicitantul deţine utilajele, terenurile şi clădirile sub orice formă legală;

    e) solicitantul a utilizat produsele energetice achiziţionate anterior în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

    (11) Autoritatea vamală teritorială atribuie şi înscrie pe autorizaţia de utilizator final un cod de utilizator, modelul autorizaţiei fiind prevăzut în anexa nr. 34.

    (12) Deplasarea produselor energetice de la antrepozitul fiscal la utilizatorul final va fi însoţită de un exemplar pe suport de hârtie al documentului administrativ electronic, prevăzut la pct. 91.

    (13) Atunci când produsele energetice sunt achiziţionate de utilizatorul final prin operaţiuni proprii de import, deplasarea acestor produse de la biroul vamal de intrare în teritoriul comunitar va fi însoţită de documentul administrativ unic.

    (14) Deplasarea produselor energetice de la un destinatar înregistrat către utilizatorul final va fi însoţită de avizul de însoţire sau de factură.

    (15) La primirea produselor energetice utilizatorul final autorizat trebuie să înştiinţeze autoritatea vamală teritorială şi să păstreze produsele în locul de recepţie maximum 48 de ore pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi.

    (16) Eliberarea autorizaţiei de utilizator final este condiţionată de prezentarea de către operatorul economic solicitant a dovezii privind constituirea unei garanţii în favoarea autorităţii fiscale teritoriale, al cărei cuantum se va stabili după cum urmează:

    a) pentru produsele energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) şi, respectiv, în anexa nr. 1 la titlul VII din Codul fiscal, garanţia va reprezenta o sumă echivalentă cu 50% din valoarea accizelor aferente cantităţii de produse aprobate;

    b) pentru produsele energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (2), altele decât cele de la alin. (3) al aceluiaşi articol, din Codul fiscal, garanţia va reprezenta o sumă echivalentă cu 50% din valoarea calculată pe baza accizei aferente motorinei, aplicată asupra cantităţii de produse aprobate.

    (17) Garanţia stabilită în conformitate cu prevederile alin. (16) se reduce după cum urmează:

    a) cu 50%, în cazul în care operatorul economic îşi desfăşoară activitatea cu produse energetice în ultimii 2 ani consecutivi, în calitate de utilizator final, fără încălcarea legislaţiei fiscale aplicabile acestora, şi a respectat, în ultimii 2 ani, destinaţia utilizării produselor energetice în scopurile înscrise în autorizaţiile de utilizator final anterioare;

    b) cu 75%, în cazul în care operatorul economic îşi desfăşoară activitatea cu produse energetice în ultimii 3 ani consecutivi, în calitate de utilizator final, fără încălcarea legislaţiei fiscale aplicabile acestora, şi a respectat, în ultimii 3 ani, destinaţia utilizării produselor energetice în scopurile înscrise în autorizaţiile de utilizator final anterioare;

    c) cu 100%, în cazul în care operatorul economic îşi desfăşoară activitatea cu produse energetice în ultimii 4 ani consecutivi, în calitate de utilizator final, fără încălcarea legislaţiei fiscale aplicabile acestora, şi a respectat, în ultimii 4 ani, destinaţia utilizării produselor energetice în scopurile înscrise în autorizaţiile de utilizator final anterioare.

    (18) Garanţia poate fi sub formă de depozit în numerar şi/sau de garanţii personale, cu respectarea prevederilor pct. 108.

    (19) Garanţia poate fi deblocată, total sau parţial, la solicitarea operatorului economic, cu viza autorităţii fiscale teritoriale, pe măsură ce operatorul economic face dovada utilizării produselor în scopul pentru care acestea au fost achiziţionate.

    (20) Garanţia poate fi executată atunci când se constată că produsele achiziţionate în regim de exceptare de la plata accizelor au fost folosite în alt scop decât cel pentru care se acordă exceptarea şi acciza aferentă acestor produse nu a fost plătită.

    (21) Autorizaţia de utilizator final are o valabilitate de un an de la data emiterii. Cantitatea de produse energetice înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final poate fi suplimentată în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

    (22) Operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea produselor energetice, care va cuprinde informaţii cu privire la: furnizorul de produse energetice, cantitatea de produse energetice achiziţionată, cantitatea utilizată/comercializată, stocul de produse energetice la sfârşitul lunii de raportare, cantitatea de produse finite realizate, cantitatea de produse finite expediate şi destinatarul produselor, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 35. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (23) Autoritatea vamală teritorială poate revoca autorizaţia de utilizator final în următoarele situaţii:

    a) operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenţii la regimul produselor accizabile, potrivit Codului de procedură fiscală;

    b) operatorul economic nu a justificat destinaţia cantităţii de produse energetice achiziţionate, în cazul destinatarului înregistrat care efectuează livrări de produse energetice către utilizatori finali;

    c) operatorul economic a utilizat produsul energetic achiziţionat altfel decât în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

    (24) Decizia de revocare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

    (25) Autoritatea vamală teritorială poate anula autorizaţia de utilizator final atunci când i-au fost oferite la autorizare informaţii false în legătură cu scopul pentru care operatorul economic a solicitat autorizaţia de utilizator final.

    (26) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.

    (27) Operatorul economic poate contesta decizia de revocare sau de anulare a autorizaţiei de utilizator final, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (28) O nouă autorizaţie de utilizator final va putea fi obţinută după 12 luni de la data revocării sau anulării autorizaţiei.

    (29) Stocurile de produse energetice înregistrate la data revocării sau anulării autorizaţiei de utilizator final pot fi valorificate sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

    (30) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) şi (2) prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, vor asigura publicarea pe pagina de web a autorităţii vamale a listei cuprinzând aceşti operatori economici, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

    (31) Pentru situaţia prevăzută la art. 206²⁰ alin. (1) pct. 2 lit. d) din Codul fiscal, în înţelesul prezentelor norme metodologice, prin costul unui produs se înţelege suma tuturor achiziţiilor de bunuri şi servicii la care se adaugă cheltuielile de personal şi consumul de capital fix la nivelul unei activităţi, aşa cum este definită la pct. 5¹.⁴ al cap. I. Acest cost este calculat ca un cost mediu pe unitate.

    (32) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin costul energiei electrice se înţelege preţul efectiv de cumpărare al energiei electrice sau costul de producţie al energiei electrice, dacă este realizată în activitate.

    (33) În sensul art. 206²⁰ alin. (1) pct. 2 lit. b) din Codul fiscal, cu titlu de exemplu, se consideră utilizare duală a produselor energetice:

    a) cărbunele, cocsul şi gazul natural utilizate ca reductant chimic în procesul de producţie a fierului, zincului şi a altor metale neferoase;

    b) cocsul utilizat în furnalele cu arc electric pentru a regla activitatea oxigenului în procesul de topire a oţelului;

    c) cărbunele şi cocsul utilizate în procesul de recarburare a fierului şi oţelului;

    d) gazul utilizat pentru a menţine sau creşte conţinutul de carbon al metalelor în timpul tratamentelor termice;

    e) gazul natural utilizat drept reductant în sistemele pentru controlul emisiilor;

    f) cocsul utilizat ca o sursă de dioxid de carbon în procesul de producţie a carbonatului de sodiu;

    g) acetilena utilizată prin ardere pentru tăierea/lipirea metalelor.

    (34) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin procese metalurgice se înţelege procesele clasificate în nomenclatura CAEN sub Codul DJ 27 «Produse ale industriei metalurgice», în conformitate cu Regulamentul Consiliului nr. 3.037/90 din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.

    (35) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin procese mineralogice se înţelege procesele clasificate în nomenclatura CAEN sub Codul DI 26 «Fabricarea altor produse din minerale nemetalice», în conformitate cu Regulamentul Consiliului nr. 3.037/90 din 9 octombrie 1990 privind clasificarea statistică a activităţilor economice în Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare.

    (36) Pentru gazul natural sau energia electrică utilizate în scopurile exceptate de la plata accizelor, operatorii economici utilizatori notifică acest fapt la autoritatea vamală teritorială. După notificare, operatorul economic utilizator va transmite furnizorului de energie electrică o copie a notificării cu numărul de înregistrare la autoritatea vamală teritorială.

    (37) Notificarea prevăzută la alin. (36) va cuprinde informaţii detaliate privind activitatea desfăşurată de operatorul economic utilizator şi costul produsului final, după caz.

    (38) Nerespectarea prevederilor alin. (36) atrage plata accizelor calculate pe baza cotei accizei pentru gazul natural sau energia electrică utilizate în scop comercial.

    (39) Procedura prin care se execută garanţia şi cea de revocare sau de anulare a autorizaţiei de utilizator final se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la propunerea Autorităţii Naţionale a Vămilor.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 7-a
Regimul de antrepozitare

 

    Reguli generale

    Art. 206²¹. - (1) Producţia şi transformarea produselor accizabile trebuie realizate într-un antrepozit fiscal.

    (2) Deţinerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost plătite, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal.

    (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru:

    a) berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu;

    b) vinurile liniştite realizate de micii producători care obţin în medie mai puţin de 200 hl de vin pe an.

    c) energia electrică, gazul natural, cărbunele şi cocsul.

    (4) În cazul în care micii producători prevăzuţi la alin. (3) lit. b) realizează ei înşişi tranzacţii intracomunitare, aceştia informează autorităţile competente şi respectă cerinţele stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 884/2001 al Comisiei din 24 aprilie 2001 de stabilire a normelor de aplicare privind documentele de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole şi evidenţele obligatorii în sectorul vitivinicol, conform precizărilor din normele metodologice.

    (5) Atunci când micii producători de vin dintr-un alt stat membru sunt scutiţi de la obligaţiile privind deplasarea şi monitorizarea produselor accizabile, destinatarul din România informează autoritatea competentă teritorială cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului (CE) nr. 884/2001 sau printr-o trimitere la acesta, conform precizărilor din normele metodologice.

    (6) Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile.

    (7) Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage plata acestora.

    (8) Fac excepţie de la prevederile alin. (6) antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către avioane şi nave sau care desfăşoară activitate în regim duty free, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (9) Este interzisă producerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal.

    (10) Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută.

 

    Norme metodologice:

    83. (1) Într-un antrepozit fiscal de producţie pot fi produse sau transformate în regim suspensiv de accize numai produsele accizabile aparţinând uneia din următoarele grupe de produse:

    a) alcool şi băuturi alcoolice;

    b) tutun prelucrat;

    c) produse energetice.

    (2) În antrepozitul fiscal de producţie este permisă depozitarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile achiziţionate în vederea utilizării ca materie primă în procesul de producţie de produse accizabile pentru care a fost autorizat antrepozitul fiscal.

    (3) În antrepozitul fiscal de producţie este permisă depozitarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile rezultate din activitatea de producţie pentru care a fost autorizat antrepozitul fiscal.

    (4) Într-un antrepozit fiscal de depozitare pot fi depozitate în regim suspensiv de accize numai produsele accizabile finite, aparţinând uneia din următoarele grupe de produse:

    a) alcool şi băuturi alcoolice;

    b) tutun prelucrat;

    c) produse energetice.

    (5) Intră sub incidenţa regimului de antrepozitare producţia şi/sau depozitarea de arome alimentare, extracte şi concentrate alcoolice care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% în volum.

    (6) Nu intră sub incidenţa regimului de antrepozitare berea, vinurile şi băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse în gospodăriile individuale pentru consumul propriu.

    (7) Prin gospodărie individuală se înţelege gospodăria care aparţine unei persoane fizice producătoare, a cărei producţie este consumată de către aceasta şi membrii familiei sale.

    (8) Gospodăriile individuale care produc pentru consumul propriu bere, vinuri şi băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, au obligaţia de a depune în acest sens, până la data de 15 ianuarie inclusiv a anului următor celui în care se produc, o declaraţie la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au domiciliul. Declaraţia se întocmeşte potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 31.

    (9) Autoritatea vamală teritorială va ţine o evidenţă a gospodăriilor individuale menţionate la alin. (8), în care vor fi înscrise datele de identificare ale acestora, precum şi informaţii privind cantităţile de produse declarate.

    (10) În situaţia în care gospodăria individuală intenţionează să vândă bere, vinuri sau băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, aceasta are obligaţia de a se autoriza în calitate de antrepozitar.

    (11) Producţia de vinuri pentru consumul propriu al unei gospodării individuale din recolta proprie, poate fi realizată în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producţia de vinuri.

    (12) Antrepozitele fiscale autorizate pentru producţia de vinuri vor primi pentru prelucrare, în sistem de prestări de servicii, strugurii aparţinând unei gospodării individuale numai dacă aceasta prezintă carnetul de viticultor, eliberat conform normelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi valabil pentru anul de producţie viticolă.

    (13) Persoanele juridice care deţin în proprietate suprafeţe viticole pot realiza vin în sistem de prestări de servicii numai în antrepozite fiscale autorizate pentru producţie de vinuri.

    (14) În cazurile prevăzute la alin. (11) şi (13), antrepozitele fiscale sunt obligate să ţină o evidenţă distinctă care să cuprindă informaţii cu privire la: numele gospodăriei individuale/persoanei juridice, cantitatea de struguri dată pentru prelucrare, cantitatea de vin rezultată, cantitatea de vin preluată, data preluării, numele şi semnătura persoanei care a preluat vinul. Se vor păstra copii ale carnetelor de viticultor prezentate de gospodăriile individuale.

    (15) Cantităţile de vin preluate de gospodăriile individuale sau persoanele juridice vor fi însoţite de avizul de însoţire a mărfii emis de antrepozitul fiscal care a efectuat prestarea de servicii.

    (16) Pentru cantităţile de vin preluate de gospodăriile individuale antrepozitele fiscale care au efectuat prestarea de servicii au obligaţia ca lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei de raportare, să comunice informaţiile prevăzute la alin. (14) autorităţii vamale teritoriale în raza căreia îşi au domiciliul membrii gospodăriilor individuale.

    (17) Nu intră sub incidenţa regimului de antrepozitare micii producători de vinuri liniştite care produc în medie mai puţin de 200 hl de vin pe an.

    (18) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin mici producători de vinuri liniştite se înţelege operatorii economici producători de vin liniştit, care din punct de vedere juridic şi economic sunt independenţi faţă de orice alt operator economic producător de vin, utilizează mijloace proprii pentru producerea vinului, folosesc spaţii de producţie diferite de cele ale oricărui alt operator economic producător de vin şi nu funcţionează sub licenţa de produs a altui operator economic producător de vin.

    (19) Micii producători de vinuri liniştite au obligaţia ca în fiecare an să depună semestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii imediat următoare semestrului, la autoritatea vamală teritorială, o declaraţie privind cantitatea de vinuri liniştite produsă, precum şi cantităţile de vinuri comercializate în perioada de raportare, potrivit situaţiei al cărei model este prevăzut în anexa nr. 36.

    (20) În cazul în care în timpul anului micul producător de vinuri liniştite înregistrează o producţie mai mare de 200 hl de vin şi doreşte să continue această activitate, este obligat ca în termen de 15 zile de la data înregistrării acestui fapt să depună cerere de autorizare ca antrepozitar autorizat, potrivit prevederilor de la pct. 84. Până la obţinerea autorizaţiei, producătorul poate desfăşura numai activitate de producţie, dar nu şi de comercializare. După obţinerea autorizaţiei de antrepozit fiscal, indiferent de producţia realizată în perioada următoare, producătorul nu mai poate reveni la statutul de mic producător de vinuri liniştite.

    (21) În situaţia în care cererea de autorizare este respinsă, activitatea de producţie încetează, iar valorificarea stocurilor se poate efectua numai cu aprobarea şi sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

    (22) În situaţia în care producătorul de vinuri liniştite nu respectă prevederile alin. (19) şi (20) se consideră că producţia de vinuri se realizează în afara unui antrepozit fiscal, fapt ce atrage oprirea activităţii şi aplicarea pedepselor prevăzute de lege.

    (23) Micii producători de vinuri liniştite pot comercializa aceste produse în vrac numai către magazine specializate în vânzarea vinurilor, către unităţi de alimentaţie publică sau către antrepozite fiscale.

    (24) În cazul în care micii producători prevăzuţi la alin. (18) realizează ei înşişi tranzacţii intracomunitare, aceştia au obligaţia de a informa autoritatea vamală teritorială înainte de efectuarea tranzacţiei şi de a se conforma prevederilor Ordinului nr. 234/2004 al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale privind aprobarea documentelor de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole şi evidenţelor obligatorii în sectorul vitivinicol.

    (25) Atunci când un operator economic din România efectuează achiziţii de vin de la un mic producător de vinuri dintr-un alt stat membru care este scutit de la obligaţiile privind deplasarea şi monitorizarea produselor accizabile, acest operator economic din România are obligaţia de a informa autoritatea vamală teritorială cu privire la livrările de vin prin intermediul documentului care a însoţit transportul, admis de statul membru de expediţie.

    (26) Micul producător de vinuri aflat în cazul prevăzut la alin. (24), precum şi destinatarul din România prevăzut la alin. (25) au obligaţia ca semestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii imediat următoare semestrului, să prezinte autorităţii vamale teritoriale o situaţie centralizatoare după modelul prezentat în anexa nr. 37.

    (27) Nerespectarea prevederilor alin. (24)-(26) atrage aplicarea de sancţiuni potrivit prevederilor din Codul de procedură fiscală.

    (28) În sensul alin. (6) al art. 206²¹ din Codul fiscal, nu se consideră vânzare cu amănuntul:

    a) livrările de produse energetice către avioane şi nave;

    b) livrările de produse accizabile din magazinele duty-free;

    c) acele livrări care indiferent de tipul destinatarului - consumator final sau nu - se efectuează prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrantă din mijlocul de transport care efectuează livrarea;

    d) livrările de produse energetice în scopurile prevăzute la art. 206²⁰ alin. (1) pct. 2 din Codul fiscal;

    e) vânzarea buteliilor de vin din cramele sau expoziţiile din interiorul antrepozitului fiscal autorizat exclusiv pentru producţia de vinuri liniştite şi/sau spumoase.

    (29) Magazinele autorizate potrivit legii să comercializeze produse în regim duty-free sunt asimilate antrepozitelor fiscale de depozitare în care pot fi deţinute produse accizabile în regim suspensiv de accize. Aceste magazine primesc produse accizabile în regim suspensiv de accize în baza autorizaţiilor de duty-free şi pentru aceste produse nu se datorează accize atunci când sunt achiziţionate de persoane care se deplasează în afara spaţiului comunitar.

    (30) Antrepozitele fiscale autorizate pentru producţia de produse energetice, inclusiv pentru producţia de bio-ETBE (bio etil terţ butil eter), bio-TAEE (bio terţ amil etil eter) şi/sau alte produse de aceeaşi natură realizate pe bază de bioetanol, pot primi în regim suspensiv de accize bioetanol pentru prelucrare în vederea obţinerii de bio-ETBE, bio-TAEE şi/sau alte produse de aceeaşi natură realizate pe bază de bioetanol ori în vederea amestecului cu benzină.

    (31) Bioetanolul reprezintă alcoolul etilic realizat în antrepozitele fiscale de producţie a alcoolului etilic, produs destinat utilizării în producţia de produse energetice.

    (32) Pentru aplicarea prevederilor alin. (30) şi (31), la solicitarea antrepozitarului autorizat, autorizaţia de antrepozit fiscal se va completa în mod corespunzător, după cum urmează:

    a) pentru producţia de alcool etilic, cu producţie de bioetanol;

    b) pentru producţia de produse energetice, cu:

    b1) producţie de bio-ETBE, bio-TAEE şi/sau alte produse de aceeaşi natură realizate pe bază de bioetanol; şi/sau

    b2) depozitare de bioetanol denaturat sau nedenaturat în vederea prelucrării sau a amestecului cu benzină.

    (33) În afara antrepozitului fiscal pot fi deţinute numai produsele accizabile pentru care acciza a fost înregistrată ca obligaţie de plată, iar prin circuitul economic se poate stabili de către autorităţile competente cu atribuţii de control că produsele provin de la un antrepozitar autorizat, de la un destinatar înregistrat sau de la un importator.

    (34) Atunci când pentru produsele accizabile deţinute în afara antrepozitului fiscal nu se poate stabili că acciza a fost înregistrată ca obligaţie de plată intervine exigibilitatea accizei, obligaţia de plată revenind persoanei care nu poate justifica provenienţa legală a produselor.

 

    Codul fiscal:

    Cererea de autorizare ca antrepozit fiscal

    Art. 206²². - (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona numai pe baza autorizaţiei valabile emise de autoritatea competentă.

    (2) În vederea obţinerii autorizaţiei, pentru ca un loc să funcţioneze ca antrepozit fiscal, persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea competentă, în modul şi sub forma prevăzute în normele metodologice.

    (3) Cererea trebuie să conţină informaţii şi să fie însoţită de documente cu privire la:

    a) amplasarea şi natura locului;

    b) tipurile şi cantitatea de produse accizabile estimate a fi produse şi/sau depozitate în decursul unui an;

    c) lista produselor accizabile care urmează a fi achiziţionate în regim suspensiv de accize în vederea utilizării ca materie primă în cadrul activităţii de producţie de produse accizabile;

    d) identitatea şi alte informaţii cu privire la persoana care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat;

    e) organizarea administrativă, fluxurile operaţionale, randamentul utilajelor şi instalaţiilor şi alte date relevante pentru colectarea şi determinarea accizelor, prevăzute într-un manual de procedură;

    f) capacitatea persoanei care urmează a fi antrepozitar autorizat de a satisface cerinţele prevăzute la art. 206²⁶.

    (4) Prevederile alin. (3) se vor adapta potrivit specificului activităţii ce urmează a se desfăşura în antrepozitul fiscal, conform precizărilor din normele metodologice.

    (5) Persoana care intenţionează să fie antrepozitar autorizat va prezenta, de asemenea, o copie a contractului de administrare sau a actelor de proprietate ale sediului unde locul este amplasat.

    (6) Persoana care îşi manifestă în mod expres intenţia de a fi antrepozitar autorizat pentru mai multe antrepozite fiscale poate depune la autoritatea competentă o singură cerere. Cererea va fi însoţită de documentele prevăzute de prezentul capitol, aferente fiecărei locaţii.

 

    Norme metodologice:

    84. (1) Un antrepozit fiscal poate funcţiona doar în baza unei autorizaţii valabile emise de Comisie.

    (2) Pentru a obţine o autorizaţie de antrepozit fiscal, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună o cerere la autoritatea vamală teritorială.

    (3) Cererea privind acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal trebuie să fie întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 38 şi să fie însoţită de documentele specificate în această anexă. În cazul activităţii de producţie, cererea va fi însoţită şi de manualul de procedură.

    (4) Persoanele care intenţionează să fie autorizate ca antrepozitari pentru producţie sau pentru depozitare de produse accizabile trebuie să deţină în proprietate sau să aibă drept de folosinţă a clădirilor şi a terenurilor. Documentele care atestă deţinerea în proprietate sau în folosinţă a clădirilor şi a terenurilor sunt:

    a) pentru clădiri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau, după caz, a procesului-verbal de recepţie, atunci când acestea au fost construite în regie proprie sau copia actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală;

    b) pentru terenuri, extrasul de carte funciară însoţit de copia titlului de proprietate sau copia actului care atestă dreptul de folosinţă sub orice formă legală.

    (5) Persoanele care intenţionează să fie autorizate ca antrepozitari de producţie de produse accizabile, trebuie să deţină în proprietate sau să deţină contracte de leasing pentru instalaţiile şi echipamentele care contribuie direct la producţia de produse accizabile pentru care urmează să fie autorizat.

    (6) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (4) şi (5) unităţile de cercetare-dezvoltare organizate potrivit reglementărilor Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Siseşti», cu modificările şi completările ulterioare.

    (7) În cazul producţiei de alcool şi băuturi alcoolice, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună pe lângă documentaţia întocmită conform prevederilor prezentelor norme metodologice şi lista tipurilor de produse ce urmează a se realiza în antrepozitul fiscal.

    (8) Antrepozitarii autorizaţi propuşi prevăzuţi la alin. (7) pot desfăşura activitate în regim de probe tehnologice, sub controlul autorităţii vamale teritoriale, pe o perioadă de maximum 60 de zile de la întocmirea referatului favorabil de către această autoritate.

    (9) În perioada de probe tehnologice, antrepozitarul autorizat propus are obligaţia să obţină încadrarea tarifară a produselor finite efectuată de autoritatea vamală centrală, pentru care va prezenta acestei autorităţi:

    a) documentul prevăzut la alin. (8);

    b) documentaţia tehnică din care să rezulte toate informaţiile necesare stabilirii clasificării tarifare referitoare la caracteristicile produsului finit, natura, cantitatea şi compoziţia materiilor prime utilizate, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului finit.

    (10) După obţinerea încadrării tarifare a produselor finite, aceasta va fi transmisă de antrepozitarul autorizat propus la autoritatea vamală teritorială la care s-a depus documentaţia în vederea autorizării.

    (11) În perioada de probe tehnologice, produsele accizabile finite obţinute nu pot părăsi locul propus a fi autorizat ca antrepozit fiscal.

    (12) În cazul producţiei de produse energetice, antrepozitarul autorizat propus trebuie să depună pe lângă documentaţia întocmită conform prevederilor prezentelor norme metodologice şi lista cu semifabricatele şi produsele finite înscrise în nomenclatorul de fabricaţie, precum şi domeniul de utilizare al acestora şi acciza aferentă fiecărui produs, avizată de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Procedura prevăzută la alin. (8)-(11) se va aplica şi antrepozitarilor autorizaţi propuşi pentru producţia de produse energetice.

    (13) În cazul antrepozitarilor autorizaţi propuşi prevăzuţi la alin. (7) şi (12), documentaţia va cuprinde şi lista produselor accizabile ce vor fi achiziţionate în vederea utilizării ca materie primă în procesul de producţie, precum şi încadrarea tarifară a acestora.

    (14) Autoritatea vamală teritorială verifică realitatea şi exactitatea informaţiilor şi a documentelor depuse de antrepozitarul autorizat propus. Se au în vedere în special îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 206²³ şi art. 206²⁶ alin. (1) lit. b), c) şi d) din Codul fiscal.

    (15) Antrepozitarul autorizat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia.

    (16) În acţiunea de verificare, autoritatea vamală teritorială poate solicita sprijinul organelor cu atribuţii de control şi, după caz, al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare prevăzute la art. 206²³ din Codul fiscal.

    (17) În termen de 30 de zile de la depunerea cererilor, autoritatea vamală teritorială va înainta documentaţiile autorităţii vamale centrale, însoţite de un referat întocmit de autoritatea vamală teritorială care să cuprindă punctul de vedere asupra oportunităţii emiterii autorizaţiei de antrepozitar autorizat şi, după caz, aspectele sesizate privind neconcordanţa cu datele şi informaţiile prezentate de antrepozitarul autorizat propus. Aceste referate vor purta semnătura şi ştampila autorităţii vamale teritoriale.

    (18) Autoritatea vamală centrală poate să solicite antrepozitarului autorizat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, cu privire la:

    a) amplasarea şi natura antrepozitului fiscal propus;

    b) tipurile, caracteristicile fizico-chimice şi cantităţile de produse accizabile ce urmează a fi produse şi/sau depozitate în antrepozitul fiscal propus;

    c) identitatea antrepozitarului autorizat propus;

    d) capacitatea antrepozitarului autorizat propus de a asigura garanţia.

    (19) În cazul oricărui nou produs intrat în nomenclatorul de fabricaţie vor fi aplicate procedurile prevăzute la alin. (9) şi alin. (12).

 

    Codul fiscal:

    Condiţii de autorizare

    Art. 206²³. - (1) Autoritatea competentă eliberează autorizaţia de antrepozit fiscal pentru un loc numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) locul urmează a fi folosit pentru producerea, transformarea, deţinerea, primirea şi/sau expedierea produselor accizabile în regim suspensiv de accize. În cazul unui loc ce va fi autorizat numai ca antrepozit fiscal de depozitare, volumul mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile înregistrate în ultimul an calendaristic trebuie să fie mai mare decât limitele prevăzute în normele metodologice, diferenţiate în funcţie de grupa de produse depozitate şi de accizele potenţiale aferente;

    b) locul este amplasat, construit şi echipat astfel încât să nu permită scoaterea produselor accizabile din acest loc fără plata accizelor, conform prevederilor din normele metodologice;

    c) locul nu va fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu excepţiile prevăzute la art. 206²¹ alin. (8);

    d) în cazul unei persoane fizice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, aceasta să nu fi fost condamnată în mod definitiv pentru infracţiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare ori luare de mită în România sau în oricare dintre statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidenţa în ultimii 5 ani, să nu fi fost condamnată pentru o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    e) în cazul unei persoane juridice care urmează să-şi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat, administratorii acestor persoane juridice să nu fi fost condamnaţi în mod definitiv pentru infracţiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare ori luare de mită în România sau în oricare dintre statele străine în care aceasta a avut domiciliul/rezidenţa în ultimii 5 ani, să nu fi fost condamnată pentru o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    f) persoana care urmează să îşi desfăşoare activitatea ca antrepozitar autorizat trebuie să dovedească că poate îndeplini cerinţele prevăzute la art. 206²⁶.

    (2) Prevederile alin. (1) vor fi adaptate corespunzător pe grupe de produse accizabile şi categorii de antrepozitari, conform precizărilor din normele metodologice.

    (3) Locurile aferente rezervei de stat şi rezervei de mobilizare se asimilează antrepozitelor fiscale de depozitare, potrivit prevederilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    85. (1) Un loc poate funcţiona ca antrepozit fiscal de depozitare atunci când volumul mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile înregistrate în ultimul an calendaristic, depăşeşte limitele prevăzute mai jos:

    a) bere - 150.000 litri;

    b) vinuri şi băuturi fermentate - 150.000 litri;

    c) produse intermediare - 150.000 litri;

    d) băuturi spirtoase - 25.000 litri de alcool pur;

    e) alcool etilic - 400.000 litri de alcool pur;

    f) băuturi alcoolice în general - 30.000 litri de alcool pur;

    g) ţigarete - o cantitate a cărei valoare la preţul maxim de vânzare cu amănuntul să nu fie mai mică de 2.500.000 euro;

    h) produse energetice - 2.500.000 kg. Această cantitate minimă nu este obligatorie în cazul antrepozitelor fiscale de depozitare destinate exclusiv aprovizionării aeronavelor şi, respectiv, a navelor şi a ambarcaţiunilor;

    i) arome alimentare, extracte şi concentrate alcoolice - 1.500 litri de alcool pur.

    (2) În situaţia unui antrepozit fiscal nou autorizat pentru depozitare, cantitatea minimă prevăzută la alin. (1) va fi estimată.

    (3) În cazul antrepozitarului propus care îndeplineşte condiţiile pentru autorizare ca antrepozit fiscal de depozitare şi se încadrează în limitele prevăzute la alin. (1), acesta va prezenta şi o declaraţie privind capacitatea de depozitare. În cazul alcoolului etilic şi al produselor energetice capacitatea de depozitare va fi exprimată în litri şi va fi determinată în funcţie de capacitatea calibrată a recipienţilor şi/sau a rezervoarelor de depozitare.

    (4) În situaţia unui antrepozitar autorizat de depozitare, care pe durata unei perioade continue de 6 luni nu respectă limitele prevăzute la alin. (1), autorizaţia poate fi revocată. Revocarea autorizaţiei se decide de către Comisie pe baza unui referat care să cuprindă punctul de vedere al autorităţii vamale centrale ca urmare a notei de constatare întocmite de autoritatea vamală teritorială.

    (5) Limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt obligatorii pentru:

    a) antrepozitele fiscale autorizate în exclusivitate pentru a efectua operaţiuni de distribuţie a băuturilor alcoolice şi de tutunuri prelucrate destinate consumului sau vânzării la bordul navelor şi aeronavelor;

    b) antrepozitele fiscale de depozitare de produse accizabile situate în porturi şi aeroporturi şi care funcţionează în exclusivitate în regim duty-free;

    c) rezerva de stat şi de mobilizare.

    (6) Locul care urmează să fie autorizat ca antrepozit fiscal trebuie să fie strict delimitat - acces propriu, împrejmuire -, iar activitatea ce se desfăşoară în acest loc să fie independentă de alte activităţi desfăşurate de persoana care solicită autorizarea şi care nu au legătură cu producţia sau depozitarea de produse accizabile.

    (7) Fac excepţie de la prevederile alin. (6) tancurile plutitoare aflate în perimetrul zonelor portuare şi barjele, destinate depozitării produselor energetice în vederea aprovizionării navelor.

    (8) Locurile destinate producţiei de vinuri sau de băuturi fermentate, altele decât berea şi vinurile, trebuie să fie dotate cu vase litrate.

    (9) Locurile destinate producţiei de alcool etilic şi de distilate ca materie primă şi locurile destinate producţiei de băuturi alcoolice obţinute exclusiv din prelucrarea alcoolului şi a distilatelor, trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare legală pentru determinarea concentraţiei alcoolice, avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

    (10) În cazul antrepozitelor fiscale de producţie de alcool şi de distilate, coloanele de distilare, rafinare, trebuie să fie dotate cu contoare pentru determinarea cantităţii de produse obţinute, avizate şi sigilate conform reglementărilor specifice stabilite de Biroul Român de Metrologie Legală.

    (11) În cazul antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de alcool etilic, contoarele vor fi amplasate la ieşirea din coloanele de distilare pentru alcoolul brut, la ieşirea din coloanele de rafinare pentru alcoolul etilic rafinat şi la ieşirea din coloanele aferente alcoolului tehnic, astfel încât să fie contorizate toate cantităţile de alcool rezultate.

    (12) În cazul antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de distilate, contoarele vor fi amplasate la ieşirea din coloanele de distilare sau, după caz, la ieşirea din instalaţiile de distilare.

    (13) Folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum şi amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete, prin care se pot extrage cantităţi de alcool sau distilate necontorizate, sunt interzise.

    (14) Antrepozitarii autorizaţi propuşi pentru producţia de alcool şi de distilate sunt obligaţi să deţină certificate eliberate de un laborator de metrologie agreat de Biroul Român de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele şi recipientele calibrate în care se depozitează alcoolul, distilatele şi materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor.

    (15) În cazul antrepozitelor fiscale - mici distilerii - care utilizează pentru realizarea producţiei instalaţii tip alambic, acestea trebuie să fie dotate cu vase calibrate avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

    (16) În cazul antrepozitelor fiscale prevăzute la alin. (15), pe perioada de nefuncţionare se va aplica procedura de sigilare şi desigilare, prevăzută la pct. 77.

    (17) Locurile destinate producţiei de alcool etilic şi distilate, ca materie primă, trebuie să fie dotate cu un sistem de supraveghere prin camere video a punctelor unde sunt amplasate contoarele şi rezervoarele de alcool şi distilate, precum şi a căilor de acces în antrepozitul fiscal. Stocarea imaginilor culese prin intermediul camerelor video se face pe casete video sau în memoria sistemului, durata de stocare a imaginilor înregistrate fiind de minimum 30 de zile. Sistemul de supraveghere trebuie să funcţioneze permanent, inclusiv în perioadele de nefuncţionare a antrepozitului, chiar şi în condiţiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la reţeaua de distribuţie.

    (18) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (17) micile distilerii.

    (19) Într-un antrepozit fiscal de depozitare se pot depozita produse din grupa băuturilor alcoolice, în stare îmbuteliată, în locuri compartimentate distinct, respectiv bere, vinuri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, produse intermediare, băuturi spirtoase.

    (20) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de depozitare de alcool etilic şi de distilate în stare vărsată numai dacă deţine în proprietate rezervoare calibrate avizate de Biroul Român de Metrologie Legală.

    (21) Un loc poate fi autorizat ca antrepozit fiscal de producţie sau de depozitare de produse energetice numai dacă este echipat cu rezervoare standardizate distincte pentru fiecare tip de produs în parte, calibrate de Biroul Român de Metrologie Legală.

    (22) Obligativitatea calibrării rezervoarelor aferente tancurilor plutitoare pentru depozitarea produselor energetice intervine potrivit reglementărilor specifice ale Biroului Român de Metrologie Legală.

    (23) Locurile destinate producţiei sau depozitării de produse energetice trebuie să fie dotate cu mijloace de măsurare a debitului volumic sau masic.

    (24) Locurile destinate producerii de produse energetice pentru care accizele se calculează numai pe baza accizei exprimate în echivalent euro/tonă sau euro/1.000 kg, locurile destinate producerii combustibililor al căror cod tarifar se încadrează la art. 206¹⁶ alin. (3) lit. g) din Codul fiscal, precum şi locurile destinate îmbutelierii gazului petrolier lichefiat vor fi dotate cu mijloace de măsurare a masei.

    (25) Rezerva de stat şi rezerva de mobilizare vor fi autorizate ca un singur antrepozit fiscal de depozitare, indiferent de numărul locurilor de depozitare pe care le deţine.

    (26) Pentru obţinerea autorizaţiei, instituţiile care gestionează rezerva de stat şi rezerva de mobilizare vor depune o cerere la autoritatea fiscală centrală, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 38.

 

    Codul fiscal:

    Autorizarea ca antrepozit fiscal

    Art. 206²⁴. - (1) Autoritatea competentă va notifica în scris autorizarea ca antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.

    (2) Autorizaţia va conţine următoarele:

    a) Codul de accize atribuit antrepozitului fiscal;

    b) elementele de identificare ale antrepozitarului autorizat, inclusiv Codul de accize atribuit acestuia;

    c) descrierea şi amplasarea locului antrepozitului fiscal;

    d) tipul produselor accizabile primite/expediate din antrepozitul fiscal şi natura activităţii;

    e) capacitatea de depozitare a produselor accizabile în antrepozitul fiscal, în cazul antrepozitarului autorizat pentru depozitare;

    f) nivelul garanţiei;

    g) data de începere a valabilităţii autorizaţiei;

    h) orice alte informaţii relevante pentru autorizare.

    (3) Autorizaţiile pot fi modificate de către autoritatea competentă.

    (4) Înainte de a fi modificată autorizaţia, autoritatea competentă trebuie să-l informeze pe antrepozitarul autorizat asupra modificării propuse şi asupra motivelor acesteia.

    (5) Antrepozitarul autorizat poate solicita autorităţii competente modificarea autorizaţiei, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (6) Procedura de autorizare a antrepozitelor fiscale nu intră sub incidenţa prevederilor legale privind procedura aprobării tacite.

 

    Norme metodologice:

    86. (1) Comisia emite decizii de aprobare sau de respingere a cererii antrepozitarului autorizat propus, după analizarea referatelor întocmite de autorităţile vamale teritoriale şi a documentaţiilor depuse de solicitant.

    (2) La lucrările comisiei va fi invitat, după caz, câte un reprezentant din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor, a Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi câte un reprezentant al patronatelor producătorilor de produse accizabile sau al depozitarilor de astfel de produse, legal înfiinţate.

    (3) Autorizaţia pentru un antrepozit fiscal are ca dată de emitere data de 1 a lunii următoare celei în care a fost aprobată cererea de autorizare de către Comisie.

    (4) În cazul antrepozitelor fiscale de producţie, în baza documentaţiei depuse de antrepozitarul autorizat, în autorizaţia aferentă antrepozitului fiscal vor fi înscrise atât materiile prime accizabile care pot fi achiziţionate în regim suspensiv de accize, cât şi produsele finite ce se realizează în antrepozitul fiscal.

    (5) În cazul antrepozitelor fiscale de depozitare produse energetice care efectuează operaţiuni de aditivare a produselor energetice, de amestec între biocarburanţi şi carburanţi tradiţionali sau între biocombustibili şi combustibili tradiţionali, în baza documentaţiei depuse de antrepozitarul autorizat, în autorizaţia aferentă antrepozitului fiscal vor fi înscrise atât materiile prime accizabile care pot fi achiziţionate în regim suspensiv de accize, cât şi produsele finite ce se depozitează în antrepozitul fiscal.

    (6) În cazul pierderii autorizaţiei de antrepozit fiscal, titularul autorizaţiei va anunţa pierderea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

    (7) În baza documentului care atestă că anunţul referitor la pierdere a fost înaintat spre publicare în Monitorul Oficial, autoritatea emitentă a autorizaţiei va elibera la cerere un duplicat al acesteia.

    (8) Antrepozitarii autorizaţi pot solicita autorităţii vamale centrale modificarea autorizaţiei atunci când constată erori în redactarea autorizaţiei de antrepozit fiscal sau în alte situaţii în care se justifică acest fapt.

 

    Codul fiscal:

    Obligaţiile antrepozitarului autorizat

    Art. 206²⁶. - (1) Orice antrepozitar autorizat are obligaţia de a îndeplini următoarele cerinţe:

    a) să constituie în favoarea autorităţii competente, dacă se consideră necesar, o garanţie, în cazul producţiei, transformării şi deţinerii de produse accizabile în regim suspensiv de accize, precum şi o garanţie obligatorie pentru circulaţia acestor produse în regim suspensiv de accize, în conformitate cu prevederile art. 206⁵⁴ şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice;

    b) să instaleze şi să menţină încuietori, sigilii, instrumente de măsură sau alte instrumente similare adecvate, necesare securităţii produselor accizabile amplasate în antrepozitul fiscal;

    c) să asigure menţinerea sigiliilor aplicate sub supravegherea autorităţii competente sub forma şi procedura prevăzute în normele metodologice;

    d) să ţină evidenţe exacte şi actualizate cu privire la materiile prime, lucrările în derulare şi produsele accizabile finite, produse sau primite în antrepozitele fiscale şi expediate din antrepozitele fiscale, şi să prezinte evidenţele corespunzătoare, la cererea autorităţilor competente;

    e) să ţină un sistem corespunzător de evidenţă a stocurilor din antrepozitul fiscal, inclusiv un sistem de administrare, contabil şi de securitate;

    f) să asigure accesul autorităţii competente în orice zonă a antrepozitului fiscal, în orice moment în care antrepozitul fiscal este în exploatare şi în orice moment în care antrepozitul fiscal este deschis pentru primirea sau expedierea produselor;

    g) să prezinte produsele accizabile pentru a fi inspectate de autoritatea competentă, la cererea acestora;

    h) să asigure, în mod gratuit, un birou în incinta antrepozitului fiscal, la cererea autorităţii competente;

    i) să cerceteze şi să raporteze către autoritatea competentă orice pierdere, lipsă sau neregularitate cu privire la produsele accizabile;

    j) să înştiinţeze autorităţile competente despre orice modificare ce intenţionează să o aducă asupra datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozitar cu minim 5 zile înainte de producerea modificării;

    k) să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin normele metodologice.

    (2) Prevederile alin. (1) vor fi adaptate corespunzător pe grupe de produse accizabile şi pe categorii de antrepozitari, conform precizărilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    87. (1) Pentru orice antrepozitar autorizat Comisia stabileşte, dacă consideră necesar, o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile produse şi/sau depozitate în fiecare antrepozit fiscal.

    (2) Pentru orice antrepozitar autorizat Comisia stabileşte obligatoriu o garanţie care să acopere riscul neplăţii accizelor pentru produsele accizabile deplasate în regim suspensiv de accize.

    (3) Nu sunt supuse obligaţiei de a constitui garanţie produsele energetice supuse accizelor care sunt transportate în interiorul Comunităţii exclusiv pe cale maritimă sau prin conducte.

    (4) Nivelul garanţiei ce urmează a se constitui se determină potrivit prevederilor pct. 108.

    (5) În vederea înregistrării producţiei de bere obţinute, fiecare antrepozitar autorizat pentru producţie este obligat:

    a) să înregistreze producţia de bere rezultată la sfârşitul procesului tehnologic, prin aparatura adecvată de măsurare a butoaielor, sticlelor, navetelor, paleţilor sau a berii filtrate la vasele de depozitare, şi să înscrie aceste date în rapoartele de producţie şi gestionare, cu specificarea capacităţii ambalajelor şi a cantităţii de bere exprimate în litri;

    b) să determine concentraţia zaharometrică a berii, conform standardelor în vigoare privind determinarea concentraţiei exprimate în grade Plato a berii, elaborate de Asociaţia de Standardizare din România, şi să elibereze buletine de analize fizico-chimice. La verificarea realităţii concentraţiei zaharometrice a sortimentelor de bere se va avea în vedere concentraţia înscrisă în specificaţia tehnică internă, elaborată pe baza standardului în vigoare pentru fiecare sortiment.

    (6) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţie de alcool şi distilate, după obţinerea autorizaţiei, îşi pot desfăşura activitatea numai după aplicarea sigiliilor pe instalaţiile şi utilajele de producţie alcool etilic de către reprezentantul autorităţii vamale teritoriale.

    (7) În cazul antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de alcool, sigiliile se vor aplica pe întregul flux tehnologic de la ieşirea alcoolului brut, rafinat şi tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, şi până la contoare, inclusiv la acestea.

    (8) În cazul antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de distilate, sigiliile se vor aplica la ieşirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalaţiile de distilare.

    (9) În situaţiile prevăzute la alin. (7) şi (8), sigiliile vor fi aplicate şi pe toate elementele de asamblare-racordare ale aparatelor de măsură şi control, pe orice orificii şi robineţi existenţi pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu.

    (10) În cazul producţiei de alcool, aparatele şi piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare, rafinare, precum şi de pe tot circuitul instalaţiilor de distilare trebuie îmbinate în aşa fel încât să poată fi sigilate.

    (11) Sigiliile aparţin autorităţii vamale teritoriale, vor fi înseriate şi vor purta, în mod obligatoriu, însemnele acesteia. Operaţiunile de sigilare şi desigilare, atunci când se impun, se vor efectua de către reprezentantul desemnat de autoritatea vamală teritorială, astfel încât să nu se deterioreze aparatele şi piesele componente.

    (12) Stabilirea tipului de sigilii, prevăzut la alin. (11), şi a caracteristicilor acestora, uniformizarea şi/sau personalizarea, precum şi coordonarea tuturor operaţiunilor ce se impun revin Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prin Autoritatea Naţională a Vămilor.

    (13) Amprentele sigiliilor aplicate de autoritatea vamală teritorială trebuie să fie menţinute intacte.

    (14) Sigiliile prevăzute la alin. (11) sunt complementare sigiliilor metrologice aplicate contoarelor.

    (15) Se interzice antrepozitarilor autorizaţi deteriorarea sau înlăturarea sigiliilor aplicate de către reprezentantul autorităţii vamale teritoriale. În cazul în care sigiliul este deteriorat accidental sau în caz de avarie, antrepozitarul autorizat este obligat să solicite prezenţa unui reprezentant al autorităţii vamale teritoriale pentru constatarea cauzelor deteriorării accidentale a sigiliului sau ale avariei.

    (16) Atunci când intervine sigilarea şi desigilarea aparatelor şi pieselor de pe tot fluxul tehnologic se va proceda după cum urmează:

    a) desigilarea se face numai în baza unei solicitări scrise, justificate, din partea antrepozitului fiscal de producţie de alcool şi de distilate sau în situaţii de avarie;

    b) cererea de desigilare se transmite autorităţii vamale teritoriale cu cel puţin 3 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea operaţiunii propriu-zise, solicitând şi desemnarea unui reprezentant al acestei autorităţi care va proceda la desigilare;

    c) la desigilare, reprezentantul autorităţii vamale teritoriale întocmeşte un proces-verbal de desigilare, întocmit în două exemplare, în care va consemna data şi ora desigilării, cantitatea de alcool şi de distilate - în litri şi în grade Dall - înregistrată de contoare la momentul desigilării, precum şi stocul de alcool şi de distilate, pe sortimente, aflat în rezervoare şi în recipiente.

    (17) Dacă antrepozitarul autorizat pentru producţie de alcool şi distilate constată un incident sau o disfuncţie în funcţionarea unui contor, acesta va proceda după cum urmează:

    a) trebuie imediat să facă o declaraţie către autoritatea vamală teritorială, care va fi consemnată într-un registru special al antrepozitului fiscal destinat acestui scop şi va solicita prezenţa unui reprezentant al acestei autorităţi;

    b) pentru remedierea defecţiunii va solicita prezenţa unui reprezentant autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală pentru activităţi de reparaţii ale mijloacelor de măsurare din categoria respectivă, în vederea desigilării mijloacelor de măsurare, a repunerii lor în stare de funcţionare şi a resigilării;

    c) contoarele defecte pot fi reparate sau înlocuite, sub supravegherea reprezentantului autorităţii vamale teritoriale, cu alte contoare de rezervă, cu specificarea, într-un proces-verbal de înlocuire, întocmit de acest reprezentant, a indicilor de la care se reia activitatea;

    d) dacă timpul de remediere a contoarelor depăşeşte 24 de ore, se întrerupe activitatea de producţie a alcoolului şi a distilatelor, instalaţiile respective fiind sigilate de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale.

    (18) Atunci când în situaţiile de la alin. (15) şi (17) este necesară întreruperea activităţii, aceasta va fi consemnată într-un proces-verbal încheiat în două exemplare de către reprezentantul autorităţii vamale teritoriale, în prezenţa reprezentantului legal al antrepozitului fiscal. În procesul-verbal încheiat se vor menţiona cauzele accidentului sau ale avariei care au generat întreruperea activităţii, data şi ora întreruperii acesteia, stocul de alcool şi de distilate existent la acea dată şi indicii înregistraţi de contoare în momentul întreruperii activităţii.

    (19) Originalul procesului-verbal de desigilare prevăzut la alin. (16) sau de întrerupere a activităţii prevăzut la alin. (18), după caz, se depune la autoritatea vamală teritorială, în termen de 24 de ore de la încheierea acestuia. Al doilea exemplar al procesului-verbal rămâne la antrepozitul fiscal.

    (20) Reluarea activităţii în antrepozitul fiscal se va face în baza unei declaraţii de remediere a defecţiunii, întocmită de antrepozitarul autorizat şi vizată de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale, însoţită, după caz, de un aviz eliberat de specialistul autorizat de către Biroul Român de Metrologie Legală pentru activităţi de reparaţii ale mijloacelor de măsurare care a efectuat remedierea. Reprezentantul autorităţii vamale teritoriale va proceda la sigilarea întregului flux tehnologic.

    (21) Toţi antrepozitarii autorizaţi trebuie să deţină un sistem computerizat de evidenţă a produselor aflate în antrepozite, a celor intrate sau ieşite, a celor pierdute prin deteriorare, spargere, furt, precum şi a accizelor aferente acestor categorii de produse.

    (22) În cazul antrepozitelor fiscale autorizate pentru producţia de alcool etilic şi distilate, sistemul computerizat trebuie să asigure şi evidenţa materiilor prime introduse în fabricaţie, precum şi a semifabricatelor aflate pe linia de fabricaţie. Cantităţile de alcool şi de distilate obţinute vor fi evidenţiate atât în litri, cât şi în grade Dall.

    (23) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (22) antrepozitele fiscale - mici distilerii -, care utilizează pentru realizarea producţiei instalaţii tip alambic.

 

    Codul fiscal:

    Anularea, revocarea şi suspendarea autorizaţiei

    Art. 206²⁸. - (1) Autoritatea competentă poate anula autorizaţia pentru un antrepozit fiscal atunci când i-au fost oferite informaţii inexacte sau incomplete în legătură cu autorizarea antrepozitului fiscal.

    (2) Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal în următoarele situaţii:

    a) în cazul unui antrepozitar autorizat, persoană fizică, dacă:

    1. persoana a decedat;

    2. persoana a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    3. activitatea desfăşurată este în situaţie de faliment sau de lichidare;

    b) în cazul unui antrepozitar autorizat, care este persoană juridică, dacă:

    1. în legătură cu persoana juridică a fost deschisă o procedură de faliment ori de lichidare; sau

    2. oricare dintre administratorii persoanei juridice a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în România sau într-un stat străin, pentru infracţiunea de abuz de încredere, fals, uz de fals, înşelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită ori o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

    c) antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerinţele prevăzute la art. 206²⁶ sau la art. 206⁵³-206⁵⁵;

    d) când antrepozitarul încheie un act de vânzare a locului;

    e) pentru situaţia prevăzută la alin. (9);

    f) pe durata unei perioade continue de minimum 6 luni, volumul mediu trimestrial al ieşirilor de produse accizabile din antrepozitul fiscal de depozitare este mai mic decât limita prevăzută în normele metodologice, conform art. 206²³ alin. (1) lit. a);

    (3) Autoritatea competentă poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal şi în cazul în care s-a pronunţat o hotărâre definitivă pentru o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (4) La propunerea organelor de control, autoritatea competentă poate suspenda autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, astfel:

    a) pe o perioadă de 1-6 luni, în cazul în care s-a constatat săvârşirea uneia dintre faptele contravenţionale ce atrag suspendarea autorizaţiei;

    b) până la soluţionarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o infracţiune dintre cele reglementate de prezentul cod, de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de Legea nr. 86/2006, cu completările ulterioare, de Legea nr. 241/2005, de Legea nr. 82/1991, republicată, de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    (5) Decizia prin care autoritatea competentă a hotărât suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei de antrepozit fiscal va fi comunicată şi antrepozitarului deţinător al autorizaţiei.

    (6) Antrepozitarul autorizat poate contesta decizia de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (7) Decizia de suspendare sau de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta, după caz. Decizia de anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.

    (8) Contestarea deciziei de suspendare, revocare sau anulare a autorizaţiei de antrepozit fiscal suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

    (9) În cazul în care antrepozitarul autorizat doreşte să renunţe la autorizaţia pentru un antrepozit fiscal, acesta are obligaţia să notifice acest fapt autorităţii competente cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie îşi produce efecte.

    (10) În cazul anulării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 5 ani de la data anulării.

    (11) În cazul revocării autorizaţiei, o nouă autorizaţie poate fi emisă de autoritatea competentă numai după o perioadă de cel puţin 6 luni de la data revocării.

    (12) Antrepozitarii autorizaţi, cărora le-a fost suspendată, revocată sau anulată autorizaţia şi care deţin stocuri de produse accizabile la data suspendării, revocării ori anulării, pot valorifica produsele înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite -, în condiţiile prevăzute de normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    88. (1) Măsura suspendării - cu excepţia cazului de la alin. (4) -, a revocării sau a anulării autorizaţiilor se va dispune de către Comisie, în baza actelor de control emise de organele de specialitate, prin care s-au consemnat încălcări ale prevederilor legale care atrag aplicarea acestor măsuri, precum şi a referatului ce va cuprinde punctul de vedere al autorităţii vamale centrale.

    (2) Actele de control prevăzute la alin. (1), temeinic justificate, în care faptele constatate generează consecinţe fiscale, vor fi aduse la cunoştinţa autorităţii vamale centrale, în termen de două zile lucrătoare de la finalizare, care le va înainta Comisiei în vederea analizării şi dispunerii măsurilor ce se impun.

    (3) Decizia Comisiei va fi adusă la cunoştinţa antrepozitarului autorizat sancţionat. Totodată, decizia Comisiei va fi adusă şi la cunoştinţa autorităţii vamale teritoriale, care în maximum 48 de ore de la data la care decizia produce efecte va proceda la verificarea stocurilor de produse deţinute de operatorul economic la acea dată.

    (4) În situaţia neplăţii accizelor la termenele prevăzute de lege, măsura suspendării autorizaţiilor se va dispune de către autorităţile vamale teritoriale în baza datelor furnizate de autorităţile fiscale teritoriale.

    (5) Atunci când deficienţele care atrag măsura revocării sau a suspendării nu generează consecinţe fiscale şi sunt remediate în termen de 10 zile lucrătoare de la data comunicării actului de control, după constatarea remedierii deficienţelor de către organul de control acesta nu va da curs propunerii de revocare sau de suspendare către Comisie.

    (6) În cazul în care a intervenit suspendarea autorizaţiei pentru un antrepozit fiscal - cu excepţia cazului prevăzut la alin. (4) -, încetarea suspendării autorizaţiei va fi dispusă de Comisie, în baza referatului emis în acest sens de autoritatea vamală teritorială cu privire la înlăturarea deficienţelor înscrise în decizia Comisiei.

    (7) În toate situaţiile în care a intervenit suspendarea, revocarea sau anularea autorizaţiei, aceasta atrage întreruperea sau încetarea activităţii şi, după caz, aplicarea sigiliilor pe instalaţiile de producţie, operaţiune care va fi efectuată de autoritatea vamală teritorială.

    (8) Antrepozitarii autorizaţi a căror autorizaţie a fost suspendată, revocată sau anulată pot să valorifice produsele accizabile înregistrate în stoc - materii prime, semifabricate, produse finite - numai după notificarea autorităţii vamale teritoriale cu privire la virarea accizelor datorate bugetului de stat.

    (9) În cazul suspendării sau în cazul revocării autorizaţiei de antrepozit fiscal - până la data când aceasta produce efecte -, deplasarea produselor accizabile înregistrate în stoc se efectuează sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale, astfel:

    a) fie către alte antrepozite fiscale, în regim suspensiv de accize;

    b) fie în afara regimului suspensiv de accize, cu accize plătite.

    (10) În cazul anulării sau revocării autorizaţiei, o nouă autorizaţie pentru aceeaşi activitate poate fi emisă de Comisie numai după o perioadă de 5 ani, respectiv 6 luni, de la data la care decizia de anulare sau revocare a autorizaţiei devine definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau de la data hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

    (11) Cererea de renunţare la un antrepozit fiscal, în care se vor menţiona şi motivele acesteia, se depune la autoritatea vamală teritorială. Această autoritate are obligaţia de a verifica dacă la data depunerii cererii antrepozitarul autorizat deţine stocuri de produse accizabile şi dacă au fost respectate prevederile legale în domeniul accizelor. După verificare, cererea de renunţare, însoţită de actul de verificare, va fi transmisă Comisiei care va proceda la revocarea autorizaţiei.

    (12) Prevederile alin. (10) nu se aplică în cazul unui operator economic aflat în situaţia de la alin. (11) care doreşte o nouă autorizare cu condiţia să fi respectat prevederile legale în domeniul accizelor.

    (13) Cererea de renunţare la autorizaţia emisă pentru un antrepozit fiscal, după ce Comisia a decis revocarea sau anularea autorizaţiei din alte motive, nu produce efecte juridice pe perioada în care decizia de revocare sau de anulare, după caz, se află în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

    (14) Atunci când renunţarea la autorizaţia de antrepozit fiscal intervine ca urmare a unei operaţiuni de fuziune a antrepozitarului autorizat cu un alt operator economic sau de divizare totală ori parţială a activităţii, antrepozitarul autorizat va notifica acest fapt autorităţii vamale teritoriale cu cel puţin 60 de zile înainte de data efectuării operaţiunii şi va solicita revocarea autorizaţiei de antrepozitar deţinută de acesta.

    (15) În cazul prevăzut la alin. (14), în situaţia în care se intenţionează continuarea aceleiaşi activităţi cu produse accizabile în regim suspensiv de accize şi în aceleaşi condiţii, antrepozitarul autorizat împreună cu antrepozitarul autorizat propus pot solicita ca revocarea autorizaţiei de antrepozitar să producă efecte concomitent cu data la care produce efecte noua autorizaţie.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 8-a
Destinatarul înregistrat

 

    Destinatarul înregistrat

    Art. 206²⁹. - (1) Destinatarul înregistrat poate să-şi desfăşoare activitatea în această calitate numai în baza autorizaţiei valabile emisă de autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice, în care va fi înscris şi Codul de accize atribuit de această autoritate.

    (2) Destinatarul înregistrat nu are dreptul de a deţine sau de a expedia produse accizabile în regim suspensiv de accize.

    (3) Un destinatar înregistrat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

    a) să garanteze plata accizelor în condiţiile prevăzute în normele metodologice, înaintea expedierii de către antrepozitarul autorizat a produselor accizabile;

    b) la încheierea deplasării, să înscrie în evidenţa contabilă produsele accizabile primite în regim suspensiv de accize;

    c) să accepte orice control al autorităţii competente, pentru a se asigura că produsele au fost primite.

    (4) Destinatarul înregistrat care primeşte doar ocazional produse accizabile trebuie să îndeplinească cerinţele de la alin. (3), iar autorizarea prevăzută la art. 206³ pct. 13 se face pentru o cantitate-limită de produse accizabile, pentru un singur expeditor şi pentru o perioadă de timp limitată, potrivit prevederilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    89. (1) Destinatarul înregistrat poate funcţiona numai în baza autorizaţiei emise de Comisie.

    (2) În vederea obţinerii autorizaţiei, persoana care intenţionează să fie destinatar înregistrat trebuie să depună o cerere la autoritatea vamală teritorială.

    (3) Cererea trebuie să conţină informaţiile şi să fie însoţită de documentele prevăzute în anexa nr. 39.

    (4) Pentru a fi autorizat, fiecare destinatar înregistrat propus trebuie să aibă declarată cel puţin o locaţie în care urmează să realizeze recepţia de produse accizabile deplasate în regim suspensiv de accize din alte state membre.

    (5) În situaţia în care recepţia produselor accizabile se realizează în mai multe locaţii, cererea va fi însoţită de o declaraţie privind locaţiile în care urmează a se realiza recepţia acestor produse.

    (6) Cererea care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (4) şi (5) se consideră a fi nulă.

    (7) Autoritatea vamală teritorială poate să solicite destinatarului înregistrat propus orice informaţie şi documente pe care le consideră necesare, după caz, cu privire la:

    a) identitatea destinatarului înregistrat propus;

    b) amplasarea şi capacitatea maximă de depozitare a locurilor unde se recepţionează produsele accizabile;

    c) tipurile de produse accizabile ce urmează a fi recepţionate în fiecare locaţie;

    d) capacitatea destinatarului înregistrat propus de a asigura garanţia conform prevederilor pct. 108.

    (8) În acţiunea de verificare, autoritatea vamală teritorială poate solicita sprijinul organelor cu atribuţii de control pentru furnizarea unor elemente de preinvestigare în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de autorizare a fiecărui solicitant.

    (9) Atunci când în termen de 30 de zile de la depunerea documentaţiei, autoritatea vamală teritorială, după verificarea realităţii datelor şi informaţiilor prezentate de destinatarul înregistrat propus, constată că acesta nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi autorizat, va comunica în scris, destinatarului înregistrat propus decizia de respingere a cererii, cu motivaţia corespunzătoare.

    (10) Nu va fi autorizată ca destinatar înregistrat, persoana care a fost condamnată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în România sau într-un alt stat pentru o infracţiune dintre cele reglementate de legislaţia vamală sau fiscală.

    (11) Destinatarul înregistrat propus este obligat ca pe durata acţiunii de verificare să asigure condiţiile necesare bunei desfăşurări a acesteia.

    (12) Autoritatea vamală teritorială are obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii şi a documentaţiei complete, să transmită Comisiei dosarul însoţit de un referat privind oportunitatea emiterii autorizaţiei de destinatar înregistrat.

    (13) Comisia va comunica în scris solicitantului decizia de autorizare ca destinatar înregistrat sau, după caz, decizia de respingere a cererii. De asemenea, Comisia va înştiinţa autoritatea vamală teritorială despre modul de soluţionare a cererii.

    (14) În cazul autorizării ca destinatar înregistrat, Comisia va emite autorizaţia care va conţine următoarele elemente: Codul de accize, elementele de identificare ale destinatarului înregistrat, tipul produselor accizabile care urmează a fi recepţionate, nivelul şi forma garanţiei, precum şi data de la care devine valabilă.

    (15) Autorizaţia de destinatar înregistrat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care destinatarul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de Comisie potrivit pct. 108.

    (16) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale menţionate în autorizaţie, destinatarul înregistrat are obligaţia de a solicita la secretariatul Comisiei modificarea acesteia, după cum urmează:

    a) pentru fiecare nouă locaţie în care urmează a se realiza recepţia de produse accizabile, destinatarul înregistrat va depune o cerere la autoritatea vamală teritorială, însoţită de declaraţia prevăzută la alin. (5), cu cel puţin 15 zile înainte de recepţia produselor;

    b) dacă se modifică datele de identificare ale destinatarului înregistrat, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării.

    (17) În situaţia în care modificările care intervin se referă la tipul produselor accizabile, destinatarul înregistrat are obligaţia de a solicita Comisiei modificarea autorizaţiei cu cel puţin 60 de zile înainte de recepţia produselor.

    (18) Destinatarul înregistrat nu poate realiza recepţia de produse accizabile într-o nouă locaţie dacă această locaţie nu a fost declarată la autoritatea vamală teritorială.

    (19) Autoritatea vamală teritorială, după verificarea informaţiilor din declaraţie, va transmite în termen de 5 zile lucrătoare o copie a acesteia la secretariatul Comisiei în vederea actualizării datelor din autorizaţie.

    (20) Produsele accizabile primite în regim suspensiv de accize de către destinatarul înregistrat sunt însoţite de documentul administrativ electronic pe suport hârtie, conform procedurii prevăzute la pct. 91.

    (21) Autorizaţia de destinatar înregistrat poate fi revocată atunci când titularul acesteia nu respectă una din cerinţele prevăzute la art. 206²⁹ din Codul fiscal.

    (22) Decizia de revocare se comunică destinatarului înregistrat şi produce efecte de la data la care a fost adusă la cunoştinţa acestuia.

    (23) În cazuri excepţionale când interesele legitime ale destinatarului înregistrat impun aceasta, Comisia poate decala termenul de intrare în vigoare a deciziei de revocare, la o dată ulterioară.

    (24) Destinatarul înregistrat nemulţumit poate contesta decizia de revocare a autorizaţiei, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (25) Contestarea deciziei de revocare a autorizaţiei de destinatar înregistrat suspendă efectele juridice ale acestei decizii pe perioada soluţionării contestaţiei în procedură administrativă.

    (26) În cazul în care destinatarul înregistrat doreşte să renunţe la autorizaţie, acesta are obligaţia să notifice acest fapt Comisiei cu cel puţin 60 de zile înainte de data de la care renunţarea la autorizaţie produce efecte.

    (27) În cazul destinatarului înregistrat care primeşte doar ocazional produse accizabile în regim suspensiv de accize, autorizaţia are valabilitate de 12 luni consecutive de la data emiterii acesteia de către autoritatea vamală teritorială.

    (28) În cazul prevăzut la alin. (27), autorizaţia se emite pentru fiecare expeditor din alt stat membru autorizat să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize şi pentru cantitatea-limită înscrisă în autorizaţie.

    (29) Cantitatea înscrisă în autorizaţie se determină pe baza acordului în formă scrisă încheiat între destinatarul înregistrat propus şi expeditorul produselor accizabile în regim suspensiv de accize, o copie a acordului fiind anexată cererii de autorizare.

    (30) Destinatarii înregistraţi trebuie să deţină un sistem computerizat de evidenţă a produselor accizabile achiziţionate în regim suspensiv de accize, a produselor livrate şi a stocurilor de astfel de produse.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 9-a
Deplasarea şi primirea produselor accizabile aflate
în regim suspensiv de accize

 

    Deplasarea produselor accizabile aflate în regim suspensiv de accize

    Art. 206³⁰. - (1) Antrepozitarii autorizaţi de către autorităţile competente ale unui stat membru sunt recunoscuţi ca fiind autorizaţi atât pentru circulaţia naţională, cât şi pentru circulaţia intracomunitară a produselor accizabile.

    (2) Produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize pe teritoriul Comunităţii, inclusiv dacă produsele sunt deplasate via o ţară terţă sau un teritoriu terţ:

    a) de la un antrepozit fiscal la:

    1. un alt antrepozit fiscal;

    2. un destinatar înregistrat;

    3. un loc de unde produsele accizabile părăsesc teritoriul Comunităţii, în sensul art. 206³⁴ alin. (1);

    4. un destinatar în sensul art. 206⁵⁶ alin. (1) în cazul în care produsele sunt expediate din alt stat membru;

    b) de la locul de import către oricare dintre destinaţiile prevăzute la lit. a), în cazul în care produsele în cauză sunt expediate de un expeditor înregistrat. În sensul prezentului articol, locul de import înseamnă locul unde se află produsele în momentul în care sunt puse în liberă circulaţie, în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92.

    (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. a) pct. 1 şi 2 şi lit. b), şi cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 206²⁹ alin. (3), produsele accizabile pot fi deplasate în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă situat pe teritoriul României, în cazul în care locul respectiv a fost indicat de antrepozitarul autorizat din România sau de destinatarul înregistrat, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

    (4) Antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat prevăzuţi la alin. (3) au obligaţia de a depune raportul de primire prevăzut la art. 206³³ alin. (1).

    (5) Prevederile alin. (2) şi (3) se aplică şi deplasărilor de produse accizabile cu nivel de accize zero care nu au fost eliberate pentru consum.

    (6) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize începe, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a), în momentul în care produsele accizabile părăsesc antrepozitul fiscal de expediţie şi, în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b), în momentul în care aceste produse sunt puse în liberă circulaţie, în conformitate cu art. 79 din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92.

    (7) Deplasarea în regim suspensiv de accize a produselor accizabile se încheie:

    1. în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4 şi lit. b), în momentul în care destinatarul a recepţionat produsele accizabile;

    2. în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) pct. 3, în momentul în care produsele accizabile au părăsit teritoriul Comunităţii.

 

    Norme metodologice:

    90.

    90.1. (1) Expeditorul înregistrat poate funcţiona numai în baza autorizaţiei emise de Comisie.

    (2) Persoana care intenţionează să obţină autorizaţie de expeditor înregistrat depune la autoritatea vamală centrală o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 55 însoţită de următoarele documente:

    a) certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului din care să rezulte: capitalul social, asociaţii, obiectul de activitate, administratorii, locul de import, precum şi o copie după certificatul de înmatriculare sau certificatul de înregistrare, după caz,

    b) cazierele judiciare ale administratorilor şi directorilor executivi, eliberate de instituţiile abilitate din România;

    c) contractele încheiate direct cu antrepozitarul autorizat beneficiar al produselor deplasate în regim suspensiv de accize;

    d) scrisoare de bonitate bancară;

    e) certificatul de atestare fiscală;

    f) cazierul fiscal.

    (3) Comisia aprobă eliberarea autorizaţiei de expeditor înregistrat dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute la alin. (1);

    b) solicitantul nu are înscrise date în cazierul fiscal;

    c) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar.

    (4) În vederea eliberării autorizaţiei de expeditor înregistrat, autoritatea vamală centrală solicită avizul autorităţii vamale teritoriale.

    (5) Autorizaţia de expeditor înregistrat se eliberează de Comisie în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

    (6) Autorizaţia de expeditor înregistrat este valabilă începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care expeditorul înregistrat face dovada constituirii garanţiei în cuantumul şi în forma aprobate de Comisie potrivit pct. 108.

    (7) În situaţia în care intervin modificări faţă de datele iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia, expeditorul înregistrat are obligaţia de a le notifica la secretariatul Comisiei în vederea modificării autorizaţiei, dacă este cazul, după cum urmează:

    a) pentru un nou loc de import, cu cel puţin 15 zile înainte de punerea în liberă circulaţie a produselor;

    b) dacă se modifică datele de identificare ale expeditorului înregistrat, în termen de 30 de zile de la data înregistrării modificării.

    (8) În situaţia în care modificările care intervin se referă la tipul produselor accizabile, expeditorul înregistrat are obligaţia de a solicita Comisiei modificarea autorizaţiei cu cel puţin 60 de zile înainte de punerea în liberă circulaţie a produselor.

    90.2. (1) În înţelesul prezentelor norme metodologice, locul de livrare directă reprezintă locul unde pot fi primite produse accizabile, cu excepţia tutunului prelucrat, în regim suspensiv de accize de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat din alt stat membru şi cu condiţia ca acest loc să fie indicat de destinatar, respectiv antrepozitarul autorizat din România sau de destinatarul înregistrat prevăzut la pct. 89.

    (2) Se consideră livrare directă de produse accizabile în regim suspensiv de accize dacă sunt îndeplinite următoarele cerinţe:

    a) locul de livrare directă să fie notificat la autoritatea vamală teritorială de către antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat înainte de expedierea produselor accizabile din statul membru de expediere;

    b) antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat acceptă cantitatea de produse accizabile înscrisă în documentul administrativ electronic ca fiind cantitatea sosită la destinaţie. Această cantitate va fi imediat înregistrată de către aceştia în evidenţele lor privind stocurile de astfel de produse ca intrare şi, în acelaşi timp, ca eliberare pentru consum;

    c) în cazul produselor energetice, autoritatea vamală teritorială, de regulă, va fi informată cu jumătate de zi înainte de sosirea produselor la locul de destinaţie de către antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat;

    d) produsele accizabile trebuie păstrate la locul de livrare directă cel puţin 24 ore pentru o posibilă inspecţie din partea autorităţii vamale teritoriale.

    (3) Un antrepozitar autorizat sau un expeditor înregistrat în România poate expedia produse accizabile în regim suspensiv de accize către un loc de livrare directă dintr-un alt stat membru dacă această operaţiune este permisă în acel stat membru.

    (4) Pe durata deplasării în regim suspensiv de accize, ambalajul în care este deplasat produsul accizabil trebuie să aibă la exterior marcaje care identifică tipul şi cantitatea de produs aflat în interior.

 

    Codul fiscal:

    Documentul administrativ electronic

    Art. 206³¹. - (1) Deplasarea intracomunitară de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat în conformitate cu alin. (2) şi (3).

    (2) În sensul alin. (1), expeditorul din România înaintează un proiect de document administrativ electronic la autorităţile competente, prin intermediul sistemului informatizat prevăzut la art. 1 din Decizia nr. 1.152/2003/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 iunie 2003 privind informatizarea circulaţiei şi a controlului produselor supuse accizelor, denumit în continuare sistemul informatizat.

    (3) Autorităţile competente prevăzute la alin. (2) efectuează o verificare electronică a datelor din proiectul de document administrativ electronic, iar în cazul în care:

    a) datele nu sunt corecte, expeditorul este informat fără întârziere;

    b) datele sunt corecte, autoritatea competentă atribuie documentului un cod de referinţă administrativ unic şi îl comunică expeditorului.

    (4) În cazurile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la art. 206³⁰ alin. (2) lit. (b) şi la art. 206³⁰ alin. (3), autoritatea competentă transmite fără întârziere documentul administrativ electronic autorităţii competente din statul membru de destinaţie, care la rândul ei îl transmite destinatarului, în cazul în care acesta este un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat. Dacă produsele accizabile sunt destinate unui antrepozitar autorizat din România, autoritatea competentă înaintează documentul administrativ electronic direct acestui destinatar.

    (5) În cazul prevăzut la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 3 autoritatea competentă din România înaintează documentul administrativ electronic autorităţii competente din statul membru în care declaraţia de export este depusă în conformitate cu art. 161 alin. (5) din Regulamentul (CEE) nr. 2.913/92, denumit în continuare statul membru de export, dacă statul membru de export este altul decât România.

    (6) Atunci când expeditorul este din România, acesta furnizează persoanei care însoţeşte produsele accizabile un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic.

    (7) Atunci când produsele accizabile sunt deplasate în regim suspensiv de accize de la un expeditor din alt stat membru la un destinatar din România, deplasarea produselor este însoţită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic sau de orice alt document comercial care menţionează Codul de referinţă administrativ unic, identificabil în mod clar.

    (8) Documentele prevăzute la alin. (6) şi (7) trebuie să poată fi prezentate autorităţilor competente oricând sunt solicitate, pe întreaga durată a deplasării în regim suspensiv de accize.

    (9) Expeditorul poate anula documentul administrativ electronic, atât timp cât deplasarea nu a început potrivit prevederilor art. 206³⁰ alin. (6).

    (10) În cursul deplasării în regim suspensiv de accize, expeditorul poate modifica destinaţia, prin intermediul sistemului informatizat şi poate indica o nouă destinaţie, care trebuie să fie una dintre destinaţiile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 sau 3 sau la art. 206³⁰ alin. (3), după caz.

    (11) În cazul deplasării intracomunitare a produselor energetice în regim suspensiv de accize, pe cale maritimă sau pe căi navigabile interioare, către un destinatar care nu este cunoscut cu siguranţă în momentul în care expeditorul înaintează proiectul de document administrativ electronic prevăzut la alin. (2), autoritatea competentă poate autoriza ca expeditorul să nu includă în documentul în cauză datele privind destinatarul, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (12) Imediat ce datele privind destinatarul sunt cunoscute şi cel târziu la momentul încheierii deplasării, expeditorul transmite datele sale autorităţilor competente, utilizând procedura prevăzută la alin. (10).

 

    Norme metodologice:

    91. (1) Deplasarea produselor accizabile din România către un destinatar din alt stat membru sau către un loc de unde produsele părăsesc teritoriul Comunităţii, poate fi realizată în regim suspensiv de accize de un antrepozit fiscal doar dacă este acoperită de documentul administrativ electronic.

    (2) Deplasarea produselor accizabile din România către un destinatar din alt stat membru poate fi realizată în regim suspensiv de accize de un expeditor înregistrat în România doar dacă este acoperită de documentul administrativ electronic.

    (3) În sensul alin. (1) şi (2), antrepozitul fiscal expeditor sau expeditorul înregistrat, în baza accesului autorizat de autoritatea vamală teritorială la sistemul informatizat, înaintează prin intermediul acestui sistem informatizat proiectul documentului administrativ electronic aferent deplasării ce urmează a avea loc.

    (4) Proiectul documentului administrativ electronic trebuie înaintat cu cel mult 7 zile înainte de data înscrisă pe acest document ca dată de expediere a produselor accizabile în cauză.

    (5) Datele din proiectul documentului administrativ electronic sunt supuse unei verificări electronice, iar dacă acestea sunt validate, sistemul informatizat atribuie Codul de referinţă administrativ unic, care pentru expeditor reprezintă confirmarea asupra începerii operaţiunii constând în deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize.

    (6) După atribuirea Codului de referinţă administrativ unic, prin sistemul informatizat documentul administrativ electronic se transmite fără întârziere în sistemul informatizat din statul membru de destinaţie.

    (7) Atunci când are loc o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize din România către un loc din alt stat membru de unde produsele părăsesc teritoriul Comunităţii, după atribuirea Codului de referinţă administrativ unic, prin sistemul informatizat documentul administrativ electronic se transmite fără întârziere în sistemul informatizat din statul membru de export.

    (8) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize trebuie să fie însoţită de un exemplar tipărit al documentului administrativ electronic, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 40.

    (9) În cazul deplasării intracomunitare a produselor energetice în regim suspensiv de accize, pe cale maritimă sau pe căi navigabile interioare, antrepozitarul autorizat expeditor din România poate să nu includă în documentul administrativ electronic datele aferente destinatarului dacă acestea nu sunt cunoscute cu certitudine la momentul înaintării proiectului documentului respectiv, dar numai cu condiţia ca acest fapt să fi fost notificat la autoritatea vamală teritorială şi acceptat de această autoritate.

    (10) În situaţia prevăzută la alin. (9) antrepozitul fiscal expeditor are obligaţia ca imediat ce cunoaşte datele aferente destinatarului, dar nu mai târziu de momentul încheierii deplasării, să introducă datele respective în sistemul informatizat.

    (11) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru către un destinatar din România autorizat să primească produsele în regim suspensiv de accize, poate fi acceptat ca document de însoţire fie un exemplar al documentului administrativ electronic tipărit, fie orice alt document comercial în care se menţionează Codul de referinţă administrativ unic, identificabil în mod clar, acceptat de autoritatea competentă a acelui stat membru de expediţie.

 

    Codul fiscal:

    Divizarea deplasării produselor energetice în regim suspensiv de accize

    Art. 206³². - Autoritatea competentă poate permite expeditorului, în condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca expeditorul să divizeze o deplasare intracomunitară de produse energetice în regim suspensiv de accize în două sau mai multe deplasări, cu condiţia ca:

    1. să nu se modifice cantitatea totală de produse accizabile;

    2. divizarea să se desfăşoare pe teritoriul unui stat membru care permite o astfel de procedură;

    3. autoritatea competentă din statul membru unde se efectuează divizarea să fie informată cu privire la locul unde se efectuează divizarea.

 

    Norme metodologice:

    92. (1) Autoritatea vamală teritorială poate permite expeditorului din România, respectiv antrepozit fiscal sau expeditor înregistrat, să divizeze o deplasare de produse energetice în regim suspensiv de accize într-un alt stat membru, atunci când acel stat membru permite o astfel de procedură.

    (2) Pentru realizarea operaţiunii menţionate la alin. (1) expeditorul trebuie să respecte condiţiile stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (3) Deplasarea de produse energetice în regim suspensiv de accize dintr-un stat membru este permisă a fi divizată pe teritoriul României, numai dacă acel stat membru permite o astfel de procedură, iar destinatarii din România, respectiv antrepozitarul autorizat sau destinatarul înregistrat respectă condiţiile stabilite prin ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (2).

 

    Codul fiscal:

    Raportul de primire a produselor accizabile

    Art. 206³³. - (1) La primirea de produse accizabile în România, în oricare dintre destinaţiile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 sau 4, sau la art. 206³⁰ alin. (3), destinatarul trebuie să înainteze fără întârziere şi nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la încheierea deplasării, cu excepţia cazurilor justificate corespunzător autorităţilor competente potrivit precizărilor din normele metodologice, un raport privind primirea acestora, denumit în continuare raport de primire, utilizând sistemul informatizat.

    (2) Modalităţile de trimitere a raportului de primire a produselor accizabile de către destinatarii menţionaţi la art. 206⁵⁶ alin. (1) sunt prevăzute prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (3) Autoritatea competentă a destinatarului din România efectuează o verificare electronică a datelor din raportul de primire, după care:

    1. în cazul în care datele nu sunt corecte, destinatarul este informat fără întârziere despre acest fapt;

    2. în cazul în care datele sunt corecte, autoritatea competentă a destinatarului confirmă înregistrarea raportului de primire şi îl transmite autorităţii competente din statul membru de expediţie.

    (4) Atunci când expeditorul este din România, raportul de primire se înaintează acestuia de către autoritatea competentă din România.

    (5) În cazul în care locul de expediţie şi cel de destinaţie se află în România, primirea produselor accizabile în regim suspensiv de accize se confirmă expeditorului potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

    Norme metodologice:

    93. Destinatarului i se admite să întârzie înaintarea prin sistemul informatizat a raportului de primire peste termenul-limită prevăzut de lege numai în cazuri temeinic justificate prevăzute în ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la modalităţile de trimitere a raportului de primire.

 

    Codul fiscal:

    Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie

    Art. 206³⁵. - (1) Prin excepţie de la prevederile art. 206³¹ alin. (1), în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul din România poate începe o deplasare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, în următoarele condiţii:

    a) produsele să fie însoţite de un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca proiectul de document administrativ electronic prevăzut la art. 206³¹ alin. (2);

    b) să informeze autorităţile competente înainte de începerea deplasării, prin depunerea unei copii a documentului prevăzut la lit. a). Această copie trebuie să fie vizată de autoritatea competentă a locului de expediere. Dacă indisponibilitatea sistemului este imputabilă expeditorului, acesta va furniza informaţii corespunzătoare cu privire la motivele acestei indisponibilităţi.

    (2) În cazul în care sistemul informatizat redevine disponibil, expeditorul prezintă un proiect de document administrativ electronic, în conformitate cu art. 206³¹ alin. (2).

    (3) De îndată ce datele cuprinse în documentul administrativ electronic sunt validate, în conformitate cu art. 206³¹ alin. (3), acest document înlocuieşte documentul pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a). Prevederile art. 206³¹ alin. (4) şi (5), precum şi cele ale art. 206³³ şi art. 206³⁴ se aplică mutatis mutandis.

    (4) Până la momentul validării datelor din documentul administrativ electronic, deplasarea este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize, pe baza documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a).

    (5) O copie a documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) lit. a) se păstrează de expeditor în evidenţele sale.

    (6) În cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la expediţie, expeditorul comunică informaţiile prevăzute la art. 206³¹ alin. (10) sau la art. 206³² prin intermediul unor mijloace alternative de comunicare. În acest scop, expeditorul în cauză informează autorităţile competente înaintea modificării destinaţiei sau a divizării deplasării. Prevederile alin. (2)-(5) se aplică mutatis mutandis.

 

    Norme metodologice:

    94. (1) În situaţia în care sistemul informatizat este indisponibil în România, expeditorul poate începe deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize numai după înştiinţarea autorităţii vamale centrale (responsabilă pentru sistemul informatizat şi corespondenţa cu autorităţile competente din statele membre) prin transmiterea copiei documentului care va însoţi deplasarea produselor, pe care a fost înscris numărul de referinţă eliberat de autoritatea vamală teritorială, în vederea atribuirii Codului de referinţă administrativ unic care reprezintă acordul pentru începerea efectivă a deplasării produselor.

    (2) Modelul documentului pe suport hârtie este prevăzut în anexa nr. 40.

 

    Codul fiscal:

    Proceduri în cazul în care sistemul informatizat este indisponibil la destinaţie

    Art. 206³⁶. - (1) În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la art. 206³⁰ alin. (2) lit. b) şi la art. 206³⁰ alin. (3), raportul de primire prevăzut la art. 206³³ alin. (1) nu poate fi prezentat la încheierea deplasării produselor accizabile în termenul prevăzut la respectivul articol deoarece fie sistemul informatizat nu este disponibil în România, fie în situaţia prevăzută la art. 206³⁵ alin. (1) nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la art. 206³⁵ alin. (2) şi (3), destinatarul prezintă autorităţilor competente din România, cu excepţia cazurilor pe deplin justificate, un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca raportul de primire şi care atestă încheierea deplasării, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (2) Cu excepţia cazului în care destinatarul poate prezenta, în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat, raportul de primire prevăzut la art. 206³³ alin. (1) sau în cazuri pe deplin justificate, autoritatea competentă din România trimite o copie a documentului pe suport hârtie prevăzut la alin. (1) autorităţii competente din statul membru de expediţie, care o transmite expeditorului sau o ţine la dispoziţia acestuia.

    (3) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil sau de îndată ce procedurile prevăzute la art. 206³⁵ alin. (2) şi (3) sunt îndeplinite, destinatarul prezintă un raport de primire, în conformitate cu art. 206³³ alin. (1). Prevederile art. 206³³ alin. (3) şi (4) se aplică mutatis mutandis.

    (4) În cazul în care, în situaţiile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 3, raportul de export prevăzut la art. 206³⁴ alin. (1) nu poate fi întocmit la încheierea deplasării produselor accizabile deoarece, fie sistemul informatizat nu este disponibil în statul membru de export, fie în situaţia prevăzută la art. 206³⁵ alin. (1) nu au fost încă îndeplinite procedurile prevăzute la art. 206³⁵ alin. (2) şi (3), autorităţile competente din statul membru de export trimit autorităţilor competente din România un document pe suport hârtie care conţine aceleaşi date ca şi raportul de export şi care atestă încheierea deplasării, cu excepţia cazului în care raportul de export prevăzut la art. 206³⁴ alin. (1) poate fi întocmit în scurt timp, prin intermediul sistemului informatizat sau în cazuri pe deplin justificate, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (5) În cazul prevăzut la alin. (4), autorităţile competente din România transmit sau pun la dispoziţia expeditorului o copie a documentului pe suport hârtie.

    (6) De îndată ce sistemul informatizat redevine disponibil în statul membru de export sau de îndată ce procedurile prevăzute la art. 206³⁵ alin. (2) şi (3) sunt îndeplinite, autorităţile competente din statul membru de export trimit un raport de export, în conformitate cu art. 206³⁴ alin. (1). Prevederile art. 206³⁴ alin. (2) şi (3) se aplică mutatis mutandis.

 

    Norme metodologice:

    95. Modelul documentului pe suport hârtie al raportului de primire şi al raportului de export este prevăzut în anexa nr. 41 şi, respectiv în anexa nr. 42.

 

    Codul fiscal:

    Încheierea deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize

    Art. 206³⁷. - (1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 206³⁶, raportul de primire prevăzut la art. 206³³ alin. (1) sau raportul de export prevăzut la art. 206³⁴ alin. (1) constituie dovada faptului că deplasarea produselor accizabile s-a încheiat, în conformitate cu art. 206³⁰ alin. (7).

    (2) Prin derogare de la alin. (1), în absenţa unui raport de primire sau a unui raport de export din alte motive decât cele prevăzute la art. 206³⁶, se poate de asemenea furniza, în cazurile prevăzute la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 1, 2 şi 4, la art. 206³⁰ alin. (2) lit. b) şi la art. 206³⁰ alin. (3), dovada încheierii deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize, printr-o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru de destinaţie, pe baza unor dovezi corespunzătoare, care să indice că produsele accizabile expediate au ajuns la destinaţia declarată sau, în cazul prevăzut la art. 206³⁰ alin. (2) lit. a) pct. 3, printr-o adnotare făcută de autorităţile competente din statul membru pe teritoriul căruia este situat biroul vamal de ieşire, care să ateste faptul că produsele accizabile au părăsit teritoriul Comunităţii.

    (3) În sensul alin. (2), un document înaintat de destinatar şi care conţine aceleaşi date ca raportul de primire sau de export constituie o dovadă corespunzătoare.

    (4) În momentul în care autorităţile competente din statul membru de expediţie au admis dovezile corespunzătoare, acestea închid deplasarea în sistemul informatizat.

 

    Norme metodologice:

    96. (1) Deplasarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize se consideră încheiată pentru expeditor în baza raportului de primire înaintat de destinatar sau, după caz, în baza raportului de export înaintat de autoritatea competentă a locului de export, prin intermediul sistemului informatizat.

    (2) Atunci când destinatarul din România constată că nu este în măsură să întocmească raportul de primire în termenul prevăzut de lege, imediat la primirea produselor solicită prezenţa unui reprezentant al autorităţii vamale teritoriale în vederea verificării şi confirmării datelor prezentate de destinatar pe baza documentului care a însoţit deplasarea produselor în regim suspensiv de accize şi a dovezilor justificative.

    (3) În urma menţiunilor reprezentantului autorităţii vamale teritoriale, destinatarul va înainta documentul autorităţii vamale centrale în vederea comunicării de către aceasta autorităţii competente a statului membru de expediţie a regimului aferent deplasării produselor.

    (4) Modelul documentului este prevăzut în anexa nr. 41.

    (5) În cazul deplasării produselor accizabile în regim suspensiv de accize din România către un destinatar din alt stat membru sau la export printr-un birou vamal de ieşire din alt stat membru, în absenţa raportului de primire sau a unui raport de export, după caz, deplasarea poate fi considerată încheiată potrivit adnotărilor autorităţii competente din statul membru de destinaţie sau de export.

 

    Codul fiscal:

    Structura şi conţinutul mesajelor

    Art. 206³⁸. - (1) Structura şi conţinutul mesajelor care trebuie schimbate potrivit art. 206³¹-206³⁴ de către persoanele şi autorităţile competente implicate în cazul unei deplasări intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize, normele şi procedurile privind schimbul acestor mesaje, precum şi structura documentelor pe suport hârtie prevăzute la art. 206³⁵ şi 206³⁶ sunt stabilite de către Comisia Europeană.

    (2) Situaţiile în care sistemul informatizat este considerat indisponibil în România, precum şi normele şi procedurile care trebuie urmate în aceste situaţii sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

    Norme metodologice:

    97. (1) Structura şi conţinutul mesajelor corespunzătoare documentului administrativ electronic, raportului de primire şi raportului de export aferente deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize, atunci când informaţiile se transmit prin sistemul informatizat, sunt stabilite la nivel naţional prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 684/2009.

    (2) Situaţiile în care sistemul informatizat este indisponibil în România la momentul expediţiei sau la momentul de recepţie a produselor accizabile deplasate în regim suspensiv de accize, precum şi procedurile care trebuie urmate sunt stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevăzut la alin. (1).

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 10-a
Restituiri de accize

 

    Restituiri de accize

    Art. 206⁴². - (1) Cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 206⁴⁴ alin. (7), la art. 206⁴⁷ alin. (5) şi la art. 206⁴⁹ alin. (3) şi (4), precum şi a cazurilor prevăzute la art. 206⁵⁸-206⁶⁰, accizele privind produsele accizabile care au fost eliberate pentru consum pot fi, la solicitarea persoanei în cauză, restituite sau remise de către autorităţile competente din statele membre unde respectivele produse au fost eliberate pentru consum, în situaţiile prevăzute de statele membre şi în conformitate cu condiţiile stabilite de statul membru în cauză, în scopul de a preveni orice formă posibilă de evaziune sau abuz. O astfel de restituire sau de remitere nu poate genera alte scutiri decât cele prevăzute la art. 206⁵⁶ şi 206⁵⁸-206⁶⁰.

    (2) Pentru produsele energetice contaminate sau combinate în mod accidental, returnate antrepozitului fiscal pentru reciclare, accizele plătite vor putea fi restituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (3) Pentru băuturile alcoolice şi produsele din tutun retrase de pe piaţă, dacă starea sau vechimea acestora le face improprii consumului, accizele plătite pot fi restituite în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (4) Acciza restituită nu poate depăşi suma efectiv plătită.

 

    Norme metodologice:

    98. (1) Pentru produsele returnate în antrepozitele fiscale din România în vederea reciclării, recondiţionării sau distrugerii, după caz, accizele plătite ca urmare a eliberării pentru consum a acestor produse pot fi restituite la cererea antrepozitarului autorizat care a eliberat pentru consum produsele respective.

    (2) Antrepozitarul autorizat va înştiinţa în scris autoritatea vamală teritorială cazul returului produselor cu cel puţin două zile înainte de efectuarea returului produselor, printr-o notificare în care se vor menţiona cauzele, cantităţile de produse accizabile care fac obiectul returului în antrepozitul fiscal, data eliberării pentru consum, valoarea accizelor aferente, data şi locul/locurile de unde urmează să fie retrase produsele respective, precum şi procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiţionare, distrugere).

    (3) Autoritatea vamală teritorială va desemna un reprezentant care să asiste la recepţia produselor returnate în vederea certificării documentului de recepţie.

    (4) Autoritatea vamală va analiza datele din documentul de recepţie certificat de reprezentantul acestei autorităţi, prezentat în copie, odată cu informaţiile prezentate de antrepozitar şi va comunica acestuia, în termen de 5 zile lucrătoare de la data documentului de recepţie, punctul de vedere asupra unei eventuale cereri de restituire a accizelor plătite pentru produsele returnate în antrepozitul fiscal.

    (5) Pentru a beneficia de restituirea accizelor antrepozitarul autorizat va depune o cerere în acest sens la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, însoţită de următoarele documente:

    a) copia documentului de recepţie certificat de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale;

    b) adresa prin care se comunică punctul de vedere al autorităţii vamale teritoriale, în original şi copie;

    c) documentul care atestă că accizele au fost plătite de antrepozitul fiscal care solicită restituirea accizelor.

    (6) Autoritatea fiscală teritorială va analiza cererea şi documentaţia depuse de antrepozitul fiscal şi va decide asupra restituirii accizelor.

    (7) Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum în România de un destinatar înregistrat, accizele pot fi restituite la cererea acestuia, cerere care se va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cu 7 zile lucrătoare înainte ca produsele accizabile să fie returnate antrepozitului fiscal din statul membru de expediţie. Concomitent acest fapt va fi notificat şi la autoritatea vamală teritorială pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi.

    (8) În situaţia prevăzută la alin. (7), cererea de restituire va fi însoţită de următoarele documente:

    a) o notă justificativă privind cauzele, cantităţile de produse accizabile şi locul/locurile unde se află produsele ce urmează să fie returnate;

    b) documentele care justifică faptul că produsele respective au fost achiziţionate de la antrepozitul fiscal din statul membru de expediţie;

    c) documentul care atestă că accizele au fost plătite în România.

    (9) În cazul produselor accizabile provenite din achiziţii intracomunitare, retrase de pe piaţă, acestea pot fi returnate antrepozitului fiscal din statul membru de expediţie, în condiţiile stabilite de acel stat membru, de antrepozitul fiscal sau destinatarul înregistrat din România care a efectuat achiziţia. Imediat ce produsele au fost returnate antrepozitului fiscal din statul membru de expediţie, în completarea documentelor prevăzute la alin. (8) antrepozitul fiscal sau destinatarul înregistrat din România va transmite autorităţii fiscale teritoriale o copie a documentului sau a documentelor care atestă returul şi recepţia produselor.

    (10) Pentru produsele accizabile provenite din operaţiuni de import, ce urmează a fi returnate furnizorului extern, operatorul economic importator poate beneficia de restituirea accizelor, cu îndeplinirea următoarelor cerinţe:

    a) să depună cererea de restituire la autoritatea vamală teritorială, cu 7 zile lucrătoare înainte ca produsele accizabile să fie returnate, pentru o posibilă verificare din partea acestei autorităţi;

    b) cererea de restituire să fie însoţită de:

    1. o notă justificativă privind cauzele, cantităţile de produse accizabile şi locul/locurile unde se află produsele ce urmează să fie returnate;

    2. documentul care atestă că accizele au fost plătite de importator.

    (11) Imediat ce produsele au fost returnate furnizorului extern, importatorul din România va transmite autorităţii vamale teritoriale o copie a documentului sau a documentelor care atestă returul şi recepţia produselor.

    (12) În cazul produselor supuse marcării prin banderole sau timbre, operatorul economic care solicită restituirea accizelor este obligat să întocmească un registru care să conţină următoarele informaţii:

    a) cantitatea produselor accizabile eliberate pentru consum sau importate care fac obiectul restituirii accizelor;

    b) data la care produsele au fost eliberate pentru consum sau importate;

    c) seria şi numărul de identificare ale banderolelor sau timbrelor;

    d) valoarea accizelor plătite pentru produsele eliberate pentru consum sau importate;

    e) regimul care urmează a fi aplicat produselor care fac obiectul restituirii accizelor.

    (13) Restituirea accizelor va fi efectuată potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (14) Produsele supuse accizelor, eliberate pentru consum sau importate în România, care fac obiectul returului către furnizorul extern, atunci când urmează a fi distruse, pot fi supuse operaţiunii de distrugere în România.

    (15) Responsabilitatea distrugerii o are antrepozitul fiscal, destinatarul înregistrat sau operatorul economic importator care a eliberat produsele accizabile pentru consum în România.

    (16) Distrugerea produselor accizabile poate fi efectuată la cererea operatorului economic, în baza aprobării date de autoritatea vamală teritorială.

    (17) Cererea va fi însoţită de următoarele documente:

    a) o notă justificativă privind cauzele, cantităţile de produse accizabile şi locul/locurile unde se află produsele ce urmează a fi distruse;

    b) documentele justificative care confirmă cauzele care determină distrugerea produselor;

    c) documentul care atestă că accizele au fost plătite de operatorul economic care solicită restituirea accizelor şi procedura care urmează a fi aplicată produselor care fac obiectul restituirii accizelor (reciclare, recondiţionare, distrugere).

    (18) Pentru produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole, returnate în antrepozitul fiscal din România, în vederea reciclării sau recondiţionării, dezlipirea marcajelor se va efectua sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale şi vor fi consemnate într-un proces-verbal. O copie a procesului-verbal va însoţi marcajele care vor fi expediate pentru distrugere Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., operaţiunea de distrugere efectuându-se pe cheltuiala antrepozitului fiscal.

    (19) În cazul produselor accizabile marcate cu timbre sau banderole, înainte de returnarea produselor în antrepozitul fiscal din alt stat membru ori producătorului dintr-o ţară terţă, se va efectua dezlipirea marcajelor sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale şi vor fi consemnate într-un proces-verbal. O copie a procesului-verbal va însoţi marcajele care vor fi expediate pentru distrugere Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., operaţiunea de distrugere efectuându-se pe cheltuiala operatorului economic care returnează marcajele.

    (20) Nu intră sub incidenţa restituirii accizelor produsele care au fost eliberate pentru consum cu mai mult de 2 ani înainte de data depunerii cererii de restituire.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 11-a
Deplasarea intracomunitară şi impozitarea produselor accizabile
după eliberarea pentru consum

 

    Persoane fizice

    Art. 206⁴³. - (1) Accizele pentru produsele accizabile achiziţionate de o persoană fizică pentru uz propriu şi transportate personal de aceasta în România sunt exigibile numai în statul membru în care se achiziţionează produsele accizabile.

    (2) Pentru a stabili dacă produsele accizabile prevăzute la alin. (1) sunt destinate uzului propriu al unei persoane fizice, se vor avea în vedere cel puţin următoarele cerinţe:

    a) statutul comercial al celui care deţine produsele accizabile şi motivele pentru care le deţine;

    b) locul în care se află produsele accizabile sau, dacă este cazul, modul de transport utilizat;

    c) orice document referitor la produsele accizabile;

    d) natura produselor accizabile;

    e) cantitatea de produse accizabile.

    (3) Produsele achiziţionate de persoanele fizice se consideră a fi destinate scopurilor comerciale, în condiţiile şi cantităţile prevăzute în normele metodologice.

    (4) Produsele achiziţionate şi transportate în cantităţi superioare limitelor prevăzute în normele metodologice şi destinate consumului în România se consideră a fi achiziţionate în scopuri comerciale şi, în acest caz, se datorează acciza în România.

    (5) Acciza devine exigibilă în România şi pentru cantităţile de uleiuri minerale eliberate deja pentru consum într-un alt stat membru, dacă aceste produse sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport atipice de către o persoană fizică sau în numele acesteia. În sensul acestui alineat, mijloace de transport atipice înseamnă transportul de combustibil în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau în canistre adecvate pentru combustibili şi transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele unor operatori economici profesionişti.

 

    Norme metodologice:

    99. (1) Pentru stabilirea destinaţiei comerciale a produselor accizabile achiziţionate dintr-un alt stat membru de persoane fizice din România, se vor avea în vedere următoarele cerinţe:

    a) statutul comercial al deţinătorului şi motivele deţinerii produselor;

    b) locul în care se află produsele sau, dacă este cazul, mijlocul de transport utilizat;

    c) orice alt document cu privire la produsele respective;

    d) natura produselor;

    e) cantitatea de produse.

    (2) Se consideră achiziţii pentru uz propriu produsele cumpărate şi transportate de persoane fizice până în următoarele limite cantitative:

    A. tutunuri prelucrate:

    1. ţigarete - 800 bucăţi;

    2. ţigări (cu o greutate maximă de 3 grame/bucată) - 400 bucăţi;

    3. ţigări de foi - 200 bucăţi;

    4. tutun de fumat - 1 kg;

    B. băuturi alcoolice:

    1. băuturi spirtoase - 10 litri;

    2. produse intermediare - 20 litri;

    3. vinuri şi băuturi fermentate - 90 litri;

    4. bere - 110 litri.

    (3) Produsele achiziţionate şi transportate în cantităţi superioare limitelor stabilite la alin. (2) se consideră a fi achiziţionate în scopuri comerciale, iar pentru acestea se vor respecta prevederile art. 206⁴⁴ din Codul fiscal.

    (4) Autoritatea vamală competentă poate stabili pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) dacă produsele deţinute în cantităţi inferioare sau egale limitelor prevăzute la alin. (2) sunt destinate scopurilor comerciale.

 

    Codul fiscal:

    Produse cu accize plătite deţinute în scopuri comerciale în România

    Art. 206⁴⁴. - (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 206⁴⁷ alin. (1), în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un stat membru sunt deţinute în scopuri comerciale în România pentru a fi livrate sau utilizate pe teritoriul acesteia, produsele în cauză sunt supuse accizelor, iar accizele devin exigibile în România.

    (2) În sensul prezentului articol, deţinere în scopuri comerciale înseamnă deţinerea de produse accizabile de către o altă persoană decât o persoană fizică sau de către o persoană fizică în alte scopuri decât pentru uz propriu şi transportarea de către aceasta, în conformitate cu art. 206⁴³.

    (3) Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în România.

    (4) Persoana plătitoare de accize devenite exigibile este, în cazurile prevăzute la alin. (1), persoana care efectuează livrarea sau deţine produsele destinate livrării sau căreia îi sunt livrate produsele în România.

    (5) Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 206⁴⁹, în cazul în care produsele accizabile care au fost deja eliberate pentru consum într-un stat membru se deplasează în cadrul Comunităţii în scopuri comerciale, produsele în cauză nu sunt considerate ca fiind deţinute în aceste scopuri până în momentul în care ajung în România, cu condiţia ca deplasarea să se realizeze pe baza formalităţilor prevăzute la art. 206⁴⁵ alin. (1) şi (2).

    (6) Produsele accizabile deţinute la bordul unei nave sau al unei aeronave care efectuează traversări sau zboruri între un alt stat membru şi România, dar care nu sunt disponibile pentru vânzare în momentul în care nava sau aeronava se află pe teritoriul unuia dintre cele două state membre, nu sunt considerate ca fiind deţinute în statul membru respectiv în scopuri comerciale.

    (7) În cazul produselor accizabile, care au fost deja eliberate pentru consum în România şi care sunt livrate într-un alt stat membru, comerciantul care a efectuat livrarea poate beneficia, la cerere, de restituirea sau de remiterea accizelor dacă autoritatea competentă constată că accizele au devenit exigibile şi au fost percepute în acel stat membru, potrivit prevederilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    100. (1) Comerciantul expeditor care doreşte să solicite restituirea accizelor pentru produsele ce urmează a fi expediate pentru consum într-un alt stat membru trebuie să depună la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cu cel puţin 48 de ore înainte de expedierea produselor, o cerere de restituire, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 43, şi să facă dovada că pentru acele produse accizele au fost plătite.

    (2) După recepţia produselor de către destinatar, comerciantul expeditor va depune la autoritatea fiscală teritorială unde este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, în vederea restituirii accizelor, documentul prevăzut la art. 206⁴⁶ alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, pe care este menţionat tratamentul fiscal al produselor accizabile în statul membru de destinaţie. De asemenea, comerciantul expeditor va prezenta datele de identificare ale autorităţii competente din statul membru de destinaţie, în vederea unei posibile confirmări că accizele au devenit exigibile şi au fost percepute în acel stat membru.

    (3) Acciza de restituit va fi aferentă cantităţilor expediate şi efectiv recepţionate.

    (4) Restituirea accizelor se face potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (5) Pentru produsele supuse accizelor, care sunt marcate şi eliberate pentru consum în România şi care sunt destinate consumului în alt stat membru, accizele se pot restitui de către autoritatea fiscală teritorială numai în limita unei valori corespunzătoare valorii accizelor aferente cantităţii de produse marcate şi expediate. Dezlipirea marcajelor se face sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale, la solicitarea comerciantului expeditor.

 

    Codul fiscal:

    Deplasarea intracomunitară a produselor cu accize plătite

    Art. 206⁴⁵. - (1) În situaţia prevăzută la art. 206⁴⁴ alin. (1), produsele accizabile circulă între România şi alt stat membru sau între alt stat membru şi România, împreună cu un document de însoţire care conţine datele principale din documentul prevăzut la art. 206³¹ alin. (1). Structura şi conţinutul documentului de însoţire sunt stabilite de Comisia Europeană.

    (2) Persoanele prevăzute la art. 206⁴⁴ alin. (4) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

    a) înaintea expedierii produselor, să depună o declaraţie la autoritatea competentă teritorială şi să garanteze plata accizelor;

    b) să plătească accizele în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele;

    c) să accepte orice control care să permită autorităţii competente teritoriale să se asigure că produsele accizabile au fost efectiv primite şi că accizele exigibile pentru acestea au fost plătite.

 

    Norme metodologice:

    101. (1) În situaţia în care un comerciant din România urmează să primească produse accizabile eliberate pentru consum în alt stat membru, exigibilitatea accizelor ia naştere la momentul recepţiei produselor.

    (2) Comerciantul din România prevăzut la alin. (1) trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

    a) înainte de expedierea produselor accizabile de furnizorul din alt stat membru, să depună o declaraţie cu privire la acest fapt la autoritatea vamală teritorială şi să garanteze plata accizelor aferente produselor accizabile pe care urmează să le primească;

    b) să plătească accizele în prima zi lucrătoare imediat următoare celei în care s-au recepţionat produsele;

    c) să anunţe autoritatea vamală teritorială în raza căreia au fost primite produsele accizabile şi să păstreze produsele în locul de recepţie cel puţin 48 de ore pentru a permite acestei autorităţi să se asigure că produsele au fost efectiv primite şi că accizele exigibile pentru acestea au fost plătite.

    (3) Pentru aromele alimentare, extractele şi concentratele alcoolice, accizele plătite de către comerciantul din România ca urmare a achiziţiei de la un furnizor dintr-un alt stat membru pot fi restituite la cererea comerciantului care s-a conformat cerinţelor prevăzute la alin. (2) al art. 206⁴⁵ din Codul fiscal.

    (4) Cererea de restituire va fi însoţită de:

    a) documentul care să ateste că acciza a fost plătită; şi

    b) copiile documentelor care fac dovada că livrarea s-a efectuat către un antrepozit fiscal de producţie băuturi alcoolice la preţuri fără accize; sau

    c) copiile documentelor care fac dovada că livrarea s-a efectuat către un operator economic producător de băuturi nealcoolice ori produse alimentare, în care să fie înscrisă menţiunea «scutit de accize».

 

    Codul fiscal:

    Documentul de însoţire

    Art. 206⁴⁶. - (1) Documentul de însoţire se întocmeşte de către furnizor în 3 exemplare şi se utilizează după cum urmează:

    a) primul exemplar rămâne la furnizor;

    b) exemplarele 2 şi 3 însoţesc produsele accizabile pe timpul transportului până la primitor;

    c) exemplarul 2 rămâne la primitorul produselor;

    d) exemplarul 3 trebuie să fie restituit furnizorului, cu certificarea recepţiei şi cu menţionarea tratamentului fiscal ulterior al produselor accizabile în statul membru de destinaţie, dacă furnizorul solicită în mod expres acest lucru în scop de restituire de accize.

    (2) Modelul documentului de însoţire va fi prevăzut în normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    102. (1) Documentul de însoţire se utilizează în cazul deplasării produselor accizabile care au fost eliberate pentru consum în România către un destinatar dintr-un stat membru în scop comercial.

    (2) Documentul de însoţire este utilizat şi în cazul circulaţiei intracomunitare a alcoolului complet denaturat.

    (3) Modelul documentului de însoţire este în conformitate cu legislaţia comunitară şi este prevăzut în anexa nr. 44.

    (4) În cazurile menţionate la alin. (1) şi (2) pentru produsele accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru şi care sunt destinate a fi utilizate în scop comercial în România, deplasarea produselor va fi însoţită de documentul de însoţire sau de un document comercial care să conţină aceleaşi informaţii, stabilit de statul membru de expediţie.

 

    Codul fiscal:

    Vânzarea la distanţă

    Art. 206⁴⁷. - (1) Produsele accizabile deja eliberate pentru consum într-un stat membru, care sunt achiziţionate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în România, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către România, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, sunt supuse accizelor în România.

    (2) În cazul prevăzut la alin. (1), accizele devin exigibile în România în momentul livrării produselor accizabile. Condiţiile de exigibilitate şi nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile. Accizele se plătesc în conformitate cu procedura stabilită în normele metodologice.

    (3) Persoana plătitoare de accize în România este fie vânzătorul, fie un reprezentant fiscal stabilit în România şi autorizat de autorităţile competente din România. Atunci când vânzătorul nu respectă dispoziţiile alin. (4) lit. a), persoana plătitoare de accize este destinatarul produselor accizabile.

    (4) Vânzătorul sau reprezentantul fiscal trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

    a) înainte de expedierea produselor accizabile, trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor în condiţiile stabilite şi la autoritatea competentă, prevăzute în normele metodologice;

    b) să plătească accizele la autoritatea competentă prevăzută la lit. a), după sosirea produselor accizabile;

    c) să ţină evidenţe contabile ale livrărilor de produse accizabile.

    (5) Produsele accizabile deja eliberate pentru consum în România, care sunt achiziţionate de o persoană, alta decât un antrepozitar autorizat sau un destinatar înregistrat, stabilită în alt stat membru, care nu exercită o activitate economică independentă, şi care sunt expediate ori transportate către acel stat membru, direct sau indirect, de către vânzător ori în numele acestuia, sunt supuse accizelor în acel stat membru. Accizele percepute în România se restituie sau se remit, la solicitarea vânzătorului, dacă vânzătorul ori reprezentantul său fiscal a urmat procedurile stabilite la alin. (4), potrivit cerinţelor stabilite de autoritatea competentă din statul membru de destinaţie.

 

    Norme metodologice:

    103. (1) Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum într-un stat membru şi destinate ulterior vânzării unei persoane din România care nu desfăşoară o activitate economică independentă, vânzătorul din acel stat membru sau reprezentantul său fiscal stabilit în România trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi are domiciliul persoana care primeşte produsele accizabile.

    (2) Reprezentantul fiscal trebuie să fie stabilit în România şi să fie autorizat de către autoritatea vamală teritorială.

    (3) În scopul obţinerii autorizaţiei, reprezentantul fiscal va depune la autoritatea vamală teritorială o cerere însoţită de următoarele documente:

    a) actul constitutiv al reprezentantului fiscal, care îi permite desfăşurarea acestei activităţi;

    b) contractul de reprezentare încheiat cu vânzătorul.

    (4) Modelul cererii privind acordarea autorizaţiei de reprezentant fiscal este prevăzut în anexa nr. 45.

    (5) Autorizarea ca reprezentant fiscal nu poate fi acordată decât persoanelor care oferă garanţiile necesare pentru aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi pentru care măsurile de urmărire şi control necesare pot fi asigurate fără a fi necesare cheltuieli administrative suplimentare.

    (6) Cererea de autorizare nu poate fi aprobată în cazul persoanelor care au săvârşit o infracţiune sau încălcări repetate în legătură cu reglementările vamale sau fiscale.

    (7) Decizia de neacordare a autorizaţiei va fi comunicată în scris, odată cu motivele ce au condus la acest fapt.

    (8) Autorizaţia este revocată sau modificată atunci când una sau mai multe condiţii prevăzute pentru emiterea acesteia nu au fost sau nu mai sunt îndeplinite.

    (9) Autorizaţia poate fi revocată atunci când titularul acesteia nu se conformează unei obligaţii care îi revine, după caz, din deţinerea acestei autorizaţii.

    (10) Autorizaţia se revocă în cazul în care după emiterea acesteia se săvârşeşte una din faptele menţionate la alin. (6).

    (11) Revocarea sau modificarea autorizaţiei se aduce la cunoştinţa titularului acesteia.

    (12) Revocarea sau modificarea autorizaţiei produce efecte de la data la care ea a fost adusă la cunoştinţă. Totuşi, în cazuri excepţionale şi în măsura în care interesele legitime ale titularului autorizaţiei impun aceasta, autoritatea vamală teritorială poate stabili o dată ulterioară pentru producerea efectelor.

    (13) Pentru situaţia prevăzută la alin. (1) plata accizelor se efectuează prin unitatea de Trezorerie a Statului care deserveşte autoritatea fiscală teritorială în raza căreia se află domiciliul persoanei care primeşte produsele accizabile.

    (14) Termenul de plată a accizelor îl constituie ziua lucrătoare imediat următoare celei în care a avut loc recepţia mărfurilor de către destinatar.

    (15) În situaţia în care vânzătorul nu respectă prevederile alin. (1) obligaţia de plată a accizelor în România revine persoanei care primeşte produsele accizabile.

    (16) Pentru produsele accizabile deja eliberate pentru consum în România destinate vânzării unei persoane din alt stat membru care nu este antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat şi nu desfăşoară o activitate economică independentă, vânzătorul din România sau reprezentantul său fiscal stabilit în acel alt stat membru trebuie să se înregistreze şi să garanteze plata accizelor la autoritatea competentă din acel stat membru.

    (17) Persoanele menţionate la alin. (16) trebuie să ţină o evidenţă strictă a tuturor livrărilor de produse în cazul vânzării la distanţă, în care trebuie să înregistreze pentru fiecare livrare:

    a) numărul de ordine corespunzător livrării;

    b) data livrării;

    c) numărul facturii sau al altui document comercial care înlocuieşte factura;

    d) ţara de destinaţie;

    e) datele de identificare ale destinatarului: denumirea, adresa;

    f) grupa de produse expediate, inclusiv codurile NC corespunzătoare;

    g) cantitatea de produse expediată, exprimată în unităţi de măsură corespunzătoare regulilor de calcul al accizei;

    h) nivelul garanţiei constituită în statul de destinaţie;

    i) dovada primirii produselor de către destinatar;

    j) dovada plăţii accizelor în statul membru de destinaţie;

    k) cuantumul accizelor solicitate a fi restituite;

    l) data solicitării restituirii accizelor.

    (18) Vânzătorul va depune la autoritatea fiscală teritorială în raza căreia îşi are sediul o cerere de restituire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 46, menţionând livrările efectuate în cadrul vânzării la distanţă, pentru care s-au plătit accizele pe teritoriul statelor membre de destinaţie, pe parcursul unui trimestru.

    (19) Cererea se va depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului în care au fost plătite accizele în statele membre de destinaţie şi va cuprinde informaţii referitoare la cantităţile de produse accizabile şi numerele de ordine corespunzătoare livrărilor pentru care se solicită restituirea, precum şi suma totală de restituit.

    (20) Operaţiunea care generează dreptul de restituire o constituie momentul plăţii accizelor în statul membru de destinaţie.

    (21) Vânzătorul are obligaţia să păstreze la dispoziţia autorităţii fiscale teritoriale, pe o perioadă de 5 ani, facturile şi toate documentele care atestă atât plata accizelor pe teritoriul naţional pentru produsele expediate, cât şi plata accizelor în statele membre de destinaţie.

    (22) Autoritatea fiscală teritorială analizează cererea şi documentele prezentate de vânzător şi, dacă acestea se justifică, va restitui accizele solicitate.

    (23) Valoarea accizelor restituite nu poate depăşi valoarea accizelor plătite prin preţul de achiziţie al produselor accizabile.

 

    Codul fiscal:

    Distrugeri şi pierderi

    Art. 206⁴⁸. - (1) În situaţiile prevăzute la art. 206⁴⁴ alin. (1) şi la art. 206⁴⁷ alin. (1), în cazul distrugerii totale sau al pierderii iremediabile a produselor accizabile, în cursul transportului acestora în alt stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, dintr-un motiv legat de natura produselor, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră sau ca o consecinţă a autorizării de către autorităţile competente din statul membru în cauză, accizele nu sunt exigibile în acel stat membru.

    (2) Distrugerea totală sau pierderea iremediabilă a produselor accizabile în cauză va fi dovedită într-un mod considerat satisfăcător de autorităţile competente din statul membru în care a avut loc distrugerea totală ori pierderea iremediabilă sau din statul membru în care aceasta a fost constatată, în cazul în care nu este posibil să se determine unde a avut loc. Garanţia depusă în temeiul art. 206⁴⁵ alin. (2) lit. a) sau al art. 206⁴⁷ alin. (4) lit. a) se va elibera.

    (3) Regulile şi condiţiile pe baza cărora se determină pierderile menţionate la alin. (1) sunt prevăzute în normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    104. (1) Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum într-un stat membru, în cazul distrugerii totale sau al pierderii iremediabile a acestora în cursul transportului pe teritoriul României, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră, nu intervine exigibilitatea accizelor în România, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) să se prezinte imediat autorităţii vamale teritoriale dovezi suficiente despre evenimentul produs, precum şi informaţii precise cu privire la cantitatea de produs care nu este disponibilă pentru a fi folosită în România, de către expeditor, transportator sau primitor;

    b) să fie dovedite prin procese-verbale privind înregistrarea distrugerii totale sau a pierderii iremediabile.

    (2) Prin distrugere totală sau pierdere iremediabilă a produselor accizabile se înţelege cazul în care:

    a) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită vărsării, spargerii, incendierii, contaminării, inundaţiilor sau altor cazuri de forţă majoră;

    b) produsul nu este disponibil pentru a fi folosit în România datorită evaporării sau altor cauze care reprezintă rezultatul natural al deplasării produsului;

    c) este ca urmare a autorizării de către autoritatea vamală teritorială.

    (3) Pentru distrugerile şi pierderile de produse accizabile neadmise ca neimpozabile se datorează accizele aferente acestora în România, calculate pe baza cotelor de accize în vigoare la momentul constatării lor, şi se plăteşte în termen de 5 zile de la această dată.

    (4) Pentru produsele accizabile eliberate pentru consum într-un stat membru, destinate livrării în România, în cazul distrugerii totale sau pierderii iremediabile a acestora intervenite şi constatate în cursul transportului pe teritoriul altui stat membru decât cel în care au fost eliberate pentru consum, ca urmare a unui caz fortuit ori de forţă majoră, nu intervine exigibilitatea accizelor, dacă autoritatea competentă din statul membru în care acestea au avut loc ori s-au stabilit a acceptat ca fiind satisfăcătoare dovezile prezentate de expeditor sau transportator.

    (5) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (4) garanţia depusă în conformitate cu prevederile pct. 101 şi 103 va fi eliberată.

 

    Codul fiscal:

    Declaraţii privind achiziţii şi livrări intracomunitare

    Art. 206⁵⁰. - Destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali au obligaţia de a transmite autorităţii competente o situaţie lunară privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    105. (1) Destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali vor înregistra în evidenţele proprii toate operaţiunile efectuate privind achiziţiile şi livrările de produse accizabile.

    (2) Destinatarii înregistraţi şi reprezentanţii fiscali vor depune lunar la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi au sediul social situaţia centralizatoare a achiziţiilor şi livrărilor de produse accizabile, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă situaţia.

    (3) Modelul situaţiei centralizatoare prevăzute la alin. (2) este prevăzut în anexa nr. 47.

    (4) Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 12-a
Obligaţiile plătitorilor de accize

 

    Plata accizelor la bugetul de stat

    Art. 206⁵¹. - (1) Accizele sunt venituri la bugetul de stat. Termenul de plată a accizelor este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care accizele devin exigibile, cu excepţia cazurilor pentru care prezentul capitol prevede în mod expres alt termen de plată.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul furnizorilor autorizaţi de energie electrică sau de gaz natural, termenul de plată a accizelor este data de 25 a lunii următoare celei în care a avut loc facturarea către consumatorul final.

    (3) În cazul importului unui produs accizabil, care nu este plasat într-un regim suspensiv, prin derogare de la alin. (1), momentul plăţii accizelor este momentul înregistrării declaraţiei vamale de import.

    (4) Prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), livrarea produselor energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) lit. a)-e) din antrepozite fiscale se efectuează numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată. Cu ocazia depunerii declaraţiei lunare de accize se vor regulariza eventualele diferenţe dintre valoarea accizelor virate la bugetul de stat de către beneficiarii produselor, în numele antrepozitului fiscal, şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de acesta, în decursul lunii precedente.

    (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), orice persoană aflată în una dintre situaţiile prevăzute la art. 206⁷ alin. (7), (8) şi (9) are obligaţia de a plăti accizele în termen de 5 zile de la data la care au devenit exigibile.

 

    Norme metodologice:

    106. (1) Pentru produsele accizabile pentru care se datorează contribuţia pentru sănătate în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, sumele reprezentând contribuţia se virează Ministerului Sănătăţii, în contul bugetelor asigurărilor sociale şi fondurilor speciale, de către plătitorii de accize: antrepozitarii persoane juridice - autorizaţi pentru producţie ori antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare cărora le-au fost expediate produsele, precum şi importatorii autorizaţi şi destinatarii înregistraţi.

    (2) Livrarea produselor energetice prevăzute la art. 206¹⁶ alin. (3) lit. a)-e) din Codul fiscal din antrepozitele fiscale se efectuează numai în momentul în care furnizorul deţine documentul de plată care să ateste virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată cumpărătorului.

    (3) Ordinele de plată pentru Trezoreria Statului care atestă virarea la bugetul de stat a valorii accizelor aferente cantităţii ce urmează a fi facturată, deţinute de către furnizori, trebuie să fie confirmate prin ştampila şi semnătura autorizată a unităţii bancare care a debitat contul plătitorului cu suma respectivă şi copie de pe extrasul de cont.

    (4) Accizele aferente produselor energetice livrate din antrepozitele fiscale se achită de către furnizori sau de către cumpărători în contul corespunzător de venituri al bugetului de stat, deschis la unităţile Trezoreriei Statului în raza cărora îşi au sediul furnizorii, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului finanţelor nr. 246/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind utilizarea şi completarea ordinului de plată pentru Trezoreria Statului (OPT), cu modificările şi completările ulterioare.

    (5) Livrarea de produse energetice se face numai pe bază de comandă depusă de cumpărător.

    (6) Pe baza comenzii depuse de cumpărător, furnizorii emit cumpărătorilor o factură pro forma (cod 14-4-10/aA), în care vor fi menţionate: denumirea produsului, cantitatea, valoarea accizei datorate, precum şi informaţii cu privire la denumirea şi Codul de identificare fiscală al antrepozitarului autorizat, în numele căruia se efectuează plata accizelor, precum şi cele privind unitatea Trezoreriei Statului în raza căreia acesta îşi are sediul.

    (7) În cazul în care cantităţile livrate se determină prin cântărire, se solicită comenzi exprimate în tone. Pentru transformarea în litri la temperatura de +15 grade C se vor utiliza densităţile aferente temperaturii de +15 grade C.

    (8) În cazul în care livrările se fac în vase calibrate şi/sau cantităţile se determină prin metoda volum-densitate, se solicită comenzi exprimate în litri, care să corespundă cu capacitatea din documentul de calibrare.

    (9) Cantitatea din comandă, exprimată în litri la temperatura efectivă, se va corecta cu densitatea la temperatura de +15 grade C, rezultând cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C.

    (10) Valoarea accizei datorate de cumpărător conform facturii pro forma va fi cantitatea exprimată în litri la temperatura de +15 grade C, determinată potrivit prevederilor alin. (9), înmulţită cu acciza pe litru.

    (11) La livrarea efectivă se recalculează acciza conform procedeului de mai sus, iar valoarea obţinută va fi evidenţiată distinct.

    (12) Pentru celelalte tipuri de produse energetice calculul valorii accizei datorate se face pe baza densităţilor înscrise în registrul de densităţi în momentul întocmirii facturii pro forma, recalculate la temperatura de +15 grade C, după cum urmează:

    - acciza (euro/tonă): 1.000 = acciza (euro/kg) x densitatea la +15 grade C (kg/litru) = acciza (euro/litru);

    - cantitatea în kg: densitatea la +15 grade C = cantitatea în litri la +15 grade C;

    - valoarea accizei = cantitatea în litri la +15 grade C x acciza (euro/litru).

    (13) Eventualele diferenţe între valoarea accizelor virate la bugetul de stat conform facturii pro forma şi valoarea accizelor aferente cantităţilor de produse energetice efectiv livrate de furnizori, conform facturii fiscale, determinate de variaţia de densitate, se vor regulariza cu ocazia depunerii declaraţiei lunare privind obligaţiile de plată la bugetul de stat.

    (14) Unităţile Trezoreriei Statului vor elibera zilnic, la solicitarea antrepozitarilor autorizaţi, copii ale extraselor contului de venituri al bugetului de stat în care au fost evidenţiate accizele virate în numele acestora.

 

    Codul fiscal:

    Documente fiscale

    Art. 206⁵³. - Pentru produsele accizabile care sunt transportate sau sunt deţinute în afara antrepozitului fiscal, originea trebuie să fie dovedită folosindu-se un document care va fi stabilit prin normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    107. (1) Orice plătitor de acciză, care livrează produse accizabile către o altă persoană, are obligaţia de a emite către această persoană o factură. Această factură trebuie să respecte prevederile art. 155 din Codul fiscal.

    (2) Pentru livrările de produse accizabile efectuate din antrepozitele fiscale, cu excepţia livrărilor în regim suspensiv de accize, factura trebuie să cuprindă distinct valoarea accizei pentru fiecare produs sau, dacă nu se datorează accize în urma unei exceptări/scutiri, menţiunea "exceptat/scutit de accize".

    (3) Pentru livrările de ţigarete, factura va cuprinde şi o rubrică aferentă preţului maxim de vânzare cu amănuntul declarat.

    (4) În cazul produselor accizabile marcate, cu excepţia situaţiei în care produsele circulă în regim suspensiv de accize, la transportul acestora de la antrepozitul fiscal către alte locuri proprii de depozitare ale antrepozitarului autorizat sau la transportul de la locul de recepţie a produselor de către destinatarul înregistrat către alte locuri proprii ale acestora, se va utiliza avizul de însoţire, în care se va înscrie şi valoarea accizei aferente cantităţilor de produse accizabile transferate.

    (5) Avizul de însoţire în care acciza se evidenţiază distinct se utilizează şi în cazul produselor accizabile pentru care acciza devine exigibilă la momentul ieşirii din regimul suspensiv de accize, atunci când nu se emite factura la momentul expedierii.

    (6) În situaţiile prevăzute la alin. (4) şi (5) nu este obligatorie înscrierea accizelor în facturile întocmite la livrarea ulterioară a produselor către alţi clienţi, dar se vor menţiona cuvintele «accize percepute».

    (7) Mişcarea produselor accizabile în regim suspensiv de accize este însoţită întotdeauna de documentul administrativ electronic tipărit.

    (8) Pe parcursul circulaţiei intracomunitare a produselor achiziţionate în România, pentru care acciza a fost plătită în statul membru de expediţie, documentele care vor însoţi transportul sunt factura şi documentul de însoţire reglementat la pct. 102 sau un alt document comercial care să conţină aceleaşi informaţii din documentul de însoţire.

 

    Codul fiscal:

    Garanţii

    Art. 206⁵⁴. - (1) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat şi expeditorul înregistrat au obligaţia depunerii la autoritatea competentă a unei garanţii, conform prevederilor din normele metodologice, care să asigure plata accizelor care pot deveni exigibile.

    (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), garanţia poate fi depusă de transportator, de proprietarul produselor accizabile, de destinatar sau, în comun, de două ori mai multe dintre aceste persoane sau dintre persoanele prevăzute la alin. (1), în cazurile şi în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

    (3) Garanţia este valabilă pe întreg teritoriul Comunităţii.

    (4) Tipul, modul de calcul, valoarea şi durata garanţiei vor fi prevăzute în normele metodologice.

    (5) Valoarea garanţiei va fi analizată periodic, pentru a reflecta orice schimbări în volumul afacerii sau în nivelul de accize datorat, şi nu va fi mai mică decât nivelul minim prevăzut în normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    108. (1) Garanţia se constituie în favoarea autorităţii fiscale teritoriale.

    (2) Garanţia poate fi sub formă de:

    a) depozit în numerar;

    b) garanţii personale;

    c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din ţară.

    (3) În cazul unui depozit în numerar constituit la nivelul garanţiei se aplică următoarele reguli:

    a) se consemnează mijloace băneşti la unitatea Trezoreriei Statului la care este arondată autoritatea fiscală teritorială;

    b) orice dobândă plătită de trezorerie în legătură cu depozitul aparţine deponentului.

    (4) În cazul garanţiei personale se aplică următoarele reguli:

    a) garantul trebuie să fie o societate bancară din teritoriul comunitar;

    b) să existe o scrisoare de garanţie bancară în favoarea autorităţii fiscale teritoriale la care operatorul economic este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe.

    (5) În cazul ipotecii se aplică următoarele reguli:

    a) antrepozitarul autorizat trebuie să aibă calitatea de proprietar al bunului imobil în cauză;

    b) să existe poliţa de asigurare a bunului ipotecat în favoarea autorităţii fiscale teritoriale, valabilă pe toată durata ipotecii;

    c) proprietatea nu trebuie să facă obiectul unei alte ipoteci;

    d) valoarea bunului ipotecat trebuie să fie mai mare decât nivelul garanţiei necesare cu minimum 20%.

    (6) În cazul antrepozitarului autorizat sau al expeditorului înregistrat, nivelul garanţiei ce trebuie constituită obligatoriu pentru circulaţia produselor accizabile în regim suspensiv de accize corespunde unei cote de 6% din suma accizelor aferente ieşirilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize, estimate la nivelul unui an, iar ponderea acestora depăşeşte 50% din totalul ieşirilor estimate.

    (7) Atunci când antrepozitarul autorizat sau expeditorul înregistrat nu îndeplineşte cerinţa prevăzută la alin. (6) sau atunci când Comisia consideră necesară constituirea unei garanţii pentru producţie şi/sau depozitare, nivelul garanţiei ce trebuie constituită corespunde unei cote de 6% din suma accizelor aferente tuturor ieşirilor de produse accizabile din antrepozitul fiscal, estimate la nivelul unui an.

    (8) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul în care garanţia a fost stabilită potrivit alin. (7).

    (9) În cazul destinatarului înregistrat, nivelul garanţiei ce trebuie constituită obligatoriu corespunde unei cote de 6% din suma accizelor aferente achiziţiilor de produse accizabile, estimate la nivelul unui an.

    (10) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţie de biodiesel, destinat utilizării în producţia de produse energetice, valoarea accizelor care constituie baza de calcul pentru stabilirea garanţiei se determină prin aplicarea cotei de acciză aferentă motorinei.

    (11) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţie de bioetanol, destinat utilizării în producţia de produse energetice, nivelul garanţiei ce trebuie constituită corespunde unei cote de 0,6% din suma accizelor aferente ieşirilor de astfel de produs din antrepozitul fiscal, estimate la nivelul unui an.

    (12) Nivelul garanţiei se analizează anual de către autoritatea vamală teritorială, în vederea actualizării în funcţie de schimbările intervenite în volumul afacerii, în activitatea antrepozitarului autorizat/destinatarului înregistrat/expeditorului înregistrat sau în nivelul accizei datorate.

    (13) În cazul antrepozitarului autorizat/destinatarului înregistrat/expeditorului înregistrat care desfăşoară o activitate mai mare de 3 ani, nivelul garanţiei se actualizează în funcţie de media ieşirilor anuale de produse accizabile în ultimii 3 ani calendaristici.

    (14) În vederea actualizării nivelului garanţiei, antrepozitarul autorizat/destinatarul înregistrat/expeditorul înregistrat trebuie să depună anual, până la data de 15 ianuarie inclusiv a anului următor, la autoritatea vamală teritorială, o declaraţie privind informaţiile necesare analizei potrivit prevederilor alin. (12) şi (13), în care vor fi menţionate distinct totalul ieşirilor de produse accizabile, din care ieşirile de produse accizabile în regim suspensiv de accize acolo unde este cazul.

    (15) Cuantumul garanţiei stabilite prin actualizare se va comunica antrepozitarului autorizat/destinatarului înregistrat/expeditorului înregistrat prin decizie emisă de autoritatea vamală teritorială, care va face parte integrantă din autorizaţia de antrepozit fiscal/destinatar înregistrat/expeditor înregistrat. O copie a deciziei se transmite şi Comisiei. Termenul de constituire a garanţiei astfel stabilite va fi de cel mult 30 de zile de la data comunicării.

    (16) În cazul antrepozitarului autorizat sau expeditorului înregistrat pentru care nivelul garanţiei a fost stabilit potrivit prevederilor alin. (7), nivelul garanţiei se reduce de Comisie, după cum urmează:

    a) cu 50%, în cazul în care în ultimii 3 ani consecutivi de activitate pentru care a fost autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele;

    b) cu 75%, în cazul în care în ultimii 5 ani consecutivi de activitate pentru care a fost autorizat s-a conformat prevederilor legale privind accizele.

    (17) Prin conformarea cu prevederile legale privind accizele se înţelege depunerea declaraţiilor de accize şi efectuarea plăţii la bugetul de stat a obligaţiilor de accize, inclusiv efectuarea eventualelor regularizări, în termenele legale. În situaţia în care plata accizelor se efectuează în termenul admis de Codul fiscal pentru întârzierea la plată a accizelor sau contribuabilul, din proprie iniţiativă, corectează declaraţiile de accize şi efectuează plata eventualelor diferenţe, condiţiile de acordare a reducerii garanţiei nu sunt afectate.

    (18) Nivelul de reducere al garanţiei stabilit de Comisie potrivit prevederilor alin. (16), rămâne în vigoare până la o decizie ulterioară a Comisiei, chiar dacă în acest interval de timp a intervenit actualizarea garanţiei.

    (19) În cazul unui antrepozitar autorizat beneficiar al garanţiei reduse, care solicită autorizarea unui nou loc ca antrepozit fiscal, Comisia poate decide ca la stabilirea garanţiei pentru acest nou antrepozit să aplice acelaşi nivel de reducere a garanţiei.

    (20) Orice reprezentant fiscal are obligaţia de a constitui garanţia echivalentă cu valoarea accizelor aferente fiecărei operaţiuni cu produse accizabile. Garanţia va fi constituită înainte de livrarea produselor de către vânzătorul din alt stat membru în România.

    (21) Garanţiile constituite sunt valabile atât timp cât nu sunt executate de autoritatea fiscală teritorială la care sunt înregistraţi ca plătitori de impozite şi taxe antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat şi expeditorul înregistrat.

    (22) Garanţia poate fi executată atunci când se constată că antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau expeditorul înregistrat nu şi-a respectat obligaţiile legale privind plata accizei. Executarea garanţiei atrage suspendarea autorizaţiei până la momentul reîntregirii acesteia. Procedura prin care se execută garanţia şi cea de suspendare a autorizaţiei pentru neplata accizei se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (23) În cazul garanţiilor executate, neconstituirea garanţiei în termen de 30 de zile la nivelul stabilit anterior executării acesteia atrage interzicerea derulării operaţiunilor cu produse accizabile în regim suspensiv de accize.

    (24) Garanţiile constituite de antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi expeditorii înregistraţi sau eventualele diferenţe rezultate din actualizarea garanţiei se depun la autoritatea fiscală teritorială în termen de 15 zile de la data când devine valabilă autorizaţia ori de la data actualizării garanţiei, după caz. Autoritatea fiscală teritorială, în termen de 5 zile lucrătoare, va transmite o copie a documentului care atestă constituirea garanţiei la autoritatea vamală teritorială, care va înştiinţa Comisia.

    (25) În toate situaţiile, valoarea accizelor care constituie baza de calcul pentru stabilirea/actualizarea garanţiei se determină prin aplicarea cotelor de acciză în vigoare la momentul constituirii garanţiei, prevăzute în anexa nr. 1 de la titlul VII - Accize şi alte taxe speciale din Codul fiscal.

    (26) Pentru actualizarea garanţiei prevăzute la alin. (12) se utilizează cursul de schimb leu/euro valabil pentru calculul accizelor la momentul efectuării actualizării.

    (27) Orice antrepozitar autorizat sau destinatar înregistrat poate să asigure, la cerere, o singură garanţie care să acopere riscul de neplată a accizelor pentru toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat sau toate locurile desemnate de destinatarul înregistrat pentru recepţia produselor accizabile. Valoarea garanţiei totale va fi egală cu suma garanţiilor aferente fiecărui antrepozit fiscal deţinut de către antrepozitarul autorizat sau suma garanţiilor aferente fiecărui loc de recepţie desemnat de destinatarul înregistrat.

    (28) În cazul antrepozitarului autorizat pentru producţie de alcool etilic şi băuturi alcoolice în sistem integrat care deţine mai multe antrepozite fiscale aferente strict produselor rezultate din producţia proprie, garanţia va fi stabilită în funcţie de ieşirile de produse accizabile din acele antrepozite fiscale, altele decât ieşirile realizate între antrepozitele fiscale proprii.

    (29) În cazul terminalului petrolier cu ieşire în port, autorizat ca antrepozit fiscal în care sunt depozitate şi produse energetice care sunt în proprietatea altor operatori economici, fiecare proprietar de produse energetice are obligaţia constituirii garanţiei corespunzătoare unei cote de 6% din suma totală a accizelor aferente ieşirilor de produse în ultimii 3 ani calendaristici sau a ieşirilor de produse estimate la nivelul unui an pentru un nou proprietar. În cazul produselor energetice care sunt în proprietatea altui antrepozitar autorizat, garanţia aferentă produselor respective se include în garanţia stabilită pentru acel antrepozitar autorizat.

 

    Codul fiscal:

    Responsabilităţile plătitorilor de accize

    Art. 206⁵⁵. - (1) Orice plătitor de accize poartă răspunderea pentru calcularea corectă şi plata la termenul legal a accizelor către bugetul de stat şi pentru depunerea la termenul legal a declaraţiilor de accize la autoritatea competentă, conform prevederilor prezentului capitol şi celor ale legislaţiei vamale în vigoare.

    (2) Antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sunt obligaţi să depună la autoritatea competentă o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la produsele accizabile: stocul de materii prime şi produse finite la începutul perioadei de raportare, achiziţiile de materii prime, cantitatea fabricată în cursul perioadei de raportare, stocul de produse finite şi materii prime la sfârşitul perioadei de raportare şi cantitatea de produse livrate, la termenul şi conform modelului prezentat în normele metodologice.

    (3) Antrepozitarii autorizaţi pentru depozitare sunt obligaţi să depună la autoritatea competentă o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la stocul de produse finite la începutul perioadei de raportare, achiziţiile şi livrările de produse finite în cursul perioadei de raportare, stocul de produse finite la sfârşitul perioadei de raportare, la termenul şi conform modelului prezentat în normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    109. (1) Lunar, până la data de 15 inclusiv a fiecărei luni, pentru luna precedentă, antrepozitarii autorizaţi pentru producţie şi pentru depozitare sunt obligaţi să transmită on-line la autoritatea vamală teritorială o situaţie, care să conţină informaţii cu privire la produsele accizabile, al căror model este prevăzut în anexele nr. 48 şi 49.

    (2) Intră sub incidenţa alin. (1) şi terminalul petrolier cu ieşire în port autorizat ca antrepozit fiscal pentru operaţiunile desfăşurate în incinta acestuia.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 13-a
Scutiri la plata accizelor

 

    Scutiri generale

    Art. 206⁵⁶. - (1) Produsele accizabile sunt scutite de plata accizelor dacă sunt destinate utilizării:

    a) în contextul relaţiilor diplomatice sau consulare;

    b) de către organizaţiile internaţionale recunoscute ca atare de autorităţile publice din România şi de către membrii acestor organizaţii, în limitele şi în condiţiile stabilite prin convenţiile internaţionale privind instituirea acestor organizaţii sau prin acordurile de sediu;

    c) de către forţele armate ale oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, altul decât România, pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora;

    d) de către forţele armate ale Regatului Unit staţionate în Cipru în temeiul Tratatului de instituire a Republicii Cipru din 16 august 1960, pentru uzul forţelor armate în cauză, pentru personalul civil însoţitor sau pentru aprovizionarea popotelor ori a cantinelor acestora;

    e) pentru consum în cadrul unui acord încheiat cu ţări terţe sau cu organizaţii internaţionale, cu condiţia ca acordul în cauză să fie permis ori autorizat în ceea ce priveşte scutirea de la plata taxei pe valoarea adăugată.

    (2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.

    (3) Fără a aduce atingere prevederilor art. 206³¹ alin. (1), produsele accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize către un destinatar în sensul alin. (1) sunt însoţite de certificat de scutire.

    (4) Modelul şi conţinutul certificatului de scutire sunt cele stabilite de Comisia Europeană.

    (5) Procedura prevăzută la art. 206³¹-206³⁶ nu se aplică deplasărilor intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c), dacă acestea sunt reglementate de un regim care se întemeiază direct pe Tratatul Atlanticului de Nord.

    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5), procedura prevăzută la art. 206³¹-206³⁶ se va aplica deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize destinate forţelor armate prevăzute la alin. (1) lit. c) care au loc exclusiv pe teritoriul naţional sau în baza unui acord încheiat cu un alt stat membru, atunci când deplasarea are loc între teritoriul naţional şi teritoriul acelui stat membru.

 

    Norme metodologice:

    110.

    110.1. (1) Scutirile de la plata accizelor prevăzute la art. 206⁵⁶ din Codul fiscal se acordă direct atunci când beneficiarul achiziţionează produsele accizabile de la un antrepozit fiscal sau de la un expeditor înregistrat, denumit în continuare furnizor, cu excepţia situaţiilor prevăzute la pct. 110.2, 110.3 şi 110.4.

    (2) Beneficiază de scutire şi contractanţii forţelor armate aparţinând oricărui stat parte la Tratatul Atlanticului de Nord, aşa cum sunt definiţi în acordurile speciale (NATO/SOFA), precum şi Ministerul Apărării Naţionale când achiziţionează produse accizabile pentru/sau în numele forţelor NATO.

    (3) Pentru aplicarea scutirilor prevăzute la art. 206⁵⁶ alin. (1) lit. a), b) şi e) din Codul fiscal, beneficiarul scutirii - persoană juridică se va adresa Ministerului Afacerilor Externe, în vederea stabilirii cantităţilor de produse accizabile care pot fi achiziţionate în regim de scutire, pe grupe de produse, aşa cum sunt prevăzute la art. 206² din Codul fiscal.

    (4) În cazul scutirilor prevăzute la art. 206⁵⁶ alin. (1) lit. c), d) şi, după caz, e) din Codul fiscal, beneficiarul scutirii - persoană juridică se va adresa Ministerului Apărării Naţionale, în vederea determinării cantităţilor de produse, aşa cum sunt prevăzute la art. 206² din Codul fiscal.

    (5) Cantităţile solicitate potrivit prevederilor de la alin. (3) şi (4) vor reprezenta necesarul estimat la nivelul unui an sau, după caz, necesarul aferent perioadei de staţionare pe teritoriul României atunci când această perioadă este mai mică de un an.

    (6) După stabilirea cantităţilor de produse accizabile, Ministerul Afacerilor Externe sau Ministerul Apărării Naţionale, după caz, va transmite autorităţii vamale teritoriale care deserveşte beneficiarul - persoană juridică o situaţie centralizatoare cuprinzând cantităţile stabilite pentru fiecare beneficiar.

    (7) Pentru fiecare operaţiune de achiziţie intracomunitară de produse accizabile în regim de scutire, beneficiarul va utiliza certificatul de scutire reglementat de Comisia Europeană, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 50. Acelaşi model de certificat de scutire se utilizează şi în cazul achiziţiilor de produse accizabile în regim de scutire de pe teritoriul României.

    (8) În cazul situaţiilor în care operaţiunile sunt scutite de TVA şi se utilizează certificatul de scutire de TVA, acesta asigură şi aplicarea scutirii de la plata accizelor.

    (9) În situaţiile prevăzute la alin. (7) şi (8), certificatul de scutire reprezintă actul doveditor privind scutirea de la plata accizelor pentru antrepozitarul autorizat sau expeditorul înregistrat.

    (10) Certificatul de scutire se întocmeşte de către destinatar şi se certifică de autoritatea competentă a statului membru gazdă al acestuia înainte de expedierea produselor accizabile. În cazul României, autoritatea competentă pentru ştampilarea certificatelor de scutire este autoritatea vamală teritorială care deserveşte beneficiarul.

    (11) În situaţia în care beneficiarul scutirii se află pe teritoriul României, certificatul de scutire se întocmeşte în două exemplare:

    a) un exemplar se păstrează de către expeditor, ca parte a documentaţiei sale;

    b) exemplarul al doilea însoţeşte transportul de la furnizor la beneficiar şi se păstrează de către beneficiarul scutirii.

    (12) Antrepozitarul autorizat expeditor sau expeditorul înregistrat are obligaţia de a înregistra în evidenţele sale certificatele de scutire, aferente fiecărei operaţiuni în parte.

    (13) Transportul produselor accizabile de la furnizor la beneficiar este însoţit pe lângă certificatul de scutire şi de documentul administrativ electronic tipărit prevăzut la pct. 91.

    (14) La sosirea produsului la beneficiar, acesta trebuie să întocmească raportul de primire potrivit prevederilor art. 206³³.

    110.2. (1) În cazul carburanţilor auto achiziţionaţi prin staţiile de distribuţie, scutirea de la plata accizelor se va acorda prin restituire.

    (2) Beneficiarii scutirilor de la plata accizelor prevăzuţi la art. 206⁵⁶ alin. (1) din Codul fiscal se vor adresa Ministerului Afacerilor Externe sau, după caz, Ministerului Apărării Naţionale, pentru determinarea cantităţilor anuale de carburanţi, defalcate pe luni, ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de accize, pentru fiecare autoturism şi persoană în parte.

    (3) Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale vor transmite autorităţii vamale teritoriale ce deserveşte beneficiarul lista cuprinzând cantităţile de carburanţi determinate potrivit alin. (2).

    (4) Cu ocazia fiecărei aprovizionări cu carburanţi auto de la staţiile de distribuţie, beneficiarul scutirii va solicita bonul fiscal emis prin aparatul de marcat electronic fiscal. Bonul fiscal va fi ştampilat de vânzător, care va înscrie pe verso numărul de înmatriculare al autoturismului şi denumirea/numele cumpărătorului.

    (5) În vederea restituirii sumelor reprezentând accize, beneficiarii scutirilor - instituţii, organizaţii - vor depune inclusiv pentru personalul angajat, până la finele lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală teritorială ce deserveşte beneficiarul următoarele documente:

    a) cererea de restituire, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 51;

    b) un centralizator în care vor fi enumerate bonurile fiscale şi cantităţile de carburanţi achiziţionate în luna pentru care se face solicitarea, la care se vor ataşa bonurile fiscale certificate în mod corespunzător de vânzător, în copie şi în original.

    (6) Compartimentul de specialitate din cadrul autorităţii fiscale teritoriale care deserveşte beneficiarul va verifica informaţiile înscrise în cererea de restituire, confruntându-le cu datele din bonurile fiscale, după care va determina suma accizelor de restituit pentru fiecare solicitant în parte.

    (7) Restituirea accizelor se efectuează în termen de 45 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

    (8) După soluţionarea cererii, documentele originale vor fi restituite beneficiarului.

    110.3. (1) În cazul importului de produse accizabile dintr-o ţară terţă, regimul de scutire de accize se acordă direct în baza certificatului de scutire prevăzut în anexa nr. 50.

    (2) Certificatul de scutire se întocmeşte de beneficiar în două exemplare vizate de autoritatea vamală teritorială care deserveşte beneficiarul, pentru fiecare operaţiune în parte.

    (3) Un exemplar al certificatului de scutire împreună cu documentul vamal însoţesc transportul produselor accizabile de la biroul vamal de intrare în România până la beneficiar şi se păstrează de către acesta.

    (4) Al doilea exemplar se păstrează de biroul vamal.

    (5) În cazul în care importul se realizează printr-un alt birou vamal de intrare în teritoriul comunitar decât cel prevăzut la alin. (3), transportul produselor accizabile va fi însoţit de documentul vamal şi de exemplarul certificatului de scutire al beneficiarului.

    (6) Scutirea de la plata accizelor se acordă direct beneficiarilor scutirilor în baza certificatului de scutire prevăzut în anexa nr. 50 şi în cazul produselor accizabile achiziţionate de la un importator pentru care accizele au fost plătite de acesta în vamă.

    (7) Un exemplar al certificatului de scutire însoţeşte transportul produselor accizabile de la importator către beneficiar şi se păstrează de către acesta, iar al doilea exemplar se păstrează de către importator.

    (8) Importatorul livrează beneficiarului scutirii produsele accizabile la preţuri fără accize şi va solicita compensarea/restituirea accizelor aferente cantităţilor astfel livrate, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (9) În vederea restituirii sumelor reprezentând accizele, importatorul va depune până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală teritorială la care este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, următoarele documente:

    a) cererea de restituire de accize;

    b) copia facturilor de livrare către beneficiarul scutirii, în care este înscrisă menţiunea «scutit de accize»;

    c) dovada plăţii accizelor în vamă;

    d) copia certificatului de scutire, aferent fiecărei operaţiuni.

    (10) Modelul cererii de restituire a accizei este cel din anexa nr. 51.

    110.4. (1) În cazul energiei electrice şi al gazului natural, regimul de scutire se acordă în baza certificatului de scutire al cărui model este prevăzut în anexa nr. 50, întocmit de beneficiar şi vizat de autoritatea vamală teritorială care deserveşte beneficiarul.

    (2) Certificatul de scutire va avea valabilitate un an calendaristic.

    (3) Certificatul de scutire se întocmeşte în două exemplare. Un exemplar rămâne la beneficiar, iar al doilea se va prezenta operatorului economic de gaz natural şi de energie electrică ce realizează furnizarea direct către beneficiar şi va rămâne la acesta.

    (4) În baza certificatului de scutire, furnizorul de gaz natural şi furnizorul de energie electrică vor emite beneficiarului facturi la preţuri fără accize.

 

    Codul fiscal:

    Scutiri pentru alcool etilic şi alte produse alcoolice

    Art. 206⁵⁸. - (1) Sunt scutite de la plata accizelor alcoolul etilic şi alte produse alcoolice prevăzute la art. 206² lit. a), atunci când sunt:

    a) complet denaturate, conform prescripţiilor legale;

    b) denaturate şi utilizate pentru producerea de produse care nu sunt destinate consumului uman;

    c) utilizate pentru producerea oţetului cu Codul NC 2209;

    d) utilizate pentru producerea de medicamente;

    e) utilizate pentru producerea de arome alimentare destinate preparării de alimente sau băuturi nealcoolice ce au o concentraţie ce nu depăşeşte 1,2% în volum;

    f) utilizate în scop medical în spitale şi farmacii;

    g) utilizate direct sau ca element al produselor semifabricate pentru producerea de alimente cu ori fără cremă, cu condiţia ca în fiecare caz concentraţia de alcool să nu depăşească 8,5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia ciocolatei şi 5 litri de alcool pur la 100 kg de produs ce intră în compoziţia altor produse;

    h) utilizate în procedee de fabricaţie, cu condiţia ca produsul finit să nu conţină alcool;

    i) utilizate ca eşantioane pentru analiză sau ca teste necesare pentru producţie ori în scopuri ştiinţifice.

    (2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1), precum şi produsele utilizate pentru denaturarea alcoolului vor fi reglementate prin normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    111. (1) Alcoolul etilic se consideră a fi complet denaturat atunci când denaturarea se face cu denaturanţii notificaţi de către fiecare stat membru la Comisia Europeană şi acceptaţi de către aceasta şi celelalte state membre.

    (2) În cazul României, produsele admise a fi utilizate pentru denaturarea completă a alcoolului, la un hectolitru de alcool pur, sunt:

    a) 1 gram de benzoat de denatoniu;

    b) 2 litri de metiletilcetonă (butanonă; şi

    c) 0,2 grame de albastru de metilen.

    (3) În cazul alcoolului etilic destinat a fi utilizat pe teritoriul României pentru fabricarea de produse ce nu sunt destinate consumului uman, substanţele admise pentru denaturarea acestuia sunt cel puţin una dintre următoarele:

    a) pentru industria cosmetică:

    1. dietilftalat 0,1% în vol.;

    2. ulei de mentă 0,15% în vol.;

    3. ulei de lavandă 0,15% în vol.;

    4. benzoat de benzil 5,00% în vol.;

    5. izopropanol 2,00% în vol.;

    6. 1,2 propandiol 2,00% în vol.;

    b) pentru alte industrii:

    1. alcooli superiori 0,4 kg/1000 l;

    2. violet de metil 1,0 g/1000 l;

    3. benzină extracţie 0,6 kg/1000 l;

    4. monoetilen glicol 3,5 kg/1000 l;

    5. salicilat de etil/metil 0,6 kg/1000 l;

    6. fenolftaleină 12 g/1000 l;

    7. albastru de metilen 3,5 g/1000 l.

    (4) Operatorii economici utilizatori de alcool complet denaturat sau parţial denaturat, care, din motive sanitare, tehnice sau comerciale, nu pot folosi alcoolul denaturat cu substanţele prevăzute la alin. (2) şi (3), pot solicita avizul laboratorului vamal pentru utilizarea de către antrepozitele fiscale din România a substanţelor pe care ei le propun. Solicitarea va trebui să cuprindă motivele pentru care este necesară aprobarea acelui denaturant specific şi descrierea componentelor de bază ale denaturantului propus, precum şi declaraţia pe propria răspundere a faptului că celelalte componente ale produsului în care se va utiliza alcoolul denaturat nu intră în reacţie cu substanţele propuse ca denaturanţi, astfel încât să anuleze denaturarea. Acest aviz este eliberat numai pe baza analizelor de laborator efectuate mostrelor de alcool etilic denaturat cu substanţele respective prezentate de producătorii în cauză. Avizul va sta la baza documentaţiei necesare eliberării autorizaţiei de utilizator final.

    (5) Operatorii economici utilizatori de alcool parţial denaturat, care au primit avizul laboratorului vamal pentru utilizarea unei substanţe de denaturare a alcoolului etilic, alta decât cele prevăzute la alin. (3), pot efectua achiziţii de alcool etilic astfel denaturat şi de la antrepozite fiscale din alte state membre.

    (6) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin consum uman se înţelege consum uman alimentar.

    (7) Denaturarea alcoolului etilic se realizează numai în antrepozite fiscale de producţie sau de depozitare alcool etilic - materie primă -, autorizate pentru această operaţiune, sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

    (8) Operaţiunea de denaturare a alcoolului se poate realiza astfel:

    a) fie prin adăugarea succesivă a substanţelor denaturante admise în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată;

    b) fie prin adăugarea în cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată a unui amestec realizat în prealabil din substanţele denaturante admise.

    (9) Denaturarea alcoolului se realizează potrivit următoarei proceduri:

    a) cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de a efectua operaţiunea de denaturare, antrepozitul fiscal solicită, în scris, pentru aceasta, acordul autorităţii vamale teritoriale;

    b) în cererea de solicitare a acordului, antrepozitarul autorizat trebuie să menţioneze cantitatea de alcool ce urmează a fi denaturată, denaturantul ce urmează a fi utilizat, procedura de denaturare, data şi ora operaţiunii de denaturare, destinaţia alcoolului denaturat justificată prin comenzile primite din partea utilizatorilor;

    c) în funcţie de rezultatele verificării datelor cuprinse în documentaţia depusă, autoritatea vamală teritorială decide asupra acceptării operaţiunii de denaturare şi desemnează reprezentantul său care va supraveghea efectuarea acestei operaţiuni. În situaţia în care datele cuprinse în documentaţia prezentată nu corespunde realităţii, autoritatea vamală teritorială respinge solicitarea de efectuare a operaţiunii de denaturare;

    d) operaţiunea de denaturare se consemnează într-un registru special, care se păstrează în antrepozitul fiscal, în care se vor înscrie: data efectuării operaţiunii, cantitatea denaturată, substanţele şi cantităţile utilizate pentru denaturare, precum şi numele şi semnătura reprezentantului autorităţii vamale.

    (10) Antrepozitarul autorizat pentru producţie de alcool etilic - materie primă - poate livra alcool etilic denaturat către operatori economici, alţii decât utilizatorii finali, numai dacă alcoolul este îmbuteliat în butelii destinate comercializării cu amănuntul.

    (11) Deplasarea intracomunitară a alcoolului complet denaturat va fi însoţită de documentul de însoţire prevăzut la pct. 102.

    (12) În cazul prevăzut la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. d) din Codul fiscal, este scutit de la plata accizelor numai alcoolul etilic utilizat pentru producţia de medicamente, aşa cum sunt definite în directivele 2001/82/CE şi 2001/83/CE.

    (13) În toate situaţiile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) din Codul fiscal, scutirea de la plata accizelor se acordă numai utilizatorului, cu condiţia ca aprovizionarea să fie efectuată direct de la un antrepozit fiscal.

    (14) Atunci când utilizatorul face achiziţii intracomunitare de alcool etilic în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. b)-i) din Codul fiscal, trebuie să deţină şi calitatea de destinatar înregistrat.

    (15) În cazul alcoolului etilic importat dintr-o ţară terţă în vederea utilizării în scopurile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. b)-i) din Codul fiscal, importatorul trebuie să fie şi utilizatorul materiei prime.

    (16) Scutirea se acordă direct:

    a) în situaţiile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. d), f), g) şi h) din Codul fiscal;

    b) în situaţiile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. a), b), c) şi e) din Codul fiscal, pentru antrepozitarii autorizaţi care funcţionează în sistem integrat. Prin sistem integrat se înţelege utilizarea alcoolului etilic şi a altor produse alcoolice de către antrepozitar, pentru realizarea de produse finite destinate a fi consumate ca atare, fără a mai fi supuse vreunei modificări.

    (17) În toate situaţiile de scutire directă, scutirea se acordă pe baza autorizaţiei de utilizator final. Această autorizaţie se eliberează tuturor utilizatorilor care achiziţionează produse în regim de scutire de la plata accizelor.

    (18) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului.

    (19) Cererea pentru obţinerea autorizaţiei de utilizator final se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 33. Cererea, însoţită de documentele prevăzute expres în aceasta, se depune la autoritatea vamală teritorială.

    (20) Autoritatea vamală teritorială aprobă eliberarea autorizaţiei de utilizator final dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în cerere;

    b) solicitantul nu are înscrise date în cazierul fiscal;

    c) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar;

    d) solicitantul deţine utilajele, terenurile şi clădirile sub orice formă legală;

    e) solicitantul a utilizat alcoolul etilic şi produsele alcoolice achiziţionate anterior în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

    (21) Autoritatea vamală teritorială atribuie şi înscrie pe autorizaţia de utilizator final un cod de utilizator.

    (22) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 34.

    (23) Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:

    a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către antrepozitul fiscal furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;

    b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială emitentă.

    (24) Autorizaţia de utilizator final are o valabilitate de un an de la data emiterii. Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final poate fi suplimentată în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

    (25) Operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea alcoolului etilic şi a produselor alcoolice, care va cuprinde informaţii, după caz, cu privire la: furnizorul de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice, cantitatea de produse achiziţionată, cantitatea utilizată, stocul de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice la sfârşitul lunii de raportare şi cantitatea de produse finite realizate, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 35. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (26) Autoritatea vamală teritorială poate revoca autorizaţia de utilizator final în următoarele situaţii:

    a) operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenţii la regimul produselor accizabile, potrivit Codului de procedură fiscală;

    b) operatorul economic nu a justificat legal destinaţia cantităţii de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice achiziţionate;

    c) operatorul economic a utilizat alcoolul etilic şi/sau produsele alcoolice achiziţionate altfel decât în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

    (27) Decizia de suspendare sau de revocare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

    (28) Autoritatea vamală teritorială poate anula autorizaţia de utilizator final atunci când i-au fost oferite la autorizare informaţii false în legătură cu scopul pentru care operatorul economic a solicitat autorizaţia de utilizator final.

    (29) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.

    (30) Operatorul economic poate contesta decizia de revocare, de anulare sau de suspendare a autorizaţiei de utilizator final, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (31) O nouă autorizaţie de utilizator final va putea fi obţinută după 12 luni de la data revocării sau anulării autorizaţiei.

    (32) Stocurile de alcool etilic şi/sau de produse alcoolice înregistrate la data revocării sau anulării autorizaţiei de utilizator final pot fi valorificate sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

    (33) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici care au obţinut autorizaţii de utilizatori finali prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, vor asigura publicarea pe pagina de web a autorităţii vamale a listei cuprinzând aceşti operatori economici, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

    (34) În toate situaţiile de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoţită de exemplarul tipărit al documentului administrativ electronic, prevăzut la pct. 91.

    (35) La sosirea produsului la operatorul economic utilizator, acesta trebuie să înainteze în sistemul informatizat raportul de primire, potrivit procedurii de la pct. 93, şi are obligaţia deţinerii produselor maximum 48 de ore pentru un posibil control din partea autorităţii vamale teritoriale.

    (36) În situaţia în care nu se respectă prevederile alin. (34) şi (35), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

    (37) În situaţiile prevăzute la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. a), b), c), e) şi i) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect. Livrarea produselor se face la preţuri cu accize, urmând ca operatorii economici utilizatori să solicite compensarea/restituirea accizelor, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (38) Pentru restituirea accizelor, utilizatorii vor depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se solicită restituirea, la autoritatea fiscală teritorială, cererea de restituire de accize, însoţită de:

    a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic şi/sau a produsului alcoolic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

    b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

    c) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând într-o situaţie centralizatoare a cantităţilor efectiv utilizate şi a documentelor aferente.

    (39) Modelul cererii de restituire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (40) Depozitele farmaceutice achiziţionează alcoolul etilic la preţuri cu accize şi îl livrează către spitale şi farmacii la preţuri fără accize în baza autorizaţiilor de utilizator final deţinute de acestea din urmă. În aceste condiţii, preţul de vânzare al alcoolului etilic va fi stabilit de către depozitul farmaceutic pe baza preţului de achiziţie al acestui produs care nu are inclusă acciza, astfel încât spitalele şi farmaciile să beneficieze de facilitatea prevăzută la art. 206⁵⁸ alin. (1) lit. f) din Codul fiscal.

    (41) În situaţia prevăzută la alin. (40) depozitele farmaceutice vor păstra o copie a autorizaţiei de utilizator final al beneficiarului scutirii.

    (42) Pentru cantităţile de alcool etilic livrate la preţuri fără accize spitalelor şi farmaciilor, depozitele farmaceutice pot solicita compensarea/restituirea accizelor. În acest sens, depozitele farmaceutice vor depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de restituire de accize, însoţită de:

    a) copia facturii de achiziţie a alcoolului etilic, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

    b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

    c) dovada cantităţii de alcool etilic livrată spitalelor şi farmaciilor la preţuri fără accize, constând într-o situaţie centralizatoare a documentelor aferente cantităţilor efectiv livrate.

 

    Codul fiscal:

    Scutiri pentru tutun prelucrat

    Art. 206⁵⁹. - (1) Este scutit de la plata accizelor tutunul prelucrat, atunci când este destinat în exclusivitate testelor ştiinţifice şi celor privind calitatea produselor.

    (2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    112. (1) Tutunul prelucrat reprezentând ţigarete este scutit de plata accizelor atunci când este destinat unor teste ştiinţifice sau unor teste de piaţă, cu condiţia ca testarea să nu se realizeze prin comercializarea acestor produse, ci prin mijloace specifice cercetării ştiinţifice sau cercetării de piaţă.

    (2) Scutirea pentru loturile destinate scopului prevăzut la alin. (1) se acordă în limita cantităţii de 200.000 de bucăţi ţigarete pe semestru.

    (3) Documentul de însoţire a lotului de ţigarete în timpul transferului de la producător la societatea specializată în efectuarea de studii de piaţă va fi avizul de însoţire a mărfii.

 

    Codul fiscal:

    Scutiri pentru produse energetice şi energie electrică

    Art. 206⁶⁰. - (1) Sunt scutite de la plata accizelor:

    a) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru aviaţie, alta decât aviaţia turistică în scop privat. Prin aviaţie turistică în scop privat se înţelege utilizarea unei aeronave de către proprietarul său ori de către persoana fizică sau juridică ce o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât transportul de persoane ori de mărfuri sau prestări de servicii cu titlu oneros ori pentru nevoile autorităţilor publice;

    b) produsele energetice livrate în vederea utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, altele decât pentru navigaţia ambarcaţiunilor de agrement private. De asemenea, este scutită de la plata accizelor şi electricitatea produsă la bordul navelor. Prin ambarcaţiune de agrement privată se înţelege orice ambarcaţiune utilizată de către proprietarul său ori de către persoana fizică sau juridică ce o deţine cu titlu de închiriere sau cu un alt titlu, în alte scopuri decât cele comerciale şi, în special, altele decât transportul de persoane sau de mărfuri ori prestări de servicii cu titlu oneros sau pentru nevoile autorităţilor publice;

    c) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia de energie electrică, precum şi energia electrică utilizată pentru menţinerea capacităţii de a produce energie electrică;

    d) produsele energetice şi energia electrică utilizate pentru producţia combinată de energie electrică şi energie termică;

    e) produsele energetice - gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi -, folosite de gospodării şi/sau de organizaţii de caritate;

    f) combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei aeronavelor şi vapoarelor;

    g) combustibilii pentru motor utilizaţi pentru operaţiunile de dragare în cursurile de apă navigabile şi în porturi;

    h) produsele energetice injectate în furnale sau în alte agregate industriale în scop de reducere chimică, ca aditiv la cocsul utilizat drept combustibil principal;

    i) produsele energetice care intră în România dintr-o ţară terţă, conţinute în rezervorul standard al unui autovehicul cu motor destinat utilizării drept combustibil pentru acel autovehicul, precum şi în containere speciale şi destinate utilizării pentru operarea, în timpul transportului, a sistemelor ce echipează acele containere;

    j) orice produs energetic care este scos de la rezerva de stat sau rezerva de mobilizare, fiind acordat gratuit în scop de ajutor umanitar;

    k) orice produs energetic, utilizat drept combustibil pentru încălzire de către spitale, sanatorii, aziluri de bătrâni, orfelinate şi de alte instituţii de asistenţă socială, instituţii de învăţământ şi lăcaşuri de cult;

    l) produsele energetice, dacă astfel de produse sunt obţinute din unul sau mai multe din produsele următoare:

    - produse cuprinse în codurile NC de la 1507 la 1518 inclusiv;

    - produse cuprinse în codurile NC 3824 90 55 şi de la 3824 90 80 la 3824 90 99 inclusiv, pentru componentele lor produse din biomase;

    - produse cuprinse în codurile NC 2207 20 00 şi 2905 11 00, care nu sunt de origine sintetică;

    - produse obţinute din biomase, inclusiv produse cuprinse în codurile NC 4401 şi 4402;

    m) energia electrică produsă din surse regenerabile de energie;

    n) energia electrică obţinută de acumulatori electrici, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel, sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, instalaţiile energetice amplasate în marea teritorială care nu sunt racordate la reţeaua electrică şi sursele electrice cu o putere activă instalată sub 250 KW;

    o) produsele cuprinse în Codul NC 2705, utilizate pentru încălzire.

    (2) Modalitatea şi condiţiile de acordare a scutirilor prevăzute la alin. (1) vor fi reglementate prin normele metodologice.

    (3) Produsele energetice care conţin unul sau mai multe dintre produsele enumerate la alin. (1) lit. l) beneficiază de un nivel redus al accizelor, potrivit prevederilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    113.

    113.1. (1) În situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct cu condiţia ca aprovizionarea produselor energetice să se efectueze numai de la un antrepozit fiscal.

    (2) Livrarea produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru aeronave se poate efectua la preţuri fără accize către:

    a) operatorii economici care deţin certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile şi/sau de contracte de prestări de servicii cu societăţi deţinătoare de certificate de autorizare ca distribuitor expres pentru produse aeronautice civile;

    b) persoana care deţine certificat de autorizare ca operator aerian.

    (3) Certificatele prevăzute la alin. (2) se eliberează de Regia Autonomă «Autoritatea Aeronautică Civilă Română».

    (4) Intră sub incidenţa prevederilor alin. (2) şi livrările de produse energetice destinate a fi utilizate drept combustibil de către aeronavele înregistrate în alte state, care efectuează zboruri altele decât cele turistice în scop privat, fără a fi necesară prezentarea certificatelor eliberate de autorităţile aeronautice civile din statele respective.

    (5) Se pot aproviziona cu produse energetice destinate exclusiv utilizării drept combustibil pentru navigaţia în apele comunitare şi pentru navigaţia pe căile navigabile interioare, inclusiv pentru pescuit, la preţuri de livrare fără accize:

    a) operatorii economici care deţin autorizaţii ca distribuitori de combustibil pentru navigaţie;

    b) persoana care deţine certificat de autorizare pentru navigaţie. Prin certificat de autorizare pentru navigaţie se înţelege orice document care atestă că nava este luată în evidenţa Autorităţii Navale Române, în cazul navelor româneşti, ori a altei autorităţi competente din alte state, în cazul navelor înregistrate în acele state.

    (6) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi alin. (5) lit. a) care dispun de spaţii de depozitare corespunzătoare şi efectuează operaţiuni de alimentare cu combustibil a aeronavelor, precum şi a navelor şi ambarcaţiunilor trebuie să se autorizeze ca antrepozite fiscale de depozitare.

    (7) Scutirea de plata accizelor se aplică direct şi în cazul operatorilor economici prevăzuţi la alin. (2) lit. a) şi alin. (5) lit. a) care nu dispun de spaţii de depozitare şi efectuează operaţiuni de alimentare cu combustibil a aeronavelor, a navelor şi ambarcaţiunilor, cu condiţia ca deplasarea produselor energetice să se realizeze direct de la antrepozitul fiscal către beneficiarul scutirii.

    (8) Deplasarea produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru aeronave, în cazul aeronavelor aflate pe alte aeroporturi decât cele situate în apropierea antrepozitului fiscal care asigură alimentarea aeronavelor, trebuie să fie însoţită de exemplarul tipărit al documentului administrativ electronic. La rubrica «Destinatar» se vor înscrie tot datele expeditorului, iar în rubrica «Locul livrării» se va înscrie adresa aeroportului în cauză. După sosirea produselor la destinaţie, expeditorul va întocmi raportul de primire în maximum 5 zile lucrătoare de la încheierea deplasării produselor, utilizând sistemul informatizat.

    (9) Deplasarea produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru nave, în cazul navelor aflate în alte porturi decât cele situate în apropierea antrepozitului fiscal care asigură alimentarea navelor, trebuie să fie însoţită de exemplarul tipărit al documentului administrativ electronic. La rubrica «Destinatar» se vor înscrie tot datele expeditorului, iar în rubrica «Locul livrării» se va înscrie adresa portului în cauză. După sosirea produselor la destinaţie, expeditorul va întocmi raportul de primire în maximum 5 zile lucrătoare de la încheierea deplasării produselor, utilizând sistemul informatizat.

    (10) Zilnic antrepozitele fiscale de producţie sau de depozitare, altele decât cele prevăzute la alin. (6), vor înscrie toate cantităţile de combustibil livrate cu destinaţia utilizării exclusive pentru aeronave, respectiv nave, în jurnale speciale întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 52.

    (11) Jurnalele menţionate la alin. (10) se vor întocmi pentru fiecare lună calendaristică în baza documentelor de evidenţă operativă şi vor fi transmise on-line până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei de raportare autorităţii vamale teritoriale potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (12) Operatorii economici prevăzuţi la alin. (6) vor înregistra zilnic toate cantităţile intrate şi ieşite în jurnalele privind intrările şi ieşirile de combustibil destinate utilizării exclusive pentru aeronave şi nave, întocmite potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 53.

    (13) Jurnalele menţionate la alin. (12) se vor întocmi pentru fiecare lună calendaristică în baza documentelor de evidenţă operativă şi vor fi transmise on-line până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei de raportare autorităţii vamale teritoriale potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (14) Intră sub incidenţa prevederilor alin. (1) şi instituţiile de stat care implică apărarea, ordinea publică, sănătatea publică, siguranţa şi securitatea naţională, care, datorită specificului activităţii lor, nu deţin certificate eliberate de Regia Autonomă «Autoritatea Aeronautică Civilă Română» şi, respectiv, de Autoritatea Navală Română pentru aeronavele şi navele din dotare.

    (15) În cazul deplasării produselor energetice destinate utilizării drept combustibil pentru aviaţie sau navigaţie, realizată de antrepozitul fiscal care alimentează efectiv aeronavele/ navele, deplasarea produselor respective va fi însoţită de avizul de însoţire. Dovada care stă la baza acordării scutirii pentru cantitatea cu care a fost alimentată aeronava/nava o reprezintă certificatul de livrare semnat de comandantul aeronavei sau de reprezentantul companiei aeriene a cărei aeronavă a fost alimentată ori de comandantul navei. Certificatul de livrare se întocmeşte de antrepozitul fiscal care a efectuat alimentarea aeronavei/navei, iar în cazul în care factura privind alimentarea aeronavei/navei se întocmeşte în numele altui antrepozit fiscal, un exemplar al certificatului de livrare va fi transmis şi acelui antrepozit fiscal. Antrepozitul fiscal în numele căruia se emit facturile către aeronave/nave va întocmi jurnalul prevăzut în anexa nr. 52. Antrepozitul fiscal care face alimentarea aeronavei/navei va întocmi jurnalul prevăzut în anexa nr. 53.

    (16) În cazul în care combustibilul pentru aviaţie este facturat de un antrepozit fiscal de produse energetice către un intermediar care administrează contracte cu companii aeriene şi care emite, la rândul lui, facturi către acestea, după alimentarea aeronavelor în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute la alin. (15), fără a avea loc un transfer fizic al produsului de la antrepozitul fiscal către intermediar, deplasarea combustibilului pentru aviaţie de la antrepozitul fiscal de depozitare către aeronave va fi însoţită de avizul de însoţire. Dovada care stă la baza acordării scutirii pentru cantitatea cu care a fost alimentată aeronava o reprezintă certificatul de livrare semnat de comandantul aeronavei sau de reprezentantul companiei aeriene a cărei aeronavă a fost alimentată. Certificatul de livrare se întocmeşte de către antrepozitul fiscal care a efectuat alimentarea aeronavei. Primul antrepozit fiscal va întocmi jurnalul prevăzut în anexa nr. 52. Antrepozitul fiscal care face alimentarea aeronavei va întocmi jurnalul prevăzut în anexa nr. 53.

    (17) Potrivit prevederilor art. 23 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instalaţiile plutitoare de tipul macaralelor, cu sau fără propulsie, sunt considerate nave.

    113.2. (1) În situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. c), d) şi h) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct, cu condiţia ca energia electrică să provină de la operatori economici autorizaţi de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar produsele energetice să fie aprovizionate direct de la un antrepozit fiscal, de la un destinatar înregistrat, de la un importator, din operaţiuni proprii de import, de la companii de extracţie a cărbunelui sau alţi operatori economici care comercializează acest produs ori de la un distribuitor autorizat, în cazul gazului natural.

    (2) Pentru aplicarea scutirii, titularii centralelor de producţie de energie electrică, ai centralelor combinate de energie electrică şi termică, precum şi operatorii economici utilizatori ai produselor energetice prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. h) din Codul fiscal vor solicita autorităţii vamale teritoriale în raza căreia îşi au sediul autorizaţii de utilizator final pentru produse energetice.

    (3) Nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (2) energia electrică şi gazul natural.

    (4) Prevederile alin. (2) se aplică şi în cazul producţiei de energie electrică sau producţiei combinate de energie electrică şi termică realizată din cărbune şi lignit în sistem de prestări de servicii. În această situaţie, obligaţia deţinerii autorizaţiei de utilizator final revine şi beneficiarului prestării de servicii.

    (5) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului.

    (6) Cererea pentru obţinerea autorizaţiei de utilizator final se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 33. Cererea, însoţită de documentele prevăzute expres în aceasta, se depune la autoritatea vamală teritorială.

    (7) Autoritatea vamală teritorială aprobă eliberarea autorizaţiei de utilizator final dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute în cerere;

    b) solicitantul nu are înscrise date în cazierul fiscal;

    c) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar;

    d) solicitantul deţine utilajele, terenurile şi clădirile sub orice formă legală. Face excepţie de la această condiţie operatorul economic beneficiar al prestării de servicii;

    e) solicitantul a utilizat produsele energetice în scopul pentru care a obţinut anterior autorizaţie de utilizator final.

    (8) Autoritatea vamală teritorială atribuie şi înscrie pe autorizaţia de utilizator final un cod de utilizator.

    (9) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 34.

    (10) Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:

    a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor energetice în regim de scutire;

    b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială emitentă.

    (11) Autorizaţia de utilizator final are o valabilitate de 3 ani de la data emiterii. Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final poate fi suplimentată în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

    (12) Operatorii economici care deţin autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, lunar, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea produselor energetice, care va cuprinde informaţii, după caz, cu privire la: furnizorul de produse energetice, cantitatea de produse achiziţionată, cantitatea utilizată, stocul de produse energetice la sfârşitul lunii de raportare şi cantitatea de produse finite realizate. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (13) Cantităţile de produse scutite de plata accizelor înscrise într-o autorizaţie vor fi estimate pe baza normelor de consum şi a producţiei preconizate a se realiza pe o perioadă de 3 ani.

    (14) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici care au obţinut autorizaţii de utilizatori finali prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, vor asigura publicarea pe pagina de web a autorităţii vamale a listei cuprinzând aceşti operatori economici, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

    (15) În situaţia în care achiziţionarea produselor energetice se efectuează de la un antrepozit fiscal în regim de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoţită de exemplarul tipărit al documentului administrativ electronic, prevăzut la pct. 91.

    (16) La sosirea produsului, cu excepţia energiei electrice şi a gazului natural, la operatorul economic utilizator, acesta trebuie să înainteze în sistemul informatizat raportul de primire, potrivit prevederilor art. 206³³ din Codul fiscal şi are obligaţia deţinerii produselor maximum 48 de ore pentru un posibil control din partea autorităţii vamale teritoriale.

    (17) În situaţia în care nu se respectă prevederile alin. (15) şi (16), operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

    (18) Destinatarii înregistraţi, importatorii sau operatorii economici care achiziţionează produse energetice în vederea livrării în regim de scutire directă către centralele de producţie de energie electrică sau producţie combinată de energie electrică şi termică vor livra produsele către aceste centrale la preţuri fără accize şi vor solicita autorităţii fiscale teritoriale restituirea accizelor aferente cantităţilor livrate cu această destinaţie, care au fost plătite la momentul recepţiei, importului sau al achiziţiei. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi beneficiarii scutirilor care utilizează produse energetice provenite din operaţiuni proprii de import, pentru care scutirea se acordă direct.

    (19) În vederea restituirii accizelor în situaţia prevăzută la alin. (18), destinatarul înregistrat, importatorul sau operatorul economic va depune la autoritatea fiscală/vamală teritorială la care a efectuat plata o cerere de restituire de accize al cărei model va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Cererea va fi însoţită de copia autorizaţiei de utilizator final a centralei beneficiare a scutirii şi de documentul care atestă plata accizelor de către destinatarul înregistrat, importator sau operatorul economic.

    (20) Atunci când, în situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. c) şi d) din Codul fiscal, centralele de producţie de energie electrică sau centralele de producţie combinată de energie electrică şi termică preiau produse energetice cu titlu de împrumut de la rezerva de stat în baza unor acte normative speciale, preluarea se face în baza autorizaţiei de utilizator final. Atât achiziţionarea de produse energetice de la un antrepozit fiscal autorizat, în vederea stingerii obligaţiei, cât şi restituirea efectivă a cantităţilor astfel preluate se efectuează în regim de scutire de la plata accizelor, în baza autorizaţiei de utilizator final.

    113.3. (1) În situaţia prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. e) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct, cu condiţia ca produsele să fie achiziţionate direct de la operatorii economici înregistraţi la autoritatea vamală centrală în calitate de furnizori de produse energetice ori - în cazul gazului natural provenit dintr-un stat membru - direct de la un distribuitor/furnizor autorizat/licenţiat de autoritatea competentă din acel stat membru.

    (2) Produsele energetice - respectiv gazul natural, cărbunele şi combustibilii solizi - sunt scutite de la plata accizelor atunci când sunt furnizate consumatorilor casnici, precum şi organizaţiilor de caritate.

    (3) În înţelesul prezentelor norme metodologice, organizaţiile de caritate sunt organizaţiile care au înscrise în obiectul de activitate şi care desfăşoară efectiv activităţi caritabile cu titlu gratuit în domeniul sănătăţii, al protecţiei mamei şi copilului, al protecţiei bătrânilor, persoanelor cu handicap, persoanelor care trăiesc în sărăcie sau în cazuri de calamităţi naturale.

    (4) În cazul organizaţiilor de caritate, scutirea se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final emise de autoritatea vamală teritorială, mai puţin în cazul gazului natural, pentru care nu este obligatorie deţinerea acestei autorizaţii.

    (5) Autorizaţiile de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a organizaţiei de caritate, însoţită de:

    a) actul de constituire - în copie şi original - din care să rezulte că organizaţia desfăşoară una dintre activităţile prevăzute la alin. (3);

    b) fundamentarea cantităţilor ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de la plata accizelor, la nivelul unui an calendaristic;

    c) orice informaţie şi documente pe care autoritatea vamală teritorială le consideră necesare pentru eliberarea autorizaţiilor.

    (6) Autorizaţiile de utilizator final se emit de autoritatea vamală teritorială şi au o valabilitate de un an de la data emiterii. Modelul autorizaţiei este prevăzut în anexa nr. 34.

    (7) Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:

    a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor accizabile în regim de scutire;

    b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială emitentă.

    (8) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici care au obţinut autorizaţii de utilizatori finali prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, vor asigura publicarea pe pagina de web a autorităţii vamale a listei cuprinzând aceşti operatori economici, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

    (9) Anual, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, pentru anul precedent, fiecare organizaţie de caritate care deţine autorizaţie de utilizator final este obligată să prezinte autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei o situaţie centralizatoare privind cantităţile de produse energetice achiziţionate în decursul unui an calendaristic, cantităţile utilizate în scopul desfăşurării activităţilor caritabile şi stocul de produse energetice rămas neutilizat, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 35. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    113.4. (1) În situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. f) şi g) din Codul fiscal, scutirea se acordă indirect, cu condiţia ca aprovizionarea să se efectueze de la un antrepozit fiscal.

    (2) Înainte de fiecare achiziţie de combustibil pentru motor în regim de scutire, utilizatorul va notifica această operaţiune la autoritatea vamală teritorială în raza căreia îşi desfăşoară activitatea, pentru un posibil control. Notificarea va cuprinde informaţii cu privire la furnizor, produse şi cantităţi ce urmează a fi achiziţionate.

    (3) Trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii imediat următoare trimestrului, operatorii economici pot solicita compensarea/restituirea accizelor potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (4) Pentru restituirea accizelor, utilizatorii vor depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de restituire de accize, însoţită de:

    a) copia facturii de achiziţie a combustibilului pentru motor, în care acciza să fie evidenţiată distinct;

    b) dovada plăţii accizelor către furnizor, constând în documentul de plată confirmat de banca la care utilizatorul are contul deschis;

    c) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea, constând în copia documentului care atestă realizarea operaţiunilor de dragare - certificată de autoritatea competentă în acest sens;

    d) memoriul în care va fi descrisă operaţiunea pentru care a fost necesar consumul de combustibil pentru motor şi în care se vor menţiona: perioada de desfăşurare a operaţiunii, numărul orelor de funcţionare a motoarelor şi a instalaţiilor de dragare şi consumul normat de combustibil pentru motor.

    (5) Modelul cererii de restituire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    (6) În înţelesul prezentelor norme metodologice, combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul producţiei, dezvoltării, testării şi mentenanţei aeronavelor şi vapoarelor înseamnă inclusiv combustibilii pentru motor utilizaţi în domeniul testării şi mentenanţei motoarelor ce echipează aeronavele şi vapoarele.

    113.5. În cazul scutirii de la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. i) din Codul fiscal, în înţelesul prezentelor norme metodologice:

    a) rezervor standard înseamnă:

    - rezervoarele fixate definitiv de producător pe toate autovehiculele de acelaşi tip ca şi vehiculul în cauză şi a căror montare definitivă permite carburantului să fie utilizat direct, atât pentru propulsie, cât şi pentru funcţionarea în timpul transportului, dacă este cazul, a sistemelor frigorifice şi a altor sisteme. De asemenea, sunt considerate rezervoare standard rezervoarele de gaz montate pe autovehicule destinate utilizării directe a gazului drept carburant, precum şi rezervoarele adaptate altor sisteme cu care poate fi echipat vehiculul;

    - rezervoarele fixate definitiv de producător pe toate containerele de acelaşi tip ca şi containerul în cauză şi a căror montare definitivă permite carburantului să fie utilizat direct pentru funcţionarea, în timpul transportului, a sistemelor frigorifice şi a altor sisteme cu care pot fi echipate containerele speciale;

    b) containere speciale înseamnă orice container echipat cu dispozitive special destinate sistemelor frigorifice, de oxigenare, de izolare termică sau altor sisteme.

    113.6. În situaţia prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. j) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct, în baza actelor normative emise pentru gratuităţi în scop de ajutor umanitar.

    113.7. (1) În situaţia prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. k) din Codul fiscal, scutirea se acordă direct atunci când aprovizionarea se efectuează de la un antrepozit fiscal. Scutirea se acordă direct şi în cazul furnizării gazului natural.

    (2) Scutirea se acordă în baza autorizaţiei de utilizator final emise de autoritatea vamală teritorială, mai puţin în cazul gazului natural, pentru care nu este obligatorie deţinerea acestei autorizaţii.

    (3) Autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului, însoţită de fundamentarea cantităţilor de produse energetice ce urmează a fi achiziţionate în regim de scutire de la plata accizelor. Cererea se depune la autoritatea vamală teritorială.

    (4) Autoritatea vamală teritorială atribuie şi înscrie pe autorizaţia de utilizator final un cod de utilizator.

    (5) Modelul autorizaţiei de utilizator final este prezentat în anexa nr. 34.

    (6) Autorizaţiile de utilizator final se emit în două exemplare, cu următoarele destinaţii:

    a) primul exemplar se păstrează de către utilizatorul final. Câte o copie a acestui exemplar va fi transmisă şi păstrată de către operatorul economic furnizor al produselor energetice în regim de scutire;

    b) al doilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială emitentă.

    (7) Autorizaţia de utilizator final are o valabilitate de 3 ani de la data emiterii. Cantitatea de produse accizabile înscrisă într-o autorizaţie de utilizator final poate fi suplimentată în situaţii bine justificate, în cadrul aceleiaşi perioade de valabilitate a autorizaţiei.

    (8) Deţinătorii de autorizaţii de utilizator final au obligaţia de a transmite autorităţii vamale teritoriale emitente a autorizaţiei, trimestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii imediat următoare trimestrului pentru care se face raportarea, o situaţie privind achiziţia şi utilizarea produselor energetice, care va cuprinde informaţii, după caz, cu privire la: furnizorul de produse energetice, cantitatea de produse achiziţionată, cantitatea utilizată şi stocul de produse energetice la sfârşitul perioadei de raportare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 35. Neprezentarea situaţiei în termenul prevăzut atrage aplicarea de sancţiuni contravenţionale potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (9) Cantităţile de produse scutite de plata accizelor înscrise într-o autorizaţie vor fi estimate pe baza datelor determinate în funcţie de perioada de utilizare a combustibilului pentru încălzire şi de parametrii tehnici ai instalaţiilor pe o durată de 3 ani.

    (10) Autorităţile vamale teritoriale vor ţine o evidenţă a operatorilor economici care au obţinut autorizaţii de utilizatori finali prin înscrierea acestora în registre speciale. De asemenea, vor asigura publicarea pe pagina web a autorităţii vamale a listei cuprinzând aceşti operatori economici, listă care va fi actualizată lunar până la data de 15 a fiecărei luni.

    (11) În situaţia în care achiziţionarea produselor energetice se efectuează de la un antrepozit fiscal în regim de scutire directă, livrarea produselor se face la preţuri fără accize, iar deplasarea acestora este obligatoriu însoţită de exemplarul tipărit al documentului administrativ electronic, prevăzut la pct. 91.

    (12) La sosirea produsului energetic la utilizator, acesta trebuie să înainteze în sistemul informatizat raportul de primire, potrivit prevederilor art. 206³³ din Codul fiscal, şi are obligaţia deţinerii produselor maximum 48 de ore pentru un posibil control din partea autorităţii vamale teritoriale.

    (13) În situaţia în care nu se respectă prevederile alin. (11) şi (12) operaţiunea respectivă se consideră eliberare pentru consum şi după expirarea termenului de 5 zile acciza devine exigibilă.

    (14) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin lăcaşuri de cult se înţelege lăcaşurile aşa cum sunt definite potrivit legislaţiei în domeniul cultelor.

    (15) În cazul produselor energetice achiziţionate de la importatori sau de la alţi operatori economici, scutirea de la plata accizelor se acordă indirect, prin restituire.

    (16) Pentru restituirea accizelor, beneficiarul scutirii va depune la autoritatea fiscală teritorială cererea de restituire de accize, însoţită de:

    a) copia facturii de achiziţie a produselor energetice;

    b) dovada cantităţii utilizate în scopul pentru care se acordă scutirea.

    (17) Modelul cererii de restituire de accize va fi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice.

    113.8. (1) În situaţia prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru încălzire sunt produse în totalitate din biomase, denumite în continuare biocombustibili, scutirea este totală.

    (2) În situaţia prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. l) din Codul fiscal, atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru motor sunt produse în totalitate din biomase, denumite în continuare biocarburanţi, scutirea este totală.

    (3) În înţelesul prezentelor norme metodologice, prin biomasă se înţelege fracţiunea biodegradabilă a produselor, deşeurilor şi reziduurilor provenite din agricultură - inclusiv substanţe vegetale şi animale -, silvicultură şi industriile conexe, precum şi fracţiunea biodegradabilă a deşeurilor industriale şi urbane.

    (4) Atunci când produsele energetice utilizate drept combustibil pentru încălzire conţin minimum 4% în volum produse obţinute din biomasă, se practică o acciză redusă. Acciza redusă care se va aplica amestecului va reprezenta acciza aferentă combustibilului pentru încălzire echivalent al amestecului, diminuată cu 4%.

    (5) Pentru produse energetice care conţin minimum 4% în volum produse obţinute din biomasă, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.844/2005 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a altor carburanţi regenerabili pentru transport, cu modificările şi completările ulterioare, se practică o acciză redusă. Acciza redusă care se va aplica amestecului va reprezenta acciza aferentă combustibilului pentru motor echivalent al amestecului, diminuată cu 4%.

    (6) Amestecul în vrac dintre biocarburanţi şi carburanţii tradiţionali, în conformitate cu legislaţia specifică, se poate realiza în regim suspensiv numai în antrepozite fiscale, sub supraveghere fiscală.

    (7) Amestecul în vrac dintre biocombustibili şi combustibilii tradiţionali se poate realiza în regim suspensiv numai în antrepozite fiscale, sub supraveghere fiscală.

    (8) Prin excepţie de la prevederile pct. 72 alin. (1), operaţiunea exclusivă de amestec în vrac între biocarburanţi şi carburanţii tradiţionali şi între biocombustibili şi combustibilii tradiţionali se poate realiza în regim suspensiv numai în antrepozite fiscale de depozitare, sub supraveghere fiscală.

    (9) Atunci când staţiile de distribuţie comercializează produse energetice utilizate drept carburant, realizate în totalitate din biomasă, acestea trebuie să se asigure că sunt respectate condiţiile prevăzute la art. 206²⁰ alin. (2) lit. c) din Codul fiscal. Staţiile de distribuţie vor afişa în acest sens avertismente în atenţia clienţilor.

    113.9. În cazul scutirii de la plata accizelor a energiei electrice, prevăzută la art. 206⁶⁰ alin. (1) lit. m) din Codul fiscal, în înţelesul prezentelor norme metodologice, surse regenerabile de energie sunt: eoliană, solară, geotermală, a valurilor, a mareelor, energia hidro, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.

    113.10. (1) Scutirile directe de la plata accizelor pentru motorina şi kerosenul utilizate drept combustibil pentru motor în situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁰ alin. (1) din Codul fiscal se acordă cu condiţia ca aceste produse să fie marcate potrivit prevederilor Directivei nr. 95/60/CE privind marcarea fiscală a motorinei şi kerosenului, precum şi celor din legislaţia naţională specifică în domeniu.

    (2) Marcarea motorinei şi a kerosenului se face numai în antrepozite fiscale, sub supraveghere fiscală, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    113.11. (1) În toate situaţiile de acordare a scutirii directe, autorizaţia de utilizator final se eliberează la cererea scrisă a beneficiarului.

    (2) Autoritatea vamală teritorială poate revoca autorizaţia de utilizator final în următoarele situaţii:

    a) operatorul economic a comis fapte repetate ce constituie contravenţii la regimul produselor accizabile, potrivit Codului de procedură fiscală;

    b) operatorul economic nu a justificat legal destinaţia cantităţii de produse energetice achiziţionate;

    c) operatorul economic a utilizat produsul energetic achiziţionat altfel decât în scopul pentru care a obţinut autorizaţie de utilizator final.

    (3) Decizia de suspendare sau de revocare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte de la data comunicării sau de la o altă dată cuprinsă în aceasta.

    (4) Autoritatea vamală teritorială poate anula autorizaţia de utilizator final atunci când i-au fost oferite la autorizare informaţii false în legătură cu scopul pentru care operatorul economic a solicitat autorizaţia de utilizator final.

    (5) Decizia de anulare a autorizaţiei de utilizator final se comunică deţinătorului şi produce efecte începând de la data emiterii autorizaţiei.

    (6) Operatorul economic poate contesta decizia de revocare, de anulare sau de suspendare a autorizaţiei de utilizator final, potrivit legislaţiei în vigoare.

    (7) O nouă autorizaţie de utilizator final va putea fi obţinută după 12 luni de la data revocării sau anulării autorizaţiei.

    (8) Stocurile de produse energetice înregistrate la data revocării sau anulării autorizaţiei de utilizator final pot fi valorificate sub supravegherea autorităţii vamale teritoriale.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 14-a
Marcarea produselor alcoolice şi tutunului prelucrat

 

    Reguli generale

    Art. 206⁶¹. - (1) Prevederile prezentei secţiuni se aplică următoarelor produse accizabile:

    a) produse intermediare şi alcool etilic, cu excepţiile prevăzute prin normele metodologice;

    b) tutun prelucrat.

    (2) Nu este supus obligaţiei de marcare orice produs accizabil scutit de la plata accizelor.

    (3) Produsele accizabile prevăzute la alin. (1) pot fi eliberate pentru consum sau pot fi importate pe teritoriul României numai dacă acestea sunt marcate conform prevederilor prezentei secţiuni.

 

    Norme metodologice:

    114. Nu intră sub incidenţa sistemului de marcare:

    a) alcoolul etilic denaturat cu substanţe specifice destinaţiei, alta decât consumul uman, astfel încât să nu poată fi utilizat la obţinerea de băuturi alcoolice;

    b) alcoolul etilic tehnic rezultat exclusiv ca produs secundar din procesul de obţinere a alcoolului etilic rafinat şi care datorită compoziţiei sale nu poate fi utilizat în industria alimentară;

    c) băuturile slab alcoolizate, cu o concentraţie alcoolică de până la 10% în volum inclusiv;

    d) produsele din producţia internă destinate exportului;

    e) produsele de natura celor supuse marcării, provenite din import, aflate în regim de tranzit sau de import temporar;

    f) aromele alimentare, extractele şi concentratele alcoolice.

 

    Codul fiscal:

    Responsabilitatea marcării

    Art. 206⁶². - Responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi, potrivit precizărilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    115. (1) Autorizaţia de antrepozit fiscal sau de destinatar înregistrat atestă şi dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim.

    (2) Dreptul de marcare a produselor supuse acestui regim revine importatorului de astfel de produse din ţări terţe, în baza autorizaţiei emise de Comisie în vederea realizării acestor achiziţii.

    (3) Autorizaţia de importator se acordă de Comisie în conformitate cu prevederile pct. 117.1.

    (4) În vederea realizării achiziţiilor de produse din tutun prelucrat din alte state membre, timbrele procurate de destinatarii înregistraţi se expediază pe adresa antrepozitului fiscal de producţie care urmează să le aplice pe produse.

    (5) În vederea realizării achiziţiilor de băuturi alcoolice supuse marcării din alte state membre, banderolele procurate de destinatarii înregistraţi se expediază pe adresa antrepozitului fiscal de producţie sau a unui antrepozit fiscal desemnat de către acesta, care urmează să le aplice pe produse.

    (6) În vederea realizării importurilor de produse supuse marcării, timbrele sau banderolele, după caz, procurate de importatori se expediază pe adresa producătorului extern care urmează să le aplice pe produse.

    (7) În situaţiile prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) expedierea marcajelor se face în maximum 15 zile de la executarea comenzii de către unitatea autorizată cu tipărirea.

    (8) După expirarea termenului de 15 zile, destinatarii înregistraţi sau importatorii autorizaţi sunt obligaţi să returneze unităţii specializate autorizate cu tipărirea, în vederea distrugerii, marcajele neexpediate în termen.

    (9) În cazul importurilor de produse accizabile supuse marcării, expedierea marcajelor către producătorii externi se face numai ca bagaj neînsoţit, cu depunerea în vamă a documentului vamal de export temporar. Documentul vamal de export temporar trebuie să fie însoţit de:

    a) documentul de transport internaţional, din care să rezulte că destinatarul este producătorul mărfurilor ce urmează a fi importate;

    b) o copie a contractului încheiat între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia;

    c) o copie a autorizaţiei de importator.

    (10) Cu ocazia importului, odată cu documentul vamal de import se depune un document vamal de reimport, pentru marcajele aplicate, în vederea încheierii regimului acordat la scoaterea temporară din ţară a acestora.

    (11) În cazul antrepozitelor fiscale de depozitare de produse supuse marcării, acestea solicită marcajele, atât în situaţia în care marcajele se aplică de către producător, cât şi în situaţia în care marcarea se realizează în antrepozitul fiscal de depozitare, dacă a fost autorizat în acest sens.

 

    Codul fiscal:

    Proceduri de marcare

    Art. 206⁶³. - (1) Marcarea produselor se efectuează prin timbre sau banderole.

    (2) Dimensiunea şi elementele ce vor fi inscripţionate pe marcaje vor fi stabilite prin normele metodologice.

    (3) Antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat, expeditorul înregistrat sau importatorul autorizat are obligaţia să asigure ca marcajele să fie aplicate la loc vizibil, pe ambalajul individual al produsului accizabil, respectiv pe pachet, cutie ori sticlă, astfel încât deschiderea ambalajului să deterioreze marcajul.

    (4) Produsele accizabile marcate cu timbre sau banderole deteriorate ori altfel decât s-a prevăzut la alin. (2) şi (3) vor fi considerate ca nemarcate.

 

    Norme metodologice:

    116. (1) Dimensiunile marcajelor sunt prezentate în anexa nr. 54.

    (2) Marcajele sunt hârtii de valoare cu regim special şi se tipăresc de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A.

    (3) Timbrele pentru marcarea produselor din tutun prelucrat sunt inscripţionate cu următoarele elemente:

    a) denumirea operatorului economic cu drept de marcare şi Codul de marcare atribuit acestuia;

    b) denumirea generică a produsului, respectiv: ţigarete, ţigări, ţigări de foi, tutun de fumat;

    c) seria şi numărul care identifică în mod unic timbrul.

    (4) Banderolele pentru marcarea produselor intermediare şi a alcoolului etilic vor avea inscripţionate următoarele elemente:

    a) denumirea operatorului economic cu drept de marcare şi Codul de marcare atribuit acestuia;

    b) denumirea generică a produsului, respectiv: alcool, băuturi slab alcoolizate - după caz, băuturi spirtoase, ţuică, rachiuri din fructe, produse intermediare;

    c) seria şi numărul care identifică în mod unic banderola;

    d) cantitatea nominală exprimată în litri de produs conţinut;

    e) concentraţia alcoolică.

    (5) Inscripţionarea pe marcaje a elementelor prevăzute la alin. (3) şi (4) se poate face codificat, modalitatea de citire a Codului fiind pusă la dispoziţia organelor în drept de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A., la solicitarea acestora.

    (6) Banderolele se aplică pe sistemul de închidere a buteliilor, cutiilor de tetra pak/tetra brik sau a oricărui alt tip de ambalaj individual, astfel încât prin deschiderea acestora să se asigure distrugerea banderolelor. Sunt supuse marcării prin banderole inclusiv ambalajele individuale ce depăşesc capacitatea de 1 litru, dar nu mai mult de 3 litri.

    (7) În accepţia prezentelor norme metodologice, comercializarea alcoolului etilic şi a băuturilor alcoolice de natura celor supuse marcării, în butelii sau în cutii ce depăşesc capacitatea de 3 litri, se consideră comercializare în vrac.

    (8) În cazul tutunului prelucrat, altele decât ţigaretele, ambalajele individuale pe care sunt aplicate timbrele sunt pachete din carton sau celofanate ori cutii din diferite materiale - carton, lemn, plastic, metal -, în care sunt prezentate pentru vânzare aceste produse, respectiv ţigări, ţigări de foi, tutun fin tăiat destinat rulării în ţigarete.

    (9) În situaţia în care dimensiunile marcajelor nu permit includerea în întregime a denumirilor operatorilor economici cu drept de marcare, se vor inscripţiona prescurtările sau iniţialele stabilite de fiecare operator economic, de comun acord cu Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A.

    (10) Fiecărui operator economic cu drept de marcare i se atribuie un cod de marcare de 13 caractere. În cazul antrepozitarilor autorizaţi şi al destinatarilor înregistraţi, Codul de marcare este Codul de acciză. În cazul importatorilor autorizaţi, Codul de marcare este format din două caractere alfanumerice aferente Codului de ţară, conform standardului ISO 3166, din care se face importul, urmate de Codul de identificare fiscală format din 11 caractere alfanumerice. Atunci când Codul de identificare fiscală nu conţine 11 caractere alfanumerice, acesta va fi precedat de cifra «0», astfel încât numărul total de caractere să fie de 11. Codul de marcare se va regăsi inscripţionat pe marcajele tipărite ce vor fi aplicate pe produsele destinate comercializării pe teritoriul României.

    (11) În cazul importatorilor autorizaţi care nu au contracte încheiate direct cu producătorul extern, ci cu un reprezentant al acestuia, marcajele vor fi expediate producătorului extern, iar Codul atribuit va conţine indicativul ţării din care se face efectiv importul.

 

    Codul fiscal:

    Eliberarea marcajelor

    Art. 206⁶⁴. - (1) Autoritatea competentă aprobă eliberarea marcajelor, potrivit procedurii prevăzute în normele metodologice.

    (2) Eliberarea marcajelor se face către:

    a) antrepozitarii autorizaţi pentru produsele accizabile prevăzute la art. 206⁶¹;

    b) destinatarii înregistraţi care achiziţionează produsele accizabile prevăzute la art. 206⁶¹;

    c) expeditorul înregistrat sau importatorul autorizat care importă produsele accizabile prevăzute la art. 206⁶¹. Autorizaţia de importator se acordă de către autoritatea competentă, în condiţiile prevăzute în normele metodologice.

    (3) Solicitarea marcajelor se face prin depunerea unei cereri la autoritatea competentă şi prin constituirea unei garanţii în favoarea acestei autorităţi, sub forma şi în maniera prevăzute în normele metodologice.

    (4) Eliberarea marcajelor se face de către unitatea specializată pentru tipărirea acestora, desemnată de autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.

    (5) Contravaloarea marcajelor se asigură de la bugetul de stat, din valoarea accizelor aferente produselor accizabile supuse marcării, conform prevederilor din normele metodologice.

 

    Norme metodologice:

    117.1. (1) Persoana care intenţionează să obţină autorizaţie de importator depune la autoritatea vamală centrală o cerere conform modelului prezentat în anexa nr. 55, însoţită de următoarele documente:

    a) certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului, din care să rezulte: capitalul social, asociaţii, obiectul de activitate, administratorii, punctele de lucru în care urmează să-şi desfăşoare activitatea, precum şi o copie de pe certificatul de înmatriculare sau certificatul de înregistrare, după caz;

    b) cazierele judiciare ale administratorilor şi directorilor executivi, eliberate de instituţiile abilitate din România;

    c) contractele încheiate direct între importator şi producătorul extern sau reprezentantul acestuia. În cazul în care contractul este încheiat cu un reprezentant al producătorului extern, se va prezenta o declaraţie a producătorului extern care să ateste relaţia contractuală dintre acesta şi furnizorul extern al deţinătorului de autorizaţie de importator;

    d) scrisoare de bonitate bancară;

    e) certificatul de atestare fiscală;

    f) cazierul fiscal.

    (2) Comisia aprobă eliberarea autorizaţiei de importator dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

    a) au fost prezentate documentele prevăzute la alin. (1);

    b) solicitantul nu are înscrise date în cazierul fiscal;

    c) administratorul solicitantului nu are înscrise date în cazierul judiciar.

    (3) În vederea eliberării autorizaţiilor de importator, autoritatea vamală centrală solicită avizul autorităţii vamale teritoriale.

    (4) Orice importator are obligaţia de a constitui o garanţie corespunzătoare unei cote de 6% din accizele estimate aferente produselor ce urmează a fi importate pe parcursul unui an. Garanţia poate fi sub formă de depozit în numerar şi/sau de garanţii personale, cu respectarea prevederilor pct. 108.

    (5) Autorizaţia de importator se eliberează de Comisie în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.

    117.2. (1) Pentru fiecare solicitare de marcaje, antrepozitarul autorizat pentru producţie sau depozitare, destinatarul înregistrat şi importatorul autorizat depun nota de comandă la autorităţile vamale teritoriale.

    (2) Modelul notei de comandă este prevăzut în anexa nr. 56.

    (3) În cazul antrepozitarului autorizat, al destinatarului înregistrat şi al importatorului autorizat, fiecare notă de comandă se aprobă - total sau parţial - de către autoritatea vamală teritorială, în funcţie de:

    a) datele din situaţia lunară privind evidenţa achiziţionării, utilizării şi returnării marcajelor, prezentată de solicitant la autoritatea vamală competentă cu aprobarea notelor de comandă de marcaje, potrivit alin. (9);

    b) livrările de produse accizabile marcate, efectuate în ultimele 6 luni faţă de data solicitării unei noi note de comandă.

    (4) În situaţia în care în decursul unei luni se solicită o cantitate de marcaje mai mare decât media lunară a livrărilor din ultimele 6 luni, se va depune un memoriu justificativ în care vor fi explicate motivele care au generat necesităţile suplimentare.

    (5) Notele de comandă se întocmesc de către solicitant în 3 exemplare.

    (6) Notele de comandă se aprobă în termen de 7 zile lucrătoare de la data înregistrării la autoritatea vamală teritorială. După aprobare, cele 3 exemplare ale notelor de comandă au următoarele destinaţii: primul exemplar se păstrează de către solicitant, al doilea exemplar se transmite Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A. şi al treilea exemplar se păstrează de către autoritatea vamală teritorială care aprobă notele de comandă.

    (7) Operatorii economici cu drept de marcare au obligaţia utilizării marcajelor aprobate prin notele de comandă în termen de 6 luni consecutive de la eliberarea acestora de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. După expirarea acestui termen marcajele neutilizate vor fi restituite Companiei Naţionale «Imprimeria Naţională» - S.A., în vederea distrugerii, operaţiune care se va desfăşura sub supraveghere fiscală, pe cheltuiala operatorului economic cu drept de marcare.

    (8) În sensul prevederilor alin. (7), prin utilizarea marcajelor se înţelege aplicarea efectivă a acestora pe ambalajul produsului accizabil. În cazul produselor accizabile marcate provenite din achiziţii intracomunitare sau din import, dovada marcajelor utilizate este reprezentată de o scrisoare de confirmare din partea producătorului transmisă operatorului economic cu drept de marcare, care va fi anexată semestrial la situaţia privind evidenţa marcajelor achiziţionate, utilizate şi returnate, fără ca termenul de restituire a marcajelor neutilizate să depăşească 12 luni consecutive.

    (9) Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 inclusiv a fiecărei luni, autorităţii vamale teritoriale situaţia privind marcajele utilizate în luna anterioară celei în care se face raportarea, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 57. În cazul banderolelor, această situaţie se va întocmi pe fiecare tip de banderolă, potrivit dimensiunilor şi caracteristicilor inscripţionate pe acestea.

    (10) Procentul maxim admis de marcaje distruse în procesul de producţie şi care nu pot fi recuperate pentru a fi evidenţiate este de 0,5% din numărul marcajelor utilizate.

    (11) Pentru cantitatea de marcaje distruse în procesul de producţie peste limita maximă admisă prevăzută la alin. (10), se datorează accizele aferente cantităţilor de produse care ar fi putut fi marcate.

    (12) În situaţia prevăzută la alin. (11), acciza devine exigibilă în ultima zi a lunii în care s-a înregistrat distrugerea, iar termenul de plată al acesteia este până la data de 25 inclusiv a lunii imediat următoare.

    (13) Antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării vor ţine o evidenţă distinctă a marcajelor distruse, precum şi a celor deteriorate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 58.

    (14) Toate marcajele deteriorate vor fi lipite la sfârşitul fiecărei zile pe un formular special, destinat acestui lucru, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 59.

    (15) Semestrial, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare semestrului, marcajele deteriorate evidenţiate în anexa nr. 59 vor fi distruse de către antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau importatorul autorizat, pe cheltuiala acestora, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, obligatoriu sub supraveghere fiscală.

    (16) În cazul marcajelor pierdute sau sustrase, antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi şi importatorii autorizaţi au obligaţia ca, în termen de 15 zile de la înregistrarea declaraţiei, procesului-verbal de constatare sau a sesizării scrise a persoanei care a constatat dispariţia marcajelor, să anunţe autoritatea vamală teritorială în vederea stabilirii obligaţiei de plată privind accizele.

    (17) În situaţia depăşirii termenului prevăzut la alin. (16), acciza devine exigibilă în ziua imediat următoare depăşirii termenului şi se va plăti în 3 zile lucrătoare de la data depăşirii termenului respectiv.

    (18) În cadrul antrepozitului de producţie este permisă operaţiunea de distrugere a marcajelor achiziţionate de clienţi prin autorităţile competente din ţările lor de rezidenţă, atunci când se impune această operaţiune şi dacă este admisă de acele autorităţi. Cu cel mult 7 zile înainte de desfăşurarea operaţiunii de distrugere a marcajelor, antrepozitul fiscal va înştiinţa autoritatea vamală teritorială în vederea desemnării de către această autoritate a unui reprezentant care să asigure supravegherea fiscală şi semnarea procesului verbal întocmit după încheierea operaţiunii respective.

    117.3. (1) După aprobarea notelor de comandă de marcaje de către autoritatea vamală teritorială, exemplarul 2 al notei de comandă se va transmite de către operatorul economic cu drept de marcare către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. şi va fi însoţit de dovada achitării contravalorii marcajelor comandate în contul acestei companii.

    (2) Eliberarea marcajelor se face de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A.

    (3) În cazul importatorilor autorizaţi, eliberarea marcajelor se face sub supraveghere vamală.

    (4) Marcajele se realizează de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. prin emisiuni identificate printr-un cod şi o serie de emisiune aprobate de către direcţia specializată cu atribuţii de control din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (5) Termenul de executare a comenzilor de către Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. este de 15 zile lucrătoare de la data primirii şi înregistrării notelor de comandă aprobate de autoritatea vamală teritorială.

    (6) Până la eliberarea marcajelor către beneficiari, acestea se depozitează la Compania Naţională «Imprimeria Naţională» - S.A. în condiţii de deplină securitate.

    (7) Contravaloarea marcajelor se asigură de la bugetul de stat din valoarea accizelor aferente produselor accizabile supuse marcării, astfel:

    a) antrepozitarii autorizaţi, lunar, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor pct. 71 alin. (5), vor deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv eliberate pentru consum. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără TVA;

    b) destinatarul înregistrat, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor pct. 71 alin. (5), va deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv recepţionate. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără TVA;

    c) importatorul autorizat, cu ocazia fiecărei operaţiuni de import de produse marcate, din suma ce urmează a se vira bugetului de stat cu titlu de accize, determinată potrivit prevederilor pct. 71 alin. (5), va deduce numai contravaloarea marcajelor aferente cantităţilor de produse efectiv importate. Contravaloarea marcajelor ce urmează a se deduce din accize se determină pe baza preţurilor fără TVA.

 

    Codul fiscal:

 

    SECŢIUNEA a 15-a
Alte obligaţii pentru operatorii economici cu produse accizabile

 

    Confiscarea tutunului prelucrat

    Art. 206⁶⁵. - (1) Prin derogare de la prevederile legale în materie în vigoare care reglementează modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, tutunurile prelucrate confiscate ori intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului se predau de către organul care a dispus confiscarea, pentru distrugere, antrepozitarilor autorizaţi pentru tutun prelucrat, destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi de astfel de produse, după cum urmează:

    a) sortimentele care se regăsesc în nomenclatorul de produse al antrepozitarilor autorizaţi, al destinatarilor înregistraţi, al expeditorilor înregistraţi sau al importatorilor autorizaţi se predau în totalitate acestora;

    b) sortimentele care nu se regăsesc în nomenclatoarele prevăzute la lit. a) se predau în custodie de către organele care au procedat la confiscare antrepozitarilor autorizaţi pentru producţia de tutun prelucrat a căror cotă de piaţă reprezintă peste 5%.

    (2) Repartizarea fiecărui lot de tutun prelucrat confiscat, preluarea tutunului prelucrat de către antrepozitarii autorizaţi, destinatarii înregistraţi, expeditorii înregistraţi şi importatorii autorizaţi, precum şi procedura de distrugere se efectuează conform prevederilor din normele metodologice.

    (3) Fiecare antrepozitar autorizat, destinatar înregistrat, expeditor înregistrat şi importator autorizat are obligaţia să asigure pe cheltuiala proprie preluarea în custodie, transportul şi depozitarea cantităţilor de produse din lotul confiscat care i-a fost repartizat.

 

    Norme metodologice:

    118. (1) Repartizarea fiecărui lot de produse de tutun prelucrat confiscat - altele decât cele din nomenclatoarele operatorilor economici cu drept de marcare -, către antrepozitarii autorizaţi se face proporţional cu cota de piaţă deţinută.

    (2) Trimestrial, situaţia privind cotele de piaţă se comunică de către autoritatea fiscală centrală - prin direcţia cu atribuţii în elaborarea legislaţiei în domeniul accizelor -, autorităţii vamale centrale, direcţiilor cu atribuţii de control din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

    (3) După repartizarea cantităţilor de produse de tutun prelucrat prevăzută la alin. (1), organele care au procedat la confiscare vor înştiinţa antrepozitarii autorizaţi despre cantităţile ce urmează a fi preluate de către aceştia. Această înştiinţare va cuprinde informaţii cu privire la: denumirea produsului de tutun prelucrat, cantitatea, data şi locul confiscării, precum şi locul de unde se vor prelua produsele.

    (4) În toate situaţiile prevăzute la art. 206⁶⁵ alin. (1) din Codul fiscal, predarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat confiscate se face pe baza unui proces-verbal de predare-primire, ce va fi semnat atât de reprezentanţii organului care a procedat la confiscarea produselor, cât şi de reprezentanţii operatorilor economici cu drept de marcare, care le preiau.

    (5) Distrugerea produselor din tutun prelucrat se va efectua prin metode specifice, care să asigure denaturarea acestora, dincolo de orice posibilitate de reconstituire, sortare, pliere sau orice altă modalitate de recuperare a materiilor prime ce intră în componenţa acestor produse. Distrugerea va avea loc, în baza aprobării date de autoritatea vamală centrală, la cererea operatorului economic cu drept de marcare, în prezenţa unei comisii de distrugere constituite special în acest scop. Din această comisie vor face parte un reprezentant al organelor de poliţie şi un reprezentant desemnat de autoritatea vamală centrală.

    (6) Nepreluarea cantităţilor de produse din tutun prelucrat de către operatorii economici cu drept de marcare potrivit prevederilor alin. (3), în termen de 30 de zile de la data înştiinţării, atrage suspendarea autorizaţiei care asigură dreptul de marcare până la încadrarea în prevederile legale.

 

    Codul fiscal:

    Întârzieri la plata accizelor

    Art. 206⁶⁷. - Întârzierea la plata accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal atrage suspendarea autorizaţiei deţinute de operatorul economic plătitor de accize până la plata sumelor restante.

 

    Norme metodologice:

    119. (1) Autoritatea fiscală teritorială are obligaţia de a comunica autorităţii vamale teritoriale în fiecare lună până la data de 5 inclusiv situaţia cu privire la operatorii economici plătitori de accize care înregistrează întârzierea la plata accizelor cu mai mult de 5 zile de la termenul legal.

    (2) Măsura suspendării autorizaţiei deţinute de operatorul economic plătitor de accize se va dispune de către autoritatea vamală teritorială.

 

    Codul fiscal:

    Condiţii de distribuţie şi comercializare

    Art. 206⁶⁹. - (1) Comercializarea pe piaţa naţională a alcoolului sanitar în vrac este interzisă.

    (2) Operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice şi tutun prelucrat sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă prevăzută în normele metodologice şi să îndeplinească următoarele condiţii:

    a) să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, în proprietate, cu chirie, contract de comodat sau cu orice titlu legal;

    b) să aibă înscrise în obiectul de activitate potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997, cu modificările ulterioare, activitatea de comercializare şi distribuţie angro a băuturilor alcoolice sau activitatea de comercializare şi distribuţie angro a produselor din tutun;

    c) să se doteze cu mijloacele necesare depistării marcajelor false sau contrafăcute, în cazul comercializării de produse supuse marcării potrivit prezentului capitol.

    (3) Băuturile alcoolice livrate de operatorii economici producători către operatorii economici distribuitori sau comercianţi angro vor fi însoţite şi de o copie a certificatului de marcă al producătorului, din care să rezulte că marca îi aparţine.

    (4) Operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem angro produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat -, sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii şi cu îndeplinirea condiţiilor stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (5) Nu intră sub incidenţa alin. (2) şi (4) antrepozitarii autorizaţi pentru locurile autorizate ca antrepozite fiscale şi operatorii înregistraţi/destinatari înregistraţi.

    (6) Operatorii economici care intenţionează să comercializeze în sistem en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant şi gaz petrolier lichefiat -, sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea fiscală teritorială, conform procedurii şi cu îndeplinirea condiţiilor ce vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (7) Desfăşurarea activităţii de comercializare de către operatorii economici prevăzuţi la alin. (4) şi (6), care nu respectă obligaţiile menţionate la alin. (4) şi (6), constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.

    (8) Operatorii economici distribuitori şi comercianţii angro sau en detail de băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice răspund pentru provenienţa nelegală a produselor deţinute.

    (9) Toate reziduurile de produse energetice rezultate din exploatare, în alte locaţii decât antrepozitele fiscale, pot fi cedate sau vândute pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile numai către un antrepozit fiscal de producţie ori pot fi supuse operaţiilor de ecologizare, în condiţiile prevăzute de normele metodologice.

    (10) În cazul comercializării şi transportului de tutun brut şi tutun parţial prelucrat trebuie îndeplinite următoarele cerinţe:

    a) operatorii economici care doresc să comercializeze tutun brut sau tutun parţial prelucrat pot desfăşura această activitate numai în baza unei autorizaţii eliberate în acest scop de către autoritatea competentă teritorială;

    b) tutunul brut sau tutunul parţial prelucrat poate fi comercializat către un operator economic din România doar dacă acesta deţine autorizaţia prevăzută la lit. a) sau către un antrepozitar autorizat din domeniul tutunului prelucrat;

    c) orice deplasare de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României trebuie să fie însoţită de un document comercial, în care va fi înscris numărul autorizaţiei operatorului economic expeditor.

    (11) Atunci când nu se respectă una din prevederile alin. (10), intervine exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.

    (12) Procedura de eliberare a autorizaţiei prevăzută la alin. (10) lit. a) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

 

    Norme metodologice:

    120.

    120.1. (1) Operatorii economici care distribuie şi comercializează în sistem angro băuturi alcoolice şi tutun prelucrat sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea vamală teritorială potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

    (2) Intră sub incidenţa prevederilor art. 206⁶⁹ alin. (3) din Codul fiscal toate băuturile alcoolice, respectiv: bere, vinuri, băuturi fermentate - altele decât bere şi vinuri -, produse intermediare, băuturi alcoolice din grupa alcoolului etilic. Pentru băuturile alcoolice realizate de către operatorii economici producători care deţin certificat de marcă sau adeverinţă eliberată de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, livrările vor fi însoţite de o copie a acestor documente.

    (3) Pentru realizarea băuturilor alcoolice sub licenţă, se va obţine în prealabil avizul Comisiei. Activitatea desfăşurată fără acest aviz se consideră a fi activitate în afara antrepozitului fiscal. Livrările vor fi însoţite de un document legal din care să rezulte dreptul producătorului de a utiliza marca în cursul duratei de protecţie a mărcii. Documentul legal poate fi contract de licenţă, cesiune, consimţământ scris din partea titularului mărcii sau declaraţia producătorului înregistrat în România din care să rezulte că acesta fabrică sortimentele respective, concret nominalizate în declaraţie, în baza contractelor de licenţă.

    (4) Pentru vinurile realizate de operatorii economici producători, livrările vor fi însoţite de o copie a buletinului de analiză fizico-chimică şi caracteristici organoleptice, eliberat de laboratoare autorizate.

    120.2. (1) Toate reziduurile de produse energetice rezultate din exploatare - scurgeri, spălări, curăţări, decantări, degradate calitativ - în alte locaţii decât antrepozitele fiscale de producţie pot fi vândute sau cedate pentru prelucrare în vederea obţinerii de produse accizabile de natura celor prevăzute la alin. (2) al art. 206¹⁶ către un antrepozit fiscal de producţie. Vânzarea sau cedarea poate avea loc numai pe bază de factură sau aviz de însoţire, vizate de reprezentantul autorităţii vamale teritoriale în a cărui rază îşi desfăşoară activitatea antrepozitul fiscal. Colectarea reziduurilor de produse energetice poate fi efectuată de antrepozitul fiscal de producţie produse energetice sau de către operatorii economici autorizaţi pentru operaţiuni de ecologizare.

    (2) Colectarea uleiurilor uzate provenite de la motoare de combustie, transmisii la motoare, turbine, compresoare etc. se face de către operatorii economici autorizaţi în acest sens. Atunci când uleiurile uzate colectate sunt utilizate pentru încălzire, acestea intră sub incidenţa accizelor în conformitate cu prevederile alin. (6) al art. 206¹⁶ din Codul fiscal.

    (3) În cazul reziduurilor de produse energetice care nu sunt supuse operaţiunilor de prelucrare sau de ecologizare, acestea pot fi predate sub supraveghere fiscală, în vederea distrugerii, în condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu.

    120.3. (1) În cazul tutunului brut şi al tutunului parţial prelucrat, autorizaţiile pentru comercializarea acestor produse se eliberează operatorilor economici de autoritatea vamală teritorială.

    (2) Intră sub incidenţa autorizării inclusiv comercializarea tutunului brut şi a tutunului parţial prelucrat realizată de operatorii economici din România către alte state membre sau la export.

    (3) Nu intră sub incidenţa deţinerii autorizaţiilor de comercializare prevăzute la alin. (1) antrepozitele fiscale autorizate pentru producţia de tutun prelucrat."

   11. (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2010 anexele nr. 3 şi 4 la Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.

   (2) După anexa nr. 30 la Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc douăzeci şi nouă de noi anexe, anexele nr. 31-59, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 3-31 la prezenta hotărâre.

   12. Operatorii economici care au dreptul de marcare a băuturilor alcoolice care la data de 1 ianuarie 2010 deţin stocuri de banderole pe care este inscripţionat indicele de aplicare a acestora, respectiv în formă de «U» sau «L», pot utiliza banderolele până la epuizarea stocurilor, dar nu mai târziu de data de 30 iunie 2010 inclusiv.

   13. În cazul antrepozitarilor autorizaţi până la data de 1 aprilie 2010, care îndeplinesc cerinţele prevăzute la pct. 108 al pct. 10 din prezenta hotărâre, aceştia pot beneficia, la cerere, de stabilirea garanţiei potrivit prevederilor aceluiaşi pct. 108. Cererea va fi însoţită de informaţiile prevăzute la alin. (14) al pct. 108 şi se va depune la autoritatea vamală teritorială. Această autoritate va analiza cererea antrepozitarului autorizat şi în termen de 30 de zile va transmite Comisiei cererea însoţită de informaţiile prezentate de antrepozitar, precum şi un referat cu privire la oportunitatea stabilirii garanţiei în noile condiţii. Comisia va notifica antrepozitarului autorizat decizia cu privire la noul nivel al garanţiei, în termen de 30 de zile de la data documentaţiei transmise de autoritatea vamală teritorială. Decizia Comisiei va fi adusă şi la cunoştinţa autorităţii vamale teritoriale.

   14. Operatorii economici care deţin autorizaţii de operator înregistrat valabile, care urmează să efectueze achiziţii intracomunitare de produse accizabile în regim suspensiv de accize după data de 1 aprilie 2010, au obligaţia de a solicita în scris secretariatului Comisiei preschimbarea autorizaţiilor respective cu autorizaţii de destinatar înregistrat, înainte de efectuarea achiziţiilor respective, dar nu mai târziu de 1 septembrie 2010 inclusiv. Nerespectarea obligaţiei de a solicita preschimbarea autorizaţiilor de operator înregistrat în termenele prevăzute atrage revocarea acestora. Preschimbarea autorizaţiilor de operator înregistrat se realizează de secretariatul Comisiei în termen de maximum 30 de zile de la data solicitării operatorului economic.

   Art. II. - (1) Prevederile art. I lit. E se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.

   (2) Prevederile pct. 1-9 şi 12 de la lit. F a art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.

   (3) Prevederile pct. 10, 13 şi 14 de la lit. F a art. I se aplică începând cu data de 1 aprilie 2010.

   (4) Începând cu data de 1 aprilie 2010 se abrogă prevederile pct. 1-5¹.³, pct. 7-30 şi pct. 37 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi prevederile pct. 1-7³ din Normele metodologice de aplicare a titlului VIII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

   (5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), până la 31 decembrie 2010, prevederile pct. 13-15 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în cazul deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize către statele membre care nu au adoptat sistemul informatizat.

   (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), prevederile pct. 13-15 din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în cazul deplasărilor de produse accizabile în regim suspensiv de accize iniţiate înainte de 1 aprilie 2010.

 

 

 sus ñ

 

 inapoi la hotarari guvern Û